Ion pachia tatomirescu I dum

 Neologism

(cf. fr. néologisme)

Prin neologism este desemnat orice cuv$nt nou-creat într-o limb@, „cu proasp@t circuit lingvistic deci“, ori un cuv$nt „împrumutat“ ca „absolut-necesar“ într-o alt@ limb@, dintr-alt@ limb@, unde a fost creat „nu prea demult“, în clasa / categoria lexical-fonetic-stilistic@ a neologismelor dintr-o limb@, în antonimie cu clasa arhaismelor, reunindu-se cele mai noi cuvinte, „fonetisme“, ori construc]ii (locu]iuni, expresii, îmbin@ri sintactice) „proasp@t-intrate în uz“ etc.

Neologismele – fie c@ sunt crea]ii interne (desemn$nd noi produse inventate de un popor, gra]ie savan]ilor / geniilor, talentelor pe care le are ^n domeniile mecanicii, medicinei, electronicii etc.), fie c@ sunt din categoria ^mprumuturilor lexicale – cunosc o perioad@ de consolidare prin comunicare scris@ a „adapt@rilor fonetice“; cuv$ntul fotbal, de exemplu, ^mprumutat pe la ^nceputul secolului al XX-lea, din limba englez@, cum, de altfel, }i cuv$ntul blugi, din engleza american@, s-au pronun]at p$n@ spre mijlocul secolului respectiv, futbol }i blugin}i, scriindu-se de c@tre cunosc@tori – }i pronun]$ndu-se corect – ca ^n limba englez@, foot-ball, blue-jeans; a trecut o bun@ perioad@ de consolidare prin comunicare scris@ a „adapt@rilor fonetice“, ^n func]ie de pronun]ia / scrierea majorit@]ii vorbitorilor de limb@ rom$n@, cam p$n@ ^n orizontul anului 1980, de c$nd termenilor respectivi li se aplic@ principiul fonetic de rostire / scrirere, specific limbii rom$ne: fotbal, blugi. %n secolul al XIX-lea }i ^n prima jum@tate a secolului al XX-lea, majoritatea neologismelor din limba rom$n@ ^}i relev@ sursa ^n limba francez@ (abac, abajur, abandon, abataj, abator, abces, a abdica, abdominal, abera]ie, abil, abis, a aboli etc.), fiind ^n respectiva perioad@ limba cu cel mai mare circuit universal (decis de diploma]ie / politic@, tehnic@ / tehnologie etc.). Dar de c$nd limba englez@ }i-a c$}tigat „statutul de limb@ cu circuit mondial de rangul ^nt$i“, ^ndeosebi, din a doua jum@tate a secolului al XX-lea ^ncoace, ^n limba rom$n@ se ^nregistreaz@ o avalan}@ de neologisme anglo-americane („anglicisme“), unele scriindu-se / pronun]$ndu-se ^n conformitate cu principiul fonetic (fiind deja adaptate / „consolidate“) – baschet, bifetc, clip, dribling, fan, ghem, gol, hit, lider, management, marketing, meci, miting, ring, sandvi}, scor, set, smoching, spicher, spot, supermarket etc. –, altele (cele ^nc@ „neadaptate“), scriindu-se – decamdat@ – f@r@ aplicarea principiului fonetic al dacorom$nei: body-guard (termenul desemn$nd gard@ de corp, dar folosit gre}it ^n mass-media, ^n expresii ca: body-guarzii discotecii, magazinului, restaurantului etc., o uzin@, un magazin, un restaurant etc., neav$nd „paz@ de corp“, ci paznici, sau „agen]i de paz@“), chewing-gum, design, designer, hold-up, hot-dog, living-room, outsider, picup, popcorn, show, talk-show, top-secret, walkman, week-end etc.

  Neomodernism

(din neo-, „nou“ + -modern-, „nou, recent“ + suf. -ism)

Conceptul de neomodernism (utilizat de o parte dintre criticii / istoricii }i teoreticienii literari) – în sinonimie cu modernism resurec]ional (sintagm@ mai potrivit@, folosit@ de cealalt@ parte a criticilor / istoricilor }i teoreticienilor literari spre a evita pleonasmita, „nou-nou-ismul“, primului termen) – desemneaz@ puternicul suflu revolu]ionar antiproletcultist din cultura rom$n@, îndeosebi, din literatura noastr@ de dup@ „marea explozie liric@“ din 1964 / 1965, suflu revolu]ionar datorat genera]iei Labi}-St@nescu-Sorescu, genera]ie ce a reînviat modernismul interbelic, în ciuda sinistrului criv@] stalinist ce a pustiit t@r$murile artelor }i }tiin]elor din Rom$nia obsedantului deceniu (1948 – 1958 / 1960), genera]ie ce a înf@ptuit apoi }i marea revolu]ie a paradoxismului (v. supra – modernism resurec]ional).
 Not@

(lat. nota, „semn de recunoa}tere“)

Prin not@ este desemnat@ o scurt@ însemnare, sau o indica]ie, ori o remarc@, sau „un micro-comentariu“, cuprinz$nd l@muriri, sau informa]ii, asupra unui cuv$nt / concept, asupra unei probleme etc., din textul la care se face referin]@.

Cuv$ntul / conceptul (sintagma) la care se refer@ nota poart@ în dreapta sus o cifr@ ^{(superscript)}; nota este amplasat@ „la subsolul“ (în josul) paginii, ori la sf$r}itul unui capitol / volum, scriindu-se cu litere mai mici dec$t cele din textul de baz@.

  Nuvel@

(cf. fr. nouvelle)

Nuvela este specia genului epic cu un „plan“ / „panou“ central-ac]ional, unde este proiectat un erou „excep]ional“, sau un „tandem protagonist“, su]inut, ori „antrenat“ din „planuri” / „panouri” complementare de un num@r restr$ns de eroi (inclusiv cel „colectiv”), într-un conflict narativ concentrat.

Dinspre esteticile literare, se vorbe}te despre nuvel@ clasicist@, romantic@, realist@, naturalist@, s@m@n@torist@, poporanist@, expresionist@, paradoxist@ etc.; dup@ alte criterii, nuvelele mai sunt clasificate ^n: fantastice, filosofice, istorice, psihologice etc.

%n „decaedrul de aur“ al nuvelei rom$ne}ti se relev@: «Alexandru L@pu}neanul» de C. Negruzzi, «Moara cu Noroc» de Ioan Slavici, «%n vreme de r@zboi» de I. L. Caragiale, «Catastrofa» de Liviu Rebreanu, «De la noi, la Cladova» de Gala Galaction, «La [ig@nci» de Mircea Eliade, «Mistre]ii erau bl$nzi» de {tefan B@nulescu, «Duios Anastasia trecea» de Dumitru Radu Popescu, «Dincolo de nisipuri» de F@nu} Neagu }i «Re^ntoarcerea posibil@» de Sorin Titel (nuvela lui F@nu} Neagu este abordat@ }i ca povestire; nuvelele lui Ioan Slavici }i Sorin Titel sunt privite }i ca „microromane“).
 Obiectivare

(din infinitivul lung al verbului a obiectiva < fr. objectiver)

Prin obiectivare se în]elege, fie considerarea unui lucru ca exist$nd în afar@ de con}tiin]a omului }i independent de ea, fie o categorie filosofic-estetic@ a implement@rii capacit@]ii artistului în a metamorfoza / sublima for]ele, aptitudinile, g$ndirea uman@, medita]iile / sentimentele sale, în „calit@]i ale realului“, în rezultate cu o existen]@ obiectiv@, adic@, hartmanian spus, în realizarea unei f@pturi / f@ptuiri reale, durabile, în care se relev@ un con]inut spiritual.
 Obiectivitate

(cf. fr. obiectivité)

Prin obiectivitate este desemnat raportul de adecvare între „real-intimul“ univers al operei de art@ }i „real-exteriorul“ lumii ca „existen]@ }i valoare independente de spirit“, raport determinat de capacitatea de reflectare a unui eu artistic pus ca „oglind@“ într-un anumit unghi de subiectivitate a mediului social / fizic.
 Od@

(cf. fr. ode < gr. ode „c$ntec“)

Oda este specia genului liric în care se d@ expresie – elevat, solemn – unui elan admirativ fa]@ de Patrie / Limb@, fa]@ de un Ideal / Idee, fa]@ de o personalitate excep]ional@, eroic@, fa]@ de un eveniment crucial etc.

%n antichitatea greco-latin@, oda a fost asociat@ cu c$ntecul, ^ntr-un cadru sublim-s@rb@toresc. Poe]ii evmezici / moderni au renun]at la c$ntec, p@str$nd doar sublim-s@rb@torescul. %n „deschiderea“ odei, se afl@ ^ntotdeauna o invoca]ie retoric@.

%n „decaedrul de aur“ al odei rom$ne}ti se ^nr@z@resc: «Cine-}i face zid de pace...» (1673) de Dosoftei, «La Patrie» de Gh. Asachi, «Od@ osta}ilor rom$ni» de Vasile Alecsandri, «Od@ (^n metru antic)» de Mihai Eminescu, «Bel}ug» de Tudor Arghezi, «Od@ simplissimei flori» de Lucian Blaga, «B@lcescu tr@ind» de Ion Barbu, «Laud@ Limbii Rom$ne» de Petre Ghelmez, «Od@ bucuriei» de Nichita St@nescu }i «Od@ la steaua Limbii Rom$ne» de Ion Pachia Tatomirescu: Limb@ Rom$n@, stea din Carpa]i, / N@sc@toare etern@ luminii de fra]i, / Roind printre nouri, lucind sub p@duri, / Bezna stufoas@ ne-o-nflori}i în r@suri...! // Limb@ Rom$n@, steau@-n Carpa]i, / Ne-ai tot dus în lumin@ din ta]i-împ@ra]i – / {i-n partea de inim@ a Istrului sf$nt, / Column@ de munte ne-ai f@cut }i cuv$nt; // {i matca, de nunt@, îmbobocit-ai frumos, / La curcubeul ce flutur@-n cerul de os, / L@st@rindu-l zilnic în miresme }i-n zei, / Cu-a laptelui spum@, cu-argele de miei...! // Limb@ Rom$n@, stea din Carpa]i / Ne-ai str$ns între raze ca mama pe fra]i. / Pustiuri de hoarde printre noi au trecut: / Ne-nvin}i, ne-ntrema}i sub al soarelui scut – // Scut care are-n Alba Iulia cas@ / {i Mihaiul Viteaz, lum$nare la mas@ – / El, flac@r@ sacr@, în bolt@ seme], / Din Tisa la Nistru, sub cer-Vorone] – / Chiar dac@ imperii t@iar@ zarea la Prut, / Mihaiul-Viteaz e-n to]i ren@scut...! // Limb@ Rom$n@, stea-n V$rful cu Dor, / Nuntitu-ne-ai sorii în val-Tricolor: / Limb@ Rom$n@, fagure de miere, / Lamur@-flamur@, etern@-nviere...! (TPaz, 39 sq.).
 Oniric / onirism

(cf. fr. onyrique / onirisme)

Oniric este tot ceea ce ]ine, tot ceea ce se refer@ la vis, incluz$ndu-se }i delirul, ori halucina]ia, în vreme ce onirismul desemneaz@ o direc]ie artistic@ inaugurat@ de romantici, ori o structur@ estetic@ rezultat@ din fluxul spontan al unei con}tiin]e auctoriale, autoproiectat@ în sfera visului, opus@ celei realiste.
 Ora]ie (de nunt@)

(lat. oratio, „cuv$ntare“)

Ora]ia (de nunt@) este o specie epic-teatral-folcloric-dacorom$neasc@, „pus@ în act“ la nun]ile tradi]ionale, de la sate, c$nd alaiul mirelui ajunge în fa]a cur]ii / casei miresei }i c$nd con@carul-actor-improvizat roste}te un amplu oralo-text versificat, o alegorie „gradat@“ despre un t$n@r împ@rat – care se identific@ în persoana mirelui – aflat la v$n@toare de c@prioare, bineîn]eles, înso]it de o}teni (alaiul de nunta}i), ce d@ de urme de z$n@, metamorfozat@ sau nu în c@prioar@ (aluzie la mireas@), hot@r$ndu-se s-o afle cu orice pre] }i s-o duc@ la palatu-i, s@-i fie so]ie-mp@r@teas@, rostire conduc$ndu-se dup@ un scenariu „bine articulat“, între elementele de fabulos, de „nup]ial solemn“, fiind abil-strecurate momente comice („înscenarea asediului casei-cetate a miresii“, „capitularea“, „luarea prizonierilor“, „oferirea plosc@i“, „înt$lnirea socrilor“ etc.), în acompaniamentul l@utelor, în „horele“ adecvate momentelor, într-un teatru viu, antren$nd toat@ comunitatea.

