Ion pachia tatomirescu I dum

lele-i zuruie crunte»): S@lbatecul vod@ e-n zale }i-n fier, / {i zalele-i zuruie crunte, / Gigantic@ poart-o cupol@ pe frunte, / {i vorba-i e tunet, r@sufletul ger, / Iar barda-i din st$nga ajunge la cer, / {i vod@-i un munte; ^n sensul „microcosmiz@rii“ dimensiunilor, hiperbola opereaz@ monumental-romantic ^n nuvela S@rmanul Dionis de Mihai Eminescu (tabloul transform@rii Terrei ^ntr-un bob de m@rg@ritar albastru pentru salba iubitei sale): «El ^}i ^ntinse m$na asupra p@m$ntului. El se contrase din ce ^n ce mai mult }i iute, p$n@ ce deveni, ^mpreun@ cu sfera ce-l ^ncungiur@, mic ca un m@rg@ritar albastru stropit cu stropi de aur }i cu-n miez negru. (...) %l lu@ }i, ^ntorc$ndu-se, at$rn@ ^n salba iubitei sale albastrul m@rg@ritar.»
 Holopoem

(creat ^n lb. valah@ / dacorom$n@ din holo-, „^ntreg“ + -poem)

Prin holopoem, în estetica paradoxismului, este desemnat poemul reflect@rii sacrului întreg cosmic în partea-autor / eu poetic, parte ce-i d@ dreptul de a participa la o ordine cosmic@, bineîn]eles, prin angajarea raportului filosofic-zalmoxian parte – întreg, în concordan]@ }i cu principiile holografiei, ale holonului / integronului etc.

Privit@ empiric, problema se prezint@ astfel: dac@ sacrul ^ntreg cosmic – care este Samo} (Soarele-Mo} / Tat@l-Cer), adic@ Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei –, ^ntreg din care suntem parte, se afl@ ^n fa]a unei unei oglinzi pe m@sur@, bine^n]eles, con]inut@ ^n sine, reflectarea are loc „la cel mai ^nalt grad de fidelitate; este „oglinda absolut@“; eul poetic nu poate fi nicic$nd „oglinda“ pe m@sura sacrului ^ntreg cosmic, dar oglind@-parte este de vreme ce }i ens-ul se relev@ drept parte; dac@ „oglinda absolut@“ ^n care se reflect@ sacrul ^ntreg cosmic se sparge ^n dou@ p@r]i aproximativ egale, el, ^ntregul cosmic se poate vedea ^n ^ntregime }i ^ntr-una din jum@t@]ile de oglind@, cu o fidelitate chiar foarte apropiat@ de a „absolutei oglinzi“; dac@ jum@tatea de oglind@ se ^mparte iar ^n dou@, se poate spune c@ ^ntregul se poate reflecta cu bun@ fidelitate }i ^ntr-un sfert din „absoluta oglind@“; dac@ sacrul ^ntreg cosmic este infinit, desigur, }i eu am calitatea de a fi „infinit“ (ca parte din sacrul ^ntreg cosmic), cum, de altfel, }i reflectarea ^n oglinda-parte... Pornind de aici, eul meu liric – ^n func]ie de calitatea granulelor p@r]ii / oglinzii, ^n func]ie de calitatea senzorilor din „dotarea bilogic@“ etc. – poate reflecta „f@r@ frontiere“, oric$nd dore}te, ^ntr-un holopoem, sacrul ^ntreg cosmic ^n urie}e}tile sale metamorfoze. Dar sacrul ^ntreg cosmic este s@la}ul universurilor, este existen]a total@; avem ^n vedere universul biologic (cel cu organisme vii), universul fizic (unde „se neglijeaz@ introdeschiderile }i prezen]a organismelor vii“), informa]ionalul univers („cu organisme vii cu con}tiin]@, produc@toare de }tiin]@, tehnologie, art@ / cultur@“) etc. O problem@ special@ ridic@ holopoemul dinspre integron – concept lansat de Fr. Jacob, sinonim holonului lui A. Koestler; filosoful M. Dr@g@nescu ne ^ncredin]eaz@ c@, potrivit conceptului de integron al lui Fr. Jacob, fiin]ele vii se constituie «printr-o serie de ^mpachet@ri; fiecare ^mpachetare este un integron; via]a se prezint@ atunci sub forma unei ierarhii de integroni; am fi de acord cu un asemenea punct de vedere dac@ fiecare integron ar reprezenta }i o integrare fenomenologic@ asiguratoare a unit@]ii }i continuit@]ii» (DILM, 333). Integrarea fenomenologic@ asiguratoare a unit@]ii sacrului ^ntreg cosmic era }i problema fundamental@ a Zalmoxianismului, a Mesagerului Celest. Un astfel de holopoem, ^ntre altele, este }i Noul Turn Babel, reprodus integral mai jos, ^n cadrul articolului «Titlu» (infra), ori mai recentul, «P@m$ntul v@zut ca o varz@»: Mul]umesc, Doamne, c@ m@ la}i / s@ stau c@lare, / pe-aceast@-nsomnorat@ protuberan]@ a soarelui, / chiar în dreapta Ta...! / De-aici v@d bine p@m$ntul, / }i-l aleg, Doamne, între dou@ respira]ii, / pentru vremelnicia germina]iei de g$nd, / pentru fo}netul oceanelor de neuroni... // Cum respiri, Tu, Doamne, o dat@ / la }aptezeci de milioane de ani înmuguri]i, înfrunzi]i, înflori]i, / rodi]i, vesteji]i, polei]i în aram@, în aur, în argint, în toate... // Examinat mai cu aten]ie, Doamne, / p@m$ntu-i ca o varz@ bine-nfoiat@, / cu magnetica-i r@d@cin@ înfipt@ ad$nc, / în temeiul protuberan]ei mele, / cu frunzele m@rgina}e b@tute de v$ntul solar, / cu oamenii-purici albi, g@lbui, ro}ii, negri, / cu limac}ii abandona]i de cochilii, / cu coropi}ni]e, cu crapi, cu egrete, / printre frunzele centrului-cap-chelit, / cap înt@rindu-se, coc$ndu-se / în sublimele raze roase de fluturi – / raze al c@ror rumegu} curge / în cre}tetul verzei-p@m$nt, / p$rlind c$te ceva, p$rguind o parte... // Doamne, între frunzele verzei-p@m$nt, / e-at$ta viermuial@, e-at$ta moarte curg$nd imediat, / din orice na}tere...! Mi}carea frunzelor, panica st$rnit@ / de v$ntul asurzitor, de pr@pastiile c@scate între fiin]e...! / G$nde}te-te, Doamne, reg$nde}te-Te, / în frunzele verzei-p@m$nt...! / C@ bobul de rou@ rostogolit pe nervuri, în dimine]i, înseamn@ / cataclism, avalan}@, pustiire pe-o vale, / sau pe toate plaiurile acelei priveli}ti, / c@ tremurul fiec@rei frunze e seism întunec@tor de stea, / sem@n@tor de genune... / Ai putea s@ stai o clip@, / s@ reg$nde}ti veritabila, dreapta lumin@, Doamne, / chiar }i pentru varza-p@m$nt...! // Ce caut@ farfuriile, discurile, Doamne, la varza-p@m$nt – / atent la circumferin]a pietrelor, / unele-s gravide, Doamne, / dup@ at$tea potoape, / sub tot mai ofilit curcubeu: / }tiu, / vrei s@ v@d ca omul din zorii istoriei, dar... (TFul, 83 sq.).
 Iamb

(lat. iambus)

Iambul desemneaz@ piciorul metric bisilabic, „suitor“, doearece a doua silab@ poart@ accentul (v ).

(v. infra – ritm)

 Idil@

(cf. fr. idyle < gr. eidyllion, „mic tablou poematic“)

Idila – sau egloga, ori bucolica – este o specie a genului liric, constituindu-se într-un tablou ce surprinde în culori idealizante via]a pastoral@, c$mpeneasc@, aflat@ de obicei sub pecetea unui eros de o neverosimil@ puritate.

