Universitatea de stat din moldova

 
 
125 
 
Nu are nici o relevanţă la încadrare metoda de realizare a distrugerii sau a deteriorării bunu-
rilor. Acestea pot fi diverse: tăiere, rupere, spargere, dărâmare, uciderea animalului, incendiere, 
explozie,  inundare    etc.  De  asemenea,  sunt  lipsite  de  însemnătate  pentru  încadrare  categoriile 
bunurilor. Acestea pot  fi diverse:  fungibile, nefungibile, mobile sau imobile etc.  Important  este 
ca acestea să fie străine făptuitorului şi să nu coincidă cu bunurile ce formează obiectul material 
principal al şantajului; or, într-o asemenea ipoteză, cerinţa de a se transmite bunul pe care însuşi 
făptuitorul l-a distrus sau deteriorat în prealabil nu ar mai corespunde naturii juridice a şantajului, 
care ni se înfăţişează ca o infracţiune comisă în scop de cupiditate. Această alegaţie o deducem şi 
din pct.12 al Hotărârii Plenului CSJ a RM nr.16/2005, potrivit căruia năzuinţa făptuitorului de a 
distruge sau deteriora bunurile este orientată spre „întărirea cererii de a se transmite bunurile ...”. 
Distrugerea  sau  deteriorarea  bunurilor  se  înglobează  în  totalitate  în  prevederile  lit.e) 
alin.(2) art.189 CP RM, deoarece constituie parte a unui întreg. Astfel, călăuzindu-ne de regula 
de calificare stipulată la  art.118 CP RM, fapta va fi încadrată doar în  conformitate cu circum-
stanţa  agravantă  analizată,  fără  a  pretinde  la  un  concurs  cu  art.197  CP  RM,  atunci  când  prin 
aceste acţiuni  sau inacţiuni  se cauzează daune în proporţii mari.  De asemenea, nu se va reţine 
nici  răspunderea  contravenţională  în  conformitate  cu  art.104  din  Codul  contravenţional  al 
Republicii Moldova, dacă daunele cauzate sunt estimate până la 50 000 lei. Totodată, dacă făp-
tuitorul, având ab initio intenţia de a comite fapta de şantaj, distruge sau deteriorează bunurile, 
după care renunţă de bunăvoie să înainteze una dintre cele trei cereri patrimoniale, atunci art.197 
CP RM sau, după caz, art.104 din Codul contravenţional al Republicii Moldova, îşi redobândesc 
autonomia.  O  deducem  din  prevederile  alin.(3)  art.56  CP  RM:  „Persoana  care  a  renunţat  de 
bunăvoie la ducerea infracţiunii până la capăt este supusă răspunderii penale numai în cazul în 
care fapta săvârşită conţine o altă infracţiune consumată”. Cu alte cuvinte, renunţarea de bună-
voie  la  comiterea  şantajului  este  o  circumstanţă  care  exclude  răspunderea  pentru  tentativa  de 
şantaj, însă implică răspunderea pentru ceea ce a comis de facto.  
În  prezenţa  circumstanţei  agravante  de  la  lit.e)  alin.(2)  art.189  CP  RM,  infracţiunea  de 
şantaj presupune producerea unor urmări prejudiciabile. Acestea constau în: schimbarea substan-
ţei,  aspectului,  formei  bunului  sau  în  încetarea existenţei  sale, a capacităţii sale de utilizare pe 
care  a  avut-o  înainte  de  comiterea  faptei.  De  aceea,  în  această  modalitate  agravată  a  şantajului 
infracţiunea adoptă caracterul unei componenţe materiale. 
Spre  deosebire  de  incriminarea  de  sine  stătătoare  prevăzută  la  art.197  CP  RM,  în  cazul 
şantajului  săvârşit  cu  distrugerea  sau  deteriorarea  bunurilor,  legiuitorul  nu  înaintează  careva 
cerinţe cu referire la cuantumul sau caracterul daunei cauzate prin acţiunea adiacentă cercetată. 
De aceea, considerăm că nu este necesar a raporta încadrarea faptei în conformitate cu varianta 