%n 1869, ^n t$rgul Urziceni de Ialomi]a, exista un vestit con@cer, G. Rafail@, care a rostit o ampl@ ora]ie }i «la nunta d-rei Stoica», dup@ cum afl@m din nota ^nso]itoare a lui G. Dem. Teodorescu: «...Junele nostru ^mp@rat, / Frumu}el mi s-a sculat / %ntr-o zi de diminea]@, / Dup-a norilor ro}ea]@. / Vr$nd s@ plece-n v$n@toare / Cu tineri, cu pomp@ mare, / S-a sculat, s-a g@tit bine, / S-a armat cum se cuvine / {i, lu$nd bucium, ^ndat@ / Bucium@ cu el o dat@. / Str$nse el osta}i mul]ime, / Tot voinici de c@l@rime – / {i ageri, cu m@iestrie / La arc }i v$n@torie. / Apoi, cu ei, pe r@coare, / A plecat la v$n@toare. / S@-noureze, / S@ v$neze / Mun]ii / Cu dealurile, / P@durile / Cu umbrele / {i v@ile / Cu luncile. / (...) / Dar se p@rea c-o n@luc@ / %i tot zicea s@ se duc@. / El cu arc, s@geata-n m$n@, / Ajunse la o f$nt$n@ / {i, v@z$nd urm@ de fiar@, / Aci to]i desc@licar@ / S@ se uite, s@ priveasc@ / {i urma s@ o ghiceasc@. / St$nd dar astfel fiecare / {i privind-o cu mirare, / Unii-au zis c@ e de z$n@ / (Aib-o-mp@ratul de m$n@ !), Al]ii c@-i floare cr@iasc@ / (Aib-o-mp@ratul mireas@ !). / (...) / {i cu inima-nfocat@, / Plec@ pe urma-i ^ndat@. / Dup@ d$nsa se tot duse / P$n@ v@zu c@-l aduse / Cu toat@ o}tirea noastr@ / Drept cur]ile dumneavoastr@, / Unde a z@rit o floare / Ca o stea str@lucitoare. / (...) / Este carte l@tineasc@: / Pune]i ca s@ v-o citeasc@ ! / De nu }ti]i, ca de c@rbune / V@ feri]i m$na a pune, / {i chema]i popa s@ vie, / C@ el l@tine}te }tie; / Dar nu vrunul barb@-lung@ / Trei zile s@ nu-i ajung@, / Nici vreun cu barba rar@ / S@ ne ]ie p$n' desear@, / (...) / Ci, cum vede]i, plosca noastr@ / Cu vin de la Dealul-Mare / (C$nd be]i, c@ciula v@ sare !) / Cu vin de la Valea-Lung@ / (C$nd be]i, face]i gura pung@ !) / Pofti]i de-nchina]i o dat@, / V@ uda]i gura c@scat@, / S-o trece]i din m$n@-n m$n@, / S@ ne da]i pe acea z$n@ / S-o ducem la ^mp@ratul / {i s@ contenim tot sfatul...» (TPp, I, 119 – 123).

 Orfic / orfism

(cf. fr. orphique / orphisme)

Orfic înseamn@ tot ceea ce se refer@ la Orfeu, fiul lui Oiagru, legendar rege pelasgo-thrac, ori caracteristica unui text, a unei poezii, care trimite la cele 88 de imnuri p@strate de la nemuritorul poet pelasgo-thrac, text / poezie apar]in$nd ezotericului, misteriosului / ini]iaticului etc., în vreme ce orfismul desemneaz@ mi}c@ri religioase, sau literare, de tip misteric / ini]iatic, pornind de la principiul potrivit c@ruia sufletul este de natur@ divin@, corpul fiindu-i morm$nt (soma – sema), ori, în general, de la principii de pe lamelele de aur cu inscrip]ii zalmoxiano-orfico-pythagoreice descoperite la Petelia / Thurium, dar }i de la principii moderne ]in$nd de sfera „artei pure“ etc.

Reproducem dou@ inscrip]ii zalmoxiano-orfico-pythagoreice de pe lamelele de aur de la Petelia-Thurium, unde reverbereaz@ nunta cosmic@ din arhicunoscuta balad@ valah@ / dacorom$neasc@, «Pe-o Gur@ de Rai»/ «Miori]a»): «Sunt Fiul P@m$ntului }i al Cerului %nstelat, dar sunt de semin]ie cereasc@, s-o }ti]i }i voi...!»; «Eu vin s@-]i cer m$na ca unul pur dintre cei puri, o, Cr@ias@-a-Lumii...! C@ci }i eu m@ m$ndresc cu apartenen]a la prea-fericita voastr@ semin]ie...».

  Oximoron

(cf. fr. / lat. oxymoron < gr. oxys „ascu]it, inteligent, picant“ + moros, „n@uc“)

Oximoronul este figura de stil ce const@ în sintagmarea surprinz@toare de catharsis a dou@ sau mai multe cuvinte aparent-incompatibile, „în cheia“ paradoxului.

Este cultivat ^n poezia rom$n@ ^nc@ din orizontul anului 370 d. H.: «Tu, %ntrupatul-^n-Om ^ntru m$ntuirea-i, n-ai strigat frica-n p$ntecul Fecioarei, / Tu, Biruitorul-din-Suli]a-Mor]ii, deschis-ai credincio}ilor poarta-mp@r@]iei cerurilor...» (Niceta Remesianu, Te, Deum, laudamus... / Pe Tine, Doamne, Te l@ud@m...); «Suferin]@, tu, dureros de dulce...» (Mihai Eminescu, Od@ – în metru antic); «Din ceas, dedus ad$ncul acestei calme creste, / Intrat@ prin oglind@ ^n m$ntuit azur...» (Ion Barbu, Din ceas, dedus...); «O Golgot@ }eas@...» (Tudor Arghezi, Galere); «Negru soare, negru soare / a plecat s@ se ^nsoare...», sau: « – Zoria,-n um@rul t@u, / locuie}te-un zeu ! / Vine iar s@ ne lumine / r@d@cina-Nime / }i-n ^nalt, }i-n ad$ncime, / }i-n ninsori de-ntunecime...» (Ion Pachia Tatomirescu, Demon, 1 / Balada Zoriei...) etc.

Tudor Vianu (supra, «Epitetul»), abord$nd epitetul eminescian, desemneaz@ oximoronul prin sintagma epitet antitetic: «Bulg@rul este o bucat@ de materie solid@ (cp. bulg@r de granit, %mp@rat }i proletar), dar poetul leag@ de acest cuv$nt un epitet antitetic, c$nd vorbe}te de bulg@ri fluizi [ai izvoarelor] (C@lin). Tot astfel no]iunea de farmec se leag@ ^ndeob}te cu reprezentarea unor sentimente pl@cute: poetul ^i atribuie ^ns@ un epitet antitetic, atunci c$nd vorbe}te de farmec dureros (Povestea teiului). Eminescu n-a folosit prea deseori epitetul antitetic, a}a cum fac scriitorii care cultiv@ paradoxul. Dar pentru exprimarea sentimentului iubirii sau a sunetelor care par s-o manifeste (sunetul cornului, o tem@ deseori reluat@ de romantici), Eminescu a revenit necontenit la asocierea dintre expresia durerii }i a volupt@]ii, fie c@ asocierea aceasta se produce ^ntre nume }i determinantul lui, fie c@ antiteza exist@ ^ntre cele dou@ epitete ale unui al treilea termen: amoroas@-dulce jale (Strigoii), dulce jale (C@lin), A privirei ei tiranic@ dulcea]@ (Rime alegorice), (...) ucig@toare visuri de pl@cere (Iubind în tain@...). Frecven]a destul de mare a epitetului antitetic ^n exprimarea sentimentului iubirii pune ^n lumin@ una din emo]iile tipice ale poetului.» (VSS, 166 sq.).
 Pamflet

(cf. fr. pamphlet)

Pamfletul este specia liric@ / epic@ satiric-vitriolant@, în versuri sau în proz@, unde sunt înfierate atitudini, fapte, concep]ii negative etc.

%n literatura rom$n@, specia este cultivat@ de la Dimitrie Cantemir, Ion Heliade R@dulescu }i Al. Macedonski, la Tudor Arghezi, Zaharia Stancu, Geo Bogza, Marin Sorescu, Corneliu Vadim Tudor }. a.

 Panteism

(cf. fr. panthéisme)

Panteismul este o concep]ie filosofic-religioas@ potrivit c@reia Dumnezeu }i Natura sunt identice, în literatur@ manifest$ndu-se prin cultul / divinizarea naturii, prin imaginea ens-ului integrat armonic în marele întreg cosmic }i comunic$nd firesc cu elementarele regnuri.
 Pantum

(cf. fr. pantoum < malaezianul panthum, „c$ntec bifurcat“)

Pantumul este o poezie cu form@ fix@, în care al doilea }i al patrulea vers dintr-un catren formeaz@ primul }i al treilea vers din catrenul urm@tor, în fiecare strof@ dezvolt$ndu-se „paralel-invers“ dou@ serii de imagini, dou@ teme distincte }i contrastante, versul din „deschiderea“ poeziei fiind }i „vers de închidere“.

Eugeniu Speran]ia, abord$nd }i aceast@ form@ fix@, preponderent liric@, ivit@ ^n literatura rom$n@ pe filier@ francez@, tocmai din Malaezia, subliniaz@: «Ceea ce caracterizeaz@ „pantumul“ este regula conform c@reia (cum explic@ Th. de Banville ^n al s@u „Mic tratat de poezie francez@“) ^n tot cuprinsul poeziei trebuie s@ alterneze „dou@ sensuri“, adic@ dou@ preocup@ri ale min]ii: „un sens ^n primele dou@ versuri ale fiec@rei strofe, cel@lalt ^n ultimele dou@ versuri ale strofei“.»; «Despre aceste sensuri paralele, Banville observ@ c@, de}i cu totul diferite, ele se amestec@, ^}i corespund, se completeaz@ }i se p@trund ^ntre ele prin delicate }i insensibile raporturi de sentiment }i armonie» (SpPoe, 81 sq.), ca }i ^n celebrul pantum semnat de Cincinat Pavelescu: V$ntul smulge frunza moart@ / Pe pustiile c@r@ri. / Raza g$ndului m@ poart@ / %n albastre dep@rt@ri... // Pe pustiile c@r@ri / Toamna zv$ntur@ nisipul. / %n albastre dep@rt@ri / Parc@-i v@d }i ast@zi chipul. // Toamna zv$ntur@ nisipul / Pres@rat cu frunze de-aur. / Parc@-i v@d }i ast@zi chipul / Sub al buclelor tezaur...// (...) // Simte cr$ngul c-o s@ moar@, / Pe c$nd frunza-i pl$nge-n v$nt... / Nestatornica fecioar@ / Mi-a f@cut un jur@m$nt; // Pe c$nd frunza-i pl$nge-n v$nt, / Se-ntristeaz@ v@i }i lunci. / Mi-a f@cut un jur@m$nt... / Unde-i vremea de atunci ? // Se-ntristeaz@ v@i }i lunci / Suferind aceea}i soart@... / Unde-i vremea de atunci ? / ... V$ntul smulge frunza moart@.

 Parabol@

(cf. fr. parabole < lat. parabola, „compara]ie“)

Conceptul de parabol@ evolueaz@ de la anticele povestiri religioase încifr$nd în planul lor figurat o moral@ / înv@]@tur@, la modernele desf@}ur@ri narative de tipul macronuvelei / romanului, privind „condi]ia uman@“, „invincibilitatea omului“, „inaccesibilul“, „limitele tragic-existen]ale“ etc.

Franz Kafka (1883 – 1924), ^n «Procesul» / «Der Prozess», realizeaz@ o ampl@ parabol@ despre autoritate, lege }i sanc]iune. Ernest Hemingway (1899 – 1961), ^n macronuvela / microromanul «B@tr$nul }i Marea» / «The Old Man and the Sea», dezvolt@ o parabol@ a condi]iei umane, „a invincibilit@]ii omului“. Protagonistul nara]iunii, b@tr$nul Santiago, pescar dintr-un sat cubanez de coast@, iese la pescuit, ^n larg, pe Gulf-Stream, }i, „ocolitului de noroc“ (salao) vreme de optzeci }i patru de zile, tocmai ^ntr-a optzeci }i cincea zi i se prinde „^n undi]@ / harpon“ un marlin (uria} pe}te-spad@); lupta ^nd$rjit@ dintre om }i pe}te dureaz@ dou@ nop]i }i dou@ zile, marlinul tr@g$nd barca dup@ el ^n larg; r@pus p$n@ la urm@, marlinul nu poate fi ridicat „la bord“; bucuros c@ a prins „pe}tele vie]ii“, Santiago ^l remorcheaz@, ^ndrept$ndu-}i barca „^mpovarat@“ spre ]@rm; dar pe drumul de ^ntoarcere, este descoperit de rechinii ce, ^n ciuda „amenin]@rilor / ^nfrunt@rilor pescarului b@tr$n“, ^i devoreaz@ „ihtiocomoara“, Santiago ajung$nd la mal doar cu scheletul marlinului.

