Reţeaua europeană a ombudsmanilor
BULETIN INFORMATIV NR. 1/2012
AVOCATUL POPORULUI
22
DISCUŢII REFERITOARE LA REZERVELE STATULUI ROMÂN
CU PRIVIRE LA CONVENŢIA PRIVIND STATUTUL APATRIZILOR,
ADOPTATĂ LA NEW YORK LA 28 SEPTEMBRIE 1954 ŞI CU PRIVIRE LA
INEXISTENŢA UNEI PROCEDURI PRIVIND MODUL DE DETERMINARE A
STATUTULUI DE APATRID
Prin Legea nr. 362/2005 pentru aderarea României la Convenţia privind statutul
apatrizilor, adoptată la New York la 28 septembrie 1954, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 1146 din data de 19 decembrie 2005, România (cu ocazia
depunerii instrumentului de ratificare) a formulat următoarele rezerve:
1. Cu privire la aplicarea articolului 23 din Convenţie „România îşi rezervă
dreptul de a acorda ajutor public doar apatrizilor care sunt şi refugiaţi, în înţelesul
Convenţiei din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaţilor şi al Protocolului din 31
ianuarie 1967 privind statutul refugiaţilor sau, după caz, în condiţiile legii naţionale.”
2. În ceea ce priveşte aplicarea articolului 27 din Convenţie „România îşi
rezervă dreptul de a elibera documente de identitate doar acelor apatrizi cărora le-a
fost acordat de către autorităţile competente dreptul de a rămâne pe teritoriul
României permanent sau, după caz, pentru o perioadă determinată, în condiţiile legii
naţionale.”
3. Referitor la
aplicarea art. 31 din Convenţie
„
România îşi rezervă dreptul de a
expulza un apatrid aflat legal pe teritoriul ei, în condiţiile legislaţiei în vigoare, atunci
când a săvârşit o infracţiune.”
Având în vedere rezervele formulate se impun câteva precizări:
În ceea ce priveşte formularea rezervei cu privire la acordarea ajutorului public
doar apatrizilor care sunt şi refugiaţi, apreciem că aceasta, cel mai probabil, a fost
dictată de aspectele de natură financiară pe care le întâmpină statul român. Având în
vedere motivul menţionat, face ca rezerva formulată să aibă caracter tranzitoriu, astfel
încât, se poate reveni asupra acesteia de îndată ce se constată o îmbunătăţire a situaţiei
avute în vedere la formularea acesteia.
Privitor la rezerva Statului român la art. 27 din Convenţie, aceasta trebuie
înţeleasă în sensul că trebuie făcută o diferenţă între persoanele care se întâmplă să stea
în România şi cele care au reşedinţa sau domiciliul în România. Această diferenţă este
dictată de reglementările interne în ceea ce priveşte actele de identitate.
Astfel, potrivit art. 12 din Ordonanţa de urgenţa Guvernului nr.
97/2005
privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor
români
, actul de identitate este documentul care se eliberează, în condiţiile prezentei
ordonanţe de urgenţă, cetăţeanului român şi care face dovada identităţii, a domiciliului
şi, după caz, a reşedinţei titularului acestuia.
Totuşi, chiar dacă nu li se eliberează acte de identitate, persoanele fără cetăţenie
sunt obligate să solicite înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă la serviciul public
comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primăria competentă.
Totodată, persoanele fără cetăţenie sunt obligate să solicite înscrierea de menţiuni pe
actele de stare civilă întocmite în registrele de stare civilă române (art. 4 alin. (2) şi (3)
din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă).
