Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 335
sau pozitive şi pentru că, pe de altă parte, Eutropia, ca personaj episodic, şi titularul Attila nu comportă decât câteva criterii de comparaţie. Elementul psihic intervine frecvent în proza lui Olahus. Aliaţii se zăpă- cesc surprinşi de atacul nocturn al hunilor; vânarea gloriei, păstrarea neştir- bită a onoarei şi răzbunarea eşecului constituie adevărate obsesii pe tot parcursul lucrării; exploatarea, prin discursuri ingenioase sau daruri, a nai- vităţii sau exercitarea unei presiuni psihice eficiente, determinante a unei anume “hotărâri” din partea destinatarului nu constituie cazuri singulare. În urma cuvintelor rostite de rege înainte de bătălia catalaunică, militarii, înainte nehotărâţi, ajung să nu mai poată fi înfrânaţi în zelul lor de a deschide atacul, iar visul cuceririi Italiei este abil răsădit în sufletele tuturor aliaţilor cărora, înainte de moartea lui Aëtius, li se făgăduise odihnă. Chiar faptele lui Attila au, pe alocuri, efect hipnotic asupra militarilor; ei se îneacă în neştire în şanţul cu apă al Vincenţiei, urmându-şi regele, mai puternic. În privinţa analizei psihologice, Attila rămâne, însă, singurul personaj bine conturat de Olahus, urmărit îndeaproape, în toate tribulaţiile sale sufleteşti, în forţa sa disimulativă, în marea sa singurătate, de fapt. Astfel privit, Attila are, în felul său soarta tragică a eroilor greci mânaţi de destin. Pierzând în faţa lui Aëtius şi Theodoricus, regele este surprins de scriitor în toată nuditatea deznădejdii sale. Despre sorţii nefavorabili ai bătăliei avusese ştire; sperase însă ca măcar duşmanul său de moarte, pe care îl considera trădător, să piară în luptă, dar Câmpia Catalaunică primise doar trupul regelui vizigot, acoperindu-se, în schimb, de grosul armatei hune. Iar fiul regelui, la un pas de tabăra lor, nutrea acum cumplită răzbunare. Cuvântul lui Attila către militari, redat în stil indirect, dovedeşte nu doar extraordinara stăpânire de sine a celui conştient de iminenţa dezastrului, ci şi felul în care marele comandant, depăşind orice atribut uman şi înfrângând propria sa luciditate, transformă încleştarea morţii în visul impecabil argumentat al victoriei: “Hostium vires
însă, adevărata stare a lucrurilor şi îngrijorarea sa. Dar şi acum, numai celor mai apropiaţi prieteni le mărturiseşte în ce scop dăduse poruncă să se adune
336 ANTAL GYÖNGYVÉR în grămadă şei şi alte piese de harnaşament: “clam aperit se, si hostes castris
inamicul, porunceşte să sune surlele, ca de chemare la luptă. De fapt, este cuprins de teamă şi îşi petrece noaptea fără să doarmă: “Tubicinibus tuba
salvarea din această situaţie în care regele nu mai poate face nimic pentru resturile armatei sale expuse răzbunării numerosului inamic vine nesperat chiar de la acesta din urmă, la Aquileia, Attila, simţind că stăruinţa sa acerbă în asedierea cetăţii nu va fi zadarnică, este confruntat cu dezacordul din ce în ce mai puţin voalat al propriilor săi militari. Scriitorul urmăreşte cu sensibilitatea unui veritabil psihanalist însingurarea regelui care, purtat de aspiraţii pe care timpul investit le intensifică şi le motivează odată mai mult, este mai degrabă dispus să accepte umilitoarele reproşuri ale soldaţilor săi decât irosirea celor trei ani şi gândul că lasă în urma sa un oraş care i-a putut rezista. Deoarece frământările sale nu sunt împărtăşite, de astă-dată, nici măcar celor apropiaţi, sarcina de a le surprinde solicită din plin subtilitatea scriitorului: “Has militum vociferationes promiscuas, tametsi Atila iniquo ferret animo, ne tamen uni- cae huius urbis fortitudo gloriam suam, multis rebus praeclare gestis, per totum orbem iam florentem, obfuscaret, […] statuit […] in obsidione perse- verare” (1524). Tensiunea psihică generată de fermitatea voinţei regelui şi de umilinţa suportării de nevoie a criticilor militarilor nemulţumiţi, care văd în insistenţa comandantului lor un capriciu ce poate fi satisfăcut şi mai bine şi prin asedierea Romei, care măcar le-ar aduce prăzi însemnate şi glorie, este consumată fizic prin acte individuale a căror temeritate îl confruntă pe Attila cu moartea. Incursiunile sale personale de explorare călare a zidurilor vrăjmaşe se soldează fie cu scene de luptă corp la corp, regele doborându-şi sau îngrozindu-şi neaşteptaţii atacatori prin inumane urlete şi prin focul scăpărând în priviri, al mâniei acumulate în cei trei ani de asediu şi umilinţă (pe care nu a avut ocazia să o convertească în îndemânare militară), fie prin- tr-o suprafirească şi disperată comunicare cu natura, în fenomenele căreia îi pare că-şi află semnele biruinţei. Viziunea propusă de scriitor asupra eroului său, pe care nu îl scapă din priviri, neslăbita introspecţie surprinzând detalii de profunzime fac, în cele din urmă, din Attila un personaj titanic, capabil prin stăruinţa sa să determine, parcă, natura şi destinul să-i respecte
Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|