 Paradigm@

(lat. / gr. paradigma / paradeigma, „model“)

Paradigma desemneaz@ fie totalitatea formelor flexionare ale unui cuv$nt, fie orice clas@ de elemente lingvistice, indiferent de principiul ce guverneaz@ reunirea lor, adic@ „grupurile asociative“ din concep]ia lui Ferdinand de Saussure.
 Paradoxism

(din paradox < gr. paradoxon, „contrar a}tept@rii, extraordinar“ + suf. -ism)

Paradoxismul desemneaz@: fie o figur@ de retoric@ prin care se d@ impresia c@ se unesc dou@ elemente aparent contrare, fie curentul literar fundamentat de genera]ia Labi}-St@nescu-Sorescu, imediat dup@ resurec]ia modernist@ ce a culminat cu „marea explozie liric@“ din 1964 – 1965, curent ap@rut ca reac]ie la paradoxurile sociale din Rom$nia regimurilor de tip totalitarist-comunist, ca reac]ie la limitele tragic-existen]iale ale ens-ului din a doua jum@tate a secolului al XX-lea, sau ca reac]ie la reificarea fiin]ei umane, ca reac]ie împotriva literaturii }ablonarde, aservit@ dictaturii, ca reac]ie împotriva „filosofiei“ / „dialecticii marxist-leniniste“, ori ca reac]ie împotriva curentelor literare / filosofice anterioare, „realismul socialist“ / „umanismul socialist“ (aflate în slujba f@uririi unui homo sovieticus rom$n), sau ca reac]ie la „nihilistele“ curente de avangard@, estetica paradoxismului promov$nd urm@toarele principii: (1) conjugarea – la moduri lirice, epice, dramatice – a paradoxurilor existen]iale ale secolului; (2) dinami­tarea miturilor fundamentale pelasgo-daco-thracice / valahice (dacorom$ne}ti-arhaice) }i ale omenirii întregi, sublimarea / rafinarea mitemelor, relev$nd noua demiurgologie, cu omul în centrul „genezelor“ / „universurilor“ (cosmosului), eroul liric, epic / dramatic substituind ori trec$nd în „plan secund“ Demiurgul (Atoatecreatorul / Atot}tiutorul, Divinitatea Fundamental@); (3) revolu]ia semnificantului împotriva semnificatului, oper$nd predilect cu semnificantul n@sc@tor de semnificat, decret$nd biblic, paradoxist / „antimarxist“, c@ materia decurge din Cuv$nt, întruc$t cuv$ntul este „materie“ (informaterie, de fapt), întruc$t }i cuv$ntul are o structur@ similar@ structurii atomului, „repet$nd structura materiei“; (4) „spargerea“ infinitului limitelor tragic-existen]iale prin for]a / puterea metaforei (sinesteziei) / simbolului (viziunii), cultiv$nd ne-Cuv$ntul – dac@ materiei i „se cupleaz@“ cuv$ntul, atunci antimateriei, indiscutabil, i „se asociaz@“ necuv$ntul, într-un plan non-semantic, nonlirico-semantic-sincretic – }i f@c$nd saltul g$ndirii din liniar (dichotomic) în neliniar / polidimensional („disipativ“, dar „vectorizat”); (5) reliefarea unei noi geografii a literaturii rom$ne / universale }i a unui nou autohtonism, }tiindu-se c@ autohtonismul se constituie „în cea mai puternic@ }i original@ direc]ie spre universalitate dintr-o literatur@ na]ional@“ }i c@ „numai prin autohtonism o republic@ interioar@ devine republic@ spiritual@ în proiec]ie universal@, acord$ndu-se }anse de afirmare tuturor ariilor spirituale (mari }i mici) întru vari­etatea armonic@ a Logosului, cunosc$nd ritmice „altoiuri“, înfloriri }i reînfloriri pe sec]iunea de aur decis@ de raportul tradi]ie–inova]ie, disting$ndu-se în primul r$nd prin obiectivarea „imaginarului“ }i prin reflectarea st@rilor / tensiunilor din noile realit@]i ale lumii (politice, economico-sociale, culturale / civilizatiorii etc.), din noile „adev@ruri” }tiin]ifice („puls$nd” în orizontul cunoa}terii metaforice, apoi „propuls$nd” acest orizont), cu vectoriz@ri incandescente spre priveli}tea Fiin]ei; (6) culti­varea limbii materne ca „sacr@ limb@”, ca „vehicul” spiritual „indestructibil” / „invulnerabil”, „inalienabil”, „incontestabil” }i „indiscutabil”, al existen]ei unui popor prin istorii, lupta împotriva „exploat@rii” unei limbi na]ionale de c@tre limbile „imperiale”, militarea împotriva „monopolului” studierii limbii ruse în }coli / facult@]i (în Rom$nia, ca }i în alte ]@ri socialiste, «limba rus@ devenise, din 1948, limb@ obligatorie, fiind predat@ din clasa a IV-a, deci de la v$rsta de 10 ani, }i p$n@ n anul III de facultate, fiind deci „înv@]at@” timp de 10 ani» – GIr, 263), c@ci limba matern@ – sf$nta Limb@ Rom$n@ – este Patrie («Limba rom$n@ este Patria mea» – N. St@nescu); (7) polidimensionarea / „diseminarea” eului la scara întregului macrocosm / microcosm }i cultivarea holopoemului, aria lirosofiei fiind, desigur, macrocosmosul }i microcosmosul, unde poetul reinstituie înaltul spirit justi]iar al lumilor / univer­surilor; (8) abordarea „f@r@ frontiere” a viabilelor structuri literare clasice, moderne }i ultramoderne, eviden]iate în timpii literaturii de la origini p$n@ azi, crearea de noi structuri, dac@ este necesar, cu buna respectare a echilibrului, a raportului sacru tradi]ionalism – modernism, din interiorul tuturor genu­rilor / speciilor literare; (9) cultivarea versului liber – dac@ serve}te punerii în eviden]@ a unui autentic, inedit relief sufletesc –, dar }i a poeziei cu form@ fix@, „clasic@” ori nou-creat@ „form@ fix@”, dac@ reverbereaz@ mai profund gustul, spiritul, spa]iul spiritual / literar contemporan, antrenarea, revitalizarea, din estetica tuturor curentelor literare precedente / sincrone, a celor mai rafinate tehnici, elemente de prozodie, resurec]ionarea acestora – unde este solicitat@, chiar revolu]ionarea –, numai în spiritul catharsis-ului; (10) recapacitarea infinit-dimensional@ a vectoriz@rilor paralele înverse între orizontul cunoa}terii }tiin]ifice }i orizontul cunoa}terii meataforice – „orizont-avangard@“ – întru spargerea oric@ror limite; (11) rafinarea p$n@ la atingerea / ob]inerea „absolutului”, rafinarea în „absolut” a paradoxismului, a însinelui paradoxismului.
  Paralelism sintactic
Prin paralelism sintactic se în]elege procedeul de expresivitate compozi]ional@ a unui text, const$nd în dispunerea simetric@ a }irului de figuri, comparabile prin asem@nare / contrast.

Mai exist@ paralelism: (1) biblic-sinonimic (specific «Bibliei – Psalmii lui David», unde membrii frazei reiau aceea}i idee, prin imagini din aceea}i sfer@); (2) biblic-antitetic (imagini / idei „contrastante“); (3) biblic-sintetic (idei dispuse pe ritm simetric); (4) retoric (^n fermec@toarele fraze / „versete“ din «C$ntarea Rom$niei» de A. Russo) etc. De obicei, anafora (repetarea unui cuv$nt, a unei expresii, la ^nceputul unei fraze, pentru accentuarea ideii, ori pentru „simetrizare“) solicit@ paralelismul sintactic: ...{i dac@ stele bat în lac / Ad$ncu-i lumin$ndu-l, / E ca durerea mea s-o-mpac / %nsenin$ndu-mi g$ndul. // {i dac@ norii de}i se duc / De iese-n luciu luna, / E ca aminte s@-mi aduc / de tine-ntotdeauna. (M. Eminescu, «{i dac@...»).

 Parigmenon
Parigmenon ca figur@ de stil este o repeti]ie gramatical@ const$nd, de regul@, în reluarea unui radical de verb intranzitiv prin „complementaritate intern@“, dar }i în alte situa]ii ce „cristalizeaz@“ sentimentul, ce nu-l „pulverizeaz@“.

(Exemplu: «Sau, vis$nd cu doina trist@ a voinicului de munte, / Vis al apelor ad$nce }i al st$ncelor c@runte, / Visul selbelor b@tr$ne... / ... / A]i luptat lupt@ de}art@...» – «Epigonii» de M. Eminescu; «Am s@rutat-o, scos din min]i, / Pe ochii reci, pe g$t, pe gur@, / Cu mii de s@rut@ri fierbin]i. // T$rziu ne-am desp@r]it...» – Iubire de Al. Vlahu]@).

 Parnasianism

(din Parnas, „miticul munte al muzelor / poe]ilor“ ^n sudul Pelasgo-Daco-Thra-ciei, azi apar]in$nd Greciei + sufixarea dubl@ cu -ian- }i apoi cu -ism)

Parnasianismul este un curent literar care s-a impus prin }coala poetic@ francez@, între anii 1850 }i 1880, ca reac]ie antiromantic@, promov$nd: (1) impersonalismul; (2) natura obiectivat@ – în viziuni întemeiate pe receptarea strict senzorial@ a lucrurilor; (3) cultivarea formelor fixe de poezie (sonetul, rondelul, glosa, gazelul etc.) }i a tiparelor prozodice alambicate; (4) elogiul civiliza]iilor (arhetipale }i interferen]iale), al mitologiilor, religiilor, geografia liric@ devenind planetar@; (5) surprinderea spa]iilor exotice / luxuriante, de la cele polare la cele ecuatoriale, }i lauda obiectelor / lucrurilor din sfere înalte (nestematele, metalele rare, podoabele de interior etc.).

Primul triumf al parnasianismului francez se ^nregistreaz@ ^n anul 1866, prin publicarea celebrei antologii Le Parnasse contemporain (Théophile Gautier, Leconte de Lisle, Théodore de Banville, José Maria de Hérédia, Sully-Prudhomme }. a.).

%n literatura rom$n@, ^nc@ din 1880 }i p$n@ ^n epoca interbelic@, al@turi de simbolism, parnasianismul a reprezentat o notabil@ direc]ie „modernist@“ a „poeziei noui / decadente“, direc]ie promovat@ – ^n „simbioza parnasianism-simbolism“ – ^ndeosebi de revistele «Literatorul» (Bucure}ti, 20 ianuarie 1880 – 12 octombrie 1918), «Viea]a nou@» (Bucure}ti, 1 februarie 1905 – 1925), «Versuri» / «Versuri }i proz@» (Ia}i, 1911 / 1912 – 1913) etc. Primele semne ale parnasianismului }i-au f@cut apari]ia ^n literatura rom$n@, ^ntre 1866 }i 1869, ^n «Pasteluri» de Vasile Alecsandri, aproape sincron cu cele din Fran]a, unde curentul }i-a avut „prima }coal@“ ^ntre 1866 }i 1880, c@ci bardul de la Mirce}ti era la curent cu orice noutate / mi}care literar@ francez@; dar prima veritabil@ „}coal@“ parnasiano-simbolist@ din literatura rom$n@ se datoreaz@ lui Alexandru Macedonski (14 martie 1854 – 24 septembrie 1920), cenaclului }i revistei sale, Literatorul (1880 – 1918 / 1920), pe care le-a condus }i ^n primele dou@ decenii ale secolului al XX-lea.

Estetica parnasianismului. %n primul r$nd, parnasianismul a ^nsemnat obiectivitate fa]@ de nebulozit@]ile lirice ale romantismului, obiectivitate sus]inut@ / solicitat@ }i de formele prozodice fixe cultivate, pun$nd inspira]ia }i fluctua]iile ei ^n tipare, ^ntru „cristalizare“, spre a intra apoi „^n circuit“ ca „produs nobil / ^nnobilator“ care s@ par@ „de provenien]@ exterioar@“, „din afara eului“. Frumosul preferat de parnasieni era cel din picturile / sculpturile antichit@]ii, din miturile }i istoriile civiliza]iilor arhetipale din toate ariile planetei, ^ndeosebi (dup@ cum arat@ }i numele mi}c@rii, de la pelasgo-thracul „munte al muzelor“, Parnas) din Hellada. %n spiritul parnasienilor, Hellada / antichitatea cap@t@ culori vii, picturalul, vizualul domin$nd totul: nimfe cu s$ni albi, cobor$nd din ]inuturi marmoreene, cu corpuri ml@dioase, ^mbietoare, de culoarea petalelor de trandafir ^mpr@}tiind parfumuri, mai ales de liliac, lev@n]ic@, roze, cu ^mbr@]i}@ri gra]ioase, ^ntr-o muzic@ misterioas@ a lirelor, cu apari]ia bacantelor ^ntr-un „triplu delir“ etc. Parnasienii abordeaz@ problema ^mbog@]irii rimelor „marii armonii“, descoper@ / redescoper@ forme fixe prozodice din cele mai alambicate }i le pun ^n circuit: hexametrul, versul safic, dactilul, anapestul, amfibrahul, coriambul, spondeul, amfimacrul, peonii etc.; pre]uiesc }i cultiv@ foarte mult poezia cu form@ fix@: sonetul (pe primul loc), rondelul, glosa, gazelul, epitalamul, rubaiatul, pantumul, haiku-ul, micropoemul-tanka etc.; preiau de la romantici ceea ce le convine, fiind preocupa]i de exotism (cadre / atmosfer@), de feeric, de peisajele luxuriante, ori de cele ecuatoriale, polare, extrem-orientale, de japonezerii / chinezerii etc., dar cu proiectare ^n impersonal, „^n zone statice“, „sub o cupol@ de ghea]@“, „ca ^ntr-o vitrin@“. Prin parnasieni, geografia liric@ s-a extins la ^ntregul cosmos. C$nd li s-a repro}at insensibilitatea, parnasienii au protestat; au argumentat c@ imaginile de senin@tate, frazele echilibrate pot s@ exprime marile dureri / idei; au fost de acord c@ „forma“ poate fi „impasibil@“, sculptural@, dar foarte pur@ ^n liniile sale. Detestarea „incoeren]ei ideii“, a „incorectitudinii limbajului“ r@m$ne punctul invulnerabil al parnasienilor (de fapt, „arm@tura“ e din 1872, dat@ de Micul tratat de poezie francez@ – Petit traité de poésie française – de Théodore de Banville, adev@ratul „manual“ al noului curent).

