Ion pachia tatomirescu I dum

 //  v v v 

(Pe-un picior de plai, / pe-o Gur@ de Rai...), fie

cea mai scurt@ form@ fix@ de poezie din istoria liricii universale, const$nd într-un distih, al c@rui prim vers are m@sura 2, un troheu, fiind stihul „un-doi-rii“(„undoìrii” / „îndoìrii“) Întregului, }i versul secund, m@sura 4, „o zalmoxian@ pereche de trohei“, considerându-se „viersuire“ a primelor patru conduc@toare (dup@ structura tetradic@ / tetraontic@ a Zalmoxianismului):

 v (v-1, m-2) (a)

 v  v (v-2, m-4) (a).

Din „triplarea salmului“ prin „tristihuire“ rezult@ trisalmul... (^n total din 18 silabe, ori din 17, ca haiku-ul).

Eroul liric al salmului este un observator, un participant la o ordine microcosmic@ }i, deopotriv@, macrocosmic@.

 Satir@

(cf. fr. satire)
Satira este specia genului liric, unde vocea auctorial@, ap@r@toare de valori morale, ridiculizeaz@, condamn@ aspecte / fenomene negative ale societ@]ii, ale caracterelor, concep]iilor, mentalit@]ilor etc.

Ne^ntrecut@ satir@, peste secolul al XX-lea, r@m$ne partea a doua din «Scrisoarea III» de Mihai Eminescu: ...Nu se nasc glorii pe strad@ }i la u}a cafenelii, / N-avem oameni ce se lupt@ cu retoricele suli]i / %n aplauzele grele a canaliei de uli]i, / Panglicari în ale ]@rii, care joac@ }i pe funii, / M@}ti cu toate de renume din comedia minciunii ? / Au de patrie, virtute, nu vorbe}te liberalul, / De ai crede c@ via]a-i e curat@ ca cristalul ? / Nici visezi c@ înainte-]i st@ un st$lp de cafenele / Ce î}i r$de de-aste vorbe îng$n$ndu-le pe ele. / Vezi colo pe ur$ciunea f@r@ suflet, f@r@ cuget, / Cu privirea-mp@ro}at@ }i la f@lci umflat }i buget, / Negru, coco}at }i lacom, un izvor de }iretlicuri, / La tovar@}ii s@i spune veninoasele nimicuri; / To]i pe buze-av$nd virtute, iar în ei moned@ calp@, / Quintesen]@ de mizerii de la cre}tet p$n@-n talp@. / {i deasupra tuturora, oastea s@ }i-o recunoasc@, / %}i arunc@ pocitura bulbuca]ii ochi de broasc@... / Dintr-ace}tia ]ara noastr@ î}i alege ast@zi solii ! / Oameni vrednici ca s@ }az@ în zidirea sfintei Golii, / %n c@me}i cu m$neci lunge }i pe capete scufie, / Ne fac legi }i ne pun biruri, ne vorbesc filosofie. / Patrio]ii ! Virtuo}ii, ctitori de a}ez@minte, / Unde spumeg@ desfr$ul în mi}c@ri }i în cuvinte, / Cu evlavie de vulpe, ca în strane, }ed pe locuri / {i aplaud@ frenetic schime, c$ntece }i jocuri.../ {i apoi în Sfatul [@rii se adun s@ se admire / Bulg@roi cu ceafa groas@, grecotei cu nas sub]ire, / Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman, / Toat@ greco-bulg@rimea e nepoata lui Traian ! / Spuma asta-nveninat@, ast@ plebe, @st gunoi / S@ ajung-a fi st@p$n@ }i pe ]ar@ }i pe noi ! / Tot ce-n ]@rile vecine e smintit }i st$rpitur@, / Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natur@, / Tot ce e perfid }i lacom, tot Fanarul, to]i ilo]ii, / To]i se scurser@ aicea }i formeaz@ patrio]ii, / %nc$t fonfii }i flecarii, g@g@u]ii }i gu}a]ii, / B$lb$i]i cu gura str$mb@ sunt st@p$nii astei na]ii ! // (...) // Dar l@sa]i m@car str@mo}ii ca s@ doarm@-n colb de cronici; / Din trecutul de m@rire v-ar privi cel mult ironici. / Cum nu vii tu, [epe} Doamne, ca pun$nd m$na pe ei, / S@-i împar]i în dou@ cete: în sminti]i }i în mi}ei, / {i în dou@ temni]i large cu de-a sila s@-i aduni, / S@ dai foc la pu}c@rie }i la casa de nebuni !