În plus, facem precizarea că potrivit art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, Oficiul Român pentru
Reţeaua europeană a ombudsmanilor
BULETIN INFORMATIV NR. 1/2012
AVOCATUL POPORULUI
23
Imigrări, prin formaţiunile sale teritoriale, sau, după caz, Ministerul Afacerilor Externe,
prin reprezentanţele diplomatice şi oficiile consulare ale României din străinătate, poate
elibera, la cerere, următoarele tipuri de documente de călătorie:
a) titlu de călătorie - următoarelor categorii de străini:
- apatrizilor domiciliaţi în străinătate, aflaţi temporar pe teritoriul României, care nu
mai sunt în posesia unui document de trecere a frontierei de stat şi, din motive
obiective, nu pot obţine un asemenea document de la reprezentanţa diplomatică a ţării
de domiciliu;
- cetăţenilor străini aflaţi pe teritoriul României, care nu mai sunt în posesia unui
paşaport naţional şi, din motive obiective, nu pot obţine un document de călătorie de la
reprezentanţa diplomatică a statului lor;
- apatrizilor cu şedere permanentă în România aflaţi temporar în străinătate, care nu mai
sunt în posesia documentelor româneşti de trecere a frontierei de stat;
b) paşaport pentru persoana fără cetăţenie - apatrizilor cu şedere permanentă
în România, precum şi apatrizilor de origine română, care sunt repatriaţi în baza unor
înţelegeri internaţionale la care România este parte. Paşaportul pentru persoana fără
cetăţenie face dovada identităţii şi a calităţii de apatrid cu drept de şedere în România şi
îi dă dreptul titularului de a ieşi şi de a intra în ţară prin oricare dintre punctele de
trecere a frontierei de stat deschise traficului internaţional de persoane. În străinătate
paşaportul pentru persoană fără cetăţenie dă dreptul titularului la asistenţă şi protecţie
din partea misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare ale României. Paşaportul
pentru persoană fără cetăţenie este proprietatea statului roman (art. 120 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002).
Referitor la rezerva statului român în ceea ce priveşte art. 31 din Convenţie,
menţionăm că motivele care impun menţinerea rezervei referitoare la expulzarea unui
apatrid aflat legal pe teritoriul ţării, sunt legate de periculozitatea persoanei fără
cetăţenie, care a săvârşit o infracţiune ce se judecă de instanţele române şi care dacă ar
rămâne pe teritoriul ţării noastre ar putea comite alte infracţiuni.
Facem precizarea că expulzarea ca măsură de siguranţă, se ia numai de instanţa
de judecată şi se face în temeiul art. 117 din Codul penal. Din textul de lege menţionat
reiese că cetăţeanului străin şi persoanei fără cetăţenie care nu are domiciliu în ţară şi
care a comis o infracţiune i se poate interzice rămânerea pe teritoriul ţării. Persoanele
prevăzute de textul legal nu vor fi expulzate dacă există motive serioase de a se crede că
riscă să fie supuse la tortură în statul în care urmează a fi expulzate. Expulzarea
persoanei fără cetăţenie se face în ţara în care îşi are domiciliul. În cadrul procesului
penal persoana în cauză beneficiază de toate garanţiile procesuale, pentru asigurarea
dreptului la un proces echitabil, inclusiv dreptul la apărare. Măsura poate fi revocată,
astfel încât fost expulzat poate reveni în România.
În ceea ce priveşte rezervele formulate, menţionăm că, potrivit art. 38 din
Convenţia amintită, „La data semnării, ratificării sau aderării, orice stat poate avea
rezerve la articolele prezentei convenţii, altele decât art. 1, 3, 4, 16 alin. 1 şi art. 33 până
la art. 42 inclusiv. Orice stat care are o rezervă conform alin. 1 o poate retrage oricând
printr-o comunicare în acest sens, adresată secretarului general al ONU”.
Prin rezervele formulate, Statul Român a uzat de dispoziţiile legale mai sus
menţionate, în condiţiile prevăzute de acestea.
Având în vedere cele prezentate, rezervele formulate de statutul român sunt
rezonabile şi nu sunt incompatibile cu obiectul şi scopul Convenţiei din 28 septembrie
1954 privind statutul apatrizilor. În plus, considerăm că faţă de faptul că, în primele
două cazuri (art. 23 şi art. 27), rezervele au un caracter tranzitoriu, Statul Român poate