Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
400 ANTAL GYÖNGYVÉR savant? Adaugă că, dacă pare că s-a păstrat ceva talent, şi pe acela care a mai rămas mi-l îngrădeşte datoria de la curte […].” 640. C60/410: „Te salut, sfântă zi! Întăreşte speranţa mântuirii noastre, [tu], care descătuşezi luminoasă uşile întunecatei temniţe! Prin învierea lui Christos, tu ne făgăduieşti nestrămutată izbăvire, eliberând zăvoarele strălucitoare ale cerului. […] // Isus Christos al primenirii noastre a înviat!” 641. C57/409: „Să cerem pentru păcătoşi blândă iertare şi veşnica odihnă pe care ne-o va da tuturor aceea zi, […] când suntem izbăviţi de negrele păcate şi când se vor da aspre pedepse celor vinovaţi.”
atotputernicul Dumnezeu să-ţi fie sigură mântuire.” 643. NOHA/208: “Acestea se întâmplă, desigur, din însăşi voia lui Dumnezeu. Attila nu v-ar putea ataca şi nu şi-ar putea încerca forţa împotriva voastră, dacă, prin păcatele noastre, nu L-am fi stârnit pe Dumnezeu împotrivă-ne. El a hotărât acum ceea ce, prin oracolul Său, îmi este deja demult cunoscut: că acest oraş va încăpea, în cele din urmă, pe mâna duşmanilor şi că voi, împreună cu mine, sunteţi sortiţi tiraniei barbarilor, ca, ispăşind acum, prin aceste chinuri de o clipă, păcatele cărnii de care suntem robiţi, să zburăm bucuroşi spre a vedea viaţa divină şi cerească şi să-I fim părtaşi la fericire.” 644. Apud EGU/30. 645. V. Ibidem, p. 121. 646. Cf. Ibidem, p. 192. 647. Apud Ibidem, p. 205. 648. Cf. CCL/I/37. 649. Apud Ibidem, I, p.38. 650. Apud Ibidem, I, p. LXXXVIII. 651. Apud Ibidem, II, p. 306. 652. C15/380 – în trad. lat. a lui Hipper András, propusă de editor (considerată mai reuşită decât cea a lui Craneveldius, Fransicus de Burgundia şi Iacobus Danus): “Atunci, pentru merite, ca răsplată a strădaniei, viaţa trupului şi asufletului una singură va fi.”
653. C11/378: “Călătorule, […] dacă vezi, aşadar, monumentul meu funerar, cată să-ţi aminteşti că şi tu eşti muritor.” 654. Ibididem: “Căci cele pe care pământul le acoperă acum se născuseră, desigur, muritoare, dar sufletul pios aspiră la un tărâm fericit.” 655. C45/405: “Acum, o îngustă marmură stă greu peste pieptul de o asemenea virtute, [dar] împărăţia supremă îi ocroteşte sufletul pios.” 656. C66/420: “Dar, dacă tristele sorţi nu pot fi îmblânzite, de ce ne închinăm prin searbădă rugăciune nemiloaselor zeităţi?” NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 401
657. Ibididem: “Hainele sorţi nu pot fi înduplecate prin rugăciuni.” 658. C67/421: “ O, tristă Lumină, prin relele mele mie vrăjmaşă, oare nu se ruşinează gâtlejurile tale căscate şi gura-ţi să îndepărteze de la mine pe proprii mei prieteni prin molima aducătoare de pieire? […] Vai! cruntă nelegiuire, este îngăduit în cele din urmă să fie împresurată şi smulsă, răpită, viaţa trecătoare de la bietul meu tovarăş şi cel mai de nădejde frate. Îmi zdrobeşti, de aceea, sufletul prin chinurile de nesuportat ale alor mei şi-mi tulburi liniştea prin nesecate lacrimi, dar, rogu-te, o, neagră Lumină, prin relele mele mie vrăjmaşă, de-acum abţine-te, vai! de la jalnicele morţi şi de la pierderile de neîndurat!” 659. C66/419: “Muze, vă rog, jeliţi acoperite şi, graţii, comemoraţi ziua cea tristă a poetului vostru. Chiar şi tu, Apollo, citarede, care te bucuri de vesele cânturi, abţine-te a da glas lirei noastre. Şi, orice zeităţi într-ale mele lucruri atât de prielnice cândva, care m-aţi ocrotit prin destin, acum, vă rog, staţi deoparte! Şi numai tu, tristă Elegie, desfă-ţi părul şi sileşte versurile să se supună, prin mine, tristeţilor. Căci mă mistui copleşit de o mare şi nesfârşită durere, iar pieptul mi-l stăpâneşte o lâncedă toropeală. // O parte a sufletului nostru apune, oh, prin soartă, cealaltă, care dăinuie, zace frântă de durere.” 660. Ibidem, p. 419-420: “ Tenebroasa moarte le stă în cale, cu adevărat, deopotrivă tuturor sărmanilor muritori şi pentru fiecare [vine] ziua pe care nici minunatele comori ale lui Croesus n-o pot îndupleca şi nici puternicele braţe herculeene ale regilor. Ea târăşte spre tristele morminte trupurile pruncilor şi, amară le face pe mame să jelească. Răpeşte şi copiii zadarnic fragezi ca vârstă şi-i sileşte, Cacus atroce, să meargă în Tartar. Apoi, de cum ne va fi sosit vârsta înfloritoare, spaima Styxului sau a lui Lethe creşte mereu. Chiar şi această inimoasă tinerime o dispreţuieşte zadarnic, de speră să trăiască o viaţă ca cea a lui Nestor. Când timpurile împlinite împresoară sleitele noastre puteri, Atropos rupe grabnic firele de pe furca sa. Când deja gârbova bătrâneţe păşeşte cu picioare încete, sprijinindu-se în toiag, ce poate fi mai cert decât moartea?” 661. C25/395: “Oricât de bogat şi de trupeş să fi fost el, acum îl încape, totuşi, o mică urnă.” 662. C60/411: Vai, fiule, ce curând eşti frustrat de nimbul vieţii: cât prima tinereţe încă nici n-a venit! Zadarnic [fu] numele de Gabriel ce-l aveai, fiule, dacă atât de repede fugi, răpit, la stele. Îţi părăseşti părintele în doliu şi laşi în urmă nesecatele lacrimi ale mamei şi adâncă jale. Dar, pentru că supremul Cârmuitor al Olimpului înstelat astfel a vrut, prea multa noastră tânguire este în van. // Te salut întru eternitate, rămâi cu bine şi să te bucuri de duhul sfânt; mă rog să te ocrotească viaţa cea fericită!”; 662.b. C18/381: “E cu putinţă a pieri prin sfârşitul subit al tinerilor; bătrâneţea cea târzie cu greu va putea dăinui îndelung.” 663. C55/408: “Astfel se îngrijeşte puterea divină de lucrurile omeneşti, încât pedeapsa să fie întodeauna pe măsura fărădelegii.” 664. C47/405: “Îndelungata suportare a relelor duce la o cale înstelată, moartea violentă, la cea a Styxului.” Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|