Universitatea de stat din moldova

 
 
123 
 
persoanei,  după cum  nu are nici  o importanţă dacă a existat  sau nu năzuinţa făptuitorului de a 
lipsi de viaţă persoana în cazul în care aceasta nu se va conforma cerinţelor patrimoniale. 
În  alt  context,  consemnăm  că  în  planul  asigurării  consecvenţei  cadrului  incriminator,  se 
impune  (din  raţiuni  de  ajustare,  în  raport  cu  art.145  CP  RM,  a  materialităţii  faptei  cu  care  se 
ameninţă) de a opera în textul de lege de la lit.d) alin.(2) art.189 CP RM cu sintagma „prin ame-
ninţare  cu  omorul”,  avându-se  în  vedere  că  această  locuţiune  exprimă  mai  adecvat  conţinutul 
violenţei psihice care face obiectul acestei agravante. 
 
3.1.4. Şantajul săvârşit cu deteriorarea sau distrugerea bunurilor 
În  contextul  şantajului,  deteriorarea  sau  distrugerea  bunurilor  îndeplineşte  un  dublu  rol. 
Aceasta deoarece, pe de o parte, deteriorarea sau distrugerea bunurilor apare pe post de acţiune 
adiacentă  în  cadrul  faptei  prejudiciabile,  iar,  pe  de  altă  parte,  apare  în  calitate  de  circumstanţă 
agravantă.  
În legătură cu prima ipoteză de la lit.e) alin.(2) art.189 CP RM, în literatura de specialitate 
se susţine că deteriorarea bunurilor reprezintă  înrăutăţirea calităţii bunurilor, când utilizarea lor 
după destinaţie este posibilă după reparaţie, restaurare [221, p.85]. А.И. Рарог este de părere că 
deteriorarea presupune modificarea calităţilor bunului, prin care se înrăutăţeşte substanţial utili-
tatea  lui,  astfel  încât  acesta  devine  total  sau  parţial  nefuncţional  pentru  întrebuinţare  conform 
scopului  [216,  p.166].  O  opinie  apropiată,  care  într-o  oarecare  măsură  subsumează  cele  două 
viziuni  reliefate  mai  sus,  aparţine  autorilor  autohtoni  M.Bîrgău  şi  Iu.Larii:  „Deteriorarea  unui 
bun înseamnă degradarea, stricarea lui parţială, ceea ce are drept consecinţă pierderea totală sau 
numai a unei părţi din capacitatea sa de folosinţă cu posibilitatea redobândirii acestei capacităţi, 
prin reparaţiile ce i se vor face” [5, p.96]. Cu acestă opinie cad de acord şi alţi autori: „Prin dete-
riorare  se  are  în  vedere  o  astfel  de  influenţare  nemijlocită  infracţională  asupra  bunului,  care 
presupune  o  modificare  a  calităţilor  lui  utile,  o  înrăutăţire  considerabilă  a  stării  acestuia,  bunul 
devenind  inutilizabil parţial sau temporar.  Înrăutăţirea lui  calitativă poate fi înlăturată pe  calea 
reparaţiei, restaurării, tratării animalului sau prin alt procedeu de reabilitare” [18, p.709].  
Sintetizând asupra viziunilor reliefate mai sus, consemnăm următoarele trăsături specifice 
deteriorării  bunurilor:  a)  presupune  o  influenţare  nemijlocită  infracţională  asupra  bunurilor;       
b) influenţarea nemijlocită infracţională asupra bunului produce în plan material un anumit rezul-
tat;  c)  rezultatul  influenţării  este  concretizat  în  lipsa  posibilităţii  de  utilizare  în  totalitate  sau  în 
parte  a  bunului;  d)  rezultatul  influenţării  infracţionale  poate  fi  înlăturat  datorită  intervenţiei 
umane prin diverse metode, precum: restaurare, reparare, tratare a animalului etc. 