%n „decaedrul de aur“ al satirei rom$ne}ti se relev@: «Satir@. Duhului meu» de Grigore Alexandrescu, «Od@ la ciocoi» de Bogdan Petriceicu Hasdeu, «Scrisoarea II» de Mihai Eminescu, «Noaptea de noiemvrie» de Alexandru Macedonski, «Duduia» de Tudor Arghezi, «Problema spinoas@ a nop]ilor» de Geo Dumitrescu, «Perpetuum mobile» de Marin Sorescu, «Parastas pentru politica extern@ a Rom$niei» de Adrian P@unescu, «Despre condi]ia Poemului Planetar» de Ion Pachia Tatomirescu }i «Scurt reportaj. %n sprijinul profesorului de rom$n@ care cere mai multe ore de predare pe s@pt@m$n@» de Mircea Dinescu.
 S@m@n@torism

(de la revista «S@m@n@torul», 1901 / s@m@n@tor- + suf. -ism)

S@m@n@torismul este un curent cultural (politic, literar etc.) ce a ap@rut în Rom$nia primelor decenii ale secolului al XX-lea ca reac]ie împotriva orient@rilor moderniste ale epocii, afirm$nd, în perimetrul literaturii, principiile: cultivarea unei literaturi inspirate din realit@]ile na]ionale; specificul na]ional rom$nesc se datoreaz@ ]@r@nimii, ora}ul / civiliza]ia burghez@ fiind „sursa tuturor relelelor“, a degrad@rii sufletului cre}tin-autohton, a vicierii economic-spirituale a a}ez@mintelor patriarhale din Rom$nia; idilizarea vie]ii satului patriarhal „cu boieri de vi]@ veche“; exaltarea nostalgic@ a trecutului, blestemarea ora}ului ca loc de pierzanie, refugiul în natura idilizant@; culturalizarea maselor populare prin c@r]i „inspirate“, pe ale c@ror r$nduri «s@ cad@ deopotriv@ lacrima bogatei doamne }i a s@tencei» (Iorga); esteticul înseamn@ etnicul }i, deopotriv@, eticul etc.

Din „trena“ Rodic@i lui Vasile Alecsandri (1821 – 1890), «purt$nd cofi]@ cu ap@ rece / pe ai s@i umeri albi, rotunziori», «floare de crin», «pe l$ng@ junii s@m@n@tori», „mireas@-cr@ias@ pe cale de flori“, cu «s$nul leag@n de pruncu}ori», „cu gr$u de aur ^n p@r“ etc., ivindu-se mai opulent la Nunta Zamfirei lui George Co}buc (1866 – 1918), s-a ajuns la direc]ia tradi]ionalist-poetic@ s@m@n@torist@ din poezia rom$n@ a secolului al XX-lea, promovat@ mai ^nt$i de revista de la care ^i provine }i numele, «S@m@n@torul» (^nfiin]at@ / condus@ de G. Co}buc }i Al. Vlahu]@ ^n anul 1901, condus@ de Nicolae Iorga ^ntre anii 1902 }i 1906; a continuat s@ apar@ p$n@ ^n 1910), ori de revistele: «Albina» (1897 – 1937, Bucure}ti), «Ramuri» (1905 – 1914, Craiova), «F@t-Frumos», «Paloda literar@», «Vatra», «Povestea vorbii», «Floare albastr@», «Via]a», «Neamul Rom$nesc», «Neamul Rom$nesc Literar», «Floarea darurilor», «Drum Drept», «Cuget Clar» etc.

