Ion pachia tatomirescu I dum

Reversibila nuntã. ... {i nu se cuvine s@ m@ împ@unez, c@ reversibila nunt@ cu Utya / Sora Soarelui – marele judec@tor din Gur@ de Rai al tuturor florilor-suflete ce }i-au pierdut miresmele pe C$mpia de Aram@, pe C$mpia Adev@rului, f@r@ s@ fi fost apte a încerca între petale-aripi a Fiin]ei Priveli}te (c@ci «p@relnicia r@m$ne s@ le fie hran@», cum gr@ie}te }i Platon prin Phaidros, 248, b) –, nunta din care m@ tot ivesc, repetat, într-al patrulea an (astfel cer$nd primele patru conduc@toare), printre ei, întru morala bunei lumini, spre a dezlega nou@ cale de a se face nemuritor }i celui ce fu, înainte, semenul meu, dar pe care sor]ii nu l-au h@r@zit nun]ii dint$i, de la cele trei ]@pi / l@nci de argint (înfipte sub omopla]i) încep$nd, s@-l rezeme de Cer, întru Samo} / Soarele-Mo}, întru So-Ares, spre încre]irea Genunii, nu spre roirea ei..., da, domnule Cantemir, c@ reversibila nunt@ cu Sora Soarelui nu poate fi garantat@ de p@uni nici m@car o clip@ din cei trei ani mirifici... Ea vine pentru clipele de pace }i de judecat@ ale cosmosului, pentru întremarea Curcubeului, pentru z@pezile de m@rg@rint...

Numerele lui Salmoº. ... Desigur, m-am bucurat de neîntrecuta lumin@ virgin@ a Cerului Nou@ (deschis, cer întru cuget cosmogonic), de lumina din cupola de aur înrourat, între aripi de }indril@, în primele clipe ale Zoriei (ai dreptate, Enciclopedicule, Zoria este „un concept propriu“, desemn$nd mai mult dec$t ceea ce se în]elege prin expresia din graiul b@n@]ean de munte, auzit@ de tine, ieri, mai sus de Ad Mediam / Mehadia: a se guri de ziu@, }i nu are vreo leg@tur@ cu onomastice dulcineo-juliete}ti-lauristice). Semantismul sincretic al num@rului zalmoxian cinci, num@rul nun]ii dint$i, a f@cut s@ înmugureasc@ apelativul, titlul volumului Zoria (ori verbul a înzoria, cu „infinitivul lunguie]“ înzoriere – ai observat de-a lungul / latul textelor mele mai vechi cum semnificantul se revolt@ împotriva semnificatului, p$n@-l re-na}te, de}i, ini]ial, „pare blindaj“, un ou de fapt, un bob, ca de gr$u, cu chipul Soarelui-Mo}, al lui Dumnezeu, în el, ca o fotografie veche; are preg@tit@ „fereastra de a ie}i din sine“: nume – verb – bob / gr@unte „ca parte / întreg“ – spic / „expansiune“, aidoma ecua]iei: arhem – lumatie / informaterie – „black-hole“ / „nou univers“ – arhem...; înzorierea este starea de înc$ntec a Republicii Interioare, din biruin]a razei în fa]a genunii). S@ ne amintim, Enciclopedicule, Povestea numerelor..., care, dup@ cum a demonstrat Bogdan Petriceicu Hasdeu, s-a propagat din regiunea dun@rean@ peste mai întreaga Europ@... E conservat@ excelent în folclorul Valahilor / Dacorom$nilor gra]ie oralit@]ii culte a Zalmoxianismului. ... %n doctrina Zalmoxianismului, domnule Cantemir, numerele au o cosmogonic@ proiec]ie semantic-sincretic@.

Unu (aflat în seama lui Uniil@ – cf. VMR, 424) este Samasua / Samo} (Soarele-Mo} / Tat@l-Cer, Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei), întregul, totul, sacra unitate; despre „implementarea în unu“ a nemuritorilor Daciei gr@ie}te înv@]@tura Zalmoxianismului despre armonizarea p@r]ii în sacrul întreg cosmic. {i mirabil@ este }tiin]a despre unu, Enciclopedicule, bucur$ndu-m@ mult fericitul epitet ce i l-ai g@sit (la 1700): Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Imago (doar suntem în unu...); c@ci în unu – ca eon / ens (ins / îns) – este izvorul tuturor oglindirilor...

Urmeaz@ jum@tatea, Enciclopedicule, un-doirea / „perechirea“, „fiin]a dichotomic@“ (în cosmia, mai ales)...

Doi este rezultatul un-doirii, este perechea primordial@: Samasua / Soarele-Mo} (Tat@l-Cer) „rotunjindu-se“ / „însfericindu-se“ din prima jum@tate, unde-i r@sadul voin]ei, }i Dachia (Dochia) / Muma-P@m$nt, din secunda, nelocuit@ de putin]@.