O capodoper@ a speciei ^n literatura rom$n@ este «Sara pe deal» de M. Eminescu; au mai scris remarcabile idile: G. Co}buc («Balade }i idile»), Dimitrie Bolintineanu, Al. Dep@r@]eanu }. a.

 Iluminism

(cf. it. illuminismo)

Iluminismul este curentul cultural antifeudal, anticlerical, antidogmatic, izvor$t dintr-un cult pentru ra]iune, }tiin]@, umanism, spirit democratic, av$nd între principiile fundamentale: (1) egalitatea natural@ a oamenilor (to]i n@sc$ndu-se cu acelea}i drepturi sub soare); (2) emanciparea ens-ului uman, a na]iilor / popoarelor, printr-o re]ea de }coli la toate nivelurile; (3) „prosperitatea“ maselor prin cultur@ }i }tiin]@, prin cunoa}terea ra]ional@ a lumii, spre a ie}i din obscurantism, spre a combate fanatismul, dogmele nocive, spre a instaura toleran]a }i spre a deschide c@ile progresului; (4) între conduc@tor (împ@rat, rege) }i popor s@ existe un „contract social“ etc.

Curentul este specific Europei secolului al XVIII-lea, numit }i „secolul luminilor“. %ntre cei mai str@luci]i reprezentan]i ai iluminismului european se afl@ oameni de }tiin]@ / cultur@, enciclopedi}ti francezi: d'Alembert, Diderot, Fénelon, Florian, Fontenelle, Helvetius, d'Holbach, Marmontel, Montesquieu, Rousseau, Voltaire }. a.; germani: Goethe, Herder, Kant, Lessing, Schiller }. a.; rom$ni / valahi – din {coala Iluminist-Valah@ Sud-Dun@rean@ Antiotoman@ de la Moscopole (sau {coala Moscopolean@): Theodor Cavallioti, Daniil Moscopoleanu, George Roja, Constantin Ucutta }. a., apoi, cei din {coala Iluminist-Valah@ Nord-Dun@rean@ Antihabsburgic@ din Ardeal (sau {coala Ardelean@): Ion Budai-Deleanu, Petru Maior, Samuil Micu, Gheorghe {incai }. a.; ru}i: Lomonosov, Fediakovski, Radiscev }. a. Curentul s-a extins }i peste Oceanul Atlantic, av$nd importan]i reprezentan]i }i ^n Statele Unite ale Americii: Franklin, Jefferson }. a.

Cele dou@ puternice }coli iluministe ale valahilor (adic@ ale dacorom$nilor / rom$nilor), {coala Iluminist-Valah@ Antiotoman@ Moscopolean@ }i {coala Iluminist-Valah@ Antihabsburgic@ Ardelean@, aveau ^n programul lor, ^n afara principiilor din „charta“ iluminismului european, }i re-Unirea }i eliberarea Principatelor Valahe, a marelui nostru popor de atunci, dintre ro]ile din]ate ale celor trei puternice imperii evmezice: Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic }i Imperiul Rus. Corifeii iluminismului valah / dacorom$n au ^nfiin]at – ^n Dacia / Dacorom$nia (Nord-Dun@rean@ }i Sud-Dun@rean@) – peste 800 de }coli, pentru care au tip@rit }i manualele necesare. Din ^n]elegerea profund@ a ^naltului spirit iluminist al toleran]ei, convin}i c@ lumina c@r]ii d@ruit@ deopotriv@ tuturor ^}i va ar@ta cu promptitudine roadele cele mai bune, corifeii Valahimii / Dacorom$nimii din secolul al XVIII-lea, ^ndeosebi, cei dintre Dun@re, Marea Neagr@, Marea Thracic@ }i Marea Adriatic@, au tip@rit chiar }i abeceedare / manuale „bilingve“, ori „trilingve“, adic@ at$t ^n limba valah@ / dacorom$n@, c$t }i ^n limbile minoritarilor din localit@]ile arondate respectivei }coli, dup@ cum era „specificul locului“: ^n albanez@, ^n bulgar@, ^n s$rb@, ^n greac@ (dac@ ^n localitatea ^n care se ^nfiin]a }coala convie]uiau 75 la sut@ valahi }i 25 la sut@ s$rbi, atunci manualele erau tip@rite bilingv, ^n valah@ / rom$n@ }i ^n s$rb@; dac@ ^ntr-o localitate din Balcani se aflau 60 la sut@ valahi, 25 la sut@ albanezi }i 15 la sut@ greci, atunci manualele de la }coala respectiv@ erau tip@rite ^n trei limbi: valah@ / dacorom$n@, albanez@ }i greac@).

{coala Iluminist-Valah@ Antiotoman@ Moscopolean@. Cel dint$i nucleu iluminist valahic / dacorom$nesc a fost cel de la Moscopole; ^n 1744, exista deja Academia Valah@ din Moscopole; ^n orizontul anului 1765, pentru scurt timp, a existat }i Tipografia Valah@ din Moscopole (cf. CLC, 390; ^n acest sens, Th. Capidan ^l citeaz@ pe George Roja: «^n ora}ul Moscopole s-au tip@rit mai multe c@r]i valahe...» – CLC, 391 / 438). %ntre reprezentan]ii {colii Iluminist-Valahe Sud-Dun@reane Antiotomane de la Moscopole, autori de lucr@ri istorice, lingvistice, lexicografice etc., se afl@ }i un poet, Constantin Ucutta. Nu prin „Lexiconul trilingv“ (cf. CLC, 388) r@m$ne ^n memoria posterit@]ii iluministe valahul Theodor Cavallioti, ci prin aleasa vectorizare ^ntru lucrare filosofic-literar@, din cartea «Protopiria», tip@rit@ la Vene]ia, ^n anul 1770. Dintre lucr@rile lui Daniil Moscopoleanu, unul dintre conduc@torii Academiei Valahe Moscopolene, s-a bucurat de un ales circuit balcanic nu «%nv@]@tura introduc@toare» (1762 ?), ci «Lexiconul tetralingv vlah-arm$n, albanez, grec }i bulgar», tip@rit tot la Vene]ia – ca }i «Focul dint$i» / «Protopiria» lui Th. Cavallioti, dar cu 24 de ani t$rziu –, ^n 1794. Exist@ }i alte lucr@ri iluministe deosebit de interesante, publicate (la Viena, Vene]ia, Moscova etc.) de reprezenta]i ai {colii Valahe Moscopolene: George Roja, «Cercet@ri despre Rom$nii numi]i }i Vlahii de dincolo de Dun@re» (1795), Mihail G. Boiagi, «Gramatica vlaho-arm$neasc@» (Viena, 1813) etc. %n Peninsula Balcanic@, ^n secolul luminilor, ora}ul valah / dacorom$n Moscopole (azi, ^n Albania) era – ca importan]@ economic@, demografic@ }i cultural-politic@ – „pe locul al treilea“, dup@ Constantinopol / Istambul }i dup@ Atena; dar la intrigile Fanarului, fanaticul Ali Beg, fratele Sultanului, ^n fruntea unor „hoarde otomane“, trece prin foc }i sabie, ^n 1786 }i ^n 1789, ora}ul cre}tin-valah / dacorom$n Moscopole, intelectualitatea iluminist@ ce reprezenta Academia Valah@ a Balcanilor fiind obligat@ s@ ia calea exilului ^n diferite col]uri ale Europei (o vreme, de pild@, George Roja a stat }i ^n ora}ul Timi}oara, unde se pare c@ ar fi scris «Cercet@ri...», ^n orizontul anului 1795).

Al doilea nucleu iluminist valahic / dacorom$nesc a fost cel din Ardeal / Transilvania, av$nd o soart@ „mai bl$nd@“ dec$t a ilumini}tilor valahi sud-dun@reni de la Moscopole.

