Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- 4. LIMBA LATINĂ
- V. RECEPTARE ŞI APRECIERI CRITICE
NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 343
Unele, ca discursul călugărului gal, nu caută să fie persuasive, altele nu reuşesc acest lucru – deşi îl caută – , datorită înverşunării hunilor. Nimic nu face, însă, ca măiestria lor să scapete, iar parcurgerea lor oferă întotdeauna satisfacţie spirituală, toate fiind, considerate în parte, piese literare integre, finisate artistic. În schimb, Hungaria conţine doar pasaje de stil indirect sau citate indirecte din alte cronici (cu excepţia fragmentului din Cassius Dio referitor la podul traian al lui Apolodor din Damasc), iar în întinsul monolog al lui Apollo, aparţinând poemului dedicat naşterii lui Gabriel de Calna, o oraţie a zeului face armonioasă pereche cu urările de bine ale poetului, adresate finului său. Alte versuri nonnarative şi nondescriptive au ca motivaţie a stilului direct doar calitatea lor de epistolă. Deşi figurile de stil fac parte, mai ales în poezii şi în pasajele de proză descriptivă (1546), din recuzita artistică a scriitorului, adevărata măiestrie a operelor lui Olahus rezidă în atmosfera (1547) lor conferită de o viziune aparte şi de o structură gândită cu sufletul şi simţită cu mintea, în spiritul umanist la vremii. 4. LIMBA LATINĂ Un aport important are, în consacrarea artistică a operei lui Olahus, şi eterna limbă latină, care le conferă, şi ea, clasicitate. Acurateţea latinei uma- nistului transilvănean a fost remarcată şi apreciată deja de contemporani. Această limbă erudită devenise pentru Olahus o a doua limbă maternă – fapt dovedit de folosirea ei exclusivă până şi în redactarea scrisorilor adresate familiarilor săi. Recunoscând în ea starea literară a umanismului, Olahus, mereu nemulţumit de sine, tânjeşte în Ad lectorem după “graiul meşteşugit al Catonilor”, după “bagheta îngrijitului Ptolemaeus”, după “vestita elo- cinţă a plăcutului Crispus”, după “foarte iscusita vorbă a lui Trogus”, după “strălucitorul talent al lui Livius” (“doctiloqui Catones“, “radius tersi Pto-
ocrotitoarea lirei latine” – “Latiae cultrix casta Minerva lyrae” (1548). Din scrisoarea datând din 22 decembrie 1537, semnată de Petrus Nannius, profesor la Universitatea celor trei limbi de la Louvain şi mare umanist bel- gian, care consideră că prietenul său valah, plin de modestie, suferă de lipsa proprie ochilor de a vedea totul în jur fără a se putea vedea pe sine, reiese că 344 ANTAL GYÖNGYVÉR Olahus stăpâneşte această limbă, şi din perspectivă artistică, într-un mod care stârneşte invidia şi îndreptăţeşte considerarea lui drept corifeu al umanismului european. Ataşamentul lui Nicolaus Olahus pentru limba latină reiese şi din mândria cu care consemnează latinitatea limbii şi originii moldovenilor, muntenilor şi transilvănenilor, motiv pentru care desăvârşita ei însuşire nu reprezintă pentru el doar un gest de adâncă preţuire a clasicismului, ci întruchipează dorul său de obârşii. Remarcând dicotomia limbă-gândire, Speroni susţinea că umanismul a însemnat regăsirea, prin cuvânt, a gândirii, iar prin greacă şi latină, a celei mai elevate gândiri (1549). Aceluiaşi crez i se datorează tratatul, apreciat de Erasmus, Despre eleganţa limbii latine semnat de Lorenzo Valla, care consideră latina o limbă sacră: “Magnum […] Latini sermonis sacramentum est” (1550). Când mari oameni de cultură precum Burckhardt sau Iorga condamnă şi deplâng expresia latină a umanismului drept “cea mai mare siluire în materie literară” (1551) sau drept “osândă a îmbrăcării spiritului în haina fosilă, în mumia unei limbi moarte” (1552), ei par să nu cunoască argumentele pline de emoţie ale umaniştilor înşişi, nici faptul că, în această frenetică dragoste, nu fetişizantă, ci creativă, cele mai mari şi mai libere spirite ale timpului (în care aceşti critici nu par să se încreadă) au fost unite, prin “frăţietatea de studii umaniste pe care o înfăptuiau prin folosirea limbii latine, […]“ împotriva barbariei şi a tiraniei spirituale (1553). Această unitate a celor atât de puţini printre “barbari” a fost, însă, esenţială, devenind, într-o etapă ulterioară, după coexistenţa (artistică) a latinei cu limbile vernaculare, imboldul, într-un fel sau altul, al detaşării fireşti a acelora, când istoria nu consacrase încă termenul de naţiune. V. RECEPTARE ŞI APRECIERI CRITICE Atrăgând atenţia celor mai luminate spirite umaniste ale Europei vremii, (care se bucură de sprijinul său sau de care este el însuşi îndrumat), Nicolaus Olahus este preţuit de marii săi contemporani, care îl înconjoară cu admiraţie, considerându-l prieten apropiat. Petrus Nannius vede în el “optimus et
protector al tuturor învăţaţilor” –, Erasmus îl numeşte “patronus unicus” (1555) – “protector nepereche” –, iar pentru Hannocus este “Maecenas eru-
Referindu-se la versurile sale, cunoscând destinul său zbuciumat, Nannius, care-l îndeamnă mereu să scrie istoria neamului său, asistat în lectura scrierilor olahiene de marele prieten al lui Erasmus, Conradus Goclenius – o altă somitate de la universitatea din Louvain – îi scrie pe 1 aprilie 1538: “După cum lebăda cântă mai frumos înainte de a muri, tot aşa şi tu ai compus cele mai suave şi cele mai elegante poezii la cea mai grea pierdere (1557). Însă Nannius recunoaşte în Olahus nu doar un scriitor de talent, ci un spirit umanist total: “Poate că alţii vor admira [alte] calităţi la tine […]. Unul îţi apreciază sfatul înţelept şi grija prevăzătoare în toate lucrurile, altul fermitatea şi statornicia caracterului […]. Unii te admiră pentru că, din ruina patriei tale şi din pierderea avuţiilor regeşti n-ai păstrat o inimă întristată […], ci una de mult timp resemnată şi ieşită deasupra cruzimii destinului; alţii preţuiesc la tine sfânta credinţă a prieteniei, care tu socoteşti că trebuie cultivată nu numai între graniţele vieţii, ci chiar după moartea celor dragi […]; eşti de- parte de patrie, departe de interesele şi nevoile tale […], ca să veghezi mai atent asupra intereselor reginei […], iar în povăţuirile reginei, din cucernicie aduci credinţă, din experienţă dai orientare exactă în fiecare situaţie, din vasta ta cultură aduci ştiinţă, din înţelepciune prudenţă. Unii îţi vor admira apoi talentul multilateral, care nu se dezvoltă printr-o sforţare îndelungată, nici Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|