Estetica s@m@n@torismului. %ntre reperele estetic-s@m@n@toriste, confund$ndu-se adesea etnicul }i eticul cu esteticul, s-au impus: (1) idilismul rural, sau ^nf@]i}area pitoreasc@ a satului rom$nesc, „unic depozitar al specificului na]ional“, (2) paseismul, adic@ ^ntoarcerea spre trecut, elogiul „ordinii“ gentilice, condamn$ndu-se „stric@ciunile“ prezentului civilizatoriu, urbanizarea etc., (3) cultivarea sentimentului dezr@d@cin@rii, din convingerea c@ satul este „t@r$mul“, „vatra“, „aria“, „spa]iul“, unde s-a conservat tot ceea ce este mai bun }i mai frumos etno-social la poporul dacorom$n, ^n vreme ce ora}ul a fost dintotdeauna „locul pierzaniei“ etc.

Reprezentan]ii direc]iei s@m@n@toriste din poezia rom$neasc@ a secolului al XX-lea sunt numero}i. Dar foarte pu]ini au creat oper@ s@m@n@torist-poetic@ de valoare estetico-literar@ indiscutabil@. E. Lovinescu, ^n Istoria literaturii rom$ne contemporane (1900 – 1937), ilustra direc]ia poetic-s@m@n@torist@ prin {t. O. Iosif (Bra}ov, 11 / 23 octombrie 1875 – 22 iunie 1913, Bucure}ti), creatorul „capodoperei s@m@n@torismului“, Doina (intrat@ ^n numeroase manuale }colare: Se t$nguiesc / T@l@ngi pe c@i, / {i neguri cresc / Din negre v@i, / Plutind pe mun]i... / La F@g@d@u, / La Vadul-R@u, / Sus, la r@scruci, / Vin trei haiduci / Pe cai m@run]i... // Gr@iesc încet... / Un scurt popas – / {i spre br@det / Pornesc la pas / Cei trei c@l@ri... / Sus, peste plai, / T@cutul crai / Al nop]ii reci, / Umbrind poteci, / Se-nal]@-n z@ri... / {i neguri cresc, / S-anin@-n cr@ngi; / Se t$nguiesc / {i pl$ng t@l@ngi / Pe c@i pustii... / Se duc uita]i / Cei trei f$rta]i, / S@lt$nd în }a, / Plutind a}a, / Ca trei stafii... / Dar c$nd ajung / La cotituri, / Un chiot lung / Din mii de guri / D@r$m@ st$nci... / Haiducii mei / Doinesc to]i trei; / {i clocotesc, / {i hohotesc / P@duri ad$nci...), autorul volumelor Patriarhale (1901), Credin]e (1905), Poezii (1908) etc., cultiv$nd «poezia nostalgiei, ^ndeosebi a copil@riei, adic@ a v$rstei lipsite de r@spundere }i hr@nit@ numai din seva idealului, nostalgia unei vagi epoci patriarhale, dup@ cum e }i poezia veleit@]ii neconvertibile ^n voin]@ a vis@rii f@r@ obiect precis» (LScr, 6, 75), Zaharia B$rsan (s@m@n@torist «prin banalitate }i imita]ie» ^n volumele Visuri de noroc, din 1903, Poezii, din 1907 / 1924), Ion B$rseanul (din volumele Primele c$nt@ri – 1906, Rapsodii }i balade – 1910, «cl@tinat de fapt ^ntre influen]a lui Co}buc ... }i Eminescu»), Maria Cun]an (Din caerul vremii, 1916, «liric@ f@r@ originalitate», rev@rsat@ «^n dou@ masive volume»), Maria Cioban («imitatoare a lui