Parnasianismul european este bine reprezentat de poe]ii francezi (prin care }coala parnasianismului s-a impus): Théophile Gautier («Les Emaux et Camées»), Théodore de Banville («Les Camées parisiens», «Le Sang de la Coupe»), Leconte de Lisle («Poèmes antiques», «Poèmes barbares»), José-Maria de Hérédia («Les Trophées»), Sully-Prudhomme, François Coppée, Catulle Mendès }. a., de poe]ii englezi: Austin Dobson, Edmund Gosse, Andrew Lang }. a., de poe]ii germani, de la August Graf von Platen la Stefan George }. a., de poe]ii iberici av$nd ^n frunte pe Ruben Dario, de noua }coal@ de la Atena, reprezentat@ de Kostis Palamas, de poe]ii rom$ni: Alexandru Macedonski («Poema rondelurilor», 1927), Ion Pillat, Ion Barbu („ciclul poemelor publicate ^n Sbur@torul“), ori de cei antologa]i de Nicolae Davidescu, ^n 1943, ^n volumul Din poezia noastr@ parnasian@: Mircea Demetriad, Gabriel Donna, Alex. Obedenaru, Gh. Orleanu, Alex. Petroff }i Iuliu Cezar S@vescu (Br@ila, 28 septembrie 1866 – 9 martie 1903, Bucure}ti); important este }i aportul parnasienilor rom$ni de la cump@na secolului al XX-lea }i dintre anii 1950 }i 2000: Eugeniu Speran]ia (1888 – 1972; avem ^n vedere volumul Poezii, ap@rut ^n 1966), D. Rari}te («Maria Magdalena», 1937; «Valuri ^mpietrite», 1941), Ion Acsan («Prim@vara cosmic@», 1962), Al. Andri]oiu («Constela]ia lirei», 1963; «Simetrii», 1970; «Euritmii», 1972), Mircea Ciobanu («Imnuri pentru nesomnul cuvintelor», 1966), Eugen Dorcescu («Pax magna», 1972; «Desen ^n galben», 1978; «Culeg@torul de alge», 1985; «Epistole», 1990), Ilarie Hinoveanu («Cocorul din unghi», 1967) }. a.
 Parodie

(cf. fr. parodie < lat. parodia < para-, „al@turi“, + -ode, „c$ntec“)

Parodia desemneaz@ o imita]ie cu accente ironice / satirice în punctele vulnerabile, a unei crea]ii considerat@ de exper]ii în materie }i de autor în r$ndurile valorilor „unice“, „incontestabile“ }i „indiscutabile“, „imita]ia“ av$nd chiar o „b@taie mai lung@“, viz$nd critic un întreg fenomen artistic, ori un sistem anacronic, o întreag@ stare proast@ de lucruri etc.

%n literatura rom$n@, specia este bine reprezentat@, de la I. L. Caragiale, G. Top$rceanu }. a., la Marin Sorescu, Efim Tarlapan }. a. Volumul de debut al lui Marin Sorescu, Singur printre poe]i, publicat ^n 1964, volum con]in$nd numai parodii, se constituie ^ntr-o „subtil@“ critic@ a „roadelor“ politicii stalinist-culturale ^n perimetrul literaturii din epoca proletcultismului. O arhitr$mbi]at@ „ars poetica angajat@“ a lui Mihai Beniuc – C$nd voi izbi odat@ eu cu barda / Aceast@ st$nc@ are s@ se crape / {i va ]$}ni din ea }uvoi de ape ! / B@ie]i, aceasta este arta ! –, analizat@ ^n toate manualele }colare, ^n toate cursurile universitar-filologice etc., memorat@ de zeci de promo]ii, impus@ tuturor din pozi]ia politic@ foarte ^nalt@ a autorului (doctor ^n psihologia animalelor, ata}at cultural al Rom$niei la Moscova, ^ntre anii 1946 }i 1948, deputat ^n Marea Adunare Na]ional@ = „Parlamentul Comunist din Rom$nia“ }i pre}edinte al Uniunii Scriitorilor din Rom$nia, ^ntre anii 1949 }i 1965), devine ^n viziunea parodic-sorescian@ o „inunda]ie“, suger$nd de fapt „stihial-acvaticul“, „potopul“: C$nd voi izbi cu barda eu, profund, / Aceast@ st$nc@ are s@ se crape / {i va ]$}ni din ea }uvoi de ape... / B@ie]i: p@zea c@ v@... inund. ( SSin, 23). Ilustr@m specia cu trei parodii – dup@ Alain Bosquet, Nichita St@nescu }i Marin Sorescu – }i cu o autoparodie, «Ciber-Pegas», din volumul «Academia Aricilandian@» de Ion Pachia Tatomirescu. Parodia «Note pentru un plural», dup@ poetul francez, Alain Bosquet, are drept motto un vers din textul parodiat, «Un chêne allait se souvenir»: Un brontozaur era gata s@-}i aduc@ aminte. / Un m@gar se visa c@lare pe filosof, / între dou@ c@pi]e egale, de iarb@. / Un ocean iubea o balen@ albastr@ / mai tare de c$t e voie s@ iube}ti. / Lavei sale tem@toare, / vulcanul î}i povestea copil@ria. / O mla}tin@ avea nenum@rate inimi. / Pur }i simplu, pe trotuar, / un castan foarte verde / nu accepta moartea în vreun chip. // Mai sensibili ca elicopterul preziden]ial. Parodia «Cotiga» de Ion Pachia Tatomirescu, la «Quadriga» de N. St@nescu, poem@ publicat@ ^n volumul «Dreptul la timp» (1965), are ca motto primele dou@ }i ultimele dou@ versuri ale poeziei respective – «{uier@ o cvadrig@ pe c$mpia / secundelor mele. / (...) / alearg@-n afar@, alearg@-n afar@ / }i nu se mai v@d.»; umorul fin provine din „discrepan]a“ angajat@ – prin titlu – ^ntre latinescul quadrig@, din care, ^ntr-adev@r, a rezultat rom$nescul apelativ cotig@, dar }i din substituirea quadrigii de c@tre „locomotiva cu aburi“: {uier@ o locomotiv@ cu aburi pe c$mpia / secolelor mele. / Are mai mul]i cai, are doi lupt@tori. / Unul e cu ochii-n fl@c@ri }i-n c@rbuni, altul / – ca F@t-Frumos – cu ochii în lacrima cerului. / Unul î}i ]ine inima înainte, în caii de fier, / altul }i-o t$r@}te peste pietrele col]urate, / în urme... / Unul str$nge fr$iele cu m$na din cap, / altul – triste]ea, între m@sele. / Unul e neclintit ca s$rmele }i ca ]evile / prin care curg amintirile celuilalt. / {uier@ o cotig@ pe c$mpia / locomotivelor mele. / Are cai negri, are doi lupt@tori. / Unul î}i ]ine via]a în vulturi de fum, / altul î}i ]ine aburariul în ro]ile rostogolite – / }i caii alearg@ p$n@ c$nd sparg cu boturile / ceasul meu „Poliot“, / alearg@-n@untru, alearg@-n afar@ – / }i nu se mai z@resc dec$t }inele / pe care }uier@ o alt@ locomotiv@ – / de data asta, electric@, înc$t / nu se mai v@d cei doi lupt@tori din front ... Parodierea poemului «Melcul» de Marin Sorescu atrage discret aten]ia asupra originalei ecua]ii poetice a firescului, care i-a adus genialului dacorom$n-bulze}tean circuitul universal, din Japonia p$n@-n Patagonia: Ieri, la sc@p@tatul / programului de la magazinul «Fier Lucrat», / mi-am cump@rat / un tirbu}on / pentru extras idei / din dopurile de plut@. // Azi-diminea]@, / un melc / st@tea pe tirbu}on, / cu ochii în miere de mai, / cu coarnele-n piept, / privind fix în el / }i izbindu-m@ cu elicea-ntreb@rii: / « – Domnule, / cine ]i-a dat st$ng-dreptul, / de a-]i însu}i licen]a / cochiliei mele...?». Autoparodia «Ciber-Pegas» de Ion Pachia Tatomirescu pare a fi un soi de „satir@ duhului meu“, dar s@geata ironiei se fixeaz@-n aporia lirismului: Am cal supersonic, de ras@, / face s@rituri peste cas@, / peste mun]i, peste na]ii, / peste rifturi, peste baobabi-constela]ii...! / Calul meu are p@rul alb, ochii ro}ii, / copitele lui eman@ raze infraro}ii, / merge pe orizontal@, pe vertical@, / peste Pacific face doar o escal@...! / Nu bea, nu m@n$nc@, e pa}nic, / am, cum se zice, „cal stra}nic...!“ / Poe]ii cu cai v@ pot spune mai mult – / de-aceea-s dispus s@-i ascult... / «Calu-mi cu aripile flintelor / galopeaz@ pe zidul cuvintelor – / amprentele copitelor pe consoane de f$n, / chiar dup@ taifun, aprinse r@m$n...»; «M@ duce-n toate p@r]ile, / }tie singur unde sunt por]ile – / c-a tot galopat prin urechea universal@: / arta hipic@-i o mare scofal@...!» // «Eu n-am Ducipal – ar fi fost prea banal...! / Am Ciber-Pegas, dar de-ar fi }i un cal...
 Pastel

(cf. fr. pastel; cf. it. pastello)

Pastelul este o specie a genului liric, pun$nd accentul pe elementul descriptiv, surprinz$nd, contur$nd, dinspre un eu transfigurat / transfigurator, „un tablou din realitatea imediat@“, „priveli}ti“, „momente ale unui anotimp“, aspecte ale nocturn-diurnului, ale registrelor floral-faunistice etc., într-o veritabil@ „pictur@ în cuvinte“, inspirat@ de mirifica natur@ înconjur@toare a protagonistului.

Men]ion@m c@ termenul, ^n aceast@ accep]iune devenit@ tradi]ie de Vasile Alecsandri (1818 – 1890) ^ncoace, este utilizat numai ^n cultura rom$n@. %n alte culturi, pastelul desemneaz@ „o pictur@ bazat@ pe efectele de culoare ale unor creioane moi“.

Opera poetic@ a lui Vasile Alecsandri este alc@tuit@ din volumele: «Doine }i L@crimioare» (1853), «Pasteluri» (1868 – 1869), «Legende» (1872 – 1876), «Osta}ii no}tri» (1878) etc. A mai publicat – ^n anii 1852 }i 1853 – dou@ volume de «Poesii poporale. Balade (C$ntice b@tr$ne}ti)».

Titu Maiorescu, ^n 1872, ^n studiul «Direc]ia nou@ ^n poezia }i proza rom$n@», eviden]iaz@ c@ «Pastelurile sunt un }ir de poezii, cele mai multe lirice, de regul@ descrieri, c$teva idile, toate ^nsufle]ite de o sim]ire a}a de curat@ }i de puternic@ a naturii, scrise ^ntr-o limb@ a}a de frumoas@, ^nc$t au devenit, f@r@ comparare, cea mai mare podoab@ a lui Vasile Alecsandri, o podoab@ a literaturii rom$ne ^ndeob}te».

«Pastelurile» au fost scrise ^n vreme ce poetul se retr@sese la Mirce}ti, ^nc@ din 1866, c$nd, prin voin]a imperiilor europene din acel timp (Imperiul Otoman / Turc, Imperiul Habsburgic }i Imperiul [arist / Rus), Cuza a abdicat de la conducerea Rom$niei.

«Pastelurile» lui V. Alecsandri surprind peisajele din unghiurile mi}c@toare ale ciclurilor naturale, ale anotimpurilor, imaginile mirifice, baletul cromatic al naturii de la Mirce}ti. Unghiul contempla]iei este al naturii statice. Acest staticism a fost observat de numero}i critici }i istorici literari. Autorul descrie din cadrul natural at$t c$t vede cu ochiul, p$n@ la orizont, fie din pridvorul conacului de la Mirce}ti, fie de la fereastra conacului, fie de la «gura sobei».

Vasile Alecsandri a ^nr@d@cinat definitiv specia de pastel ^n literatura rom$n@; dar }i ^nainte de Alecsandri se ^nt$lnesc elemente de pastel la Gheorghe Asachi, la Ion Heliade R@dulescu }. a. Dup@ Alecsandri, s-a impus George Co}buc prin pastelurile sale caracterizate de surprinderea naturii ^n dinamica / dinamismul ei. Au mai scris pasteluri celebre: Alexandru Macedonski, Ion Pillat, Vasile Voiculescu }. a.

Vasile Alecsandri a realizat peste 30 de poeme care stau sub semnul speciei de pastel. %n tematica Pastelurilor lui Vasile Alecsndri ^nt$lnim evocarea iernii, a prim@verii }i a exploziilor vegetale; sunt c$ntate }i atributele verii }i ale toamnei, ^n ceea ce au ele cel mai specific.