Semantismul sincretic-zalmoxian al lui trei eviden]iaz@: trei sunt ]@pile / suli]ele în care este aruncat Solul Sarmizegetusei „în ceruri“, trei reprezint@ num@rul anilor dintre ocultarea }i epifania regelui-zeu-medic din Cogaion (perioada misteric@ / ini]iatic@ din andreon / pe}ter@, sau Gur@ de Rai); trei sunt ]@pile / suli]ele în care este aruncat }i protagonistul mioritic (din variante-colind: Pe Muntele Mare, Pe-à Gur@ de Rai, Miori]a etc.), deoarece are statutul nemuritorului în calitate de Sol / Mesager Celest (F@t-Frumos cap@t@ nemurirea, Enciclopedicule, îns@ în calitate de r@zboinic / erou al Cogaionului). %n triada / treimea Soarelui-Mo}, sublimul sacrificiu al Solului pentru p@strarea jum@t@]ilor în întreg pune în eviden]@ ceea ce este corporal, perfec]iunea corporalului („tras printr-un inel“) în Timp: «ceea ce este determinat prin trei este întregul / totul»; «perfec]iunea este triad@: continu@, identic@ sie}i; nefiind în mod egal divizibil@, ea con]ine opozi]ia }i unitatea acesteia, totalitatea acestei diferen]e: ca }i num@rul în general; dar în triad@ acest lucru este real; triada este form@ ad$nc@» (HP, 205) – dup@ cum certific@ }i Hegel (în Prelegeri de istorie a filosofiei...). Iar Solul în trei suli]e confirm@ «unitatea în fiin]area sa ca altul» (HP, 206). Ideea are ad$nci r@d@cini cogaionice, domnule Cantemir, din orizontul anului 5300 î. H.: Unul din Treime a suferit cu Trupul... – s-a l@murit }i pentru Cre}tinism, din Zalmoxianism, deci tot în Cogaion, Enciclopedicule ... {i acumul@rile de calit@]i, nu de cantit@]i, duc la saltul din triad@ în tetrad@, care, altfel spus, este saltul de la Timp la Spa]iu (în mitosofie).

{i sub pecetea materiei perfecte se afl@ primele patru conduc@toare (1 + 2 + 3 + 4 = 10, decada de aur).

Num@rul patru, Enciclopedicule, prive}te, prin semantismul s@u, anul reapari]iei regelui-zeu-medic din Cogaion / Sarmizegetusa „în carne }i oase“; este num@rul „certitudinii“, al „absolutei convingeri“, ilustr$nd triumful „spiritului justi]iar“ întru sacrul zece considerat ca unitate; „povestea numerelor Cogaionului“ spune c@ de zece nu se trece...; «c$nd am ajuns la zece, îl consider@m iar@}i ca unitate }i o lu@m de la început» (HP, 207), cu Soarele de Andezit...

Num@rul cinci este al nun]ii cosmice; tot în al cincilea an, la trimiterea Mesagerului Celest, era prilej de mare veselie, „de nunt@“, nu de moarte, c@ci Pelasgo / Vlaho-Dacilor li se admisese înc@ un reprezentant în cer, în [ara-Tinere]ii-f@r@-B@tr$ne]e-}i-Vie]ii-f@r@-Moarte; cinci sunt laturile / zidurile davelor (pentagonul zalmoxian); antrenarea jum@t@]ilor de cinci între polul plus (al Soarelui-Mo} / Samasua > Samo}) }i polul minus (al Genunii), dar dup@ modelul perechii sacre secunde (So-Ares }i Luna / Dochiana, Sora Soarelui), înseamn@ pentru Dac, pentru Valah / Dacorom$n-Zalmoxian, ca „parte“) armonizarea p@r]ii în sacrul întreg cosmic, numit Samasua / Soare-Mo}; }i dac@ partea este perfect@ }i întregului îi merger bine, Enciclopedicule; „prinderea în cerc“ se face prin cele zece „degete-raze“, „extremele la jum@t@]i“ suport$nd „accentele“ (razele-num@r unu }i cinci...); de aici: }i piciorul metric zalmoxian, numit pe scurt zalm / salm, }i ritmul astfel ob]inut, ritm salmic / zalmic –, p@strat în balada Pe-o Gur@ de Rai.

Armonia întru Perechea Primordial@ (a „deschiderii cosmice“) se realizeaz@ prin num@rul }ase, num@r reverber$nd cele }ase constela]ii ale cobor$rii lui So-Ares în zodiac }i cele }ase constela]ii ale în@l]@rii; în „arhitectura“ ritmic-zalmoxian@ a celebrei balade Pe-o Gur@ de Rai, alternau dodecasilabul zalmic-genunian („o pereche de emistihuri salmic-genuniene“: m-6 + m-6) }i decasilabul zalmoxian („o pereche de salmi“: m-5 + m-5).

{apte era num@rul r@zboinicilor-epop]i ai Zalmoxianismului dintr-o grup@ (6 + 1), din cea mai mic@ unitate de ac]iune r@zboinic-religioas@, aflat@ sub jur@m$nt, sub pecetea înf$rt@]irii („fr@]iei de cruce“), dup@ cum relev@ }i Templul / Sanctuarul lui So-Ares de la Sarmizegetusa – prin „grupurile“ de c$te }apte st$lpi.

Tot în acest Templu al Soarelui („sanctuarul-calendar mic rotund“) se las@ t@lm@cit }i semantismul sincretic al num@rului opt, num@rul echiperioadelor de c$te 44 de zile («Soare, Soare-Fr@]ioare, / cu 44 de r@zi}oare...!»), num@rul „fericirilor“ / „martirilor“ întru Soarele-Mo}, de unde }i octogonul mausoleic.