Co}buc», ^n volumele de Poezii, din 1906 }i din 1927), Ecaterina Piti} (la care, ^n volumul de Poezii, din 1909, «platitudinea curent@ se amestec@ f@r@ a se personaliza»), I. U. Soricu (autor al Florilor dalbe, din 1912, }i al volumului Doinele mele din zile de lupt@, din 1917, «amalgam de r@m@}i]i verbale ale poeziei eminesciene }i ale poeziei populare» – LScr, 6, 77), Ion Al. George (care a l@rgit «cadrul inspira]iei, de la tradi]ia na]ional@ la tradi]ia latin@», ^n volumele Aquile, din 1913, }i Domus taciturna, elegii din anul 1926), A. M$ndru (autorul volumelor Z@ri senine }i Floarea Tibrului, unde «idilismul regal... nu }i-a g@sit o expresie diferen]iat@» – LScr, 6, 79), G. V$lsan (autorul poeziilor «pre]uite }i de T. Maiorescu», dar adunate ^n volumul Gr@dina p@r@sit@, «dup@ dou@zeci de ani de la publicarea lor ^n S@m@n@torul», ^n 1924, aduc$nd «uneori o fr@gezime delicat@ de nota]ie, un psihologism interesant, o poliritmie savuroas@» – LScr, 6, 79), Ion S$n-Georgiu (autorul volumelor: Fream@t, Ruguri – poeme de r@zboi, Rodul sufletului, Arcul lui Cupidon etc., unde «lipsa de originalitate... devine acceptabil@ prin corectitudine», evolu$nd ^n penultimul }i ultimul volum «p$n@ la aparen]ele modernismului, fie prin abuz de imagine, fie prin dezinvoltura formei libere, fie prin egocentrism }i mai ales tumultuos senzualism» – LScr, 6, 80), G. Rotic@ (autorul volumelor: Poezii, 1909, C$ntarea suferin]ei, 1920, Paharul otr@vit, 1924, unde «are, totu}i, o fr@gezime a sincerit@]ii }i a unei elocin]i sentimentale f@r@ artificii» – LScr, 6, 81) }. a. %n 1997, O Istorie a Literaturii Rom$ne (IV) de Ion Rotaru mai certific@ }i al]i poe]i s@m@n@tori}ti: Emanoil Bucu]a (Bolintinul din Deal, 27 iunie 1887 – 7 octombrie 1947, Bucure}ti), autorul volumului Florile inimii (1920), unde epigonizeaz@ «dulceag, ^n descenden]a lui {t. O. Iosif...», afl$ndu-}i «locul, ca un element de leg@tur@ ^ntre vechiul s@m@n@torism (colaborase }i la Cuget rom$nesc, la Luceaf@rul, Ramuri, Drum drept, editase ^nsu}i neos@m@n@torista Boabe de gr$u, ^ntre 1930 }i 1935, era redactor la Graiul rom$nesc etc.) }i curentul care venea ^n prelungirea lui» (RotIst, IV, 147); Ion Buzdugan (Br$nzeii Vechi – B@l]i / Basarabia, 9 martie 1889 – 7 ianuarie 1967, Bucure}ti), autorul volumelor Miresme din step@ (1922), [ara mea (un volum ^nm@nunchind poeme dintre anii 1918 }i 1928, ^ntre care }i Vedenii: «L$ng@ Nistru,-n vale, s-a oprit ^n noapte, / Poposind ^n taberi trudnici c@r@u}i; / Susur@ o}tirea de porumbi}ti coapte, / F$}$ind din s@bii aspre de p@nu}i // Tinerii dejug@ boii de la care / {i-n