{coala Iluminist-Valah@ Antihabsburgic@ Ardelean@ redacteaz@ ^n anul 1791, celebrul document politic, Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae / Charta Valahilor din Transilvania, trimis la Viena, ^mp@ratului Leopold al II-lea, document ^n care se solicit@ Cur]ii Imperial-Vieneze s@ recunoasc@ faptul c@ majoritarii Valahi / Dacorom$ni din Ardeal / Transilvania se constituie – prin toat@ istoria lor aproape bimilenar@ – ca na]iune egal@ ^n drepturi cu celelalte na]iuni din Imperiul Habsburgic; inechitatea la care se refer@ «Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae» dura din anul 1437, anul ^n@bu}irii ^n s$nge a marii r@scoale valahe / dacorom$ne de la Bob$lna-Transilvania, c$nd nobilimea veneticilor din stepele Eurasiei, ajuns@ pe p@m$nturile intracarpatice ale Daciei, semneaz@ m$r}avul act, «Unio trium nationum»; este vorba, de fapt, despre „Unirea / unitatea celor trei na]iuni“, adic@ a nobililor unguri / maghiari, sa}i }i secui, de a ac]iona ^mpotriva majorit@]ii valahe / dacorom$ne din Transilvania, spre a nu se ridica din r$ndurile poporului valah / dacorom$n din Ardeal ceva nobilime autohton@, ce le-ar periclita pozi]iile ocupate ^n ierarhia imperial@. Reprezentan]ii {colii Iluminist-Valahe Antihabsburgice Ardelene (Samuil Micu (1745 – 1806), Gheorghe {incai (1754 – 1816), Ion Budai-Deleanu (1760 – 1820), Petru MAior (1761 – 1821) }. a.), ^n majoritatea lor, cu ^nalte studii umanist-universitare la Viena }i la Roma, au realizat monumentale lucr@ri istorice, lingvistice, literare etc. Direc]ia erudit@ a {colii Iluminist-Valahe Antihabsburgice Ardelene este dat@ de urm@toarea serie de lucr@ri: «Elementa lingue daco-romanae sive valachicae» / «Elemente de limb@ dacorom$n@ sau valahic@» (1780) de Samuil Micu }i Gheorghe {incai, «Istoria, lucrurile }i ^nt$mpl@rile rom$nilor» (1806) de Samuil Micu, «Hronica rom$nilor }i a mai multor neamuri» (1808) de Gh. {incai, «Istoria pentru ^nceputul rom$nilor ^n Dachia» (1812) de Petru Maior, «Diserta]ie pentru ^nceputul limbii rom$ne» de Petru Maior, «Dictionarium valachico-latinum» de Samuil Micu, «Lexiconul rom@nesc–nem]esc» de Ion Budai-Deleanu, «Lesicon romanescu–latinescu–ungurescu–nem]escu» (1825) etc. Ion Budai-Deleanu a ^nzestrat literatura rom$n@ }i cu epopeea «[iganiada».
  Imagine / imagina]ie artistic@

(cf. fr. imagination)

Imaginea / imagina]ia artistic@ este un complex concept estetic desemn$nd modalitatea prin care artistul / artele – literatura ca «art@ a Cuv$ntului» – î}i exercit@ func]iile în orizontul cunoa}terii metaforice (orizont-avangard@ ce atrage dup@ sine, ce magnetizeaz@ orizontul cunoa}terii }tiin]ifice etc.).

Imaginea artistic@ se constituie ^ntr-una dintre cele mai importante c@i de transmitere a mesajului unui poet, prozator, dramaturg, sculptor, pictor, ^n general, al unui creator (mesajul fiind o corol@ de idei / sentimente), prin particularizarea generalului „^n materie sensibil@“, desigur, ^n func]ie de capacitatea auctorial@ (talentul / geniul) de reflectare a realit@]ii lumii noastre, a cosmosului, a universului nostru, spre a produce ^n receptor catharsisul }i spre a-l ajuta, ^n ultim@ instan]@, a parcurge drumul invers, de la particular la general.

%n temeiul imaginii artistice stau cele psihice, clasific$ndu-se – dup@ natura elementelor senzoriale componente – ^n auditive, chinestezice, gustative, olfactive, sinestezice, tactile, vizuale etc. Imaginea artistic@ «nu se poate constitui dec$t prin facultatea de a re]ine }i combina imaginile psihice» (DTL, 209).

Schelling consider@ c@ imaginea / imagina]ia este «suprema obiectivitate pe care o atinge eul, subiectul, suprema identitate a obiectivului cu subiectivul» (HAr, I, 71). Hegel arat@ c@ «^n sfera subiectiv@ (...), reprezentarea general@ este ceea ce e interior – imaginea, ^n schimb, este ceea ce e exterior; determina]iile acestea dou@, care stau aici fa]@ ^n fa]@, sunt la ^nceput ^nc@ separate, ele sunt ^ns@, ^n separa]ia lor, unilaterale; celei dint$i ^i lipse}te exterioritatea, caracterul intuitiv – celei din urm@, demnitatea de a fi ridicat@ la nivelul de expresie a unui universal determinat; de aceea adev@rul acestor laturi st@ ^n unitatea lor; unitatea aceasta – ^ntruchiparea universalului ^n imagine }i generalizarea imaginii se ^nf@ptuie}te, mai precis, ^n felul c@ reprezentarea general@ nu se reune}te doar cu imaginea, ^ntr-un produs neutral – ca s@ spunem a}a – chimic, ci ea ac]ioneaz@ }i se afirm@ ca putere substan]ial@ domnind peste imagine – ^}i subordoneaz@ imaginea ca pe ceva accidental, se face sufletul acesteia, ^n ea, devine pentru sine, se reaminte}te, se manifest@ pe sine ^ns@}i; prin faptul c@ inteligen]a produce aceast@ unitate a universalului }i a particularului, unitatea a ceea ce este interior }i a ceea ce este exterior, a reprezent@rii }i a intui]iei, }i ^n felul acesta restaureaz@ totalitatea dat@ ^n intui]ie, ca totalitate confirmat@ – activitatea reprezentativ@ se des@v$r}e}te ^n sine ^ns@}i, fiind imaginea productiv@; aceasta constituie formalul artei; c@ci arta ^nf@]i}eaz@ universalul veritabil, adic@ Ideea, ^n forma existen]ei sensibile, a imaginii.» (HAr, I, 107 sq.); mai considera c@ «imaginea nu mai are ^n ^ntregime caracterul determinant al intui]iei }i e arbitar@ sau fortuit@, ^n genere izolat@ de locul exterior, de timpul }i de contextul ^n care se afl@ acesta din urm@». Tot Hegel mai atr@gea aten]ia asupra faptului c@ «trebuie s@ ne ferim (...) de a confunda imagina]ia artistic@ doar cu o simpl@ facultate pasiv@ de ^nchipuire; imagina]ia artistic@ este creatoare.» (HAr, I, 125).

%n ceea ce prive}te imaginea artistic@ din literatur@, «spre deosebire de cea psihic@, are un caracter concret senzorial, dar ^ntemeiat pe valoarea no]ional@, deci generalizant@ }i abstractizant@, a cuv$ntului» (DTL, 209).

