121
ninţarea cu moartea, în contextul art.189 CP RM, este însoţită de anumite cerinţe determinate.
De aceea, ameninţarea cu moartea, în cazul şantajului, trebuie să fie concepută ca o constrângere
la ceva, şi anume la: transmiterea unor bunuri sau a dreptului asupra acestora, ori la săvârşirea
unor acţiuni cu caracter patrimonial. Din complexitatea faptei de şantaj deducem şi o concurenţă
dintre o parte şi un întreg, unde partea este reprezentată de art.155 CP RM, iar întregul – de
art.189 alin.(2) lit.d) CP RM. Iar, în conformitate cu art.118 CP RM, urmează să aplicăm doar
întregul, ceea ce presupune că, în cazul şantajului săvârşit prin ameninţare cu moartea, nu va fi
necesar de a încadra suplimentar fapta în conformitate cu art.155 CP RM.
Ameninţarea cu moartea nu presupune prin sine însăşi o etapă de determinare a intenţiei
făptuitorului de a lipsi victima de viaţă, fapt demonstrat de multiplele cercetării teoretice şi prac-
tice ale acestei probleme, în rezultatul cărora s-a ajuns la concluzia că ameninţarea cu omorul are
o natură juridică de sine stătătoare [186, p.29]. Din această alegaţie deducem că făptuitorul nici
pe departe nu urmăreşte, în cazul ameninţării cu moartea, intenţia de a suprima viaţa victimei,
intenţia lui este orientată spre a o aduce pe victimă într-o stare de nelinişte, aceasta având teamă
pentru viaţa sa. Ca şi în cazul celorlalte forme de ameninţare care sunt prevăzute la alin.(1)
art.189 CP RM, şi în cazul ameninţării cu moartea victima trebuie să perceapă ameninţarea ca
având un caracter real. Cu referire la ultima trăsătură, consemnăm că ameninţarea cu moartea
trebuie să fie de natură a alarma victima, în sensul că dacă aceasta nu va executa cerinţele
patrimoniale înaintate, făptuitorul va trece la materializarea ameninţării sale. În acest sens,
trebuie să se ţină seama de persoana celui ameninţat, de starea lui psihică, de gradul de percepţie
etc. În context, este relevant următorul caz din practica judiciară:
La 15 martie 2006, ora 14:00,
B.V., aflându-se, împreună cu B.V. şi L.B., pe str. C.Stere 7, or. Căuşeni, l-au forţat pe cet. N.S.
să urce în automoilul lor şi, aplicându-i forţa fizică, în urma căreia i-au pricinuit dureri fizice,
ameninţându-l cu moartea, i-au cerut transmiterea obiectelor din aur sau a sumei de 5000 lei,
fixându-i termenul transmiterii banilor pentru data de 15 martie 2006, ora 18:00. Apreciind
ameninţările cu moartea ca fiind reale şi realizabile (sublinierea ne aparţine –
n.a.)
, N.S. le-a
transmis acestora, contrar voinţei sale, o brăţară de aur de 15 gr. la preţul de 4500 lei [42].
Dacă însă făptuitorul a trecut la materializarea ameninţării cu moartea, atunci acţiunile făp-
tuitorului depăşesc latura obiectivă a art.189 CP RM, motiv din care fapta
va constitui concurs de
infracţiuni dintre şantaj şi omor intenţionat. Această soluţie de încadrare este valabilă numai în
cazul concursului real, nu şi în cazul concursului ideal (comiterea omorului în timpul săvârşirii
şantajului, atunci când violenţa se aplică o singură dată). Aceasta deoarece făptuitorul ar fi tras la
răspundere de două ori pentru aceeaşi faptă, adică pentru aceeaşi violenţă periculoasă pentru
viaţă sau sănătate, prin aceasta încălcându-se principiul
non bis in idem. Prima dată, violenţa