---

 
 
126 
 
agravată  de  la  lit.e)  alin.(2)  art.189  CP  RM  la  condiţia  cauzării  unei  daune  considerabile  sau 
esenţiale  în  sensul  în  care  aceasta  este  relevată  la  alin.(2)  art.126  CP  RM,  aşa  cum  susţin  unii 
autori  [3, p.295]. Nu are nici o  relevanţă la încadrare dacă i  s-au cauzat  sau nu  victimei  daune 
considerabile sau esenţiale prin distrugerea sau deteriorarea bunurilor. Intenţia făptuitorului este 
orientată  spre  exercitarea  unei  presiuni  asupra  conştiinţei  şi  voinţei  victimei,  astfel  ca  ea  să  se 
conformeze cerinţelor patrimoniale înaintate. De aceea, făptuitorul îşi poate focaliza acţiunea de 
distrugere sau deteriorare asupra unui bun care nu prezintă o valoare economică în sine, însă are 
o însemnătate spirituală pentru victimă, fapt despre care făptuitorul cunoaşte, iar pentru exerci-
tarea unei influenţe motivaţionale de a transmite aparent benevol bunurile, dreptul asupra aces-
tora sau de a săvârşi acţiuni cu caracter patrimonial, aceasta este suficient.  
 
3.2. Elemente circumstanţiale agravante ale şantajului prevăzute la alin.(3) art.189 CP RM 
3.2.1. Şantajul săvârşit de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală 
Agravarea  răspunderii  penale  în  asemenea  circumstanţe  şi  dislocarea  acesteia  printre 
variantele calificate de la alin.(3) art.189 CP RM reprezintă o reflecţie a continuităţii diferenţierii 
răspunderii penale în ipoteza în care şantajul este comis cu o pluralitate de făptuitori; or, nu în 
zadar, şantajul săvârşit de două sau mai multe persoane a fost incriminat la alin.(2) art.189 CP 
RM,  iar  şantajul  săvârşit  de  un  grup  criminal  organizat  sau  de  o  organizaţie  criminală  –  la 
alin.(3)  art.189  CP  RM.  Pe  lângă  aceasta,  grupul  criminal  organizat  şi  organizaţia  criminală, 
potrivit art.43 CP RM, reprezintă forme ale participaţiei. În context, are dreptate E.Visterniceanu 
când  afirmă:  „Faţă  de  o  infracţiune,  săvârşită  de  două  sau  mai  multe  persoane,  infracţiunea, 
săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, denotă un grad de pericol 
social  mult  mai  înalt.  Explicaţia  este  că  specificul  celor  mai  periclitante  două  forme  de 
participaţie  –  grupul  criminal  organizat  şi  organizaţia  criminală  –  constă  în  profesionalismul 
participanţilor, în concreşterea acestor structuri cu unele instituţii statale, în tendinţa acestora de 
a  stabili  legătură  reciprocă  la  nivel  internaţional,  precum  şi  în  alţi  factori  care  subminează 
siguranţa societăţii şi a statului” [138, p.179]. Veridicitatea stabilirii legăturilor reciproce la nivel 
internaţional  de  către  aceste  formaţiuni  criminale  o  atestă  următorul  exemplu  din  practica 
judiciară: În perioada anilor 1999 – 2005, S.(N.)A. a luat parte la activitatea unei bande armate 
organizate (varietate a grupului criminal organizat – n.a.). Aceasta a fost formată în anii 1995 – 
1996 de către cetăţenii Ucrainei M.V. şi P.O., în scopul de a submina securitatea publică prin 
atacuri asupra  persoanelor fizice şi  juridice,  prin comiterea infracţiunilor  deosebit de grave şi 
excepţional de grave: omoruri la comandă, şantaj.  Banda avea în structura sa câteva grupări, 
care erau dislocate pe teritoriul Ucrainei – or. Odesa, or. Reni (regiunea Odesa), precum şi pe 

---