s@ge]i de glume, pilduiri }i jocuri, / Pun la foc s@ fac@ grabnic de m$ncare... / Cei b@tr$ni s-a}eaz@ roat@ l$ng@ focuri», ori „litania“ Ecouri din Bugeac: «Privesc pierdut ^n z@ri de vremuri dep@rtate, / La viforul cumplit de ani ce-ntineresc / C$mpiile-]i pustii, cu umbre-ns$ngerate, / Bugeacule, Buceac, p@m$nt moldovenesc !» – apud RotIst, IV, 329), P@stori de timpuri (1937), Metanii de Luceaf@r (1942) etc. O istorie a literaturii rom$ne din Voivodina de {tefan N. Popa semnaleaz@ }i al]i s@m@n@tori}ti: Ion B@lan (M@ru / Iablanca-V$r}e], 10 iunie 1925 – 1 iulie 1976), autor al volumelor de versuri: C$ntecul satului meu (1947), Brazde-n prim@var@ (1952), Albu (1952, av$nd coautor pe Radu Flora) etc., „un epigon“ co}bucian (cf. POist, 53 sqq.); Radu Flora (Satu Nou, 5 septembrie 1922 – 4 septembrie 1989, Rovini-Banat / Iugoslavia), autorul volumelor de versuri: Ioan Aioanei (1945), Drum prin noapte, Poeme cu lumin@, Lini}tea zorilor (1976), Piruete (1981), Unghi de cer (1984) }i La cap@tul nop]ii (1988), travers$nd }i o perioad@ de versifica]ie proletcultist@ – c$nd }i-a pus numele pe texte cum Strofe pentru tovar@}a Marghita, Versuri pentru brigada bosniac@, Poeme r@s@rite-n gr$ne, C$ntecul tractoristului, Prietene, tovar@}e, frate etc. –, cultiv$nd }i „sentimentul dezr@d@cin@rii“: Drum de ]ar@, drum de ]ar@, / Dude albe, dude negre. / Numai tin@, foc }i par@, / L$ng@ dor – dor, piatr@-n piatr@, / Drum de ]ar@, drum de ]ar@ («Drum de ]ar@»); V@d copil@ria înv@p@iat@, o spuz@. / F@r@ valuri. F@r@ maluri. / Gola}@ }i par@, la p$nd@, vre-o meduz@. / Banatule, îndep@rtatule, / r$vnesc colbul t@u }i serile cu pove}ti... / Sat natal, în seara aceasta, unde e}ti ? («%ndep@rtat@ amintire, seara» – apud POist, 72), ori ^ndrept$ndu-se spre o poezie gnomic@ («Unii m$r$ie, al]ii latr@, fiecare cum poate }i crede, / Dar fiecare doar h@m@itul altuia-l vede.» – ibid.); }. a. O interesant@ „vegeta]ie“ poetic-s@m@n@torist@ }i-a f@cut apari]ia ^n ultimul deceniu al secolului al XX-lea, dup@ avalan}a de volume de tristihuiri (adesea ^n schema 5-7-5), pretinse a fi micropoeme-haiku («C$nepa la topit, / apa susur@ – / chicot de codane» – AT, 7; «La D@buleni / ]$]ele fetelor – / piersici coapte ^n iunie.» – AT, 8; «La Poiana de Sus / preotul Mircea / lacrim@ peste Maria.» – AT, 14; «Trec$nd peste var@, / ]@ranii / se ^nal]@ cu soarele.» – DClip, 23; «Plugarii ar@, / sudoarea fulgerului / pe spinarea mea.» – DClip, 27; «[@ranii se-ntorc / din ]arina sudorii / cu miros de gr$u.» – DClip, 38; «Ajun de Cr@ciun / colind din Bucovina / sigilat ^n plic» – Prep, 83).
  Scen@