Nou@ sunt cerurile, nou@ sunt v@mile, nou@ sunt discipolii lui Uniil@... Deocamdat@, Enciclopedicule, aceste elemente – pe care ]i le-am scos din ad$ncimi de suflet, din ad$ncimile aburariului pelasgo-thraco-dacic / valahic (dacorom$nesc-arhaic), din aurul ce dimensioneaz@ neb@nuit autohtonismul, pentru c$mpia Adev@rului de sub Priveli}tea Fiin]ei –, arunc@ raze întru mai dreapta în]elegere a Zoriei ca nunt@ secund@ (nu „joc secund“), prima nuntire apar]in$nd Cosmiei...

Dichotomia Munte – Matcã. ... %ntr-adev@r, domnule Cantemir, Muntele }i Matca sunt entit@]i geo-psiho-sociale polarizatoare de construc]ii în spa]iul spiritual pelasgo-thraco-dacic / valahic (dacorom$nesc). %ntre Munte }i Matc@ flutur@ Curcubeul unei multimilenare nuntiri – neîntrerupt@ nunt@. Spiritualitatea Muntelui este structurat@ / „gospod@rit@“ pe vertical@, pe c$nd spiritualitatea M@tcii este vectorizat@ pe orizontal@, în cercuri („de v$rst@“) concentrice, jur-împrejurul Muntelui. Iar la nunta cosmic@ a Dacului, a Valahului / Dacorom$nului-zalmoxian, sau cre}tin-cosmic, Muntele este preotul în fa]a luminoasei eternit@]i; dinspre luminoasa eternitate (dinspre nemuritori), Muntele se relev@ ca punte între t@r$muri; comunicarea se face prin c$ntec / înc$ntec (desc$ntec), din [ara-f@r@-Dor în [ara-cu-Dor. Se observ@ }i o „gradare etic@“ în comunicare: piatra („fluierul de piatr@“ / „muntele de piatr@“), pentru elementul vir, sticla / arama („muntele de sticl@“, „muntele de aram@“) pentru elementul femina; diamantul – pentru flac@r@ etc. Creierul spa]iului teluric este în v$rful Muntelui; tot aici e }i Gura de Rai, pe}tera sacr@, sau „andreonul“ lui Salumasua / Salmo}u, adic@ „omul Soarelui-Mo}, omul lui Dumnezeu pe p@m$nt“, regele-zeu-medic al Dacilor, asemãnãtor Papei din Roma de azi, confundat de istorici }i cu Dumnezeul Sarmizegetusei, }i cu întreaga Dinastie Zalmoxianã (iar numele regelui-zeu-medic din Cogaion / Sarmizegetusa, Enciclopedicule, ajuns în gura str@inilor, prin 1380 î. H., a devenit „Zalmas“, apoi, în orizontul anului 450 î. H., pe la carianul Herodot, este deformat în „Zalmoxis“...). %n rombul de aur al lui Salmo} („Zalmas“ / „Zalmoxis“), Matca se întinde pe jum@tatea diagonalei mari, în jos, av$nd „baz@ comun@“ cu Muntele, bineîn]eles, diagonala mic@; ar fi, cu alte cuvinte, un munte cu v$rful în jos, v$rful acestui munte-invers constituind abisul, numai de Vidros locuit; dincolo de Vidros, „nu se trece“, el fiind Fiul Genunii, limita „absolut@ de jos“; deschiderea spre nem@rginire se face doar prin Gura de Rai din V$rful Muntelui; vectorii realului vin dinspre Munte spre Matc@; vectorii „idealului“ – conjug$nd feed-back-ul – duc dinspre Matc@ spre Munte, în Creierul Muntelui, în %mp@r@]ia / [ara-Tinere]ii-f@r@-B@tr$ne]e-}i-Vie]ii-f@r@-Moarte, la nunta cu cosmosul, cu sacrul întreg cosmic (Unu – dup@ cum se }tie – este Samo} / Soarele-Mo}, Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei, reprezentat „material“ / „perceptibil“ de discul cerului senin), unde suntem parte, la nunta Nemuritorului, gra]ie monoteismului din Zalmoxianism.