Imaginea artistic@ este pus@ ^n sinonimie cu opera de art@ «^n ^ntregimea ei, considerat@ ca ansamblu coerent }i unitar» (ibid.); mai poate desemna: (1) un element concret al unei opere, o viziune par]ial@ a acesteia («un portret sau o descriere» etc.); (2) no]iune generic@ pentru tropi, pentru figuri de stil (pentru c@ «figurile de stil reprezint@ forme concretizate de g$ndire analogic@, realizate prin combinarea de imagini psihice» – ibid.); (3) criticii / teoreticienii literari consider@ imagine artistic@ alegoria, metafora, mitul, simbolul, sinestezia etc. ca tipuri de g$ndire estetico-literar@, ori reduc sfera semantic@ a sintagmei «la viziunile cu capacitate de evocare plastic@, particularizatoare }i concret@, indiferent pe baza c@ror figuri de stil s-ar fi constituit ele.» (ibid.).
 Imn

(lat. hymnus / gr. hymnos; cf. fr. hymne, „c$ntec de biruin]@“)

Imnul este o specie liric@ solemn@, cu profund caracter mobilizator-eroic, patriotic, evoc$nd un eveniment istoric fundamental pentru existen]a unui popor (ridicare la lupt@ }i victorie asupra du}manilor, independen]@ etc.), ori prosl@vind biruin]a unei divinit@]i / zeit@]i tutelare, a unor categorii sociale, a unor colectivit@]i, a unor grupuri, a unor personalit@]i al c@ror geniu a zdrobit for]ele ostile, for]ele întunericului, întru prosperitatea umanit@]ii, ori a religiilor, a }tiin]elor }i artelor.

Exist@ mai multe tipuri de imnuri. Imnul na]ional este consacrat celui mai important eveniment din istoria unei ]@ri, a unui popor. Imnul na]ional este sacru; nu se schimb@ dup@ fiecare criv@] politic, dup@ capriciile / vitregiile vremurilor; nu au voie s@ fac@ modific@ri ^n imn personalit@]i politice / culturale, dec$t prin referendum; imnul trebuie s@ fie scurt, s@ nu dep@}easc@ zece-dou@zeci de versuri, s@ fie u}or de memorat de c@tre toat@ lumea, s@ fie rostit ca o rug@vciune ^n templul na]iunii. Tricolorul, vechiul imn, era inspirat din steagul dacic; ro}ul simbolizeaz@ s$ngele, via]a / suflul vital, sangvinitatea confreriilor r@zboinice ale cavalerilor lupachi de sub un Zalmas-Zalmoxis (confrerii men]ionate ^n orizontul anului 1380 ^. H., ^n «Analele lui Supiluliuma»); galbenul sugereaz@ lumina benefic@ a fiului ceresc, Sa-Ares (Soare-T$n@r / R@zboinic), imitat de tinerii r@zboinici vlaho-daci, ^n }tiin]a lor de a se face nemuritori, de a fi ^ncre]itori }i fertilizatori de genune (asemenea lui F@t-Frumos); ^n plan teluric, trimite la p@rul de aur al z$nei Cos$nzeana, Sora-Soarelui, nuntind cu F@t-Frumos, ori la aurul din lanurile de gr$u din orizontul solsti]iului de var@; albastrul reprezint@ culoarea discului de cer senin, a „apelor celeste“ lini}tite, de pace, astfel revel$ndu-se zalmoxienilor Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei. Textul vechiului imn, «Tricolorul», pe muzica lui Ciprian Porumbescu, suna astfel: Trei culori cunosc pe lume, / Amintind de-un brav popor, / Ce-i viteaz, cu vechi renume, / %n lupte triumf@tor. // Multe secole luptar@ / Str@bunii-valahi-eroi, / S@ tr@im st@p$ni în ]ar@, / Ziditori ai lumii noi. // Ro}u, galben }i albastru / Este-al nostru Tricolor – / El înal]@ ca un astru / Gloriosul meu popor. // %n Valahia prosper@, / Tu s@ cre}ti, s@ d@inuie}ti, / {i prin cre}tineasca er@ / Ca o stea s@ str@luce}ti.

Imnul nostru na]ional de dup@ Revolu]ia Rom$n@ Anticomunist@ din Decembrie 1989 este poemul pa}optist, «Un r@sunet», de Andrei Mure}anu (1816 – 1863). Imnul reverbereaz@ ca un clopot de bronz din catedrala Dacorom$nit@]ii, solemn, mobiliz$nd con}tiin]a na]ional@, chem$nd la lupt@ ^mpotriva «barbarilor de tirani», pentru a-}i «croi alt@ soart@» sub soare, cu demnitatea caracteristic@ unor urma}i de nemuritori daci }i de romani-imperiali: De}teapt@-te, rom$ne, din somnul cel de moarte, / %n care te-ad$ncir@ barbarii de tirani ! / Acum ori niciodat@, croie}te-]i alt@ soarte, / La care s@ se-nchine }i cruzii t@i du}mani ! // Acum ori niciodat@, s@ d@m dovezi la lume / C@-n aste m$ni mai curge un s$nge de roman, / {i c@-n a noastre piepturi p@str@m cu fal@-un nume, / Triumf@tor în lupte, un nume de Traian ! // (...) // Rom$ni din patru unghiuri, acum ori niciodat@ / Uni]i-v@ în cuget, uni]i-v@-n sim]iri ! / Striga]i în lumea larg@ c@ Dun@rea-i furat@, / Prin intrig@ }i sil@, viclene uneltiri ! // Preo]i, cu crucea-n frunte ! c@ci oastea e cre}tin@, / Deviza-i libertate }i scopul ei preas$nt. / Murim mai bine-n lupt@, cu glorie deplin@, / Dec$t s@ fim sclavi iaar@}i în vechiul nost' p@m$nt ! (1848). Categoria de imnuri religioase este bogat reprezentat@ ^n literatura universal@, de la «Imnurile Vedice», ale antichit@]ii indiene, la imnurile orfice, ori la imnurile cre}tine. %nceputurile imnologiei cre}tine se datoreaz@ episcopului dacorom$n, Niceta Remesianu (340 – 416, aprox.), autorul celebrului imn, Te, Deum, laudamus... / Laud@, [ie, Doamne...; imnul a fost compus ^n anul 370 d. H., la urcarea sa ^n scaunul episcopal de la Remesiana (pe malul drept al Dun@rii, ^n Dacia / Valahia Sud-Dun@rean@): Te Deum laudamus Te Dominum confitemur / Te aeternum Patrem omnis terra veneratur / Tibi omnes angeli Tibi caeli et universae potestates / Tibi cherubin et seraphin incessabili voce proclamant / Sanctus, sanctus, sanctus, Dominus Deus sabaoth... (Pe Tine, Dumnezeule, Te l@ud@m, pe Tine, Doamne, Te m@rturisim, / Pe Tine, Eterne-p@rinte, tot p@m$ntul Te cinste}te, / [ie, to]i îngerii, [ie cerurile }i toate puterile, / [ie heruvimii, serafimii, ne-ncetat gl@suind: / Sf$nt, Sf$nt, Sf$nt, Domnul, Dumnezeul celestelor armii...! (CDCD, 109 sq.) Din bogata-i oper@ poetic@, apreciat@ }i de contemporanul s@u din Italia, Paulin de Nola (ce ^i dedic@ valahului }i un imn), nu s-a p@strat (transmis) dec$t Te Deum laudamus… / Pe Tine, Dumnezeule, Te l@ud@m…, devenit imn al ^ntregii Cre}tin@t@]i. Totodat@, Niceta Remesianu inaugureaz@ }i filonul de aur al imnologiei dacorom$ne}ti. Spiritul dun@reano-carpatic, cogaionic / zalmoxian, c@ci Te Deum... se adresa Valahilor / Dacorom$nilor de convertit de la Zalmoxianism la Cre}tinism, se relev@ mai ales din urm@toarele dou@ versuri ale imnului: Tu ad liberandum suscepturus hominem non horuisti virginis uterum, / Tu devicto mortis aculeo aperuisti credentibus regna caelorum..., adic@: Tu, %ntrupatul-în-Om întru m$ntuirea-i, n-ai strigat frica-n p$ntecul Fecioarei, / Tu, Biruitorul-din-Suli]a-Mor]ii, deschis-ai credincio}ilor poarta-mp@r@]iei cerurilor... Sunt ^n aceste dou@ stihuri (peste care, „din gre}eal@“, trec unele edi]ii roesleriano-staliniste }i de alt soi, c@ci nu „cadreaz@ dogmatic“ atunci c$nd se mai atribuie acest imn lui Ambrosius) argumentele incontestabile ale dacorom$nismului zalmoxian, pece]ile stilistice de profund autohtonism nicet-remesian: marele episcop moesodun@rean le-a z@mislit pentru c@ se adresa unei popula]ii dacorom$ne}ti apar]in$nd Zalmoxianismului. Biruitorul din „suli]a mor]ii“ nu este altcineva dec$t Iisus Hristos, pironitul pe cruce, menit a substitui Solul / Mesagerul Celest la Dumnezeul unic, suprem, al Pelasgo (Vlaho-)-Dacilor, aruncat ^n trei suli]e, dup@ cum se }tie. Strigatul fricii-n p$ntecul Fecioarei este ^nc@ un element profund zalmoxian: pl$nsul, strig@tul ^n p$ntec ^nainte de a te na}te, ca-n basmul dacorom$nesc Tinere]e f@r@ b@tr$ne]e }i via]@ f@r@ moarte («Taci, dragul tatei, zicea ^mp@ratul, c@ ]i-oi da ^mp@r@]ia cutare sau cutare; taci fiule, c@ ]i-oi da de so]ie pe cutare sau cutare fat@ de ^mp@rat, }i alte multe de-alde astea; ^n sf$r}it, dac@ v@zu }i v@zu c@ nu tace, ^i mai zise: taci, f@tul meu, c@ ]i-oi da Tinere]e-f@r@-B@tr$ne]e-}i-Via]@-f@r@-Moarte.»), nu poate fi anihilat dec$t zalmoxian, cu dezlegarea / acordarea Nemuririi în calitate de erou cogaionic / dun@rean, ca F@t-Frumos, ceea ce se t@lm@ce}te doar prin Raiul conferit Pelasgo-Dacilor, Valahilor / Dacorom$nilor-arhaici – ^nc@ din orizontul anului -5300 (dup@ cum atest@ T@bli]a-Soare de la T@r@ria-Rom$nia) de Samasua / Tat@l-Cer, Soarele-Mo} (Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei), adic@ [ara / %mp@r@]ia-Tinere]ii-f@r@-B@tr$ne]e-}i-Vie]ii-f@r@-Moarte. %n literatura rom$n@, specia este bogat reprezentat@ ^n toate epocile, de la Niceta Remesianu (340 – 416), p$n@ la Ioan Alexandru (1942 – 2000).
  Incipit

