Universitatea de stat din moldova

 
 
139 
 
De remarcat că agravarea răspunderii penale în ipoteza analizată este valabilă doar în raport 
cu prima modalitate a acţiunii principale din cadrul faptei prejudiciabile prevăzute la art.189 CP 
RM, anume atunci când şantajul se exprimă în cererea de a se transmite bunurile proprietarului, 
posesorului sau deţinătorului, constituind un rezultat al înfrângerii voinţei victimei de a transmite 
aparent  benevol  bunurile  pretinse  de  făptuitor.  O  asemenea  stare  de  lucruri  este  inechitabilă  în 
raport cu ipotezele în care făptuitorul ar obţine facultatea asupra unui bun (în cazul cererii de a se 
transmite  dreptul  asupra  bunurilor)  ori  în  cazul  în  care  victima  ar  săvârşi  acţiunile  cu  caracter 
patrimonial  pretinse  de  către  făptuitor.  Analogic  dobândirii  bunurilor  cerute,  în  ipotezele 
prezentate,  făptuitorul  şi-ar  asuma  acumulări  cantitative  patrimoniale,  care  în  mod  normal  ar 
trebui  să  conducă  la  agravarea  răspunderii  penale.  De  aceea,  considerăm  oportun  de  a  deplasa 
momentul de consumare, astfel încât aceasta să coincidă cu momentul de epuizare şi în situaţiile 
în  care  făptuitorul  ar  obţine  facultatea  asupra  unui  bun,  precum  şi  în  cazul  în  care  victima  ar 
săvârşi acţiunile cu caracter patrimonial pretinse de către făptuitor. Pentru a transpune în realitate 
această  opţiune,  propunem  reformularea  conţinutului  agravantei  de  la  lit.e)  alin.(3)  art.189  CP 
RM, după cum urmează: „urmat de realizarea cererii patrimoniale”. 
Până la o eventuală modificare a aceste modalităţi agravate, şantajul urmat de dobândirea 
bunurilor cerute se apropie de acele sustrageri care adoptă forma unei infracţiuni materiale. Dar, 
spre  deosebire  de  sustrageri,  ale  căror  limite  minime  ale  prejudiciului  cu  relevanţă  juridico-
penală sunt determinate legalmente prin intermediul normei complementare prevăzute la art.105 
din  Codul  contravenţional  al  Republicii  Moldova,  limita  minimă  a  prejudiciului  cauzat  prin 
infracţiunea  prevăzută  la  lit.e)  alin.(3)  art.189  CP  RM  nu  a  fost  cuantificată  de  legiuitor.  De 
aceea, aşa cum corect se susţine în doctrină, dacă mărimea prejudiciului cauzat prin şantaj este 
mult prea mică, poate opera prevederea de la alin.(2) art.14 CP RM [18, p.680]. Considerăm că 
aplicarea  alin.(2)  art.14  CP  RM  în  raport  cu  lit.e)  alin.(3)  art.189  CP  RM,  în  situaţiile  cauzării 
prin  infracţiunea  de  şantaj  a  unor  prejudicii  neînsemnate,  este,  în  tot  sau  în  parte,  un  drept 
discreţionar al subiecţilor învestiţi cu  aplicarea în concret  a legii penale. Bunăoară, într-un caz 
din practica judiciară instanţa de judecată a considerat că cuantumul de 45 lei nu implică lipsă de 
importanţă, şi, deci, prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni, motiv pentru care acţiunile 
făptuitorului  au  fost  încadrate  în  conformitate  cu  lit.e)  alin.(3)  art.189  CP  RM,  dat  fiind 
următoarele circumstanţe: la 27 septembrie 2009, M.I., aflându-se, aproximativ la ora 19:00, pe 
teritoriul Şcolii Profesionale nr.1 din or. Criuleni, având scopul de a obţine prin şantaj mijloace 
băneşti  de  la  minorii  N.M.,  C.A.  şi  M.A.,  ameninţându-i  şi  aplicând  violenţa  nepericuloasă 
pentru viaţă şi sănătate, exprimată prin aplicarea unei lovituri cu palma peste faţă lui N.M., a 
cerut de la fiecare bani în sumă de 50 lei. Totodată, le-a cerut acestora să adune bani şi de la 