...Íntregul, jumãtatea, un-doirea... O înc@rc@tur@ semantic-sincretic@ de-a dreptul cople}itoare are multimilenarul cuv$nt, jum@tate... Pentru a deveni (a te face) nemuritor, trebuie s@ fii în gra]iile Dumnezeului de Cogaion / Sarmizegetusa, urm$ndu-i c@ile (ini]iatice / misterice); al@turi de fiu-i, al@turi de So-Ares (Soare-T$n@r / R@zboinic), trebuie s@ lup]i pentru încre]irea Genunii; la Eminescu, în Luceaf@rul, afl@m expresia „în sinonimie“ lirico-semantic-sincretic@ – }i cred c@ nu îmi amendezi prea tare acest hibrid lexematic –, ale haosului v@i / „a chaosului v@i“, Genunea atotînv@luitoarea. „Proba admiterii“ în perimetrul nemuririi o constituie „supunerea“ trupului, frumos, nenuntit, voinic, t$n@r, „tras printr-un inel“, la ritualul sublimului sacrificiu, prin „aruncarea“ spre cer, în a}a fel, înc$t „la c@dere“ s@ nu ating@ „p@m$ntul-mum@“, s@ r@m$n@ aninat în suli]ele str@pung@toare (bineîn]eles, prin armura de r@zboinic), în cele trei ]@pi: ]apa Tat@lui-Cer („suli]a“ Soarelui-Mo}), ]apa Mumei-P@m$nt (]apa Dakiei / Dochiei), adic@ „]epile / suli]ele Perechii Primordiale de un-doire / înjum@t@]ire“, }i ]apa proprie, de Sol / Mesager Celest. Sublimul sacrificiu de trup certific@, garanteaz@, pentru trei ani „activi“, cinci ani de armonie în univers, de p@strare / men]inere a jum@t@]ilor în sacrul întreg (un-doit), în cercul-vir („Yang“) al Soarelui. P$n@ la apari]ia reformatorului din orizontul anului 1600 î. H., a str@lucitului mare-preot în cultul Soarelui-Mo} / Samos – cult atestat în Carpa]i }i la Dun@re înc@ din mezolitic, prin „arta rupestr@“ din Pe}tera Chindiei, ori din Pe}tera M@gurata –, sacrificiul uman era real; o dovad@ în acest sens avem }i în groapa sacrificial@ de la T@rt@ria-Or@}tie (din vecin@tatea Cogaionului, a capitalei Daciei, Sarmizegetusa), unde t@bli]ele cu scrierea din orizontul anului 5300 î. H. au fost g@site «al@turi de statuete-idoli }i (de) oase de om matur, dezmembrate }i calcinate». (VMR, 98). Ideea de sacrificiu apare }i în „t$lm@cirea“ t@bli]elor cogaionice: «(De c@tre cele) patru conduc@toare, pentru chipul zeului Samasua / Samo}, cel mai în v$rst@ (conduc@torul, patriarhul, sacerdotul, preotul suprem), în virtutea ad$ncei în]elepciuni, a fost ars unul» (VMR, 99). Dac@ reformatorul din orizontul anului 1600 î. H. nu ar fi g@sit „solu]ia nemuririi“, el însu}i ar fi sf$r}it, în virtutea ad$ncei în]elepciuni dinspre primele patru conduc@toare (perechea primordial@: Tat@l-Cer / Soarele-Mo}, Samasua / Samo} }i Muma-P@m$nt / Dakia-Dochia; perechea sacr@ secund@: So-Ares / Soare-T$n@r / R@zboinic }i Spuma Laptelui / Luna, reprezentat@ pe p@m$nt drept Sora-Soarelui / Dochiana, Cos$nzeana), pe rugul sfintei unit@]i teluric-celeste. „Solu]ia“ / „inova]ia“, l@murit@ de cel ce purta printre Pelasgo-Thraco-Daci / Valahi (Dacorom$ni) chiar numele Soarelui-Mo} / Dumnezeului de Cogaion / Sarmizegetusa, merituosul rege-zeu-medic, Sa-lu-masua / Salmo} („Zalmas“ / „Zalmoxis“), const@ în ob]inerea nemuririi printr-o c@l@torie („dus-întors“), din „piciorul de plai“ pornit@, prin Gur@ de Rai, p$n@ în Cer, cu „o durat@ celest@“ de trei ani, pentru ca „în al patrulea an“ s@ se re-înf@]i}eze „în carne }i oase“, printre Dacii Zalmoxianismului. Herodot ne încredin]eaz@ c@ Pelasgo-Dacii (din Gaetia, adic@, dup@ numele provinciei, sau al „]@rii de r$uri / mun]i“, Ge]ii) l-au jelit pe reformator, pe «omul-Soarelui-Mo}“, „ca pe un mort“ (deoarece îi v@zuser@ trupul „neînsufle]it“ – moarte lent@ / aparent@ – în trei ]@pi), chiar dac@ înv@]@turile-i „d@deau garan]ii“ asupra revenirii lui, asupra reînvierii lui în acela}i trup; iar „confirmarea“ înv@]@turilor, ini]iatice / misterice n-a înt$rziat – }i Herodot adaug@: «în al patrulea an se ivi iar@}i în fa]a Pelasgo-Thraco-Dacilor }i a}a îi f@cu Salmoxis / Zalmoxis s@ cread@ în toate spusele lui» (HIst, I, 346). „Scenariul“ ob]inerii (ini]iatice / misterice) a nemuririi, aplicat „cu succes deplin“ mai înt$i reformatorului, apoi solilor (mesagerilor cele}ti), a pus cap@t sacrificiilor umane reale. Trimiterea mesagerului celest nu era înt$mpl@toare, ci se petrecea la 20 iunie, în ajunul solsti]iului de var@, „pe la apus de soare“, tot în al cincilea an (cu astronomic@ exactitate, gr@it@ de sanctuarul-calendar rotund); armura de r@zboinic (din „armata Soarelui / So-Ares“), medicina Cogainului / Sarmizegetusei pe „planul mondial“ al antichit@]ii etc. nu permiteau „ochiului profan“ s@ p@trund@ – nici cu a min]ii raz@ – p$n@ la s$mburele „de adev@r“ ini]iatic / misteric. %n priveli}tea Fiin]ei, în %mp@r@]ia / [ara-Tinere]ii-f@r@-B@tr$ne]e-}i-Vie]ii-f@r@-Moarte, avea loc nunta Solului cu Absoluta Cunoa}tere, Sora Soarelui. Reîntors între Pelaago-Daci, într-al patrulea an, ca rege-medic-zeu, ca Salumo} / Salmo} (Salmys / Sarmis), la Sarmis-seget-tusa („t$lm@cindu-se“ în «cetatea / „tusa“ de lespezi / „seget“, „s$get“ a lui Sarmis-Salmysua / Salmasua, Salmos / Salmo}-Zalmas-Zalmoxis»), i se îng@duia nunta secund@, cu o fecioar@-M$ndraic@ (Dr@gaic@), o fecioar@-Dochian@ / Cos$nzean@, care, a}a cum ai spus-o în Descriptio Moldaviae..., îl a}tepta (...intra triennium marito elocetur) ca un fel de zei]@-Ceres, vreme de trei ani, domnule Cantemir. La întrebarea despre puterea / t@ria jum@t@]ii, Enciclopedicule, îng@duie-mi s@-]i r@spund doar at$t: în afara întregului, distinsele jum@t@]i se anuleaz@ (ori tind spre autoanulare); de aceea, locul lor sacru este în întreg – }i pentru asta trebuie luptat p$n@ la sublimul sacrificiu; a }tiut el, Zeus de ce „opereaz@“ androginul (cf. Platon, Banchetul, 189 sqq.); dintre to]i Grecii p@m$ntului, doar unul – cel ce l-a pre]uit pe Salmo} / Zalmoxis, regele-zeu-medic – a în]eles m@re]ia întregului în jum@t@]i }i întemeierea jum@t@]ii distinse în întreg...

