Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- VI. RESTITUTIO. CONSIDERAŢII FINALE
348 ANTAL GYÖNGYVÉR Sprijinim această opinie, considerând că, prin dezvoltarea spiritualităţii, fie şi în cercuri restrânse, scrierile literare de expresie latină, valoroasele creaţii din epoca umanistă, omogenizând cultura europeană, au avut fireşti înrâuriri asupra limbilor literare vernaculare, dezvoltându-le mediat, prin însăşi calitatea expresiei, a raportului limbă gândire, şi prin simboluri, fapt şi mai evident dacă se are în vedere bilingvismul umaniştilor Un citat din studiile istoricului literaturii maghiare Gerézd Rabán, reunite sub titlul Janus Pannoniustól Balassi Bálintig. Tanulmányok, referitor la marele poet umanist maghiar, se cuvine să pună pe gânduri exegeza românească: “[Janus Pannonius] humanista literaturánk legnagyobb alakja, az első nagy magyar lirikus, a hazai latin poézis megteremtője. Noha egy kósza magyar verssor sem maradt utána, csak latinul énekelt, mégis méltán tartjuk Balassi, Csokonay, Petőfi, Ady és József Attila elődjeként számon. Költészetünk csonka lenne életműve nélkül […]. Közel négy századon át – Petőfi-ig – az egyetlen magyar költő akit ismert és elismert Európa” (1568). Deşi Nicolaus Olahus nu străluceşte atât de luminos pe cerul poeziei, al literaturii, precum Janus Pannonius, cu care, modest, el însuşi nu permitea să fie comparat, suficiente sunt argumentele în numele cărora cei doi corifei pot fi apropiaţi: le descoperim chiar în acest citat, propus spre meditaţie. Şi nu putem ignora o ultimă întrebare: Care este urmaşul lui Nicolaus Olahus în literatura română pe care Europa l-a cunoscut şi recunoscut, asemeni lui? O punem cu gândul reconsiderării eminentei personalităţi a umanistului Nicolaus Olahus. VI. RESTITUTIO. CONSIDERAŢII FINALE Quod talis vocabulae egregius artifex sua litteratura expellitur, non ei, sed posteritati nocet, nec pretium in dubium ponit suum, quia ille insigne habet locum intra humanarum litterarum patriae sempiternos fines, verum qui maiores obliviscitur suos, is se ipsum renegat.
Note 1. V. Istoria literaturii române, vol. I, Ed. Acad. R.P.R., Buc., 1964, apud Gabriel Ţepelea, Opţiuni şi retrospective, Ed. Eminescu, Buc., 1983, p. 93. 2. V. bibliografia, în special, I.S. Firu, Corneliu Albu, Umanistul Nicolaus Olahus (Nicolae Românul) (1493-1568), Ed. Ştiinţifică, Buc., 1968. În continuare, “Firu- Albu, Umanistul”. 3. V. Firu-Albu, Umanistul. 4. V. Daniil Panonianul, Predoslovia la Indreptarea legii, Ed. Acad. R.P.R., p. 34. 5. V. Ibidem, p. 573. 6. V. Nicolae Milescu Spătarul, Descrierea Chinei, Buc., 1959, pp. 48-49. 7. Apud, Firu-Albu, Umanistul, p. 44. 8. Andrea fusese aici episcop, iar Filippo, ajuns comite de Timişoara (Pippo Spano), îşi organizează reşedinţa în cel mai autentic stil renascentist; biblioteca va fi distrusă, probabil, de turci, în asediul de care vorbeşte Nicolaus Olahus în Efemeridele sale.
9. Pentru datele umanismului din Transilvania, v. Bitay Ileana, Antichitatea greco-romană în cultura umanistă din Transilvania – Teză de doctorat, Facultatea de Istorie – Filosofie, Cluj-Napoca, 1978. 10. V. Ibidem, p. 14. 11. Apud, Ileana Bitay, Op.cit., p. 19. 12. Ibididem. 13. Pentru editarea anticilor, v. Cohortatio Philippi Melanchtonis ad legendas tragoedias et comoedias, care însoţeşte ediţia din 1545 de la Leipzig a comediilor lui Terentius şi care este preluată de braşoveni. 14. V. Firu-Albu, Umanistul, pp. 45-46. 15. V. Virgil Cândea, Raţiunea dominantă. Contribuţii la studiul umanismului românesc, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1979. 16. V. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Valori şi echivalenţe umaniste, Ed. Eminescu, Buc., 1973, p. 15. 17. V. Virgil Cândea, Op.cit., p. 12. NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 351
18. V. Nicolae Cartojan, Istoria literaturii române vechi, Ed. Minerva, Buc.1980, p. 25.
19. V. George Ivaşcu, Istoria literaturii române, vol.I., Ed. Ştiinţifică, Buc., 1969, p. 8.
20. Firu-Albu, Umanistul. 21. V. Ibidem, p. 237. 22. V. Ibidem, p. 51. 23. V. Carmen 22 a ediţiei Carmina Nicolai Olahi, arhiepiscopi Strigoniensis […], în “Analecta recentiora ad historiam Renascentium in Hungaria literarum spectantia, jussu Academiae Scientiarum Hungaricae ex variis fontibus hausta cum commentariis edidit Stephanus Hegedüs, Budapestini, Typis Victoris Hornyansky, 1906”, pp. 368-429. Citatul se află la p. 387. 24. V. legenda Anexei I. 25. V. Nicolaus Olahus – Corespondenţa cu umanişti batavi şi flamanzi, ed. îngrijită de Corneliu Albu, cu traduceri realizate de Maria Capoianu, Ed. Minerva, Buc., 1974., p. XVI. Mai departe, Olahus - Corespondenţa.
Budapesta, 1896, pp. 136-160. 28. Efemeridele au fost publicate în “Scriptores rerum Hungaricarum minores”, Budapesta, 1798. V. Anexa I. 29. Ibididem. 30. Ibidem, p. 94: “Majestatea sa regina a stat de vorbă cu mine în particular, în această zi, la Graz, despre arhiepiscopatul de la Strigoniu, la orele şapte ale după- amiezii. A spus că în acea zi a împlinit cinzeci şi unu de ani” (t.n.).
13-33 şi Cariera unui intelectual în secolul al XVI-lea. Drumul lui Nicolaus Olahus spre scaunul episcopal, în vol. *** De la umanism la iluminism, Târgu Mureş, 1994, pp. 7-13. Mai departe, “Al. Tonk, Diplomele”, respectiv “Cariera”. 33. V. Al. Tonk Diplomele, pp. 15-22. 34. Ibididem. 35. V. Nicolaus Olahus, Ungaria. Atila – ediţie bilingvă, traducere în limba română de Antal Gyöngyvér, ed. Institutul European, Iaşi, 1999, p. 86: “Mânzilă de pe Argeş avea, între alţii, doi fii cu soţia sa Marina, sora […] voievodului Iancu: numele unuia a fost Stanciu; acesta a avut ca fii pe Dan şi pe Petru; al celuilalt, Stoian, adică Ştefan. El ne-a dat viaţă mie şi lui Matei, fiii săi, precum şi Ursulei şi Ilenei, fiicele sale” (t.n.). Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|