(lat. scaena, „ad@post, refugiu“; cf. fr. scène)

Prin scen@ se în]elege diviziunea cea mai mic@ dintr-o pies@ de teatru, component@ a unui tablou, ori a unui „c$nt“, sau a unui act, delimitat@ conven]ional de intrarea / ie}irea unui personaj.

Scena mai ^nseamn@ }i partea unui teatru – special amenajat@, pu]in ridicat@ deasupra solului, izolat@ prin ramp@, cu decoruri – ^n care are loc reprezenta]ia dat@ de actori ^n fa]a publicului. %n teatre „ultramoderne“ din a doua jum@tate a secolului al XX-lea, scena a fost amplasat@ „^n mijlocul publicului, ca o aren@ de circ“, ori ca „element fundamental arhitectural-teatral“, puternicele simboluri contur$ndu-se astfel sub ochii receptorilor. C$nd nu se face referire la o pies@ de teatru, termenul de scen@ mai desemneaz@ }i «o singur@ ^nt$mplare, un episod important, emo]ionant etc.; de aci: scen@ tragic@, liric@, buf@, comic@, însp@im$nt@toare, terifiant@ etc.; }i tot astfel, dintr-o concep]ie mai veche, dup@ care lumea este v@zut@ ca un teatru, Balzac }i-a ^mp@r]it Comedia uman@ ^n „Scene din via]a particular@, parizian@, de la ]ar@, politic@“ etc.» (DTL, 392).

 Schi]@

(cf. it. schizzare, „creionare rapid@“)

Schi]a este specia genului epic, cu un singur plan narativ, limit$ndu-}i ac]iunea la un episod caracteristic din via]a protagonistului, unde preponderente sunt elemente moralizator-comico-satirice.

%n „decaedrul de aur“ al schi]ei rom$ne}ti se relev@ volumele: «Momente }i schi]e» (1892) de I. L. Caragiale, «Mo} Teac@» (1893) de Anton Bacalba}a, «Pe drezin@» (1899) de I. A. Bassarabescu, «Ale vie]ii valuri» (1932) de Tudor Mu}atescu, «Sufereau ^mpreun@» (1966) de Ion B@ie}u, «Insul» (1968) de Iulian Neac}u, «Z$na castrave]ilor» (1976) de Valentin Silvestru, «Mozaic» (1983) de Aurel Antonie, «Tratat de ap@rare permanent@» (1983) de George Cu}narencu, «Garduri }i leoparzi» (1985) de {tefan M. G@brian.

  Secven]@ narativ@
Din punctul de vedere al „sintaxei“ / „gramaticii prozei“, unde unitatea structural@ de baz@ este propozi]ia, corespunz$nd unui enun] narativ minimal de tipul subiect – predicat, desigur, secven]a narativ@ este o unitate (narativ@) maximal@ ce const@ într-un lan] de enun]uri (narative) minimale.

{i „un lan]“ de unit@]i narative maximale – adic@ de secven]e conectate naratologic – alc@tuie}te o structur@ narativ@ (infra). %ntr-o secven]@ narativ@ („unitate maximal@“, din punct de vedere naratologic), ^ntre dou@ enun]uri (narative) minimale (propozi]ii), se stabilesc trei rela]ii fundamentale / tipice (dup@ «Gramatica Decameronului», din 1969, a lui Tzvetan Todorov): ^n primul r$nd, rela]ia logic-narativ@, prin care enun]ul minimal (propozi]ia) se conecteaz@ la raportul cauz@ – efect; ^n al doilea r$nd, rela]ia temporal-narativ@, ce are ^n obiectiv, fire}te, cronologia evenimentelor, fiind marcat@ (sau chiar nemarcat@, dar sesizabil@ la receptor) – „la suprafa]a textului“ – de cuvintele / expresiile c$mpului semantic al timpului; ^n al treilea r$nd, rela]ia spa]ial-narativ@ – determinat@ de un anume „paralelism structural“ al enun]urilor narative minimale („paralelismul propozi]iilor“).

  Secven]@ poetic@
Din punctul de vedere al „sintaxei“ / „gramaticii poeziei“, unde unitatea structural@ de baz@ este versul-propozi]ie, corespunz$nd unui enun] poetic minimal de tipul subiect – predicat, desigur, secven]a poetic@ este o unitate maximal@ ce const@ într-un lan] de enun]uri – poetice – minimale, în care echivalen]a, contiguitatea devin factori constitutivi esen]iali.

„Un lan]“ de unit@]i poetice maximale – adic@ de secven]e conectate – alc@tuie}te o structur@ poetic@.

%n antichitate, secven]a desemna }i un imn religios ^n proz@, care se c$nta la anumite s@rb@tori catolice (DN, 972).