Bradul ºi Nouã Ceruri... Bradul, domnule Cantemir, sf$nt ax al lumilor, sacrul arbore pelasgo-thraco-dacic al cosmosului de toate zilele, vectorizeaz@ cele nou@ ceruri, c@ de zece nu se trece, tot din Gaura Chindiei. Polivalen]@ sincretic-estetic@ }i etic@, dimensiune pelasgo-thraco-dac@ / valah@, sau dacorom$n@, a existen]ei, arbore al Logosului (logos în]eles ca oglind@ a realului), arbore al rostirii: ca s@-]i verifice „t@ria“, la trecerea din [ara-cu-Dor în [ara-f@r@-Dor, î]i viersuie}te „ca din r@ni ad$nci peste mai profunda ran@“, încerc$nd „s@ te conving@“ c@ nu ar putea s@ te treac@ Marea (Celesta Mare Ro}ie din mitosofia autohton@), în Ceruri, deoarece între r@d@cinile lui s-a încuibat {erpoanea Galben@, c@tre mijlocu-i }i-a pus cas@ Vidra L@tr@toare }i în v$rfu-i vegheaz@ {oimul Ro}u. S@ ni-l închipuim a}a cum este, de neînduplecat, chiar }i în fa]a Mesagerului Celest, care nu s-ar fi descurcat f@r@ topor, f@r@ s@-l amenin]e cu miraculoasa secure la «...r$pa m@rilor,/ unde-i Bradul Z$nelor (...): – Brade, Brade, / s@-mi fii frate, / întinde-]i, întinde, / eu s@ le pot prinde, / v$rfurile tele, / s@ trec peste ele / Marea în cea parte / ce lumea-mi desparte...! / – Eu nu pot întinde, / tu s@ le po]i prinde, / v$rfurile mele / s@ treci peste ele, / c@-n mine-a puiat / din inim@ spurcat / Ro}u {oimule] / cu ochiul sume]; / c$nd nici vei g$ndi, / puii te-or sim]i / }i-ei or }uiera / de te-i sp@ria, / în Mare-i c@dea / }i te-i îneca...! (...) Trupinele mele / s@ treci peste ele, / c@-n mine-o puiat / Vidr@ L@tr@toare, / oameni p$nditoare; / nici nu oi g$ndi, / puii te-or sim]i, / ei mi te-or l@tra, / în mare-i c@dea / }i te-i îneca...! (...) Eu nu pot întinde / s@ le po]i cuprinde / r@d@cini a mele / s@ treci peste ele,/ c@-n mine-a-ncuibat / }i-apoi a puiat / Galben@ {erpoane, / ce piere de foame...! (...) Brade, Brade, / am }i eu un frate, / un frumos p@curel, / }i are un toporel, / }i are veri}ori / doi voinici feciori, / ei te vor t@ia (...) / }i din tine-or face, / ca s@ fie pace, / punte preste Mare (...) / Bradu-atuncea se g$ndea / }i trupinele-ntindea...» (Simion Florea Marian, %nmorm$ntarea la Rom$ni, 1892). %n tableta a XII-a din Epopeea lui Ghilgame}, z@mislit@ pe la anul 2800 î. H., ni se gr@ie}te despre un copac sacru, încercat de securea protagonistului (arbore din care Ghilgame} î}i croie}te pukku }i mikku, magicele instrumente, restul trunchiului d@ruindu-l zei]ei Inanna / Ishtar spre a-}i face jil] }i pat): «Printre r@d@cinile sale, {arpele care n-are ast$mp@r î}i f@cuse culcu}; / în v$rful s@u, pas@rea furtunii î}i suise puiul; / la mijloc, Lilla (demon feminin întruchipat într-o cucuvea) î}i cl@dise casa»... (EpGhilg, 159). Te duce g$ndul, Enciclopedicule, la T@bli]a-Soare de la T@rt@ria-Or@}tie }i crezi c@ î]i aduc un argument în sprijinul aser]iunii sumerologului de Moscova, Boris Perlov, aser]iune potrivit c@reia scrierea asiro-babilonienilor a fost preluat@ din Carpa]ii Daciei Arhaice }i „dezvoltat@“ între Tigru }i Eufrat...?! Da, este o miraculoas@ punte-curcubeu între 5300 }i 2800 î. H.; se afl@ }i alte pun]i-curcubeu: între „conduc@torul-patriarhul-sacerdotul-preotul-suprem“ ars la T@rt@ria, pe la 20 iunie, 5300 î. H., adic@ pe la solsti]iul de var@, }i reformatorul Salmasua / Salmos-Zalmas-Zalmoxis, din orizontul anului 1600 î. H., }i regele-zeu-medic, Salmo} / Zalmoxis, despre care ne gr@ie}te Platon, }i oralitatea cult@ din Dacia (Valahia) / Dacorom$nia, }i Vlahii / Dacorom$nii anului 1892...! Adev@rul este tot în Pelasgo-Traco-Dacia Arhaic@, în acel nucleu de la Old European Civilization...! Exist@, desigur, Enciclopedicule, o lege a marilor împliniri / reîmpliniri spirituale în sacrul întreg («partea vrea întregul, întregul e-n parte...»); centrul de iradiere a unui fapt spiritual / cultural se afl@ în aria unde faptul respectiv are puternic circuit oral; c@ci nu au fost Vlahii / Dacorom$nii-b@n@]eni (de la care a cules S. Fl. Marian, înainte de 1892, monumentalul „bocet“) în biblioteca de c@r@mizi scrise a lui Assurbanipal, s@ înve]e „începutul“ t@bli]ei a XII-a din Epopeea lui Ghilgame} – t@bli]@ ce a fost descifrat@ / t$lm@cit@ abia în 1939, de savantul de la Luvru-Paris, G. Contenau; iar Zalmoxianismul (apoi Cre}tinismul Cosmic) a preluat C$ntecul Bradului Z$nelor, c$ntec de petrecere a Solului-nemuritor (prin Cre}tinism, a devenit „petrecerea mortului“), din perimetrul sacru al pe}terilor, al gurilor de rai din Cogaionul Carpa]ilor, }i l-a încrustat în c@r@mizile Sufletului Pelasgo-Dac, sau Valah / Dacorom$n-arhaic, nu în c@r@mizile „de bibliotec@“ îngropate de vremuiri; }i înc@ un argument: de la Daci, Bradul Cosmic a trecut – prin partea de vest / nord-vest a Daciei / Valahiei – în cosmogonia Celtogermanilor, drept arborele Yggdrasill din centrul Universului, „amenin]at cu distrugerea“, dup@ cum certific@ }i Mircea Eliade: «un vultur îi devor@ frunzi}ul, trunchiul s@u începe s@ putrezeasc@ }i }arpele Niddhog prinde s@-i road@ r@d@cinile; într-o zi din vremurile viitoare, Yggdrasill se va pr@bu}i }i acesta va fi sf$r}itul lumii (ragnarök)» (EICIR, II, 155); fire}te, la nemuritorii Daci (Vlahi / Dacorom$ni-arhaici), ve}nic verde este Bradul Z$nelor... Da, Enciclopedicule, Yggdrasill a pierdut Vidra L@tr@toare...