---

 
 
140 
 
alţi  colegi  de-ai  lor.  Primind  ameninţările  drept  reale,  directe  şi  realizabile,  deoarece  erau 
însoţite de acţiuni violente, N.M., C.A. şi M.A. i-au transmis lui M.I. bani, respectiv 15 lei, 20 lei 
şi  10  lei,  astfel  M.I.  dobândind  prin  şantaj  mijloace  băneşti  în  sumă  totală  de  45  lei  [127] 
(sublinierea ne aparţine – n.a.). 
În raport cu circumstanţa analizată, în pct.21 al Hotărârii Plenului CSJ a RM nr.16/2005 se 
explică că şantajul urmat de dobândirea bunurilor cerute are loc atunci când bunurile au trecut în 
posesia făptuitorului. Avem rezerve faţă de această interpretare. Ne motivăm dezacordul având 
în vedere faptul că cerinţa făptuitorului poate viza transmiterea bunului unui terţ şi în condiţiile 
în  care  victima  va  realiza  această  pretenţie  –  va  transmite  bunul  unui  terţ,  acesta  din  urmă  va 
deţine  posesia,  nu  însă  făptuitorul.  Aşa  cum  rezultă  din  interpretarea  Hotărârii  Plenului  CSJ  a 
RM nr.16/2005, în ipoteza relatată agravarea răspunderii penale nu va opera. Însă, o asemenea 
concluzie este greşită. Nu are nici o relevanţă juridico-penală în posesia cui au trecut bunurile, 
este important că sub influenţa constrângerii bunurile au fost transmise.  
De  asemenea,  nu  contează  dacă  făptuitorul  a  avut  posibilitatea  reală  de  a  dispune  de 
bunurile dobândite, fiind suficient doar ca o anumită perioadă acesta să le posede. Acest fapt este 
reflectat în următorul caz din practica judiciară: S.O. şi S.A. au fost condamnaţi de către instanţa 
de fond în baza art.189 alin.(3) lit.e) CP RM, pentru că, în perioada lunilor mai-iulie 2004, au 
acţionat împreună în  conformitate cu rolurile împărţite în  prealabil, în  scopul  dobândirii prin 
şantaj a bunurilor altor persoane aflate pe teritoriul r-nului Ialoveni şi al municipiului Chişinău. 
Astfel,  ameninţându-l  cu  aplicarea  violenţei,  au  extorcat  de  la  C.Gr.,  sub  un  pretext  inventat, 
bani în sumă de 2600 euro, echivalentul a 38 381,72 lei. La 19 iulie 2004, S.O. a fost reţinut pe 
str.  I.Creangă,  mun.  Chişinău,  în  momentul  primirii  de  la  C.Gr.  a  sumei  de  400  dolari  SUA 
(sublinierea ne aparţine  – n.a.) care constituiau o parte din suma de 2600 euro extorcată de la 
dânsul [79].  
Vom fi în prezenţa circumstanţei agravante analizate, indiferent de faptul dacă făptuitorul a 
dobândit integral sau doar o parte din bunurile cerute. Astfel, într-un caz din practica judiciară, 
instanţa  de  apel  corect  a  admis  apelul  procurorului,  casând  sentinţa  instanţei  de  fond  care  a 
încadrat  faptele  lui  D.O.  în  conformitate  cu  art.189  alin.(1)  CP  RM,  a  rejudecat  cauza  şi  a 
pronunţat  o  nouă  hotărâre  potrivit  modului  stabilit  de  prima  instanţă,  prin  care  D.O.  a  fost 
condamnat în baza art.189 alin.(3) lit.e) CP RM, pentru faptul că  de la începutul lunii iunie 2007 
şi  până  la  17  octombrie  2007,  aplicând  faţă  de  C.V.  violenţa  nepericuloasă  pentru  viaţă  şi 
sănătate, a cerut de la el să i se transmită  suma de 200 dolari SUA (sublinierea ne aparţine – 
n.a.), sub pretextul că din vina acestuia în anul 1999 a fost ţinut sub arest B.D. La 17 octombrie 
2007,  în  jurul  orei  15:40,  pe  teritoriul  S.A.  „ATB-7”  de  pe  str.  Calea  Ieşilor  187,  mun.  Bălţi, 

---