Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
402 ANTAL GYÖNGYVÉR 665. NOHA/174: “Se ştie că întotdeauna este mai bine şi mai frumos a muri cu demnitate şi glorie […], decât […] a duce o viaţă netrebnică şi plină de umilinţe.” 666. Ibidem, p. 188: “Dezvăluie […] că, de aceea, îi îndeamnă […] să-i dea foc, că a ales să moară mai bine prin gestul alor săi, decât să ajungă, printr-o nespusă ruşine, în robie la duşmani.”
grele hohote moartea unui rege atât de mare. Vestea morţii sale răspândindu-se curând în ungaria întreagă, toţi îmbracă veşmânt de doliu şi într-atât se copleşeşte de tristeţe tot locul, încât multă vreme s-au abţinut de la orice manifestare de bucurie.” 668. C59/410: “Aşadar, trupul rece odihneşte sub această marmură, [dar] acest spirit, care a zămislit opere, trăieşte.” 669. C50/407: “– Femeie, unde duci bustul mut, fără nume? Al cui portret a fost acesta, pe când trăia [omul]? // – Acesta a fost chipul drag al dulcelui meu soţ. Scumpele zăloguri le duc acasă.”
batjocorite moravurile.” 672. Apud CCL/I/144-145. 673. Apud Ibidem, p. 284. 674. C42/404: “Cât trăim, viaţa ne este supusă tuturor primejdiilor, suferinţelor, relelor, dar toate durerile se sting în moarte.” 675. C47/405: “Îndelungata suportare a relelor duce la o cale înstelată.” 676. C67/421: “[…] Rogu-te, deacum abţine-te, vai! de la jalnicele morţi şi de la pierderile de neîndurat!” 677. C20/382: Învălmăşitele îndeletniciri legate de lucrurile grave nici chiar în frageda-mi tinereţe nu-mi dădeau plăcute clipe de răgaz.” 678. Ibidem, p. 383: “Cum se abate în mijloacul valurile luntrea mânată de asprul Acvilon, astfel rătăcesc eu cu mintea. Cât mă răscoleşte, aşadar, adânc Lerna aceasta a relelor, socoteşti că pot scrie ceva savant?”
mâine a blestematei nenorociri.” 681. Ibidem, p. 416: “Între timp, răbdarea împăratului faţă de un asemenea dezastru depăşeşte întru totul cuvioasa închipuire. Se gândeşte, într-un târziu, să alcă- tuiască pedepsitoare oşti de cavalerie, ca, înflăcărat, să stăvilească răul prin puternicul Marte.”
682. NOHA/202: “ca să îmblânzească mânia lui Dumnezeu, datorită căreia soco- teau că Attila pricinuieşte rele cetăţenilor.” 683. Ibidem, p. 200-202: “Aşa s-a întâmplat că cetăţenii nu numai că erau îngroziţi NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 403
şi tremurau, dar suportau [şi] pătimeau toate soiurile de rele care se întâmplă de obicei la asedierea unei cetăţi: femeile, copiii şi copilele plângeau, se văitau, îşi înălţau jalea spre cer, alţii, frământând în suflet cruzimea învingătorului […], căutau toate căile şi ocaziile ca să poată evita primejdia.”
ce trebuie să facem, ca […] să scăpăm de la o moarte timpurie? […] Dacă vom fi cuceriţi prin forţă, câte feluri de rele nu ne vor aştepta! […]. Aşa încât este de datoria ta, bărbat al lui Dumnezeu, să te îngrijeşti de noi, cei amarnic încercaţi de aceste suferinţe, […] ca să nu ne îndepărtăm, determinaţi de necazurile de acum, de ceea ce este cinstit şi pios şi să nu ne dezicem de voinţa preabunului, preamarelui Dumnezeu.” 685. Ibidem, p. 156. V. şi Ibidem, p. 228: “rei bene gerendae occasio […] rerum omnium apud mortales prima habetur” – “şansa de a săvârşi bine fapta este considerată de muritori începutul tuturor lucrurilor.” 686. Ibididem: “Dacă […] o vom rata, cu ce cazne, griji şi nelinişti nu va trebui să ne confruntăm până când aceea să ni se ofere din nou? […] Căci, dacă aţi observat mai atent situaţia lor, de care neajunsuri şi soi de rele nu suferă în prezent, fie prin destin, fie datorită puterilor lor deja îmbătrânite şi slăbite? Vandalii, vizigoţii, britanii, germanii, care atacă după placul lor imperiul roman, ne stau mărturie pentru cât de firave, secătuite, epuizate sunt acum forţele lor.” 687. Ibidem, p. 230: “Orice rău ne-a fost scris acela s-a întâmplat prin voia schimbătoare a lui Marte şi a sorţii, care obişnuieşte să-i năpăstuiască, cel mai adesea fără deosebire, pe bărbaţii viteji şi pe cei laşi. Acum este, deci, timpul […] să ne revanşăm printr-o nouă vitejie, chiar şi pentru această înfrângere suferită odinioară.” 688. V. EGU/27. 689. Apud Ibidem, p. 66. 690. V. Giovanni Boccaccio, Decameronul, ESPLA, Buc., 1957, povestea I, din ziua a IV-a. 691. C65/414: “[…] Din cauza ruinării noastre hărăzite prin ursită, fusese larg pustiită şi ţarina roditoare.” 692. C71/426: “El a strălucit prin toate virtuţile în lumea întreagă, cât divinele parce i-au îngăduit să trăiască.” 693. C70/421: “Şi se pregătea deja de drum pentru a-şi vedea prietenii dragi, precum şi căminul natal şi dulcele său pământ, însă pizmaşa Lachesis [i-]a rupt urzeala sorţii, iar Atropos a strâns în mână firele tăiate. De aceea, nu [şi-]a putut împlini dorinţa, astfel depănându-se ursita şi aşa hotărând Dumnezeu.” 694. C73/427: “Nu prin dorinţă, ci prin soartă s-a săvârşit Erasmus, totuşi jelim acum din pricina ambelor nume” 695. C66/419: “Şi, orice zeităţi într-ale mele lucruri atât de prielnice cândva, care m-aţi ocrotit prin destin, acum, vă rog, staţi deoparte! […] O parte a sufletului nostru apune, oh, prin soartă, cealaltă, care dăinuie, zace frântă de durere. Aşa sfâşiaţi, oare, voi, parcelor surori, inimile tinere ale oamenilor, înainte de îndreptăţita vreme?” Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|