Noul autohtonism, refluxgeneraþia (the generation of deep clearness), rafinãriile paradoxismului... Noul autohtonism, domnule Cantemir, între multele misiuni, are }i o luminoas@ misiune dificil@, de perspectiv@ planetar@: (re)descoperirea, refacerea veritabilei re]ele de vase comunicante dintre vetrele spirituale ale lumii, în numele sacrului întreg, }i punerea valorilor estetic-sincretice într-un mai drept circuit – }i nu numai în perimetrul Poeziei... –, dinspre C$mpia Adev@rului c@tre tulbur@toarea Priveli}te a Fiin]ei...

... Tu, Enciclopedicule, la bun@ distan]@ de m$n@stirea din Cuv$ntul meu, ca s@-]i bucuri ochii – por]i ale Soarelui-Mo} – între primii, spre a gusta / degusta frumosul p$n@ la înc$ntec, sublimul mai ales (categoria de sublim, tr@irea în sublim, prin Mesagerul Celest la Soarele-Mo}, este „proprietatea“ absolut@ a Cogaionului / Sarmizegetusei, a Dacilor), p$n@ la înzoriere (sau deznoptarea Fiin]ei), de la fiordurile dionysiacului p$n@ în apolinic, rogu-Te, din neasemuita Priveli}te, s@-[i înr@z@re}ti privirea mai înt$i în Munte, în Matc@ }i în Curcubeu, în Demon-Graal-Sobor, în Cosmia, în Zoria, prin Furtun@ magnetic@, Lilium breve }i Peregrinul în azur, tot printr-un Verb de m@rg@rint, ca, apoi, s@ cump@ne}ti Bomba cu neuroni... ...