(lat. incipiõ, „a ^ncepe“; cf. „sic rex incipit“ / „^ncepu s@ vorbeasc@ regele“)

Privind structura operei literare versificate, prin incipit se în]elege „formula introductiv@“ – îndeosebi, primul vers (ori distihul) –, ce con]ine un „element“ (o sintagm@ / metafor@- cheie, un simbol) considerat de autor a fi purt@tor de „relevan]@ liric@“.

Poezia «Aci sosi pe vremuri» de Ion Pillat are ca incipit („deschidere“) un distih cu o metafor@-simbol-tradi]ionalist, casa amintirii, proiectat@ ^ntr-un decor arhaic, al „neclintirii“ / „^ncremenirii“, sugestie dat@ de „lucrarea p@ianjenilor“: La casa amintirii cu-obloane }i pridvor, / P@ianjeni z@brelir@ }i poart@ }i z@vor. // Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc...

%n vremurile antice }i medievale, prin incipit se ^n]elegea ^nsemnarea / nota de la ^nceputul manuscriselor, incunabulelor, c@r]ilor din secolul al XVI-lea, „cuprinz$nd titlul scrierii }i numele autorului“.
 Index

(lat. index, „indiciu, semn“)

Prin index (sau indice) se în]elege o list@ de nume, de termeni / materii, de la sf$r}itul unei lucr@ri }tiin]ifice, în ordine alfabetic@, la fiecare (nume / termen) preciz$ndu-se pagina / paginile unde poate fi înt$lnit.

Lucrarea lui I. I. Russu, «Etnogeneza Rom$nilor – fondul autohton traco-dacic }i componenta latino-romanic@», tip@rit@ ^n anul 1981, la Editura {tiin]ific@ }i Enciclopedic@, din Bucure}ti, de exemplu, con]ine un complex index / indice: A) MATERII (accentul, aalbanez, rom$n 103 / ... / auxilia – forma]ii milit. romane 89, 179 / ... / Carpi – pop. thr. – 94, 171 – 172, 188, 189 – Carpo-daci –, 205 / ... / rotacismul – n > r – în albanez@ }i rom$n@ 46, 50, 99, 102 ...); B) CUVINTE {I NUME PROPRII (...gardin@ 108, 214, 314 / ... / Garv@n – sl., jud. Tulcea; Dinogetia – 67 / ... / strepij – strepede – megl. 391...); C) AUTORI-ERUDI[I MEDIEVALI {I MODERNI (...Berciu, D. 157 / Berneker, E. 259, 315 / ... / Zgusta, L. 77); lucrarea lui Romulus Vulc@nescu, «Mitologie rom$n@», publicat@ ^n anul 1985, la Editura Academiei R. S. Rom$nia, din Bucure}ti, are de asemenea un INDEX complex, cuprinz$nd: SINTAGME («abaton 114 – 115 / ablu]iune 480 / ... / daimon 299, 309 / – antropozoomorf 303 / – biblic 296 / – conciliant 309 / – cre}tin 296 / – om 296 / – zooantropomorf 303 / daimonizare 183...») }i MITONIME («abioi 262 / Achile 463 / acoli]i 442 / Ada Kaleh 465 / Adam Klissi 617 / Aeetes 465 / Agerul p@m$ntului 65...»).

  Indica]ii scenice
%n teatrul modern, indica]iile scenice desemneaz@ de fapt didascalia preluat@ din teatrul antic, adic@ „instruc]iunile“ date actorilor de c@tre autorul piesei de teatru, de la cele de mi}care scenic@, de rostire / tonalitate verbal@ a interven]iilor / replicilor etc., p$n@ la cele regizorale, ori privind diversele „combina]ii de efecte audio-vizuale“ – jocuri de lumini scenografice, muzic@, butaforie etc.

Ca „parte epic@ pur@“ a textului dramatic, „indica]iile scenice“ gr@iesc / „m@rturisesc“ multe – cititorului, nu spectatorului – despre complexa arhitectur@ a eroilor. %n antichitate, didascalia (afi}at@ ^n teatru) – ^n afar@ de istruc]iunile date actorilor – mai con]inea informa]ii cu privire la numele autorului, actorilor, coregilor (finan]atorii spectacolului, „sponsorii“), ori la momentul / data, locul desf@}ur@rii reprezenta]iei etc. %n teatrul clasicismului, romantismului }i realismului, indica]iile scenice sunt „minimale“. %n teatrul simbolist, expresionist, existen]ialist, paradoxist, dar mai ales ^n teatrul absurdului, „didascalia“ se extinde foarte mult, ajung$ndu-se chiar „p$n@ la situa]ia extrem@“, de acoperire total@ a textului unei piese de teatru; un exemplu ^n acest sens este }i „drama dadaist-absurd-paradoxist@“ – datat@: «Bonn, 29 decembrie 1999» –, Maxima moralia, de Bogdan Mihai Dasc@lu, unde „eroii“ / „non-eroii“ sunt «Personajul I, Personajul 2, Publicul, Poli]istul, Cu}ca, Masa dreptunghiular@, Masa rotund@, Scaunele, Scara, Costumele» (DLt, 44), }i unde „ac]iunea“ se reduce doar la dou@ replici: «– Eu...» / «– Tu...»; dar accentul cade pe un «decor inexistent», pe faptul c@ «nu exist@ scen@, nu exist@ sal@ de teatru, nu exist@ absolut nimic ^n afara unui vid total, precum }i a celor doi actori }i a publicului care e ^nghesuit ^ntr-o cu}c@ de dimensiuni reduse» (ibid.); „didascalia“ t$n@rului dramaturg Bogdan Mihai Dasc@lu se dovede}te a fi, ^n ultim@ intan]@, „m@iestrie“, reu}ind a realiza }i inocula „spectatorului fidelei inteligen]e“ nu numai o admirabil@ „stare paradoxist@“, ci }i de a contura cu „mare economie / precizie scenic@“ un polimensional }i terifiant personaj, Vidul (instalat, datorit@ „maximei moralii“, ^n fiecare ens din cu}c@, „eliberat„ }i „arestat“ de Poli]ist). %n „teatrul de ultim@ or@“, constat@m c@ func]iile didascaliei ]in nu numai de „dezambiguizare“ – „precizarea vorbitorului“, c$nd ^n scen@ sunt mai multe personaje, indicarea „fundalului“ / „contextului“ ^n care se desf@}oar@ dialogul, descrierea unor ac]iuni non-verbale (^nso]itoare, ^ntrerup@toare, ori substituitoare de dialoguri) etc. –, ci }i de alte resorturi: „crearea de atmosfer@“, „de personaj“ (Vidul) etc.

