34
De exemplu, în literatura de specialitate a Republicii Moldova nu găsim investigaţii
temeinice destinate relevării particularităţilor victimei şantajului; s-a acordat o atenţie sumară
consemnării şi argumentării incidenţei obiectului imaterial al infracţiunii de şantaj; nu s-a făcut o
analiză privind stabilirea gradului de compatibilizare a textului de lege prevăzut la art.189 CP
RM cu cerinţele de legalitate la nivel de incriminare ce decurg din jurisprudenţa CEDO şi, nu în
ultimul rând, a fost neglijată investigarea practicii judiciare în materie. Considerăm că aceste
segmente de investigaţie sunt de o importanţă primordială în contextul infracţiunii de şantaj,
motiv din care reticenţa acestora, pe care am şi reţinut-o în acest studiu, ne-a determinat să
acordăm o atenţie sporită problemelor consemnate.
Totodată, am pornit şi de la ideea că o cercetare lipsită de aspectul practic nu va putea
răspunde necesităţilor sociale şi juridice care derivă din materialitatea faptei prejudiciabile de
şantaj. De asemenea, am putut constata că o atenţie sumară se acordă relevării conţinutului
circumstanţelor agravante ale şantajului. Dar, cel mai semnificativ este faptul că nu există în
doctrina naţională studii temeinice care ar soluţiona anumite probleme ce ţin de Partea Generală
a Dreptului penal în contextul stabilirii răspunderii pentru şantaj, şi anume: nu au fost explicate
regulile concurenţei de norme şi ale concursului de infracţiuni, privite în raport cu art.189 CP
RM.
În această
ordine de idei, cercetarea segmentară a infracţiunii de şantaj pe care am surprins-
o în literatura de specialitate a Republicii Moldova, semnificaţia ei ştiinţifică şi practică la etapa
actuală de dezvoltare a legii penale fundamentează încă o dată oportunitatea investigării acestei
componenţe de infracţiune, atât sub aspect teoretic, cât şi sub aspect aplicativ. De aceea, printre
direcţiile prioritare de cercetare care se impun în studiul de faţă, ţinând cont de caracterul
fragmentar pe care l-am surprins în materialele ştiinţifice cercetate la
tema tezei, se numără:
- nuanţarea specificului şantajului şi coraportarea acestuia conţinutului normativ
de lege
lata;
- interpretarea legii penale în
cauze concrete;
- determinarea premiselor şi cauzelor existenţei unei practici judiciare neunitare la aplica-
rea răspunderii penale pentru şantaj;
- argumentarea clară, completă şi convingătoare a limitelor aplicării răspunderii penale în
conformitate cu art.189 CP RM;
- elaborarea unui model concret de perfecţionare a cadrului incriminator prevăzut la art.189
CP RM.
35
1.3. Concluzii la Capitolul 1
Generalizând cele expuse privind materialele consacrate tematicii prezentei teze de doc-
torat, putem remarca existenţa unor fluctuaţii de opinii vis-à-vis de subiectul şantajului, acestea
fiind direct proporţionale cu faptul exponenţi ai căror legislaţii sunt oamenii de ştiinţă, dar, nu în
ultimul rând, cu perioada publicaţiilor. Printre cei mai de seamă teoreticieni care au cercetat
problema răspunderii penale pentru şantaj se numără: M.Bîrgău, S.Brînză, Iu.Larii, D.Moiseev
(
Republica Moldova); Р.З. Абдулгазиев,
А.В. Башков, А.И. Бойцов,
Г.Н.
Борзенков,
О.В. Дмитриев, Ю.Ляпунов, Н.Ф. Сафонов, А.Г. Уфалов (
Federaţia Rusă); Ю.Л. Шевцов
(
Bielorusia); В.Н. Куц (
Ucraina) etc.
Lucrările acestor reputaţi autori au şi constituit baza
ştiinţifico-teoretică a tezei, iar concepţiile care se regăsesc în studiile acestora ne-au permis să
determinăm unele probleme privind identificarea naturii juridice a faptei de şantaj, determinarea
locului acesteia în sistemul infracţiunilor prevăzute în Partea Specială a legii penale,
identificarea
tipologiei concrete la care se referă şantajul, interpretarea unor termeni şi noţiuni imprimaţi în
conţinutul normativ al art.189 CP RM, identificarea unor carenţe de care suferă cadrul incri-
minator etc.
Trebuie să recunoaştem că patrimoniul doctrinar în materie de şantaj se particularizează
printr-un conţinut bogat şi diversificat, dar în acelaşi timp foarte controversat. Tocmai de aceea,
a susţine că tematica şantajului este desuetă în legătură cu avalanşa de materiale ştiinţifice la
această temă ar însemna, de fapt, neglijarea calităţii cercetării. Mai mult ca atât, oamenii de
ştiinţă străduie să dezvăluie doar anumite segmente ale şantajului. Astfel, în literatura de spe-
cialitate se omite cercetarea obiectului imaterial al infracţiunii de şantaj; un spaţiu restrâns se
acordă investigării particularităţilor victimei infracţiunii; se trece sub tăcere relevarea şi argu-
mentarea încadrării în ipotezele în care cererea patrimonială este însoţită de mijloace care adesea
nu au o acoperire juridico-penală determinată; nu se argumentează completamente opţinunea
legiuitorului de a imprima grad prejudiciabil faptei de şantaj în lipsa unor urmări imediate; nu
sunt identificate integral liniile de demarcare dintre şantaj şi infracţiunile conexe etc.
Problema ştiinţifică actuală de importanţă majoră derivă din
neconcordanţa vădită dintre
conceptul formal şi cel material ale termenului „şantaj”, precum şi din necesitatea asigurării con-
secvenţei normelor juridico-penale şi, nu în ultimul rând, optimizării cadrului normativ în mate-
rie, ajustându-l la exigenţele impuse de principiul legalităţii incriminării. Statuăm anume asupra
acestei probleme, având în vedere: respectarea prevederii de la lit.e) art.19 al Legii Republicii
Moldova privind actele legislative, potrivit căreia: „terminologia, utilizată în actul elaborat, este
constantă şi uniformă ca şi în celelalte acte legislative şi în reglementările legislaţiei comunitare;
se va utiliza unul şi acelaşi termen dacă este corect, iar folosirea lui repetată exclude confuzia”;