Ai dreptate, domnule Cantemir, nu este „definitv“ ceea ce au zis al]ii p$n@ la Tine, de}i, dintre ei – chiar dac@ nu-s mul]i – au z@rit „c@r@mizile“ pe „}antierul“ Republicii Lirosofice Interioare a „t$n@rului Poet...“; mi s-a imputat chiar faptul c@ „am construit“ cu v$rful de diamant al neuronului în care „mi-am exilat“ Sufletul... Da, este greu s@ vezi arhitectonica M$n@stirii Arge}ului – m@n@stire în Logos / Cuv$nt, unde te zide}ti de viu –, analiz$nd numai „o c@r@mid@“ desprins@ din zid cu t$rn@copul, cu dinamita etc...

... Enciclopedicule, apar]in refluxgenera]iei (the generation of deep clearness), genera]iei retragerii la matc@ }i a cristaliz@rilor în profunzime, o Genera]ie a Republicii, dac@ vrei, deoarece, nucleul acesteia îl constituie peste patruzeci }i }apte de scriitori n@scu]i, ca }i mine, în 1947, primul an republican valah / dacorom$nesc (]i-i reamintesc în ordine alfabetic@ – poe]ii: Niculae Alexandru-Vest, Gheorghe B@lan, Mariana Bojan, Vasile Dan, Nicolae Dabija, Ioana Diaconescu, Nicolae Diaconu, Dinu Fl@m$nd, Geo Galetaru, Dumitru M. Ion, Leonida Lari, Daniel Lascu, Nicolae Lupu, Iolanda Malamen, Ion Mircea, Gabriela Negreanu, Emil Nicolae, Monica Pillat, Al. Pintescu, Adrian Popescu, Mihai Prepeli]@, Vasile Romanciuc, Ion Scorobete, George Stanca, George Virgil Stoenescu, Ion Pachia Tatomirescu, Horia [$ru, Cornel Udrea, Dumitru Velea, Dan Verona; prozatorii: {tefan Agopian, Aurel Antonie, Dinu B@c@uanu, Doru Davidovici, Ioan Dan Nicolescu, Al. Papilian, Valentin Petculescu, Marcel Constantin Runcanu, Vasile S@l@jan, Eugen Uricaru, Constantin Z@rnescu; criticii: F@nu} B@ile}teanu, Al. Dobrescu, Marian Papahagi, Irina Petra}, Luca Pi]u, Petru Poant@, Olimpia Radu, Mirela Roznoveanu, Alex. {tef@nescu, Ileana Verzea }. a.), scriitori forma]i, gra]ie str@lucitului înv@]@m$nt dacorom$nesc dintr-o minunat@, dar, din p@cate, prea scurt@ „prim@var@“ a spiritualit@]ii valahe, ivit@ dup@ al doilea r@zboi mondial, dincoace de „obsedantul deceniu“, mai exact, între anii 1960 }i 1970. %n Sec]iuni de aur ale literaturii rom$ne contemporane, relevam c@ genera]ia literar@ este o „categorie“ socio-psiho-estetic@ (poate îmi îng@dui }i acest hibrid lexematic), nef@c$ndu-}i apari]ia „ca din senin“, de oric$te ori doresc anumi]i critici literari, ci într-un context cultural-istoric, angaj$nd treptat, în timp, „autarhie“ în planul valorilor dintr-o literatur@. Istoria unei literaturi / culturi ne relev@, dinspre o puternic@ seismic@ social@, dinspre o veritabil@ revolu]ie dintr-o „or$nduire social@“, trei genera]ii literare tipice, pe care le-am botezat (întru semnifican]i „ferici]i“, cred eu), în rom$ne}te – iar pentru „circuit“ – }i în engleze}te: de tranzien]@ / the transience generation, fluxgenera]ia / high tide generation }i refluxgenera]ia / the generation of deep clearness (dac@ teoria literaturii accept@ sintagmele spre îmbog@]irea corolei luminoaselor concepte, m@ voi bucura, Enciclopedicule, chiar dac@ „tat@l“ sintagmelor respective este uitat, cum Tat@l-Cer / Soarele-Mo}). Fiecare dintre genera]ii poate cunoa}te „un val“ }i „mai multe valuri“ (num@rul valurilor depinz$nd de ivirea timpilor reformatori, de înregistrarea „urm@torului“ puternic seism social). Genera]ia de tranzien]@ vl@st@re}te fluxgenera]ia – }i aceasta, la r$ndu-i, refluxgenera]ia. Cele trei genera]ii coexist@ pe un anumit segment temporal „al literaturii contemporane“. %n cadrul literaturii rom$ne contemporane, „primul val“ al refluxgenera]iei este constituit din (ceea ce Lauren]iu Ulici nume}te) „promo]ia ‘70“, disipativ-grupul (sau scriitorii „tineri“ tr@ind în diferite col]uri ale ]@rii, învigor$nd noua geografie literar@). Prea pu]in se poate vorbi în acest „val“ de „narcisism de grup“. %n cele dou@ valuri (de p$n@ acum, „valul 70“ }i „valul 80“) ale refluxgenera]iei, domnule Cantemir, intr@ valoro}i scriitori – num@rul lor ar fi prea mare spre a le pomeni aici numele }i epistola mea s-ar lungi nepermis de mult, risc$nd s@ devin@ pagin@ de viitoare