Un pastel dedicat anotimpului z@pezilor „eterne“ poart@ chiar titlul «Iarna»: Din v@zduh cumplita iarn@ cerne norii de z@pad@, / Lungi troiene c@l@toare adunate-n cer gr@mad@; / Fulgii sbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi, / R@sp$ndind fiori de ghea]@ pe ai ]@rii umeri dalbi. // Ziua ninge, noaptea ninge, diminea]a ninge iar@ ! / Cu o zale argintie se îmbrac@ m$ndra ]ar@...

O capodoper@ a pastelurilor lui Alecsandri e «Mezul iernei». Aici „tr@znesc stejarii“ de ger – c@ci ^nghe]ul a cuprins parc@ ^ntregul cosmos: Stelele par înghe]ate, cerul pare o]elit, / Iar z@pada cristalin@, pe c$mpii str@lucitoare, / Pare-un lan de diamanturi ce sc$r]$ie sub picioare. «Albe fumuri» se ridic@ ^n «v@zduhul sc$nteios», ca ni}te coloane ale templului cosmic, sprijinind bolta cerului; ^n acest cosmos-templu, «luna ^}i aprinde farul tainic de lumin@» }i p@durile devin imense catedrale, «unde criv@]ul p@trunde, sco]$nd note-ngrozitoare». Tabloul se ^nvioreaz@ ^n final, unde se arat@ un lup ca o fantasm@ alerg$nd «dup@ prada-i sp@im$ntat@».

O alt@ capodoper@ a «Pastelurilor» lui Vasile Alecsandri, dar dedicat@ prim@verii, este «Concertul ^n lunc@». %n acest pastel, Alecsandri surprinde cu ne^ntrecut@ m@iestrie o parad@ a florei ^n prim@var@, cu dedi]ei, cu br$ndu}e, cu bujori, cu viorele, topora}i etc., dar }i o parad@ a p@s@retului venit ^n lunc@, s@ asculte „concertul“ privighetorii: %n a nop]ii lini}tire, o divin@ melodie, / Ca suflarea unui geniu, printre frunzi alin adie, / {i tot cre}te mai sonor@, mai pl@cut@, mai frumoas@, / P$n’ ce umple-ntreaga lunc@ de-o vibrare-armonioas@. // G$nditoare }i t@cut@, luna-n cale-i se opre}te. / Sufletul cu voluptate în estaz ad$nc plute}te, / %ns@ pare c@ aude prin a raiului c$ntare / Pe-ale îngerilor harpe lunec$nd m@rg@ritare. // E privighetoarea dulce, care spune, în uimire, / Tainele inimii sale, visul ei de fericire... / Lumea-ntreag@ st@ p@truns@ de-al ei c$ntec f@r@ nume; / Macul singur, ro} la fa]@, doarme dus pe ceea lume !

%n pastelul «Malul Siretului», Vasile Alecsandri creioneaz@ un tablou minunat de natur@, din Valea Siretului, desigur, de la mo}ia-i de la Mirce}ti. „Aburii nop]ii“ sunt compara]i cu ni}te fantasme plutind deasupra luncii Siretului. Ramurile s@lciilor }i ale plopilor de pe malul Siretului despic@ „fantasmele de aburi“, pierind deasupra luncii: R$ul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur / Ce în raza dimine]ii mi}c@ solzii lui de aur.

Eroul liric al pastelului «Malul Siretului» contempl@ de pe malul verde curgerea r$ului din faptul zilei; observ@ «v@lurelele de pe prundi}ul lunecos», cum Siretul «adoarme la bulboace, s@p$nd malul n@sipos». Peisajul e ^nviorat de o mrean@ care sare ^n aer «dup@-o viespe spirintioar@». Ra]ele s@lbatice bat apa ^ntunecat@ a Siretului «ca un nour trec@tor». Este prilej pentru eroul liric de a medita – ^n spiritul lui Hora]iu – asupra scurgerii ireversibile a timpului, sau ^n maniera lui Heraclid (privind panta rhéi): {i g$ndirea mea furat@ se tot duce-ncet la vale / Cu cel r$u care-n veci curge, far-a se opri din cale. / Lunca-n giuru-mi clocote}te; o }op$rl@ de smarald / Cat@ ]int@, lung la mine, p@r@sind nisipul cald.

Tot din peisajul mirific al lumii Siretului se inspir@ Vasile Alecsandri }i ^n pastelul «Balta». Aici se re]ine imaginea unei b@l]i ^ntr-un val de aburi, a}tept$ndu-}i «mirele luminos»; cerul ^}i ^nro}e}te zarea, vr@biile ^}i de}teapt@ corurile }i se ^ndreapt@ spre }irele de gr$u netreierat; apoi balta clocote}te de via]@ ^ntr-un «concert asurzitor», nori de ra]e se ^nal]@ din ochiurile b@l]ii }i, din stuf, se ive}te v$n@torul ^ntr-o luntre. %n fa]a v$n@torului se deschide o faun@ bogat@: }erpi lungi ^ncol@cindu-se pe tijele de la florile de nuf@r, ra]ele ascunz$ndu-se dup@ trestii, nag$]ii ]ip$nd, li}i]ele scufund$ndu-se, b$tlanul p@}ind ^ncet pe mal. Luntrea este de arme plin@, «r@sp$ndind fiori de moarte», dar b$tlanul se arat@ lini}tit pe mal, de vreme ce spune: «Nu-i peirea lumei... v$n@torul e poet».

Dar Alecsandri realizeaz@ admirabile pasteluri }i pentru anumite momente ale dienocului, cum, de pild@, pastelul «Noaptea». %n acest pastel, Alecsandri creeaz@ tabloul unei nop]i de prim@var@, «lini}tit@, r@coroas@, / ca-ntr-un suflet cu durere o g$ndire m$ng$ioas@»; cerul dispare sub insulele norilor, meteori]ii se scutur@ spre poalele celeste; ^n dep@rtare, pe un deal, apare un foc de semnalizare comparat cu «un ochi ro} de balaur care-adoarme }i clipe}te». Eroul liric b@nuie}te c@ ar fi «p@stori ^n }ez@toare», ^n jurul focului, sau «vro tab@r@» cu c@ru]a}i, ori un «rond de tricolici». Privirea contemplativ@ nocturn@ a eroului liric trece de la deal la munte, unde «un lung bucium se aude» ca o amintire din «timpuri negre, crude»: C$nd din culme-n culme, noaptea buciumele r@sunau / {i la lupte s$ngeroase pe rom$ni îi de}teptau.
 Patrologie

(cf. fr. patrologie < lat. pater, „p@rinte“ + gr. logos, „}tiin]@“)

Patrologia – sau patristica – este o disciplin@ care are în obiectivul cercet@rii via]a }i scrierile Sfin]ilor P@rin]i, via]a }i operele scriitorilor biserice}ti din primele opt veacuri ale erei noastre, doctrina lor teologico-filosofic@.

Intrarea ^n circuit a termenului, ^n accep]iunea de mai sus, se datoreaz@ secolului al XVII-lea, mai exact spus, pentru prima dat@, ^n anul 1653, Patrologia apare ca titlu al lucr@rii teologului luteran Johannes Gerhardt. Ca istorie a vechii literaturi cre}tine / biserice}ti, patrologia are ^n „prim-planul“ / „panoul central“ de cercetare, cuprinsul doctrinal-teologic; }i studiaz@ via]a Sfin]ilor P@rin]i, a scriitorilor biserice}ti, pentru puterea exemplar@ a vie]ilor respective «^n luptele doctrinale, ^n fenomenele literare, ^n fixarea datei apari]iei operelor respective, ^n folosul real pe care frumuse]ea ei moral@, ^n@l]imea ei spiritual@ }i stilul ei social ^l ofer@ contempranilor }i celor urm@tori» (CPatr, 7); }i critic cerceteaz@ scrierile Sfin]ilor P@rin]i, „fond }i form@“, c@ci, ^n cea mai mare parte, acestea se constituie ^n «tezaurul scump al Sfintei Tradi]ii }i sunt izvorul nesecat al teologiei cre}tine post-patristice; ele sunt expresia fr@m$nt@rilor doctrinale }i a luptelor Ortodoxiei cu marile curente eretice, expresia evenimentelor istorice }i sociale ale timpului, cum }i a r$vnei dup@ ^mbun@t@]ire }i des@v$r}ire» (ibid.); }i analizeaz@ înv@]@tura Sfin]ilor P@rin]i }i a scriitorilor biserice}ti, ^nv@]@tur@ care, «^mpreun@ ce cea a Sfintelor Scripturi, a Sinoadelor Ecumenice, a m@rturisirilor de credin]@ }i a c@r]ilor de ritual, este normativ@ pentru credin]a noastr@» (CPatr, 8); }i abordeaz@ }i „m@iestria artistic@“, aspectele estetic-teoretic-literare ale scrierilor Sfin]ilor P@rin]i; }i se ocup@ totodat@ }i de «produc]iile literare p@g$ne anticre}tine, eretice }i gnostice», neput$nd «ignora – f@r@ mare pagub@ – aceste produc]ii literare; ca expresie literar@ a unit@]ii organice a ^ntregii vie]i spirituale cre}tine din primele opt veacuri, Patrologia trebuie s@ cuprind@ nu numai produsele directe ale spiritului cre}tin, ci }i pe cele care trateaz@ despre acest spirit, mai ales dac@ ele au fost provocate de acesta.» (CPatr, 9). %n ceea ce prive}te sinonimia dintre patrologie }i patristic@, Ioan G. Coman subliniaz@: «Numele Patrologiei e ^nso]it uneori de acela al Patristicii. Numele de „Patristic@“ a avut o ^ntrebuin]are ambigu@ ^n secolul al XIX-lea. El apare c$nd ca sinonim al termenului }i ideii de Patrologie, c$nd ca deosebindu-se de acesta }i av$nd ^n]elesul de tratare dezvoltat@ a ^nv@]@turii P@rin]ilor. Acest din urm@ ^n]eles era }i este justificat, ^ntruc$t el deriv@, istorice}te, din expresia Theologia patristica. %n timpul nostru se men]ine ^nc@ demarca]ia ^ntre Patrologie }i Patristic@, dup@ cum se pune accentul pe via]a }i operele p@rin]ilor sau pe ideile lor. Patrologia }i Patristica formeaz@ un singur tot. P@strarea termenului de Patristic@ al@turi de cel de Patrologie nu reprezint@ deci nici un inconvenient.».(ibid.). Patrologia / Patristica are trei epoci fundamentale: (1) perioada scriitorilor-martiri, din orizontul anului 92 d. H. p$n@ ^n orizontul anului 313, ^nregistr$nd „culmina]ia“ prin operele lui Tertulian (160 – 240) }i Origen (aprox. 185 – 255); (2) perioada de aur, dintre anii 314 (primul an de la Edictul Milanez al ^mp@ratului dacorom$n Constantin cel Mare) }i 451 (anul Sinodului de la Calcedon), ^nregistr$nd culmina]ia prin operele Sf$ntului Chiril al Alexandriei, Sf$ntului Chiril al Ierusalimului, Sf$ntului Vasile cel Mare, Sf$ntului Ioan Gur@ de Aur, Sf$ntului Efrem Sirul, Sf$ntului dacorom$n Niceta Remesianu, Sf$ntului Dacorom$n Teotim I, Sf$ntului Dacorom$n Ioan Cassian }. a.; (3) epoca postcassian@ (452 – 749), av$nd ca str@luci]i reprezentan]i ^n Leon]iu de Bizan], Sf$ntul Maxim M@rturisitorul, Sf$ntul Ioan Sc@rariul, Roman Melodul, Boe]iu, Grigorie cel Mare, Martin de Bracara / Braga (dacorom$n-pannonic), Isidor de Sevilla }. a.
 Peon

(cf. fr. péon)

Peonul este piciorul metric antic-solemn, alc@tuindu-}i unitatea prozodic@ din patru silabe.

(v. infra – ritm)

 Perioad@

(cf. fr. période)

Ca figur@ retoric@ / stilistic@, perioada se alc@tuie}te dintr-o fraz@ polimembr@, cu armonizarea dator$ndu-se propozi]iilor „ivite“ simetric, iar pe macronivelurile textului, din dispunerea tot simetric@ a „nucleelor epico-lirice“ etc.

Un „maestru“ al perioadelor copulative, „tip-cobili]@“, este C. Hoga}: «%mpinsei }i azv$rlii ^n toate p@r]ile }i din toate puterile, cu m$inile }i (cu) picioarele, coji de ou@, coji de mere, ciolane de pui...».

  Personaj (literar)

(cf. fr. personnage < lat. persona, „masc@ de teatru“ / „rol“)

Personajul literar desemneaz@ o entitate, un erou, ori un non-erou (ca în literatura absurdului, paradoxismului etc.) – fiin]@ sau obiect (casa, biblioteca, ora}ul, chiar „o absen]@“ de erou ce se reconstituie din revolta / reac]ia semnificantului împotriva semnificatului }i a spa]iului epic etc.) – dintr-o crea]ie aflat@ sub pecetea artei cuv$ntului, în care se reflect@ – dinspre / din autor – procesul profund al obiectiv@rii, într-o interioar@ / exterioar@ logic@ guvernatoare a manifest@rilor, a ac]iunilor sale }i ale semenilor s@i.

