Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
106 ANTAL GYÖNGYVÉR la poezie, lăudându-i virtutea. Elogiul este cu modestie respins, însă darul de versuri care îi uneşte Olahus îl primeşte bucuros de la amicul său:
O adâncă tristeţe scaldă alte doar două versuri adresate, ca o minută, prietenului Kálnay. Ele exprimă nevoia de un prieten a poetului îndoliat care, pierzându-şi fratele de sânge, tânjeşte după unul spiritual:
Îndurerat, poetul caută mângâiere în lacrimile pioase ale prietenilor, în condoleanţa lor:
„Flete, igitur, socii maestumque levate sodalem, Structaque iam lachrymis spargite busta piis. Ferali tumulum fratris cumulate cupresso.” (336) Când deplânge ororile războiului, poetul aminteşte şi pierderea unor prieteni dragi, din care cauză, răscolit de „Lerna relelor”, cu „mintea rătăcită”, nu poate scrie „ceva savant”:
Rămas fără aceşti prieteni poetul îi caută pe ceilalţi, pe cei vechi, lăsaţi acasă înainte de pribegie. Un zvâcnet de bucurie îi trezeşte inima amorţită de durere. Se lasă purtat de speranţă şi ţese frumosul vis al alinării:
NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 107
Altădată, surprins în tristeţea sa de Apollo, de nimfe şi de muze, poetul are de ascultat dojana divinităţii, care îi reproşează că, pierzându-şi fratele, a uitat de bunii săi prieteni. Enumeră pe câţiva dintre ei, evocând bucurii ale trecutului şi creând o atmosferă prielnică înfloririi speranţelor de mai bine, înrădăcinate în vremuri apuse. Interpelaţia retorică din finalul evocării stă mărturie a convingerii că creştinismul, prin iubire, îi transformă pe oameni într-o mare familie. Merită remarcate personalităţile de seamă ale Ungariei şi principatelor umaniste, care alături de cele europene, s-au numărat printre prietenii lui Olahus:
Copleşitoare argumentaţie! Însă aceasta doar pregăteşte terenul pentru adevăratul mesaj al piesei, deoarece Olahus consacră această poezie naşterii
Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|