 Informaterie }i lumatie
Informateria este un concept filosofic care desemneaz@ o component@ a materiei profunde, „o materie informa]ional@“, f@r@ s@ con]in@ inteligen]@ / con}tiin]@, dar constituindu-se în „ingredient“ oric@rui organism viu ce, prin introdeschidere, are acces la aceasta, oferindu-i «propriet@]ile fenomenologice de sens, continuitatea psihologic@ }i continuificarea realit@]ii spa]io-temporale» (DIm, 239).

%n materia profund@, informateria }i lumatia formeaz@ un „binom“ al na}terii universurilor; filosoful Mihai Dr@g@nescu ne l@mure}te ^n acest sens: «Informateria este o materie informa]ional@ ^n care informa]ia se manifest@ în primul r$nd fenomenologic, ca proces fizic specific, ca o sensibilitate fizic@. Asemenea procese ^n informaterie, se numesc ortosensuri. O generare de ortosensuri ^n informaterie, prin fluctua]ie, duce la o structurare a informateriei }i la constituirea unor legi ale universului fizic. Acesta se formeaz@ prin cuplarea dintre lumatie }i informateria structurat@, men]inut@ structurat prin ^ns@}i aceast@ cuplare. O parte din informaterie r@m$ne nestructurat@, disponibil@ pentru noi structur@ri. Datorit@ informateriei, profunzimile lumii materiale pot fi substratul unei poten]ialit@]i infinite de manifest@ri ale materiei.» (DIm, 238).

Lumatia – dup@ cum ne ^ncredin]eaz@ tot M. Dr@g@nescu – intr@ ^n sinonimie par]ial@ cu termenul de materie ^n accep]iunea lui Aristotel, «cu deosebirea c@ forma pe care ea o poate lua depinde de cuplajul cu informateria; lumatia este materie profund@ nestructurat@, care nu se poate structura de la sine, ci numai de c@tre informaterie; lumatia reprezint@ o materie suport cu caracter energetic care ar r@m$ne ^n nemi}}care }i echilibru total dac@ nu ar interveni al doilea principiu, informateria; lumatia }i informateria constituie matricea fundamental@ a lumii; lumatia informat@ prin cuplajul cu informateria ia forma materiei unui univers.» (DIm, 240).

 Informa]ie tautologic@

Informa]ia tautologic@ desemneaz@ informa]ia corect@ }i inutil@ vehiculat@ într-un mesaj.

%n «O scrisoare pierdut@» de I. L. Caragiale, ^nt$lnim un memorabil mesaj tautologie / informa]ie tautologic@: «O so]ietate f@r@ prin]ipuri va s@ zic@ c@ nu le are». Exist@ }i tautologie utilizat@ ^n realizarea unui mesaj netautologic: «Sarmizegetusa-i Sarmizegetusa, domnule student, nu te duci acolo ca la Bastionul Timi}oarei...!»

(v. infra – tautologie).
 Instrumentalism

(cf. fr. instrumentalisme)

Prin instrumentalism – sau wagnerianism – se în]elege principiul estetic-simbolist potrivit c@ruia versul trebuie s@-}i recapete „muzica originar@“ din Logos, poetul apel$nd la diverse „tehnici“, de la „audi]ia colorat@“, „vizualizarea sunetelor“, ori coresponden]e, p$n@ la cele mai rafinate sinestezii
  Interoga]ie retoric@

(lat. interrogatio, „^ntrebare“; cf. fr. interrogation)

Interoga]ia retoric@ este figura de stil alc@tuit@ dintr-o întrebare, ori dintr-o serie de interoga]ii esen]iale, cu ]int@ retoric@, adres$ndu-se unui receptor / auditoriu p@r$nd „convins“ de „r@spunsul“ ce decurge din formularea, sau din formul@rile m@iestrit-strategic-interogative.

Dac@ ^ntrebarea se integreaz@ unui text de poezie, atunci avem de-a face cu o interoga]ie poetic@; dac@ ^ntrebarea – sau lan]ul de ^ntreb@ri – se ive}te ^ntr-un discurs rostit cu arta producerii unor convingeri, atunci este vorba de o interoga]ie retoric@.

Interoga]ia retoric@ este bogat reprezentat@, ^ncep$nd cu literaturile antice, cu Biblia, de pild@ («{i iubea Israel pe Iosif mai mult dec$t pe to]i ceilal]i fii ai s@i; pentru c@ era copilul b@tr$ne]ilor lui.../ ... / Vis$nd ^nc@ Iosif un vis, l-a spus fra]ilor s@i, zic$ndu-le: „Asculta]i visul ce am visat: parc@ legam snopi ^n ]arin@ }i snopul meu parc@ s-a sculat }i st@tea drept, iar snopii vo}tri s-au str$ns roat@ }i s-au ^nchinat snopului meu“. Iar fra]ii lui au zis c@tre el: „Ai s@ domne}ti poate peste noi ? Sau poate ai s@ ne st@p$ne}ti ?“ {i l-au ur$t ^nc@ }i mai mult pentru visul lui...» – Facerea, 37, 3, 7 sq. / B, 51), ori cu Catilinarele lui Cicero («P$n@ c$nd, ^n sf$r}it, vei abuza, Catilina, de r@bdarea noastr@ ?»), sau cu Convorbirile duhovnice}ti ale Sf$ntului Dacorom$n, Ioan Cassian («A}adar, de ce se simte grea pl@cerea minunat@ a jugului Domnului, dac@ nu pentru c@ o stric@ am@r@ciunea r@ut@]ii noastre ? De ce se ^ngreuiaz@ sarcina divin@, pl@cut@ }i u}oar@, dac@ nu pentru c@ %l dispre]uim cu ^nfumurare }i ^nd@r@tnicie pe cel ce ne-ajut@ s-o purt@m ? %ns@}i Scriptura ne arat@ limpede aceasta...» – CDCD, 40) etc., evolu$nd, rafin$ndu-se, ^n func]ie de esteticile curentelor literare din diferite epoci, p$n@ la interoga]ia retoric-paradoxist@ din literatura contemporan@: «Spune-mi, dac@ te-a} prinde-ntr-o zi / }i ]i-a} s@ruta talpa piciorului, / nu-i a}a c@ ai }chiop@ta pu]in, dup@ aceea, / de team@ s@ nu-mi strive}ti s@rutul ?...» (Nichita St@nescu, «Poem»); «...De ce fiin]a lui nemuritor muritoare / se topea tot mai mult / ^n lumina abia s$ngerie...?» (Anghel Dumbr@veanu, «%nger în asfin]it»), chiar }i p$n@ la interoga]ii-haiku: «E-at$ta aram@ / ^n pielea cailor: / cum s@-i galop@m...?»; «Voi fi eu vulturul, albind, rostogolind / doar soarele-n crini ?» (Ion Pachia Tatomirescu, «Pegas }i al]ii» / «Interoga]ia mare») etc. C$nd se adreseaz@ divinit@]ii absolute, interoga]ia devine invoca]ie retoric@: «Ce-mi mai lipse}te mie s@ }tiu c@ nu m@ mint ? / S@ cred ce spune cartea cu scoar]e de argint ? / Amestecat cu cea]@ }i t@v@lit ^n stele, / S@ cred c@ via]a trece }i dincolo de ele ? / S@ mi se par@ clipa de azi nem@rginit@, / Ostrov pierdut, cu luntrea legat@ de-o r@chit@ / %ncovoiat@-n soare }i adormit@-n und@ ? / S@ cred c@ nu se-neac@ }i-n veci nu se scufund@, / {i c@ din ]@rm, plutit@ pe-o d$r@ de lumin@, / Ar duce p$n’ la tine,-ntr-o insul@ vecin@ ?» (Tudor Arghezi, «Psalmistul»); }i c$nd are accente satirice se relev@ drept retoric@ impreca]ie: «Voi sunte]i urma}ii Romei ? Ni}te r@i }i ni}te fameni ! / I-e ru}ine omenirii s@ v@ zic@ vou@ oameni ! // (...) // Ce a scos din voi Apusul c$nd nimic nu e de scos ?» (M. Eminescu, «Scrisoarea III») etc.
  Intrig@