Nenum@rate sunt accep]iile / interpret@rile date termenului de personaj ^nc@ din antichitate, c$nd eroul era considerat rod al „hierogamiei“ dintre o zeitate }i o fiin]@ uman@. Platon }i Aristotel au observat mai ^nt$i c@ personajul este «rezultatul unui proces de obiectivare a creatorului, c@ el are o independen]@ a lui }i o logic@ intern@ care-i guverneaz@ manifest@rile» (DTL, 329). %n clasicism, personajul se identific@ ^n caracter (psihologie static@, tipizare, ra]ionalitate, „qualité ma^tresse“: avarul, bigotul, încornoratul, mizantropul }. a. m. d.). Romanticii dep@}esc schematismul clasicismului, oper$nd ^n realizarea personajului cu proiectarea la antipozi: bun – r@u, frumos – ur$t / grotesc etc. Realismul surprinde personajul ^n metamorfozele sale veridice, ^ntr-o bog@]ie a tr@irilor interioare; «E. M. Forster socote}te c@ „homo fictus“ (omul imaginat) al literaturii se manifest@ prin dou@ categorii fundamentale: personaje plate }i personaje rotunde („Testul unui personaj rotund este capacitatea lui de a surprinde ^ntr-un mod conving@tor. Dac@ nu ne surprinde niciodat@, atunci avem de-a face cu un personaj plat. Dac@ nu ne convinge, atunci e un simplu personaj plat care pretinde c@ e rotund.“ – Aspecte ale romanului); promotorii noului roman au teoretizat, dup@ Proust, Kafka, Joyce, Faulkner, pulverizarea personajului ^n st@ri de con}tiin]@, manifest@ri de comportament etc.» (ibid.). %n func]ie de rolul s@u ^n compozi]ie, personajul literar poate fi: principal, ori secundar / episodic; privit dinspre etic@ / moral@, poate fi: pozitiv, sau negativ; raportat la realitate, personajul literar poate fi: alegoric, fantastic, istoric, legendar etc.

 Personificare

(din infinitivul lung al verbului a personifica)

Personificarea este o figur@ de stil metaforizant@, care const@ într-un „transfer“ de însu}iri de la animate inteligente / cuv$nt@toare, la necuv$nt@toare, sau la neanimate, ori chiar la elemente abstracte, cu condi]ia de a produce catharsis.

Personificarea este frecvent ^nt$lnit@ ^n folclorul literar rom$nesc: Prim@var@, mama noastr@, / sufl@ bruma de pe coast@... ; Bulg@re de aur / Cu coarne de taur. («Luna nou@» – TPp, I, 204); Ler-oi Leo, / Cerbul codrului / {-al Mu}celului / Sta / {i se-ng$mfa / {i se l@uda / (...) / Sta / {i se oprea, / Din gur@ zicea / {i se blestema: – Corni]ele mele, / Cr@ci }i r@murele. / Fiindc@ m-a]i oprit / %n codru-nfrunzit, / Voi s@ v@ tot face]i / Cornuri de b@ie]i, / Buciume frumoase / De c$nt@ri duioase... (ibid., p. 47). %n fabule, personificarea ia propor]iile alegoriei. Personificarea a evoluat de la un curent literar la altul, put$ndu-se vorbi de o personificare iluminist-clasicist@: «Dicolea balta d@ vin te ^mbie, / Iar@ c@u}, p@har sau urcior, / Z@c$nd afli ^ndat@ l$ng@ tine, / Oric$nd chieful d@ b@ut ^]i vine.» ([iganiada de Ion Budai-Deleanu); de o personificare romantic@: «Este ceasul n@lucirei: un morm$nt se dezv@le}te, / O fantom@-ncoronat@ din el iese... o z@resc... / Iese... vine c@tre ]@rmuri... st@... ^n preajma ei prive}te... / R$ul ^napoi se trage... Mun]ii v$rful ^}i cl@tesc.» (Umbra lui Mircea. La Cozia de Grigore Alexandrescu); «Iat@ vin pe r$nd, p@reche, }i p@trund cole-n poian@ / Bujorelul vioi, rumen, cu 'n@ltu]a odolean@, / Fr@]iori }i rom@ni]e care se a]in la drumuri, / Clopo]ei }i m@z@rele ^mb@tate de parfumuri. // Iat@ frageda sulcin@, steli}oare, bl$nde nalbe, / Urm@rind pe busuiocul iubitor de s$nuri albe.» (Concertul în lunc@ de Vasile Alecsandri); «– Codrule cu r$uri line, / Vreme trece, vreme vine, / Tu din t$n@r precum e}ti / Tot mereu ^ntinere}ti. // – Ce mi-i vremea, c$nd de veacuri / Stele-mi sc$nteie pe lacuri, / c@ de-i vremea rea sau bun@, / V$ntu-mi bate, frunza-mi sun@; / {i de-i vremea bun@, rea, / Mie-mi curge Dun@rea.» (Revedere de Mihai Eminescu); de o personificare parnasian@: «Pe sub amurgu-ntrist@tor, / Curg v@lm@}aguri de suspine, / {i-n marea noapte care vine / Duioase-}i pleac@ fruntea lor – / E vremea rozelor ce mor...» (Rondelul rozelor ce mor de Alexandru Macedonski); de o personificare simbolist@: «Cu pene albe, pene negre, / O pas@re cu glas amar / Str@bate parcul secular... / Cu pene albe, pene negre.» (Decor de George Bacovia); de o personificare realist@: «Au murit }i num@rul din poart@ / {i clopotul }i lac@tul }i cheia. / S-ar putea s@ fie Cine-}tie-Cine... / Care n-a mai fost }i care vine / {i se uit@ prin ^ntuneric la mine / {i-mi vede cugetele toate.» (Duhovniceasc@ de Tudor Arghezi); de o personificare expresionist@: «St@ ^n codru f@r@ slav@ / mare pas@re bolnav@. // 'Nalt@ st@ sub cerul mic / }i n-o vindec@ nimic, // numai rou@ dac-ar bea / cu cenu}@, scrum de stea. // Se tot uit@-n sus bolnav@ / la cea stea peste dumbrav@.» (St@ în codru f@r@ slav@ de Lucian Blaga); de o personificare paradoxist@: «Ea era frumoas@ ca umbra unei idei – / a piele de copil mirosea spinarea ei, / a piatr@ proasp@t spart@, / a strig@t dintr-o limb@ moart@. // Ea nu avea greutate, ca respirarea. / R$z$nd@ }i pl$ng$nd@ cu lacrimi mari / era s@rat@ ca sarea / sl@vit@ la ospe]e de barbari. // Ea era frumoas@ ca umbra unui g$nd. / %ntre ape, numai ea era p@m$nt.» (Evocare de Nichita St@nescu); «Curcubeul de nord / trece prin casa mea, / despletindu-se...» (Thanatica l@murire a p@rului de Ion Pachia Tatomirescu); «Pe-al aramei c$mp, // cu basma de brum@ / umbl@ tuf@nica...» (Toamn@ de Ion Pachia Tatomirescu); «{apte mii de oase / salt@ fioroase, // jos, ^n c$mp frumos...!» (Joc de foc pe aur de Ion Pachia Tatomirescu) etc.
  Perspectiv@ narativ@
Perspectiva narativ@ / epic@ desemneaz@ – cu privire la speciile din sfera epicului: basm, povestire, nuvel@, roman etc. – un mod propriu de a imagina / „construi“ existen]a ca pe o „succesiune ordonat@“ de evenimente, ca pe o devenire pe care nara]iunea o face sesizabil@.
 Picior metric
Piciorul metric este grupul de silabe, accentuate }i neaccentuate (dup@ diferite scheme prozodice), constituindu-se într-o micro-unitate ritmic@, într-un micro-perioad ce conduce la catharsis.

(v. infra – ritm)

 Pleonasm / pleonasmit@

(cf. fr. pléonasme / valahicul pleonasm + suf. -it@)

Pleonasmul este o gre}eal@ de exprimare – „motivat@“ de graba, ignoran]a, neglijen]a unui vorbitor }i mai pu]in de dorin]a persuasiv@ a acestuia vizavi de o idee / imagine –, const$nd în utilizarea – „al@turat@“, ori nu – a dou@ cuvinte / „construc]ii“ cu acela}i în]eles, de regul@, un element neologic }i un element autohton, în aceea}i unitate sintactic@.