%ntr-o secven]@ poetic@, desigur, dup@ cum subliniaz@ }i Roman Jakobson (supra – v. func]iile comunic@rii), „echivalen]a devine factorul constitutiv al secven]ei“; aici, se poate cerceta „lucrarea la apogeu“ a func]iei poetice, „locul (ei) central ^n comunicarea estetic@“, dar }i capacitatea maxim@ de selec]ie }i de combinare, ^n sublimul orizont al cunoa}terii metaforice, deoarece „principiul echivalen]ei este proiectat de pe axa selec]iei pe axa combin@rii“.

 Sei
Prin sei este desemnat@ de c@tre esteticienii / teoreticienii niponi acea capacitate – în primul r$nd, a micropoemului-haiku – de a surprinde puritatea, absoluta frumuse]e, elementele produc@toare de catharsis, din fenomenalitatea, din dinamica / metamorfozele lumii.

Dar sei trebuie s@ existe ^n sinea micropoemului, ^n afara oric@ror „stimuli exteriori“, inclusiv calitatea receptorului (buchetul de l@crimioare / m@rg@rit@rele, „creanga de sakura“ etc. pot fi necesare, dar numai ca „ambalaj“, ^ns@ nu trebuie confundat@ categoria estetic@ de sei cu un astfel de „ambalaj“). Florin Vasiliu }i Camelia Ba}ta ne ^ncredin]eaz@: «Un poet care surprinde o clip@ de inefabil este Fujiwara no Hirotsugu, ce ^i trimite unei fete o creang@ de sakura ^nflorit@, de care era legat un poem, ^n spiritul sei: Pe fiece petal@ / a florilor acestei crengi / g@se}ti mereu cuv$ntul / din inim@ pornit... / S@ nu-l dispre]uie}ti, frumoaso !» (VBPoe, 55); dac@ nu este de vin@ traducerea, atunci sei nu exist@ ^n aceste banale stihuri; exist@ ^ns@ ^n micropoemul-haiku semnat de Fl. Vasiliu: S@ sim]i neantul... / Seara, c$nd a amu]it / privighetoarea. (ibid.).

 Semilogie / semiotic@

(cf. fr. sémiologie / sémiotique < semeion, „semn“ + -logos)

Prin semiologie – sau semiotic@ – se în]elege }tiin]a care studiaz@ func]iile semnelor, a domeniilor ca sisteme de semne, fiecare domeniu astfel cercetat (artele figurative, folcloristica, formulele de polite]e, limba, literatura, mitologia, muzica, procesul de înv@]@m$nt, semnalele militare, simbologia ritualic@ etc.), constituindu-se în c$te o ramur@ semiologic@ / semiotic@.
 Semn

(lat signum, „indice, marc@“)

Prin semn (ca unitate de comunicare, sau cuv$nt) – nu în accep]iunea conectat@ la cea etimologic-latineasc@ de „indice“, de „marc@ distinctiv@“, ori de „element lingvistic perceptibil prin sim]uri }i indic$nd / exprim$nd ceva diferit de sine însu}i“, ci în accep]iunea de dincoace de anul 1916, datorat@ acelui Cours de linguistique générale de Ferdinand de Saussure – se în]elege o entitate mai mult dec$t psihologic@, „holist-psihologic@“ (dac@ sintagma poate fi îng@duit@), aidoma unei „medalii“ cu o fa]@ semnificantul }i cu cealalt@ semnificatul, «entitate care une}te nu un lucru cu un nume, ci „un concept }i o imagine acustic@“» (DTL, 397).