istorie a literaturii... Timpul va cerne bine, din dou@ direc]ii, Enciclopedicule: dinspre trup }i lumin@, dinspre eternitate / nemurire }i genune...! Nu „avalan}a de nume“, Enciclopedicule, nume de „valoro}i scriitori“ ai refluxgenera]iei între foarte multe nume de pseudo-scriitori (pseudo-scriitorii, dac@ sunt mul]i, ca iarba rea, ca buruienile, sufoc@ buna cultur@, ogorul fertil al bunei culturi), intereseaz@, ci dac@ „operele“ lor de p$n@ acum permit „detectorului de valori estetice“ semnalarea c$mpurilor / liniilor de for]@ ale unui „nou magnetism literar“, s@-i spunem. Da, între „liniile de for]@ lirico-magnetic@“, Enciclopedicule, se impune noul autohtonism, prin care se relev@ mitosofia pelasgo-thraco-dac@ / valah@, sau dacorom$neasc@, m@re]ele simboluri de etnogenie, eclatante simboluri ale sinergismului abisal, fire}te, din vatra de arheospiritualitate a Daciei / Dacorom$niei, poate }i din dorin]a de afirmare în fa]a istoriei a unui tot mai înalt spirit justi]iar. Poe]ii – cu }tiin]@, cu mult rafinament, rareori intuitiv – pun m@nunchiuri de raze pe fe]ele nev@zute, ori mai pu]in v@zute ale acestor cristale-simboluri, pe semantismul lor vectorizat spre adev@r, p$n@-n Priveli}tea Fiin]ei, adev@r generator de aleas@, neb@nuit@ poezie, cum, de pild@, poezia tr@irii în sublimul Gurii de Rai, poezia Aburariului / Sufletului celor cu }tiin]a de a se face nemuritori, lupt@tori pentru încre]irea Genunii, ori poezia trainicului Curcubeu etc.; exist@, Enciclopedicule, impresionante construc]ii lirice, pun$nd în circuitul de pe orizontul cunoa}terii metaforice pece]ile de aur ale utopiilor / ucroniilor, spre a antrena benefic orizontul cunoa}terii }tiin]ifice. Utopismul este o dimensiune lirosofic@ a existen]ei. %n programul acestor scriitori „tineri“ intr@ }i rafinarea paradoxismului, ce vine din ad$ncimi sincretic-estetice autohtone, din acea „moarte“ (a „nemuritorilor“) asimilat@ ca „nunt@ cosmic@“, din acea „stare a relativit@]ii“ ce a germinat în spa]iul mitosofic dacic / dacorom$nesc [ara (%mp@r@]ia)-Tinere]ii-f@r@-B@tr$ne]e-}i-Vie]ii-f@r@-Moarte. Rafinarea paradoxismului antreneaz@ cunoa}terea metaforic@ în acumul@ri de calit@]i }i spre saltul în neliniarul lirosofic, fertiliz$nd c$mpia din cortex pentru r@s@ritul g$ndirii nondiadice / triadice, implementeaz@ abordarea realului f@r@ cenzur@, spre o nou@ ordine a lumii în reificare, prin alt@ demiurgologie, ce are Poetul în prim-plan }i Demiurgul în plan secund etc. Hipercorectitudinea stilistic@, privit@ dinspre rafinarea paradoxismului, se dovede}te imperioas@. Rafinarea paradoxismului prefigureaz@ «un mod de a în]elege lumea, f@r@ de care nu putem explica nici modelul, nici metafora, nici umorul, nici ironia» }i «trebuie s@ înv@]@m a detecta paradoxul, cu marea sa varietate de manifest@ri; s@-l cre@m atunci c$nd f@r@ el nu putem explica un anumit proces» întruc$t «paradoxul face parte din realitate»; cre$ndu-l }i rafin$ndu-l, «îl control@m», îl dirij@m «pentru a nu fi noi manipula]i de el» (MPar, 6), dup@ cum eviden]iaz@ }i Solomon Marcus... %nc@ mai sunt neîn]elegeri, situ@ri / atitudini ambigue, pseudo-optici – din comoditate a g$ndirii, din superficialitatea abord@rii –, în ceea ce prive}te noul autohtonism ca dimensiune universal-spiritual@, estetic-literar@, în ultim@ instan]@. Noul autohtonism nu înseamn@ autoproiec]ie „provincial@“ de Suflet / Spirit, „izolare“, „suficien]@“, ori „închidere“ într-un orizont cultural / spiritual, ci, dimpotriv@, spargere sincron@ a orizonturilor / limitelor întru îmbog@]irea Priveli}tii Fiin]ei dinspre c$mpia adev@rului, prin afirmare deplin@, nest@vilit@ / necenzurat@ (dar autocenzurat@), a variet@]ii armonice de Suflet / Spirit (înl@tur$nd monotonia), în pofida sufletului / spiritului standardizat }i decretat „universal“. Paradoxal, dar tocmai în aceast@ atitudine, în credin]a într-un standardizat suflet / spirit, este „provincialismul“ – }i, din p@cate, o astfel de „provincie„ se întinde c$teodat@ pe un continent, chiar pe mai multe...