Adev@rata lucrare a unei limbi se face ^n sensul cre@rii de „cristale de comunicare“. Pleonasmita, ca „maladie“ a textului / „oralo-textului“, apar]ine epocilor de puternic@ ^nr$urire / influen]@, de p@trundere „^n avalan}@“ a barbarismelor, a „pseudo-neologismelor“, dintr-o „limb@ imperial@ / expansiv@“ ^ntr-o „limb@-cenu}@reas@“, ^ntr-o limb@ aflat@ ca }i „sub ocupa]ie“, datorit@ unor vorbitori „cosmopoli]i“, ori datorit@ „pseudo-toleran]ei“ unui popor cu con}tiin]a na]ional@ „bruiat@“, uit$nd prea u}or adev@rul c@ t@ria, liantul unei na]iuni se afl@ în calitatea de diamant a limbii de neam. %n pelasgo-thraco-daca / valaha (dacorom$na) noastr@ cea de toate zilele, una dintre cele mai vechi limbi ale Europei, dac@ nu chiar cea mai veche, exist@ }i pleonasme ce persist@ de-aproape dou@ milenii, din vremea „avalan}elor imperiale“ trimise de Roma peste pulberile / cenu}ile capitalei Daciei, Sarmizegetusa, din august 106 d. H. mai ^ncoace: b$r(@) oi]@, mo} b@tr$n, murgul meu c@lu]... etc. Primul pleonasm, b$r(@) oi]@, „s-a conservat“ ^n c^ntecul-hor@-de-copii / elevi de gr@dini]e / }coli primare de la sate: B$r-oi]@, din poian@, / c@ te iau lupii la goan@... ! (folclor dacorom$nesc). Pleonasmul const@ ^n „^mbr@]i}area“ termenului „adus de la Roma“, oaie < ovis, dintr-o arie lateral@, cu autohtonul, cu pelasgo-thraco-dacicul, b$r(@), desemn$nd acela}i bl$nd patruped preferat de lupi. Gr. Br$ncu} relev@ statutul pelasgo-thraco-dacic al termenului b$r / b$r@, ^ntr-o bogat@ constela]ie, cum au numai cuvintele foarte vechi dintr-o limb@: b@r@, b$r !, b$r$i, b$r$iac („miel“) etc., ori ^n onomastic@ / toponimie: B@rac, B@r@, B@r@}ti, B@ril@ (Dimitrie B@ril@ Dosoftei), B@roaie, B$r@, B$rc@ etc. (cf. BVoc, 42 sq.), la care se ad@ug@ oltenismul-de-centru, b$r$ce / b$r$cie (< pelasg. *baracia / *barassia), desemn$nd „scobitur@ (de o jum@tate de metru) cu izvor / ap@ servind ca ad@p@toare de oi“, B$rca – toponim doljean etc. Al doilea pleonasm se ^nt$lne}te ^n c$ntecul: – Spune, spune, mo} b@tr$n, / spune, caii c$nd se fur@...? / – Noaptea, pe fulger@tur@...! (folclor dacorom$nesc); aici este vorba despre pelasgo-thraco-dacicul *mosua („vieux, vieillard“, „bunic, st@mo}, str@bun, unchi“) > mo}, „b@tr$n“ (cf. REtn, 360 / BVoc, 100 sq.), termen ce se ^ngem@neaz@ – „^n of-t$rziu de cr$}m@“ – cu latinescul veterãnus > b@tr$n, desemn$nd soldatul „l@sat la vatr@“ de Roma, dup@ dou@zeci }i cinci de ani de serviciu militar, bine r@spl@tit, stabilit „cu misiune“, ^n Dacia, cu mo}ie, cu familie, cu bun@stare etc., dar }i cu „deschiderea de suflet“ c@tre mai v$rstnicii autohtoni, c@tre dacii cresc@tori de stra}nici cai de ras@ / r@zboi...; fire}te, dup@ alte ciocniri de pahare de horinc@, urma c$ntecul cu cel@lalt pleonasm murgul (< pelasg. *murgua, „cal“ – cf. REtn, 362 sq. / BVoc, 102 sq.)... c@lu]ul (< lat. caballus, „cal de poveri“): Murgule-c@lu] frumos, / Nu-mi l@sa sufletul jos, / Du-m@-n cer, la Dumnezeu, / Murgule, murgu]ul meu... (folclor dacorom$nesc-arhaic). %n perioada de puternic@ ^nr$urire francez@ asupra limbii valahe / dacorom$ne, chiar }i ^n Rom$nia anilor de socialism, dup@ lichidarea analfabetismului }i chiar dup@ ani buni de la obligativitatea ^nv@]@m$ntului de zece clase (treapta I liceal@), se mai auzeau pleonasme ca: avansa]i (< fr. avancer, „a înainta“) înainte ! (specific limbajului taxatoarelor de tramvai, autobuz, troleibuz etc., dintre anii 1950 – 1970), a-}i aduce aportul (cf. fr. apport, „ceea ce aduci tu“, „contribu]ia ta“ / contribution >) / contribu]ia (frecvent la }edin]omanii din comunism), scurt@ alocu]iune (< fr. allocution, „cuv$ntare scurt@“) etc. %n ultimele dou@ decenii ale secolului al XX-lea }i ^n acest prim deceniu al mileniului al III-lea, „avalan}a de anglo-americanisme“, de „pseudo-neologisme“ provenite din englez@, antreneaz@ }i o serie de pleonasme ale anotimpului: summit-ul la v$rf (engl. summit / fr. sommet, „culme, v$rf, pisc“; de}i se poate spune: summitul americano-rus / „^nt$lnirea pre}edin]ilor S. U. A. }i Rusiei“), conducere managerial@ (management, „}tiin]a conducerii / organiz@rii ^ntreprinderilor“), spectaculos show (show, „spectacol“), persoanele VIP (Very Important Person) etc. L@s$nd la o parte clasificarea pleonasmelor – semantice, etimologice }i de derivare –, ne ^ng@duim s@ „fix@m“ avalan}a lor „de azi“: (1) a (se) sui sus, a înf@ptui (epocale) realiz@ri..., a înghe]a de frig, a înm@nunchea un buchet, a aduce la acela}i numitor comun, a agoniza între via]@ }i moarte, a coborî în jos, a coexista laolat@, a comp@timi împreun@, a conlucra am$ndoi împreun@, a epuiza p$n@ la sec@tuire, a escalada un zid, a evoca o amintire, a extermina în mas@, a extermina }i a masacra, a felicita-o pe mama, a ie}i afar@, a intra în@untru, a localiza unde are loc, a lucra la ... elaborarea..., a monologa într-un solilocviu, a nu se în]elege pe sine, a orbec@i pe b$jb$ite, a preambala dinainte, a prefera mai bine, a preselecta în prealabil, a schi]a sumar, a schimba pulsul satului }i a-i modifica ritmul..., a scruta cu aten]ie, a se înf@]i}a în fa]a..., a se axa în jurul, a se circumscrie perimetrului, a se m@rgini / rezuma... la at$t..., a se men]ine mai departe, a se sinucide, a spune el cine cunoa}te..., a sublinia relevant, a traversa dincolo, a urca în sus, a urma în continuare, a veni ea mama, a-}i însu}i pentru sine, a-}i avea provenien]a }i originea, a-}i face autobiografia, a-}i repro}a sie}i, afluen]@ a}a de numeroas@, a-i trimite o sum@ de bani cui a}teapt@...,a-l }ti bine pe al nostru, a-l vedea pe colegul, alegeri electorale, am auzit cu urechile mele, am v@zut cu ochii mei, anost...plicticos, atelier de }epc@rie, atelier de bl@n@rie, atelier de cizm@rie, atelier de sp@l@torie, Banca Bancorex, bordul de conducere, caligrafie frumoas@, ce ]i-e scris ]i-e scris, cel mai optim, cel mai supra, ceremonie solemn@, cererea... (fusese) solicitat@..., chiar el însu}i în persoan@, chiar tu însu]i în original ?, Compania Peco, confirm@ }i aprob@, continu@ s@ fie men]inut@..., continuitate neîntrerupt@, dar îns@..., darnic }i generos, desp@gubirea pagubelor, din nou iar@}i, dragoste }i afec]iune, dun@ de nisip, e în stare a fi capabil..., edilii ora}ului, eventualitate imprevizibil@, exemplu pilduitor, exigen]ele cerute..., false aparen]e, firesc }i natural, flash-uri informative, foarte anterior, foarte exterior, foarte extrem, foarte infim, foarte interior, foarte major, foarte maxim, foarte minim, foarte optim, foarte posterior, foarte vast, fond de baz@, general...pe toate fronturile..., geniu mare, happy-end fericit, hit de mare succes, interac]iune reciproc@, irascibilitate nervoas@, ironic }i zeflemitor, înal]i prela]i biserice}ti, înt$ia}i dat@ pentru prima oar@, madama mea, mai gravid@..., mai inferior, mai p@trat, mai perfect, mai superior, marii magna]i, marii mamu]i (privatiza]i), mijloace mass-media, mimica fe]ei, mon}erul meu, munc@ laborioas@, nativi n@scu]i, nemijlocit (se afl@) în mijlocul (evenimentelor), nou@ reînt$lnire, nul }i neavenit, nume patronimic, obstacol care împiedic@, organiza]ia NATO (North Atlantic Treaty Organisation), originii }i provenien]ei, ornat@ cu podoabe, pedeaps@ penal@, pesimism dezn@d@jduit, podvada e podvad@, meremetu-i meremet, porti]@ / scenet@ mic@, poten]ial transportabili, principalele priorit@]i, prognoze pentru viitor, protagonist principal, rapid@ (depistare) prompt@, re]eaua Internet, reactivarea activit@]ii, recuno}tin]a }i gratitudinea, repere centrale / principale, revendic@ri solicitate, sentimente suflete}ti, stiksuri – dropsuri – chipsuri (singular: stik- / drop- / chip- + desinen]a engl. -s / plural + des. valah. -uri), stindarde }i steaguri, sum@ de o mie..., susceptibili selec]ionabili, }erpuitoare serpentine, }i e]etera / et]etera / etcetera, june t$n@r, ]igar@ de tutun, un num@r de trei..., un procent de zece la sut@, varia]iuni diferite, ve}nicie etern@, vecin@tate (bun@ cu ]@rile) vecine..., (155) vestigiile trecutului etc.
 Poem

(lat. poema; cf. fr. poème, „poezie lung@“)

Poemul este o specie epico-liric@, desemn$nd acele pl@smuiri poetice în curgere liber-eseistic@, dinspre o voce auctorial-naratologic@, ori de erou excep]ional, ce ilustreaz@ incandescen]a unei ra]iuni umane / „superumane”, din avangarda cunoa}terii, mereu în conflict cu condi]ia uman@, mereu izbindu-se de limite tragic-existen]iale etc.

Poemul / poema este rodul r@zvr@tirii romantice din secolul al XIX-lea, „^n numele libert@]ii de crea]ie“.

Poemul eroic evoc@ fapte istorice fundamentale din istoria unui popor, sub conducerea unui erou excep]ional (cf. V. Alecsandri, Dumbrava Ro}ie; N. St@nescu, Mutarea în lup etc.).

Micropoemul este un poem foarte scurt, turnat, fie ^ntr-o form@ fix@: de haiku (din 17 silabe, ^n trei stihuri, cu m@sura 5-7-5 – v. supra), de trisalm (tot din 17 silabe, dar dispuse dup@ schema: 6–6–5, sau: 6–5–6 / 5-6-6: «Fusta de piatr@ / a zei]ei nop]ii // opre}te de}ertul...» – Piramida lui Cheops de Ion Pachia Tatomirescu; v. TDum, 40 sqq.), de salm (cea mai scurt@ form@ fix@ de poezie – infra –, const$nd ^ntr-un distih ^nsum$nd numai 6 silabe, versul prim fiind „un troheu“ }i versul secund alc@tuindu-se din „doi trohei“: «E-alb@ / ca o nalb@» – Mireas@ de Ion Pachia Tatomirescu; sau: «Dorul / trage norul...»; «Fluturi / ard pe scuturi»; «Luna / mi}c@ pruna»; «Marea / scuip@ sarea» etc. – TSal, 10, 43, 51, 60), fie constituindu-se dintr-un singur vers («Un singur nai, dar c$te ecouri ^n p@duri.» – Poemul într-un vers de Ion Pillat).

Poemul în proz@ are „substan]@ liric@“ turnat@ ^n cele mai interesante structuri verslibriste, ^n «forma unor proze scurte» (DTL, 336): Baudelaire (Petits poèmes en prose / Mici poeme în proz@), Rimbaud (Les illuminations / Ilumin@rile), A. Russo (C$ntarea Rom$niei), Adrian Maniu (Figuri de cear@), G. Bacovia (Buc@]i de noapte) }. a.

%n „decaedrul de aur“ al poemului rom$nesc, se eviden]iaz@: «Dumbrava Ro}ie» de Vasile Alecsandri, «Complotul bubei» de Bogdan Petriceicu-Hasdeu, «Luceaf@rul» de Mihai Eminescu, «Noaptea de decemvrie» de Alexandru Macedonski, «Oltul» de Octavian Goga, «Duhovniceasc@» de Tudor Arghezi, «Sur$sul Hiroshimei» de Eugen Jebeleanu, «Omul Fant@» de Nichita St@nescu, «Shakespeare» de Marin Sorescu }i «Noul Turn Babel» de Ion Pachia Tatomirescu (holopoem remarcat, ^n revista bucure}tean@ «Luceaf@rul», ^nc@ din 18 martie 1967, de criticul literar Vl. Streinu, aflat ^n imposibilitatea de a cita vreun vers din acesta, la vremea respectiv@, c@ci Noul Turn Babel nu surprindea altceva dec$t construc]ia / expansiunea „absurd-universal@“ a comunismului }i cenzura ar fi barat „definitiv“ c@ile t$n@rului poet de atunci: «Imaginea arbitrar@, dar uneori }i revelatoare, rota]ia timpilor }i a spa]iilor ^ntr-un v@lm@}ag obscur, de}i pe alocurea constelat, propulsia liric@ neobosit@, av$nd totu}i ca punct de gravita]ie din nou p@m$ntul dacic, sunt de asemenea de re]inut din Noul Turn Babel. De data aceasta, o lume de me}teri-schelete, zidari, dulgheri }i salahori, nesupraveghea]i de nici un arhitect, construiesc turnul, care e poate al unei sublime absurdit@]i. %n am$ndou@ poemele, gestul liric larg, expresia vociferant@ }i haotismul impresiilor par s@ provin@ din declama]ia super-hugolian@ a lui Lautréamont, dup@ cum, de la noi, Constant Tonegaru este prezent ^n ton, ^n fantasticitatea reprezent@rilor }i ^n recuren]a apostrofei.» – SPcl, IV, 91 sq.; s. n.; cel@lalt poem la care se refer@ criticul este Destina]ii confiden]iale – v. supra – holopoem / infra – titlu).

  Poezie

(lat. poesis; cf. fr. poésie)

Poezia este „un fruct“ al Logosului prin care sufletul cap@t@ grai / g$nd la punerea ve}m$ntului emo]iei de mireas@ a cuget@rii, ori de mire al intelectului ajuns în orizontul cunoa}terii metaforice, sau la prinderea în cosmica hor@ / muzic@ a sferelor.