(lat. intricare, „a ^ncurca, a ^nc$lci, a complica“)

Intriga este o component@ a subiectului unei opere literare, circumscriindu-}i amplificarea conflictului într-o ]es@tur@ tensionat@ spre un deznod@m$nt.

Dic]ionarul de termeni literari consider@ c@ intriga «reprezint@ totalitatea ^nt$mpl@rilor determinante care se succed ^ntr-o anumit@ ordine (simpl@, complicat@, misterioas@, realist@, poetic@, romantic@ etc.) ^ntr-o oper@ literar@, cinematografic@ etc., pun$nd ^n eviden]@ un conflict, cu o anumit@ desf@}urare }i o rezolvare», atr@g$nd aten]ia c@ este «confundat@ uneori cu ac]iunea operei, care ^ns@ ^nglobeaz@ toate evenimentele, sau cu subiectul.» (DTL, 218). %n nuvela «Alexandru L@pu}neanul» de Costache Negruzzi, intriga se constituie din „]es@tura“ de ac]iuni l@pu}neniene ^ntreprinse ^mpotriva „cuiburilor“ de boieri du}mani, p$n@ la interven]ia doamnei Ruxanda (cu paharul de otrav@), de dup@ „leacul ^mpotriva fricii“, pe care i l-a dat L@pu}neanu – piramida celor 47 de capete de tr@d@tori.
 Inversiune

(lat. inversio; cf. fr. inversion)

Inversiunea este un procedeu retoric, o figur@ de stil, prin care autorul valorific@ licen]ele topice spre a atrage aten]ia asupra unui anumit cuv$nt, spre a eviden]ia o nou@ oglind@ lirico-semantic-sincretic@ a unei construc]ii uzate, ori spre realiza, în instan]e prozodice, o rim@ de efect, un ritm „inedit“ etc.

O inversiune frecvent@ este cea a antepunerii atributului: «Pentru-a crucii biruin]@ se mi}car@ r$uri-r$uri...» (M. Eminescu, «Scrisoarea III»); «Pe mi}c@toarele c@r@ri...» (Id., «Luceaf@rul») etc. Interoga]ia reverbereaz@ mai ad$nc parc@ prin postpunerea auxiliarului: «%ncorda-voi a mea lir@ s@ c$nt dragostea ? Un lan]...» (M. Eminescu, «Scrisoarea II»); «La Nicopole v@zut-ai c$te tabere s-au str$ns...» (M. Eminescu, «Scrisoarea III»). Dar cele mai multe inversiuni provin din necesit@]i de ordin prozodic: «P$ndind, s@ ias@, prin perdea, / O a v@zut din cer pre ea...» (T. Arghezi, «M$hniri»); «Avem de stea miros pe c$t suntem a / vremelnici nou chip de lapte-n spum@: / }i-asmute-asupr@-ne, cu drept de mum@, / Baba-cu-Br$u-de-L$n@, anate-ma...! (Ion Pachia Tatomirescu, «Chiar pe spinare,-n coam@ de balaur...»); «...p$n@ c$nd p@ru-mi-se-m / c@ ^ntreaga lume-o pl$nsem / cu un fel de sare / ca delfinii cei din mare» (Nichita St@nescu, «Seama poeziei») etc.

 Invoca]ie

(lat. invocatio; cf. fr. invocation)

Invoca]ia este o figur@ stilistic-retoric@ prin care poetul adreseaz@ o rug@ c@tre muzele / zeit@]ile inspiratoare, ori c@tre divinitatea suprem@, c@tre z$ne, genii, simboluri ale înaltului spirit justi]iar etc.

Invoca]ia muzei divin-inspiratoare se ^nregistreaz@ de la Iliada lui Homer ^ncoace: «C$nt@, Zei]@, m$nia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul, / Patima crud@ ce-aheilor mii de amaruri aduse: / Suflete multe viteze trimise pe lumea cealalt@, / Trupul f@c$ndu-le hran@ la c$ni }i la feluri de pas@ri / {i ^mplinit@ fu voia lui Zeus...». %n registru eroi-comico-satiric, }i Ion Budai-Deleanu, ^n „deschiderea“ epopeii sale, ^}i invoc@ Muza: «Muz@ ! Ce lui Omir odinioar@ / C$nta}i Vatrahmiomahia, / C$nt@ }i mie, fii buni}oar@, / Toate c$te f@cu ]ig@nia, / C$nd Vlad-Vod@-^i dede slobozie, / Arme }-olaturi de mo}ie...» (Ion Budai-Deleanu, «[iganiada»).

Invoca]ia retoric@ este o „interpelare“ a lui Dumnezeu, ori a unui geniu / spirit, a unui personaj imaginat, ori absent, simboliz$nd, de obicei, ^naltul spirit justi]iar: «Cum nu vii tu, [epe} Doamne, ca pun$nd m$na pe ei, / S@-i ^mpar]i ^n dou@ cete: ^n sminti]i }i ^n mi}ei, / {i ^n dou@ temni]i large cu de-a sila s@-i aduni, / S@ dai foc la pu}c@rie }i la casa de nebuni ! (Mihai Eminescu, «Scrisoarea III»); %n suflet seam@n@-mi furtun@, / S@-l simt ^n matca-i cum se zbate, / Cum tot amarul se revars@ / Pe strunele ^nfiorate; / {i cum sub bolta lui aprins@, / %n smal] de fulgere albastre / %ncheag@-}i glasul de aram@: / C$ntarea p@timirii noastre. (Octavian Goga, «Rug@ciune») etc.
 Islamism

(din arabul islãm, „supunere“ < rad. slm / aslama + suf. -ism)