---

 
 
124 
 
În practica judiciară, prezenţa acestei modalităţi a acţiunii adiacente a şantajului, exprimate 
în  distrugerea  bunurilor,  prin  metoda  exploziei,  a  fost  stabilită  în  cazul  următor:  O.P.,  având 
scopul  de  a  primi,  prin  şantaj,  mijloace  băneşti  de  la  C.N.,  deţinătorul  pachetului  de  bază  al 
acţiunilor farmaciei SRL „Vulfram” din or. Vulcăneşti, în noaptea de 10 spre 11 aprilie 2005, 
ora 22:30, a instalat pe pervazul geamului de la etajul întâi al clădirii farmaciei SRL „Vulfram” 
un dispozitiv exploziv confecţionat în condiţii casnice. La etajul doi al acestei clădiri  domicilia 
C.N. cu familia. Printr-un apel telefonic de pe telefonul său mobil O.P. a pus în funcţiune explo-
zivul, deteriorând clădirea şi bunurile farmaciei SRL „Vulfram”, pricinuindu-i proprietarului o 
daună în mărime de 11 064 lei  (sublinierea ne aparţine – n.a.). Începând cu 11 aprilie 2005, pe 
parcursul a patru zile O.P. îi telefona lui C.N. de pe telefonul său mobil şi, ameninţându-l pe el 
şi  pe rudele acestuia cu violenţa,  cu deteriorarea şi  distrugerea bunurilor, cerea transmiterea 
banilor în sumă de 27 000 dolari SUA [56]. 
Cu referire la cea de-a doua ipoteză, se susţine, într-o primă viziune, că distrugerea bunu-
rilor  reprezintă  acea  influenţă  asupra  bunurilor,  în  rezultatul  căreia  acestea  pot  să-şi  înceteze 
existenţa,  sau  bunurile  sunt  aduse  într-o  stare  de  nefuncţionare,  care  nu  permite  utilizarea  lor 
după destinaţie [145, p.65]. Avem rezerve faţă de a doua parte a acestei definiţii. Cel puţin din 
elementele care stau la baza acesteia nu rezultă care este linia de demarcare dintre deteriorare şi 
distrugere; or, aşa cum am statuat supra, şi în cazul deteriorării finalitatea acţiunii este inutiliza-
bilitatea sau nefuncţionalitatea bunului. De asemenea, nu se pune accentul pe impactul interven-
ţiei umane după finalitatea acţiunii, aşa cum o face, de exemplu, autorul А.Г. Уфалов în definiţia 
sa:  „Distrugerea  bunurilor  semnifică  aducerea  bunurilor  într-o  stare  de    inutilizabilitate  totală, 
astfel încât acestea îşi pierd calitatea şi valoarea, neputând fi restabilite chiar şi după efectuarea 
reparaţiei”  [221,  p.85]  (sublinierea  ne  aparţine  –  n.a.).  Totuşi,  mult  mai  completă  ni  se  înfăţi-
şează  definiţia  pe  care  o  dă  distrugerii  profesorul  S.Brînză.  Potrivit  acestuia,  prin  „distrugere” 
trebuie de înţeles influenţarea nemijlocită infracţională asupra bunului, care presupune încetarea 
existenţei fizice a acestuia sau aducerea bunului respectiv într-o asemenea stare, care exclude – 
în  totalitate şi  definitiv  – utilizarea conform  destinaţiei  sale funcţionale;  bunul  nu mai poate fi 
restabilit pe calea reparaţiei sau restaurării, fiind scos complet din circuitul economic [18, p.709].  
Prin prisma acestor idei  ajungem la concluzia  că la baza diferenţierii  distrugerii  sau dete-
riorării  bunurilor  trebuie  să  luăm  în  consideraţie  următoarele  criterii:  gradul  sau  caracterul  de 
nefuncţionare  şi  impactul  intervenţiei  umane  după  finalitatea  acţiunii.  Din  această  perspectivă, 
relevăm că, spre deosebire de deteriorare, distrugerea are ca finalitate nefuncţionalitatea totală şi 
permanentă, fără posibilitatea de remaniere pentru readucerea bunului în stare de utilizare după 
destinaţie. 

---