Toate defini]iile Poeziei – trecute, prezente }i viitoare – „sunt incomplete“. {i a noastr@, se sub^n]elege. Fiecare poet are defini]ia / defini]iile lui (de la o zi la alta, de la o v$rst@ la alta); teoreticienii, istoricii / criticii literari au de asemenea defini]iile lor, dar ca poe]ii, zilnic, nu. Toate sunt frumoase, admirabile, „cub de cristal cu col]ul }tirb“, tocmai pentru c@ le caracterizeaz@ imperfec]iunea. Din sutele de mii de defini]ii ale poeziei, se cuvine s@ mai spicuim – de prin dic]ionare }i tratate – m@car trei-patru. (1) «Art@ a limbajului care exprim@ sau sugereaz@ o emo]ie, un sentiment, o idee, prin ritm, armonie }i imagine; (...) ...conceptul poeziei ca mimesis, ca reprezentare, este dominant ^n textele de poetic@ }i retoric@ din antichitatea greac@ }i latin@, din Rena}tere, din clasicismul secolului al XVII-lea, p$n@ ^n secolul al XVIII-lea. Distinc]ia dintre poezie }i proz@ are ^n baz@ prezen]a regulilor impuse poeziei. Spre deosebire de proz@, considerat@ mai liber@ de norme compozi]ionale, poezia este expresia subiectivit@]ii supuse regulilor ritmice, metrice }i muzicale. Clasificarea antic@ presupunea de asemenea }i o organizare ierarhic@ a poeziei epice, dramatice, lirice. Aristotel, diferen]iindu-se de concep]ia platonic@ asupra poeziei, exprimat@ ^n Republica, insist@ asupra termenului filosofic }i gnoseologic de „imita]ie“ prin art@ }i stabile}te o alt@ subîmp@r]ire a poeziei: tragedie, comedie, epopee. %ncep$nd cu preromantismul }i romantismul }i culmin$nd cu simbolismul se formeaz@, opus ideii de mimesis. un alt concept de poezie: poezia ca expresie a individualit@]ii creatoare, esen]a ei fiind identificat@ în categoria de liric.» (DTL, 338 sq.; s. n.); (2) filosoful, esteticianul }i poetul Eugeniu Speran]ia certific@ faptul c@: «...poezia în general }i fiecare poezie în parte reprezint@ un precipitat al vie]ii noastre interioare, cu at$t mai autentic }i deci cu at$t mai sincer, cu c$t e mai spontan. (...) Oric$t de autentic }i valabil ar fi ccon]inutul uunei poezii ca emisiune a vie]ii interioare a poetului, nu vom putea niciodat@ s@ facem abstrac]ie de inser]iunea, de infiltra]ia unui incalculabil aport de provenien]@ social@. A emis odinioar@, la sf$r}itul secolului al XVII-lea, filosoful John Locke adagiul senzualismului extremist: „Nihil est in intellectu quod non prius fuerit in sensibus“ / „Nu e nimic ^n g$ndire care s@ nu fi fost mai ^nt$i ^n sim]uri“, iar Leibnitz, la scutrt@ vreme dup@ el, i-a ad@ugat un amendament: „nisi intellesctus ipse“ / „afar@ de g$ndirea ^ns@}i“, referindu-se la ^nse}i condi]iile intime ale activit@]ilor intelectuale.» (SpPoe, 166 sq.; s. n.); (3) George C@linescu ne ^ncredin]eaz@ c@ «oric$t de ^nc$nt@toare ar fi aceste concep]iuni despre art@ }i poezie, e lesne de ^n]eles c@ Absolutul, prototipii, Frumuse]ea etern@ nu l@muresc nimic. Sunt defini]ii care vor s@ fie mai apropiate de preocup@rile Esteticei cum e aceea a abatelui Brémond care ^n fond este tot speculativ@, dar de nuan]@ mistic@. Poezia e o preg@tire la rug@ciune, e o experien]@ mistic@ nedes@v$r}it@, util@ întruc$t exalt@ spiritul pentru adev@rata devo]iune. (...) Croce vede ^n art@ o activitate teoretic@ special@. Via]a noastr@ practic@, adic@ sentimentul, devine cu ajutorul imaginii obiect de cunoa}tere. Arta este doar o expresie, o desc@rcare, deci catharsis, a sentimentului.» (CPes, 19; s. n.); (4) Benedetto Croce, ^n celebra sa lucrare, La Poesia – introduzione alla critica e storia della Poesia e della letteratura / Poezia – introducere în critica }i istoria poeziei }i a literaturii (la care se refer@ }i G. C@linescu – supra), ne asigur@ c@ expresia poetic@, spre deosebire de sentiment, este «o teorez@, o cunoa}tere; prin chiar acest fapt, ^n timp ce sentimentul ader@ la particular }i, oric$t de ^nalt@ }i de nobil@ i-ar fi sorgintea, se desf@}oar@ ^n mod necesar ^n unilateralitatea pasiunii, ^n antinomia bine-r@u }i ^n anxietatea bucuriei }i a suferin]ei – poezia leag@ iar@}i particularul de universal, prime}te în ea, dep@}indu-le deopotriv@, durerea }i pl@cerea, în@l]$nd mai presus de ciocnirea p@r]ilor viziunea unit@]ii p@r]ilor în întreg, mai presus de conflict armonia, mai presus de îngustimea finitului întinderile infinitului; aceast@ pecete de universalitate }i totalitate este caracteristica ei...; (...) }i fiindc@, asemeni oric@rui alt mod formativ, poezia nu devine fapt f@r@ o lupt@ l@untric@ a spiritului – ^n cazul de fa]@ f@r@ lupta cu sentimentul care, oferindu-i materia, ^i opune totodat@ greutatea }i obstacolul materiei – victoria prin care materia rebel@ se converte}te ^n imagine poart@ ^nsemnul senin@t@]ii c$}tigate, unde mai vibreaz@ ^nc@ emo]ia, ca o lacrim@ ^ntr-al ^nsenin@rii sur$s }i al noului sentiment catartic care este bucuria frumuse]ii; (...) pentru ca universalitatea, caracterul divin }i cosmicitatea – care sunt atributele poeziei – s@ nu fie ^ns@ r@st@lm@cite }i materializate prin restr$ngerea exclusiv@ la un anume tip de poezie sau pentru ca, mai r@u ^nc@, s@ nu fie folosite ca program al unei poezii care ar trebui neap@rat practicat@ }i al unei }coli dedicate acestui scop (...), este bine s@ traducem aceste cuvinte prin altele care se preteaz@ mai pu]in unui asemenea echivoc; vom spune deci c@ universalitatea, precum }i diferitele ei sinonime, ^nseamn@ pur }i simplu umanitatea ^ntreag@ }i nedivizat@ a viziunii poetice }i c@ oriunde se formeaz@ o viziune de acest tip, oricare i-ar fi con]inutul particular ^nsu}i se reg@se}te universalitatea, f@r@ ca infinitul, cosmosul }i Dumnezeu s@ fie nevoi]i s@ intervin@ ^n imagini directe, ca ^n Coeli enarrant sau ^n Laudes creaturarum; (...) ...dac@ realitatea se consum@ toat@ în pasiunea dragostei, poezia este mai degrab@ asfin]itul ei: asfin]itul dragostei în eutanasia amintirii; un v@l de întristare pare s@ umbreasc@ Frumuse]ea; dar nu e v@l, ci însu}i chipul Frumuse]ii.» (CroP, 30 sqq.; s. n.). %n ceea ce prive}te „tipurile de poezie“ (din care men]ion@m 101), clasific@rile – ^n func]ie de genuri, de curente, direc]ii etc. – se dovedesc extrem de interesante: antipoezia („contra-poezia“; „stihuiri“ de pseudoavangard@, „teribiliste“, „}ocant-obscene“, sau „ de onani}ti în fa]a Monei Lisa“ – cum îi numea Nichita St@nescu, f@r@ vreo valoare în vreun plan al esteticului, al spiritului, al sufletului, „stihuri“ ale unor poetastri / pseudopoe]i, în numele „libert@]ii artistice absolute“, cu misiunea „de a deturna“, „de a deruta“ receptorii de veritabil@ poezie, „de a sem@na confuzie“ etc.), poezia avangardismului bine temperat (adic@ poezia modernist@ promovat@ de «Sbur@torul» / E. Lovinescu), poezia avangardist@ (sau „de avangard@“; chiar dac@ „poezie de avangard@“ exist@ în orie epoc@ literar@, în antonimie cu poezia tradi]ionalist@, sintagma a intrat în circuit pe plan european, o dat@ cu avangarda din ajunul primului r@zboi mondial; poezia avangardist@ a unei epoci este o poezie complex@ / eterogen@, dinamit$nd, resping$nd în totalitate ceea ce este consacrat, proclam$nd ostentativ / polemic înnoirea cu orice pre]; reprezint@ „direc]ia artistic@ antitradi]ionalist@“), poezia banalului cotidian, poezia banchizelor, poezia belaginelor / valahicelor legi (înseamn@ versificarea sacrelor legi zalmoxiene destinate „marelui circuit oral-cult“, impresionant@ „practic@ juridic-civil@“ înc@ exercitat@ la Dacii-agat$r}i din Arutela / Ardeal – Transilvania / Rom$nia }i în vremea lui Aristotel. Este o parte important@ a poeziei „oralit@]ii culte“ a Zalmoxianismului. Preo]ii Cogaionului / Sarmizegetusei, sau ai Zalmoxianismului, versificau legile – fapt ce l-a impresionat }i pe Aristotel, eviden]iindu-l în «Problemata», XIX, 28 –, versific@ri în perechi de emistihuri-decasilab / salmice, altern$nd cu emistihuri-dodecasilab / zalmic-genumiene, ca în balada «Pe-o Gur@ de Rai», foarte u}or de memorat, destinate }colilor oralit@]ii cogaionice. %n ciuda cunoa}terii scrisului, în Carpa]i-Dacia / Rom$nia, înc@ din orizontul anului 8175 î. H., dar, mai ales, din vremea pelasgo-culturii Turda}-Vincea, la Dacii-agat$r}i, adic@ la zalmoxienii din Arutela / Ardeal-Rom$nia, }colile preo]ilor Zalmoxianismului, ale Cogaionului / Sarmizegetusei, ce puneau accentul pe transmiterea informa]iei pe cale oral@, din tat@ în fiu, din genera]ie în genera]ie, erau înc@ „foarte active“. Dinspre aceste }coli ale oralit@]ii culte ale Zalmoxianismului, Aristotel î}i d@ r@spuns la întrebarea: «De ce se numesc legi unele c$ntece ?»; «...înainte de cunoa}terea literelor, legile se c$ntau, ca s@ nu se uite, precum este îns@ obiceiul la Dacii-agat$r}i...»), poezia cet@]ii (poezia de angajare civic@), poezia chinezeriilor / japonezeriilor (la reprezentan]ii parnasianismului), poezia chtonic@, poezia clasic@ (poezia intrat@ în panteonul cultural na]ional), poezia clasicismului, poezia clocotrist@ (cultivat@ de cercul belgr@dean al poetului Adam Puslojici), poezia constructivist@, poezia cosmogenezei, poezia cre}tin@, poezia cu form@ fix@ (haiku, gazel, glos@, pantum, rondel, salm, sonet etc.), poezia cult@, poezia dadaist@, poezia de-crea]iei (sau lettrist@ de tip I. Isou), poezia descriptivist@, poezia didactic@, poezia dramatic@, poezia epic@, poezia epidermei / senzualist@, poezia epifaniilor, poezia erotic@, poezia eschimo}ilor, poezia expresionist@, poezia feminin@, poezia fiorului cosmic, poezia fluxgenera]iei (high tide generation – a genera]iei Labi}-St@nescu-Sorescu), poezia folcloric@, poezia futurist@, poezia g$ndirist@ (promovat@ de revista interbelic@ «G$ndirea»), poezia genera]iei de tranzien]@ ( – the transience generation, sau a genera]iei / promo]iei: Caraion-Doina}-Paraschivescu), poezia genera]iei republicii / republicane (a celor treizeci }i trei de poe]i n@scu]i în '47), poezia gnomic@, poezia grotescului, poezia hadronic@, poezia hedonist@, poezia hermetic@, poezia iluminist@, poezia informaterial@ (a informa]iei materiei), poezia interbelic@, poezia junimist@, poezia lettrist@, poezia liric@, poezia lirosofic@ (la L. Blaga), poezia metafizic@, poezia microcosmosurilor, poezia militant@, poezia-mimesis, poezia misteric@ / ini]iatic@, poezia modern@ (a direc]iei ce se opune poeziei clasice), poezia modernist@ (sau poezia avangardismului bine temperat promovat@ de «Sbur@torul» / E. Lovinescu), poezia nonconformist@ („de abatere de la regulile în uz“), poezia nou@zecist@ (a promo]iei ce a debutat editorial în jurul anului 1990), poezia nuntirii cosmice, poezia obiectiv@, poezia obscur@, poezia obsedantului deceniu (poezia proletcultist@, stalinist@, din Rom$nia anilor 1948 – 1958 / 1960), poezia ocult@rilor, poezia optzecist@ (a promo]iei ce a debutat editorial în jurul anului 1980), poezia p@}unist@ (sintagm@ ironic@ la adresa poeziei pastorale, adic@ bucolic@ / idilic@), poezia pa}optist@, poezia palingeneziei (capodoper@ a genului: «Memento mori» de M. Eminescu; surprinde înflorirea }i dec@derea civiliza]iilor / lumilor; sau poezia despre metempsihoz@ / „reînvierea periodic@ a fiin]elor“ etc.), poezia paradoxist@, poezia parnasianismului, poezia patriotard@, poezia patriotic@, poezia pesimist@, poezia poporanist@, poezia postbelic@ (de dup@ al II-lea r@zboi mondial), poezia postdecembrist@ (de dup@ Revolu]ia Rom$n@ Anticomunist@ din Decembrie 1989), poezia postmodernist@ („poezia genera]iei / promo]iei 1980“), poezia preromantic@, poezia programatic@ (ars poetica), poezia proletcultist@, poezia prozei (în structuralism – Tv. Todorov), poezia pur@ (de la studiul abatelui H. Bremond, «La poésie pure», 1926; la Ion Barbu, poezia pur@ ^nseamn@ liric@ ini]iatic@ ^n misterele din labirinturile lumilor, deopotriv@ apolinic@ }i dionisiac@), poezia refluxgenera]iei (a promo]iei '70, „cu echinoxi}tii pe creast@“), poezia religioas@ / mistic@, poezia resurec]ional-modernist@ (sau neomodernist@), poezia romantic@, poezia s@m@n@torist@, poezia sacrului întreg cosmic, sau holo-poezia / holopoemul, poezia satiric@, poezia seismicii / tectonicii sociale (poezia r@scoalelor, revolu]iilor, r@zboaielor), poezia-semnificant-n@sc@toare-de-semnificat (în programul estetic al paradoxismului – inaugurat@ în 1966, prin poemul «Omul Fant@» de Nichita St@nescu), poezia simbolismului, poezia sociogonic@ (despre geneza rela]iilor caracteristice societ@]ilor civlizate), poezia soteriologic@ (a m$ntuirii prin jertfe benevole; martiric@), poezia subiectelor (în structuralism – A. Veselovski), poezia subiectiv@, poezia sublimului zalmoxian (în «Gemenii» / «Memento mori» de M. Eminescu), poezia suprarealist@, poezia }aizecist@ (a promo]iei ce a debutat editorial în jurul anului 1960), poezia }aptezecist@ (a promo]iei ce a debutat editorial în jurul anului 1970), poezia tradi]ionalist@, poezia umanismului, poezia victorian@ (în literatura englez@) etc.
 Poliptoton
Parigmenon ca figur@ de stil este o repeti]ie gramatical@ const$nd în reluarea aceluia}i cuv$nt sub diverse forme flexionare.

(Exemplu: «Tu ai fost divinizarea frumuse]ii de femeie, / A femeiei, ce }i ast@zi tot frumoas@ o rev@d.» – «Venere }i Madon@» de Mihai Eminescu).

 Polisigmism

(< prefixoid poli-, „mai mul]i“ + -sigma-, numele literei s /