Altfel spus, prin semn lingvistic se ^n]elege o asociere dintre un con]inut / semnificat (obiect / fenomen din cosmosul nostru) }i o expresie sau un semnificant (un sunet, ori o ^nl@n]uire de sunete), ^ntr-o unitate de comunicare. %ntr-o oper@ literar@, raportul semnificat – semnificant reactiveaz@ vechea problem@ a secolului al XIX-lea despre con]inut }i form@; forma se identific@ ^n expresie; «prin constituirea poeticii ca disciplin@ de interferen]@ dintre lingvistic@ }i critic@, opera a ^nceput s@ fie socotit@ o realitate autonom@, semnific$nd nu ^n raport cu o alt@ realitate preexistent@, ci cu celelalte valori-semne de care este legat@ ^ntr-un sistem, av$nd un semnificat propriu, indiferent de referent (realitatea extralingvistic@)»(ibid.). Trebuie re]inut }i faptul c@ ^n mod obi}nuit prin semn lingvistic «se ^n]elege complexul sonor al cuv$ntului (imaginea acustic@) privit ca purt@tor al unui „con]inut psihic“, al unui „^n]eles“, al unei „no]iuni“»; semnul lingvistic «are patru func]ii fundamentale, legate de natura con]inutului general }i abstract exprimat de el: a) func]ia de abstractizare }i de generalizare (el face posibil saltul de la cunoa}terea senzorial@ la cunoa}terea ra]ional@, de la primul la cel de-al doilea sistem de semnalizare); b) func]ia de fixare a datelor cunoa}terii umane; c) func]ia de diferen]iere ^n cadrul sistemului, realizat@ prin fonemele }i prin morfemele sale (^n virtutea unor reguli }i calit@]i distincte, proprii); d) func]ia de transmitere a informa]iei (a ideilor }i a sentimentelor), ^n calitate de element al comunic@rii.» (CDobMD, 374).

 Semnificant

(cf. fr. signifiant)

Prin semnificant se în]elege fie sunetul articulat, sau înl@n]uirea de sunete articulate, ori „un substitut (al sunetului / sunetelor)“, prin care se manifest@ un semn lingvistic ca înf@}urare, ca „hain@“ a unei semnifica]ii din real, din cosmosul nostru, semnifica]ie fixat@ / „ag@]at@“ – ca „imagine“ / „folder“ – în creier / „hard-disk“, fie totalitatea sunetelor / literelor (grupurilor de sunete / litere) dispuse pe „o suprafa]@ poematic@“, într-un holopoem, ca „elemente formante“ întru na}terea paradoxist@ a unui „mereu real“ }i „alt semnificat“.

Semnificantul – „un singur sunet articulat“, ori „o secven]@-sonor@“, sau „un lan] de sunete articulate“ (dar }i „un substitut“), ^ntotdeauna ^ntr-un raport de interdependen]@ cu o semnifica]ie, «este alc@tuit din foneme (unit@]i rezultate din cea de-a doua articulare) }i este notat ^n bare oblice; de exemplu, ^n cuv$ntul pace, semnificantul / p-a-c-e / se afl@ ^ntr-un raport de interdependen]@ cu semnificatul (semnifica]ia) „pace“; totalitatea semnifican]ilor dintr-o limb@ constituie planul expresiei; ^ntre expresie }i con]inut exist@ un raport de interdependen]@» (CDobMD, 376). %n perimetrul literaturii, semnificantul desemneaz@ „forma“ / „mijloacele de expresivitate“, „strategiile auctorial-retorice“ etc. dintr-un text („strategii“ care – din perspectiva diacronic@ a poeziei, dup@ cum relev@ Mircea Scarlat, ^n interesanta sa Istorie a poeziei rom$ne}ti – sunt selectate, fire}te, prin prisma poeticului, fundamentale dovedindu-se „ornarea fastuoas@“, „refuzul orn@rii“ – cf. ScIst, I, 28 sq.). %n poezia lui Nichita St@nescu, ^ndeosebi, a autorilor de holopoeme, de utopii lirice, se petrece }i o „revolu]ie“ a semnificantului ^mpotriva semnificatului (infra), ^nc$t semnificantul – ca totalitate a ^nveli}urilor sonore, a literelor („vocabulelor“) din textul poematic – s@ nasc@ / produc@ semnificat, adic@ un „obiect“ nou, o proasp@t@ „stare“, un „real fenomen“ etc.