Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
102 ANTAL GYÖNGYVÉR omni utriusque fortunae eventu aequa vobiscum sum usus conditione” (315). În baza acestora, oştenii vor şti că nici în momentul de cumpănă al următoarei grele bătălii regele nu îi va părăsi şi că pot conta pe vitejia şi sprijinul său efectiv în toiul luptei, Attila fiind „primus inter pares”. Încheind istoria hunilor printr-o micromonografie a secuilor, descendenţi ai acestora, Olahus pogoară din seminţia strămoşească crezul lor legat de egalitate: „Volunt se omnes haberi ingenuos, utpote qui sint veterum
Egalitatea, extinsă de la social la filosofic, este şi subiectul cugetării poe- tului elegiac Olahus în versurile dedicate fratelui stins din viaţă. În faţa morţii care trece cu tăvălugul peste averi şi puteri, toţi sunt la fel:
(De aceea, şi bogatul şi trupeşul cardinal Erhardus Marchus sfârşeşte într-o mică urnă.) Ideea, extinsă şi asupra valorilor spirituale, poate fi regăsită şi în elegia la mormântul lui Erasmus, care, în pofida geniului său, este răpit de moarte, asemeni oricărui alt muritor:
De aceea, buna înţelegere şi toleranţa [20*] se cuvine să domine întreaga societate. În context european, întruchipare a acestora, Erasmus refuză să treacă de partea vreunui rit creştin, găsind că nici unul nu este tolerant, ci lasă deopotrivă ca fanatismul să le învrăjbească. Luther încalcă crezul de toleranţă al umaniştilor, prin permanenta sa răfuială cu catolicii, cu Thomas Müntzer şi, până la urmă, şi cu Erasmus. În schimb, Lorenzo Valla este adeptul deplinei toleranţe religioase, în timp ce Thomas Morus pune toleranţa printre legile care stau la temelia cetăţii sale ideale. La Comenius, pregătind iluminismul, toleranţa are câmp şi mai larg, fiind mai generoasă prin extinderea sa, dato- rită educaţiei, asupra întregii societăţi şi având multiple aspecte. Dacă în
NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 103
colaborarea, mai întâi, a tuturor ţărilor europene, apoi, a lumii întregi, în Marea didactică este propovăduitorul şcolii universale, făcând educaţia acce- sibilă tuturor, fără nici o discriminare. Arhiepiscop catolic şi organizator al Contrareformei, Nicolaus Olahus rămâne, pare-se, în urma concepţiilor liberale ale vremii sale. Totuşi, este de remarcat că dacă, prin calitatea sa de sacerdot, nu se poate alătura spiritului novator, care – trebuie spus – de multe ori degenerează în acelaşi fanatism, ci are datoria sacră de a rămâne apostolul bisericii sale, dincolo de însemnele puterii pontificale, el rămâne prietenul de o fidelitate dusă până la ardoare al lui Erasmus, atunci când acesta este trădat chiar de ai săi, când, tocmai datorită toleranţei sale religioase, mulţi se dezic de el. Este evident, deci, că Olahus a înţeles că valoarea umană este mai presus de convingerile religioase şi că lipsa sa de sincronizare este una imanentă statutului său teologic, în baza căruia întreprinde inimos cele necesare perpetuării catolicismului. În scrierile sale literare, însă, rămâne obiectiv şi tolerant, fapt vădit, printre altele, şi de zugrăvirea în culori vii a cosmopolitismului [21*] local: „Oppidem ipsum
(319); „Pesthum civitas, incolis, partim Hungaris, partim Germanis frecvens” (320). În Hungaria este surprins şi peisajul cosmopolit al Cassoviei („Haec
Vizkele („Hanc incolunt Hungari, Germani, Bohemi.” (322)); sub izvorul Garanului există patru localităţi unde se vorbeşte maghiara, germana şi slava (323); consemnând că saşii din Transilvania celor patru neamuri („In hac sunt quatuor genere nationes: Hungari, Siculi, Saxones, Valachi.” (324)) plătesc regelui impozite prestabilite, scriitorul remarcă inadvertenţele fiscale ale regimului („Saepe tamen, maior legitimo ab eis exigitur.” (325)). Iar ultimul pasaj al lucrării este un veritabil corolar, adus la zi, al universului cosmopolit, al peisajului etnic pestiţ caracteristic spaţiului geografic descris: „Totius
Atenţia acordată de scriitor acestui aspect este justificată şi de deschi- derea umanismului către internaţionalitate, personalităţile epocii fiind consi- derate şi considerându-se „cetăţeni ai lumii” (ca Erasmus, în cunoscuta scrisoare adresată lui Ulrich Zwingli (327)), căci adevăratul umanist, „care aparţine întregii Europe erudite mai curând decât unei singure ţări, poartă în el caracterul cosmopolit al viitorului filosof din secolul al XVIII-lea” (328).
Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|