Islamismul este o religie fondat@ de Mahomed (Muhammad: 570 – 632 d. H.) în Arabia, la Mecca (Makka), în orizontul anului 615 d. H., av$nd drept biblic@, sf$nt@ carte, «Coranul», sau «Kalãm Allãh» („Cuv$ntul lui Allah / Dumnezeu“), ce relev@ monoteismul / puterea dumnezeiasc@ }i natura / soarta oamenilor în raportul lor cu absoluta divinitate, deoarece Islam este înv@]@tura trimis@ de Allah pentru umanitate, prin profe]i, mesajul fiind „completat în timpul lui Muhammad, ultimul din }irul profe]ilor“, deoarece „singurul mod de via]@ poruncit de Allah este Islamismul, deoarece se cere oamenilor s@-l asculte pe Allah }i nu pe altcineva, potrivit urm@toarelor „cinci“ principii fundamentale: (1) Tawhid / Teuhid-ul – „unicitatea lui Allah“, „credin]a într-un singur Allah“, «La ilah@ illallah» / «nu exist@ alt@ divinitate în afar@ de cea cunoscut@ sub numele de Allah»; (2) credin]a în îngerii lui Allah (Mala'ikah), ace}ti îngeri fiind «f@pturi ale lui Allah despre care se mai spune c@ sunt zei sau fii de zei» (MIsl, 67), împuternici]i întru guvernarea împ@r@]iei teluric-celeste, a Crea]iei; (3) credin]a în c@r]ile lui Allah (kutubullah), c@r]i ca }i «Coranul» trimis profetului Muhammad, îns@ înaintea acestuia: «Suhuf» / «Pagini» (profetului Ibrahim / Avraam), «Teurat» / «Vechiul Testament» (profetului Musa / Moise), «Zebur» / «Psalmii» (profetului David), «Indjil» / «Evanghelia» (profetului Isa / Iisus Hristos); (4) credin]a în profe]ii / „mesagerii“ lui Allah (Rusulullah – cf. SarwI, 20; potrivit tradi]iei, au fost 124.000 de profe]i, nefiind «nici o deosebire între ceilal]i trimi}i ai lui Allah pe p@m$nt – altor popoare – }i profetul Muhammad» – MIsl, 72), aduc@tori, ca }i Muhammad, de înv@]@tur@ / credin]@ „perfect@“ }i „la ad@post de orice lacune / erori“; (5) credin]a în ziua de apoi (Yawmuddin), c$nd «mor]ii vor învia la sf$r}itul lumii }i va avea loc judecata de apoi, judecata divin@» (MIsl, 74), în fa]a lui Allah, evident, toate acestea confirm$nd „predestinarea }i suprema]ia puterii divine (Al-Quadar)“ }i „via]a dup@ moarte (Akhirah)“.

Aceste principii (cf. ECDrel, 189 sqq.) sunt precizate clar }i detaliat ^n Al-Imanul Mufassal / Credin]a: «Cred ^n Allah, ^n ^ngerii Lui, ^n c@r]ile Lui, ^n trimi}ii Lui }i ^n ziua Judec@]ii }i cred c@ orice lucru bun sau r@u este poruncit de Allah, Atotputernicul, }i cred ^n via]a de dup@ moarte» (SarwI, 20). Principiile sunt grupate de islami}ti ^n trei grupe. Cea mai important@, desigur, este grupa I: Tawhid – „unicitatea lui Allah“: «Tawhid ^nseamn@ unicitatea lui Allah. Este cea mai important@ parte din Iman / Credin]@ }i este exprimat@ foarte frumos ^n Suratul-Ikhlas din Coran. Spune. El este Allah, Unicul. Allah este Etern }i Absolut. Nimeni nu s-a n@scut din El, dup@ cum nici El nu a fost n@scut. {i nimeni nu este ca El – Surah 112). Potrivit principiilor din Tawhid, tot ce exist@ pe p@m$nt vine de la Allah, Atot}tiutorul, Atot^n]eleptul }i Atotputernicul, singurul sus]in@tor al universului }i unica surs@ a ^nv@]@turii sale. Allah este tot timpul cu noi, iert@tor, bun, v@z$ndu-ne mereu, dar f@r@ s@-l putem vedea }i noi; Allah este „Primul }i Ultimul“, „neav$nd vreun prieten, sau fii“; Allah „ne d@ via]@ }i tot El ne-o ia; la El trebuie s@ ne ^ntoarcem dup@ moarte.» (SarwI, 20). Grupa a II-a de principii se nume}te Risalah / Profe]ia, „forma de comunicare ^ntre Allah }i umanitate“ (supra). Principiile din grupa a III-a privesc „postexisten]a“ (Akhirah – supra): «Credin]a ^n Akhirah este foarte important@ }i este vital@ pentru to]i musulmanii. Via]a noastr@ pe acest p@m$nt este trec@toare }i reprezint@ o preg@tire pentru Akhiran, care nu se sf$r}e}te niciodat@. Via]a pe acest p@m$nt ^}i pierde sensul dac@ faptele bune nu sunt r@spl@tite iar purt@rile rele pedepsite. (...) %n acela}i mod, via]a noastr@ pe p@m$nt nu are sens f@r@ o testare dup@ moarte ^n Ziua Judec@]ii de Apoi (Yawmul Akhirah sau Yawmuddin) la curtea de Justi]ie a lui Alllah Atotputernicul.»; «Deci, drumul sigur de urmat este credin]a ^n tot ceea ce profe]ii }i mesagerii le-au spus oamenilor s@ cread@. Nep@sarea fa]@ de Akhiran este o sl@biciune serioas@. Suntem siguri c@ toate fiin]ele umane mor, deci este normal s@ ne preg@tim pentru acea via]@ etern@ care va urma, f@r@ ^ndoial@, mor]ii. Au fost exprimate ^ndoieli de c@tre necredincio}i asupra vie]ii de dup@ moarte. Ace}tia nu pot ^n]elege cum ^i poate Allah ^n@l]a pe b@rba]i }i pe femei dup@ moarte. Dar Allah poate face fiin]e umane din nimic. Deci pentru El nu este greu s@-i ridice dup@ moarte. Coranul spune: Omul crede c@ nu-i vom potrivi oasele ? Da, bineîn]eles, da, suntem capabili s@ reîntregim chiar forma degetelor sale (75:3,4)» (SarwI, 40). Cei „cinci st$lpi de baz@ ai credin]ei islamice (Arhkan ul Islam)“ sunt: Buniyal Islamu 'ala khamsin; Shahadati 'an la ilaha illal lahu wa anna Muhammadan rasulul lahi; wa iqamis salati, wa ita'iz Zakati, wa Hajji, wa sawmi Ramadan (Bukhai). / Islamul se bazeaz@ pe cinci fundamente: afirma]ia c@ nu exist@ alt Dumnezeu dec$t Allah }i c@ Muhammad (pbuh) este mesagerul lui Allah, r$nduirea salahului, plata Zakahului, respectarea Haji }i a postului în luna Ramadan. (SarwI, 43). Salah ^nseamn@ cele cinci rug@ciuni obligatorii, zilnic, Zakah este contribu]ia la bun@starea celorlal]i, Haji semnific@ pelerinajul la Makkah (Mecca); postul de Ramadan se nume}te Sawm. %n ceea ce prive}te Salah, men]ion@m cele cinci rug@ciuni obligatorii ^n fiecare zi: «Fajr – de la mijitul zorilor p$n@ cu pu]in ^nainte de r@s@rit; Zuhr – de la miezul zilei (ora 12) p$n@ dup@-amiaz@; 'Asr – de dup@-amiaza t$rziu p$n@ cu pu]in ^nainte de ^nceperea apusului; Maghrib – dup@ apus, p$n@ se sf$r}e}te ziua; 'Isha' – noaptea p$n@ la miezul nop]ii sau mijitul zorilor.»; «pentru a rosti rug@ciunile (Salah) trebuie s@ fii curat / pur; Coranul spune: „Allah ^i iube}te pe cei care se ^ntorc spre el }i ^}i p@zesc cur@]enia“ (2:222); cur@]enia corpului }i a hainelor se nume}te Taharah sau purificare; po]i s@ fii curat ^n exterior }i totu}i s@ nu fi pur; este foarte important, ^n special, s@ ^ndep@rtezi toate urmele de urin@ }i de excremente de pe hainele ^mbr@cate pentru rug@ciune; (...) putem s@ ne sp@l@m tot corpul cu ap@ curat@ sau putem s@ ne sp@l@m doar anumite p@r]i ale corpului; sp@larea total@ se nume}te Ghusl iar cea par]ial@ wudu (sp@lare ritual@); re]ine]i c@ musulmanii nu au voie s@ fac@ du} dezbr@ca]i, de fa]@ cu alte persoane.» (SarwI, 47). Pentru ^n]elegerea, pentru frumuse]ea / monumentalitatea spiritului Islamismului reproducem ni}te surah („rug@ciuni“) din Coran: