Ion pachia tatomirescu I dum

Limba pelasgo-thraco-dacã / valahã, sau dacoromnã / românã, ca liant deific... ... %ntr-adev@r, domnule Cantemir, Fiin]a Pelasgo-Thraco-Dac@ / Valah@ – sau Dacorom$neasc@ / Rom$neasc@ – }i-a aflat t@ria gr@untelui de diamant, a Muntelui de Diamant, în Sf$nta Limb@ Pelasgo-Thraco-Dac@, sau Valah@ / Dacorom$n@ (Rom$n@) – „liant deific, al nemuririi“ –, rezist$nd între ro]ile din]ate ale marilor „imperii“ dintotdeauna... Desigur, poporul ce î}i cultiv@ bine, chiar în sublim, gr@dina limbii, departe ajunge prin istorii...!

%nchei lunga mea epistol@-r@spuns, Enciclopedicule, ur$ndu-[i din toat@ inima: La cele mai multe eternit@]i fericite ! (TBomb, pp. 130 – 146).

 Medita]ie

(lat. meditatio; cf. fr. méditation)

Medita]ia este specia genului liric, unde poetul – înzestrat cu sensibilitate metafizic@ – d@ glas unor experien]e filosofice fundamentale, privind via]a }i petrecerea lumilor, universurilor etc.

Medita]ia a cunoscut o deosebit@ str@lucire gra]ie febrei spirituale a romantismului (cf. Lamartine, «Méditations poétiques»). %n prima parte a medita]iei, protagonistul liric contempl@ / evoc@ un fenomen teluric-celest, un peisaj, o personalitate istoric@ etc., pe fundalul infinirii temporale, pentru ca, ^n secunda parte, s@ reflecteze ad$nc, prin analogie, asupra „eternit@]ilor de-o clip@“ ce guverneaz@ lumea / via]a imediat@. %ntre capodoperele speciei se afl@ }i medita]ia La steaua de Mihai Eminescu, unde protagonistul liric, pornind de la contemplarea distan]elor astrale (La steaua care-a r@s@rit / E-o cale-at$t de lung@, / C@ mii de ani i-au trebuit / Luminii s@ ne-ajung@. // Poate de mult s-a stins în drum / %n dep@rt@ri albastre, / Iar raza ei abia acum / Luci vederii noastre. // Icoana stelei ce-a murit / %ncet pe cer se suie: / Era pe c$nd nu s-a z@rit, / Azi o vedem }i nu e.), ajunge, prin ecua]ia stea – dor, la sf$}ietorul adev@r al tr@irii ^ntru cunoa}terea clipei de iubire etern@ (Tot astfel c$nd al nostru dor / Pieri în noapte-ad$nc@, / Lumina stinsului amor / Ne urm@re}te înc@.).

%n „decaedrul de aur“ al medita]iei rom$ne}ti se relev@: Ruinurile T$rgovi}tei de Vasile C$rlova; Anul 1840 de Gr. Alexandrescu; La steaua de Mihai Eminescu; %n pe}ter@ de Panait Cerna; De ce-a} fi trist de T. Arghezi; Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat; C$ntec pentru anul 2000 de Lucian Blaga; Medita]ie de iarn@ de Nichita St@nescu; Ah, unde-a fost Cartagina... de Marin Sorescu, Medita]ie cu nuferi de Ion Pachia Tatomirescu (v. supra – lied).
  Mesaj

(cf. fr. message, „comunicare / ^n}tiin]are“)

Mesajul este „vehiculul“ informa]iei din orice situa]ie de comunicare.

%n zilnicele noastre situa]ii de comunicare, „vehiculele“ informa]iei / informa]iilor – adic@ mesajul / mesajele – sunt propozi]ia / propozi]iile, ori fraza / frazele, sau textul / textele. Dac@ frazele / textul – vehicul de informa]ie – se adreseaz@ de }eful unui stat c@tre popor, c@tre armat@ etc., avem de-a face cu un mesaj oficial, reclam$nd „urgent@ solu]ionare“. %n literatur@, „art@ a cuv$ntului“, ca }i ^n celelalte arte, desigur, ^ntreaga oper@ este „vehicul de informa]iei / informa]ii“, adic@ „mesaj“; dar c$nd se vorbe}te despre mesajul unei opere, se ^n]elege con]inutul de idei al respectivei opere, ori „nota special@ a unui scriitor“. Al@turi de emi]@tor, canal, cod, mesaj, celelalte elemente constitutive ale situa]iei de comunicare mai sunt receptorul }i referentul.

 Mesianism

(cf. fr. messianisme < Messia, M$ntuitorul + suf. -ism)

Prin mesianism este desemnat@ atitudinea profetic@ a unui poet / artist în împlinirea nobilei sale misiuni privind ap@rarea Patriei, libertatea neamului / poporului, izb@virea semenilor etc., merg$nd p$n@ la „ultima pic@tur@ de s$nge“, dup@ pilda lui Iisus Hristos ce s-a sacrificat pentru a salva omenirea de urm@rile p@catului originar.

%n literatura rom$n@, celebru este mesianismul poeziei lui Octavian Goga, d$nd glas sentimentului a}tept@rii unui Mesia pentru eliberarea acelei p@r]i a poporului s@u valah / dacorom$n din provinciile Daciei Nord-Dun@rene – Transilvania, Bucovina, Maramure}, Cri}ana, Banat etc. – provincii aflate ^n robia, ^n lan]urile imperiale ale Austro-Ungariei.

 Metafizic@

(gr. meta, „dup@“ + physike, „fizic@“)

Metafizica înseamn@ – în tradi]ie aristotelic@ – natura / cosmologia ra]ional@, spiritul / psihologia ra]ional@ }i absolutul / teologia ra]ional@, iar, în accep]iune modern@, desemneaz@ o metod@ general@, „nedialectic@“, de cunoa}tere a realit@]ii, abord$ndu-se obiectele / procesele izolat, absolutiz$ndu-se anumite laturi ale realit@]ii – independen]a, echilibrul, repetabilitatea, stabilitatea relativ@ a fenomenelor –, neg$ndu-se „calitativele salturi“, nerecunosc$nd acel „statut de motor primordial al dezvolt@rii“ contradic]iilor interne ale obiectelor etc.

Poe]ii metafizici sunt considera]i acei c@ut@tori / revelatori de ascunse sensuri ale existen]ei; istoria literaturii engleze din prima jum@tate a secolului al XVII-lea ^nregistreaz@ Metaphysical Poets, cultivatori ai unor imagini de tip discordia concors: Thomas Carew, Richard Crashaw, John Donne, Andrew Marvell, John Suckling, Henry Vaughan }. a.

  Metafor@

(gr. metaphora, „transport, str@mutare“; cf. fr. métaphore)

Metafora este figura de stil const$nd într-o „sintagm@“ de mare for]@ plastic-revelatoriu-paradoxist@ ce permite ca un obiect, fenomen etc., din universul real, sau ireal, s@ fie desemnat, surprins, „conturat“, merg$ndu-se p$n@ la semnificantul n@sc@tor de semnificat, în registrul compara]iei, al analogiei, gra]ie unor intui]ii, reflect@ri }i deduc]ii superioare, de rafinament, la emisia }i la receptarea lirico-semantic-sincretic@.

Altfel spus, metafora este figura de stil asemenea unei compara]ii, unde obiectul comparat trebuie dedus / ghicit.

Metafora permite a se pune, ^ntr-un context, semnul identit@]ii ^ntre dou@ obiecte diferite, uneori ^n ecua]ie paradoxist@, pe baza unor fire analogice proiectate pe registre de emisie-recep]ie poetic-superioare: M$n@stire-ntr-un picior, / ghici, ce e...!?! («Ciuperca» – ghicitoare din folclorul literar dacorom$nesc); aici, „firele“ analogice proiectate pe registrul de emisie-recep]ie poetic-superior se relev@ din dou@ direc]ii: a) dinspre form@ – asem@-narea dintre „p@l@ria“ ciupercii }i cupola / turlele unei m$n@stiri ortodox-valahice; b) dinspre cromatism – „albul murdar“ al p@l@riei ciupercii }i al zidurilor v@ruite, b@tute de ploi, de la m$n@stire. Prin cultivarea metaforei, poezia }i-a c$}tigat un indestructibil piedestal modern; un enun] simplu: De l$ng@ salc$mul scorburos, culeg ciuperci, gra]ie metaforei, prin simpla „metod@ a substitu]iei, poate deveni un enun] poetic „modernist“: De l$ng@ salc$mul scorburos, culeg m$n@stiri într-un picior. Rafin@riile metaforei au cunoscut o evolu]ie impresionant@, de la romantism – P@rea c@ printre nouri s-a fost deschis o poart@, / Prin care alb@ trece regina nop]ii moart@. (M. Eminescu, «Melancolie»; Luna = „regina nop]ii moart@“) –, la parnasianismul hermetic – {i roata alb@ mi-e st@p$n@ / Ce zace-n sufletul-f$nt$n@ (Ion Barbu, «Riga Crypto }i lapona Enigel»; Soarele = „alba roat@“) – }i la paradoxism – O secund@, o secund@ / eu l-am fost z@rit în und@. / El avea ro}cat@ fund@. / Inima încet mi-afund@. (N. St@nescu, «%n dulcele stil clasic»; {arpele biblic din edenicul Pom al Cunoa}terii = „El /.../ ro}cat@ fund@“) etc..

Dup@ Dic]ionarul de termeni literari, aceast@ figur@ de stil permite trecerea «de la semnifica]ia obi}nuit@ a unui cuv$nt sau a unei expresii la o alt@ semnifica]ie», c@ci metafora «renun]@ la formulele care leag@ termenii unei compara]ii (de ex.: „precum“, „ca }i“, „asemenea“, „ca“ etc.); a numi metaforic „luna“ „regina nop]ii“ ^nseamn@ a exprima concis rezultatul compara]iei dintre „lun@“ }i o „regin@“; (...) Aristotel ^ncearc@ o prim@ clasificare a metaforei: „metafora e trecerea asupra unui obiect a numelui altui obiect, fie de la gen la spe]@, fie de la spe]@ la spe]@, fie dup@ analogie“ (Poetica, XXI, 1457 b).» (DTL, 264 sq.). Punctul de vedere al lui Cicero (^n De oratore, III) asupra originii metaforei este de asemenea de re]inut: absen]a «expresiilor proprii pentru anumite no]iuni ap@rute ^n cursul timpului, prin dezvoltarea experien]elor diverse ale omului; s-au denumit astfel lucruri sau fapte noi prin expresii vechi»; apoi, «aceste expresii necesare au devenit ornamente retorice» (DTL, 265).

La Pelasgo-Daco-Thraci / Valahi (Rom$ni), metafora s-a n@scut dintr-o necesitate sacr@, tabuizatoare, }i, deopotriv@, din „setea de joc“ spiritual. Exista „interdic]ia“ de a nu rosti numele zeit@]ilor }i ale locurilor epifaniei / ocult@rii acestora, ori numele duhurilor / spiritelor, spre „a nu irita“, spre „a ^ndep@rta“, spre „a ]ine la distan]@“ manifest@rile / ac]iunile malefice ale acestora. %n cadru ini]iatic, „]inut sub control magico-mitic“, puteau fi totu}i desemnate numai prin „sintagme ^ncifrate“, n@sc$ndu-se astfel superbele metafore „misterice“ / „ini]iatice“ din folclorul, din mitologia pelasgo-thraco-dac@ / valah@, sau arhaic-dacorom$neasc@, precum: spuma laptelui / sora soarelui, desemn$nd Luna,....; Gura de Rai, desemn$nd andreonul / pe}tera sacr@ (a lui Zalmoxis) din Cogaion; Marele Munte = Cogaionul; dalbul de pribeag = mortul; [ara-cu-Dor / Lumea Alb@ = lumea noastr@, lumea / via]a aceasta; %mp@r@]ia Tinere]ii-f@r@-B@tr$ne]e-}i-Vie]ii-f@r@-Moarte = raiul conferit de Zalmoxianism Eroilor Cogaionului / Sarmizegetusei, Cavalerilor Dun@reni; [ara-f@r@-Dor = „Lumea de dincolo, lumea de dup@ moarte“ etc. %n paralel cu aceste exerci]ii sacre, tot la poporul nostru, a ap@rut }i „setea ludic-spiritual@“, ce a generat memorabile metafore folcloric-dacorom$ne}ti de tipul „ghicitorii“: ^n afar@ de metafora ciupercii, m@n@stire-ntr-un picior (supra), mai semnal@m: metafora ciuturii / g@le]ii ^n f$nt$n@: c@ciula mutului în fundul p@m$ntului; metafora anului, lunilor, s@pt@m$nilor, zilelor }i nop]ilor: Am un copaci / Cu dou@sprezece ramuri: / Jumate / Verzi, / Jumate / Uscate; / %n fiecare ramur@ / C$te patru cuiburi, / %n fiece cuib / C$te }apte ou@: / Jumate / Albe, / Jumate / Negre. (TPp, I, 178 sq.) etc.
 Metempsihoz@

(gr. metempsychosis, „deplasarea sufletelor“)

Prin metempsihoz@ se în]elege concep]ia despre transmigrarea sufletelor, concep]ie potrivit c@reia, sufletul unui ens, eliberat „din temni]a de carne“ prin „moartea trupului“, se poate înf@]i}a ca „locuitor“ al unui „trup-de-plant@“, al unui „trup-de-animal“, ori chiar al unui „trup de nou-n@scut-ens-uman“, „purific$ndu-se“ astfel treptat, spre a se contopi, în ultim@ instan]@, cu „sufletul universal“, în Dumnezeire.

Mitul metempsihozei este admirabil projectat ^n spa]iile epice ale romanului «Adam }i Eva» de Liviu Rebreanu; Romulus Vulc@nescu ne ^ncredin]eaz@ c@ «nu putem trece cu vederea romanul Adam }i Eva de Liviu Rebreanu, care dezvolt@ la modul liric una din temele cardinale ale oric@rei mitologii: metempsihoza cu implica]iile ei (un ciclu expiator de mai multe re^ncarn@ri); ^n Jurnal, Rebreanu descrie geneza romanului: o viziune liric@ avut@ ^n adolescen]@ ^ntr-o criz@ de friguri; iar ^n Caietele de crea]ie descrie evolu]ia elabor@rii romanului p$n@ la finisarea lui; pentru unele am@nunte revelatoare care descriu mitul metempsihozei ca model arhetipal al rerîncarn@rii eroilor din romanul Adam }i Eva, reproducem m@rturisirile din Jurnal referitoare la viziunea liric@ repetat@ ^n adolescen]@, înt$lnirea cu o necunoscut@ de la Ia}i, a c@rei privire i-a adus aminte de viziunea din adolescen]@, }i recurgerea la teoria reîncarn@rii eroilor romanului, axat pe mitul platonician al desp@r]irii androginului ^n dou@ jum@t@]i (b@rbatul }i femeia) care se caut@ ^ntr-un ciclu de }apte vie]i terestre, toate ratate, pentru vini nem@rturisite, ca ^n a }aptea via]@ cele dou@ f@pturi ce s-au ^nt$lnit fugar, dar nu }i-au putut realiza dragostea, s@ se recontopeasc@ ^ntr-o f@ptur@ androgin@ care astfel ^}i rec$}tig@ starea integral@ genuin@: „(...) %n orice caz, mie, din tot ce am scris p$n@ acum, Adam }i Eva mi-e cartea cea mai drag@; poate pentru c@ ^ntr-^nsa e mai mult@ speran]@, dac@ nu chiar m$ng$iere, pentru c@ ^ntr-^nsa via]a omului e deasupra ^nceputului }i sf$r}itului p@m$ntesc, ^n sf$r}it, pentru c@ Adam }i Eva e cartea iluziilor eterne (...)“» (VMR, 614 sq.).

 Metonimie

(lat. metonymia, „^nlocuirea unui nume prin altul“)

Prin metonimie se în]elege figura stilistic@ rezid$nd în numirea unui obiect printr-altul, cu care se afl@ într-o rela]ie logic@, substituindu-se (1) cauza prin efect, (2) concretul prin abstract, (3) con]inutul prin obiectul care îl con]ine, (4) efectul prin cauz@, (5) numele unui lucru prin simbolul lui etc.

Spicuim din „galaxia metonimiilor“: (1) «–Ia, eu fac ce fac de mult, / Iarna viscolul ascult, / Crengile-mi rup$ndu-le, / Apele-astup$ndu-le, / Troienind c@r@rile / {i gonind c$nt@rile» (Revedere de M. Eminescu); cauza este venirea iernii }i efectu-i gonirea c$nt@rilor; (2) «Minciuna st@ cu regele la mas@» (Al. Vlahu]@, 1907); elementul concret este alc@tuit din sfetnicii regali }i elementul abstract: minciuna; (3) «Eu la joc, / M$ndra la joc, / {i oala curge în foc !» (Folclor dacorom$nesc); con]inutul este ciorba, obiectu-i oala); (4) «Codrul clocoti de zgomot }i de arme }i de bucium» (M. Eminescu, Scrisoarea III); efectul este clocotul }i cauza-i zgomotul de arme, de buciume; (5) «S@ dea piept cu uraganul ridicat de semilun@» (Scrisoarea III de M. Eminescu); Imperiul Otoman e substituit de simbolul s@u: semiluna din heraldica turcilor – etc.

 Metric@

(cf. fr. métrique)

Prin metric@ este desemnat@ o ramur@ a poeticii, av$nd ca obiect de cercetare tehnicile formale ale versurilor, dispunerea acestora în strofe etc.
 Mimesis

(cf. gr. mimos, „actor, imita]ie“)

Prin mimesis este desemnat estetic platoniciano-aristotelic, potrivit c@ruia opera de art@ este o imita]ie a realului, a miraculosului nostru univers obiectual / fenomenal.

Dup@ aprecierea lui Platon, arta era considerat@ o „umbr@ a umbrelor“; este arta „umbra umbrei“, pentru c@ ^n viziunea filosofului antic, lucrurile din cosmosul cotidian reprezentau copiile imperfecte ale unor modele ideale; ^nl@tur$nd jocurile umbrelor din jurul conceptului, Aristotel vede ^n mimesis, ^n „produc]ia“ artei, ^ntr-adev@r o imita]ie, dar cu o putere de generalizare mai ^nalt@ dec$t a }tiin]ei }i cu o profunzime de esen]ializare la care nu poate ajunge istoria; arta / literatura imit@ realitatea, restituind-o astfel, ^ntre necesar }i verosimil, mustind de semnifica]ii, transfigurat@, „a}a cum ar fi trebuit s@ fie“.

 Mister

(lat. mysterium, „tain@“)

Misterul este un concept religios }i estetic-expresionist, desemn$nd ceea ce este „de necunoscut, de neîn]eles“ pentru mintea omului, ceea ce este ascuns ra]iunii umane, ceea ce se constituie în esen]e ale dogmelor indemonstrabile ra]ional, ceva ce ]ine numai de sfera revela]iei divine.
 Mit

(cf. fr. mythe < ngr. mythos, „povestire, legend@“)

Mitul este o complex@ categorie antropologic-estetic@, desemn$nd o sacr@ istorie prin care „se l@muresc“ originile unui lucru / fenomen.

Exist@ un num@r remarcabil de mituri fundamentale dacorom$ne}ti, din care eviden]iem doar zece.

(I) Mitul armoniz@rii omului pur, drept, viteaz, ca „parte“ divin@, în sacrul întreg cosmic. Acest mit – numit }i mioritic (de la «Miori]a», titlul pus baladei, la publicare, de V. Alecsandri, nenumind oralo-textul, ca de obicei, dup@ secundul vers, «Pe-o Gur@ de Rai») este pentru ^ntregul spa]iu spiritual al Daciei / Dacorom$niei o vie expresie a Zalmoxianismului „^nt$mpinat@“ ca oglind@ a „Cre}tinismului Cosmic“ (Mircea Eliade.). Prin cele dou@ milenii de Cre}tinism, potrivit acestui mit fundamental, ens-ul dac / valah, nunte}te cu cele telurice, sub „n@}irea“ secundei perechi sacre din tetrada Zalmoxianismului, Soarele }i Luna (Spuma Laptelui / Sora Soarelui, Dochiana, Cos$nzeana), }i astfel nemurindu-se, particip@ la o ordine cosmic@; dup@ cum s-a mai spus, mitul s-a conservat / transmis p$n@ ^n zilele noastre ^n aria Valahiei Nord-Dun@rene }i Sud-Dun@rene, prin balada / colinda (cu peste 1600 de variante, av$nd circuit }i ^n secolul al XX-lea ^n ^ntreagul spa]iu al Dacorom$niei lui Regalian – cf. FMtcg, 11 sqq. / TDR, 5 sqq.) Pe-o Gur@ de Rai / Miori]a (La Muntele Mare, Corinda p@curarului, Colo-n susu-i... etc.).

(II) Mitul sublimei jertfe a zidirii, sau mitul arhitectonicii monumentale. Mitul l@mure}te ob$r}iile neasemuitei arhitectonici pelasgo-thraco-dacice / valahice de m$n@stire / bazilic@, ori de pod (ca „podul de aur“ de peste mare, f@cut de Sf$ntul Soare pentru mireasa-i Lun@ etc.); este «mitul estetic, indic$nd concep]ia noastr@ despre crea]ie, care e rod al suferin]ei» – dup@ cum remarca George C@linescu (CILRc, 36 sq.). Potrivit acestui mit al sublimei jertfe în funda]ia unei m$n@stiri / bazilici, d@inuirea zidirii în spa]iu / timp este direct propor]ional@ cu calitatea jertfei de întemeiere (atestare arheologic@: orizontul anului 5000 ^. H., la C@scioarele, pe malul st$ng al Dun@rii, la sud de Bucure}ti, cu ocazia dezvelirii ruinelor Templului Hierogamiei Tat@lui-Cer / Samasua – „Soarele-Mo}“ – cu Dakia / Muma-P@m$nt; ^n ^nc@perea-sanctuar, l$ng@ coloana Dakiei / Mumei-P@m$nt, s-a descoperit scheletul unui t$n@r jertfit la ^ntemeiere, ^n numele ^ntregii comunit@]i neolitice, dun@rean-pelasgice / valahice); mitul s-a conservat / transmis p$n@ ^n zilele noastre, ^n aria Dacorom$niei lui Regalian, prin legendele despre zidirea M$n@stirii Arge}ului, ori prin baladele av$ndu-l ca protagonist pe zalmoxianul me}ter-Manole / Malea al decadei de aur.

(III) Mitul etnogenezei dacorom$ne}ti. Este un mit „vectorizat“ mai ales prin umanismul cronic@resc }i prin iluminismul din Principatele Valahe, aflate ^ntre ro]ile din]ate ale celor trei mari imperii evmezice ^mbinate la Dun@re / Carpa]i, cu men]iunea c@, ^n ^ntregul nostru de neam valah, sau dacorom$nesc, de spa]iu valah, n-am fost vreodat@ ^nrobi]i de vreun imperiu, nici ^n antichitate, nici ^n Evul Mediu. Potrivit acestui mit, Poporul Valah / Dacorom$n – sau Rom$n – s-a format din fuziunea popula]iilor Daciei cu popula]iile Romei, aduse în bazinul Dun@rii, sacrul fluviu al Dacilor nemuritori, de împ@ratul Traian, dup@ biruin]a acestuia asupra regelui-erou de Sarmizegetusa, Decebal; mitul s-a conservat / transmis p$n@ ^n zilele noastre prin legendele ce au ca protagoni}ti pe „^mp@ratul t$n@r / r@zboinic“ Traian / „Troian“ }i pe frumoasa Dochiana / Cos$nzeana (pe care vrea „s-o dob$ndeasc@ de mireas@“).

(IV) Mitul perechilor de Mo}i – Babe / Mume. Dup@ mitul celor nou@ Babe „^n pereche“ cu cei nou@ Mo}i, soarta / bun@starea unui nou an agrar se poate prognoza între începutul lunii m@r]i}or }i echinoc]iul de prim@var@, în func]ie de bun@tatea / r@utatea meteorologic@ a „perechilor“ celor Nou@ Babe – c$te una pentru fiecare zi, încep$nd cu 1 martie – cu cei Nou@ Mo}i – tot c$te unul de fiecare zi, de la 10 la 18 martie („dup@ ^nc@ trei zile“, dintre 19 }i 21 martie, ^ncepe „s@ se instaleze“ prim@vara ^n Dacia / Dacorom$nia); mitul s-a conservat / transmis p$n@ ^n zilele noastre, ^n aria Dacorom$niei, ^n seria de legende, de pove}ti mitice despre Babe-Mo}i, despre „cojoacele“ Babei Dochia etc.

(V) Mitul perechii ideale F@t-Frumos – Cos$nzeana, sau mitul nun]ii ideale. Potrivit acestui mit, Pelasgo-Thraco-Dacul / Valahul (Dacorom$nul / Rom$nul), dup@ majorat, trebuie s@ aib@ ca model, în alc@tuirea familiei sale, pe eroul zalmoxian-orfeic, F@t-Frumos, viteazul, biruitorul asupra zmeilor de la palatele de aram@, de argint }i de aur, care }i-a smuls mireasa, Cos$nzeana, dintre tentaculele de caracati]@ ale Genunii, din împ@r@]ia subp@m$ntean@, nuntind apoi cu aceasta întru lumin@, dreapt@ tr@ire }i bun@stare, perpetu$nd specia uman@ ca ideal@ „pereche împ@r@teasc@“; mitul s-a conservat / transmis p$n@ ^n zilele noastre, ^n aria Dacorom$niei, ^n majoritatea basmelor av$ndu-l ca protagonist pe F@t-Frumos.

(VI) Mitul Zbur@torului. Este «mitul erotic» (CILRc, 37), potrivit c@ruia orice fecioar@ valah@ / dacorom$nc@ din pragul majoratului „poate fi vizitat@“ de o fiin]@ masculin@, cunoscut@ sub numele de Zbur@tor, cobor$nd la miezul nop]ii din Genune, ca „stea c@z@toare“ (meteorit), p@trunz$nd pe hornul casei p@rinte}ti }i întrup$ndu-se ca F@t-Frumos, spre a-i însublima – „dureros de dulce“ – sufletul cu iubirea-i nocturn@, înc$t s@-i tulbure comportamentul firesc }i din registrul diurnului; mitul s-a conservat / transmis p$n@ ^n zilele noastre, ^n aria Dacorom$niei, ^ndeosebi ^n satele dintre Carpa]ii Meridionali }i Dun@re, ^ntr-o serie de legende fantastice, av$nd ca protagonist Zbur@torul, fiin]@ hyperionic@.

(VII) Mitul Tinere]ii-f@r@-B@tr$ne]e-}i-Vie]ii-f@r@-Moarte. Este mitul nemuritorului zalmoxian ^n calitatea de erou. Potrivit acestui mit, Cavalerul Cogaionic / Dun@rean, devenint prin faptele sale, din Dacia / Dacorom$nia, nemuritor, la sf$r}itul misiunii sale pe p@m$nt, „c@l@tore}te“ }i se poate stabili „definitiv“ – dac@ nu calc@ în Valea Amintirii / Pl$ngerii –, în calitatea de logodnic al Celei-Mai-Frumoase-Z$ne (dintr-o triad@), la palatul din spa]iul caracterizat de o permanent@ via]@ minunat@ }i de un singur anotimp prim@v@ratico-v@ratic. Mitul s-a conservat / transmis p$n@ ^n zilele noastre, ^n aria Dacorom$niei, ^n basme cu protagonistul F@t-Frumos, fiul unei v$rstnice perechi ^mp@r@te}ti, ce, ^n ajunul na}terii, nu ^nceteaz@ a pl$nge ^n p$ntecele matern, refuz@ s@ vin@ ^n Lumin@, dac@ nu i se d@ruie}te / f@g@duie}te de c@tre mama-^mp@r@teas@ / tat@l-^mp@rat [ara / %mp@r@]ia-Tinere]ii-f@r@-B@tr$ne]e-}i-Vie]ii-f@r@-Moarte, ceea ce ^nseamn@ de fapt Raiul Zalmoxianismului rezervat Nemuritorilor Cavaleri.

(VIII) Mitul trecerii din [ara-cu-Dor în [ara-f@r@-Dor. Dup@ acest mit – potrivit unei cunoscute fraze citate / transmise din jurnalul de r@zboi cu dacii, al ^mp@ratului Traian – pelasgo-daco-thracul / valahul (str@rom$nul) crede c@ nu moare (convins «s@ fie astfel de sl@vitul Zalmoxis»), ci doar «c@ î}i schimb@ locuin]a», din lumea asta, sau [ara-cu-Dor, în lumea de dincolo, sau [ara-f@r@-Dor (cf. TIApost, 4); mitul s-a conservat / transmis p$n@ ^n zilele noastre, ^n aria Dacorom$niei, ^ntr-o serie de bocete («C$ntecul Bradului», «Bradul Z$nelor» etc.), av$nd ca protagonist pe Dalbul-de-Pribeag (cf. VMR, 208).

(IX) Mitul celor cinci împ@ra]i ai elementelor – %mp@ratul Alb (Aerul), %mp@ratul Ro}u (Focul), %mp@ratul Galben (Lemnul), %mp@ratul Verde (Apa – compus fundamental al celor apar]in$nd florei / faunei) }i %mp@ratul Negru (P@m$ntul). Acesta este mitul ce guverneaz@ universul pelasgo-daco-thracic / valahic (dacorom$nesc / rom$nesc-arhaic); }i potrivit mitului celor cinci împ@ra]i ai elementelor, b@rbatul / eroul (F@t-Frumosul) din aceast@ lume trebuie s@ fie un cunosc@tor al firii celor cinci împ@ra]i-elemente de fundament biologic / social, un ini]iat în „labirinturile“ st@p$nite de ace}tia, spre a-}i dob$ndi „libertatea de ac]iune“; s-a conservat / transmis p$n@ ^n zilele noastre, ^n aria Dacorom$niei, ^ntr-o serie de basme cu ace}ti ^mp@ra]i ai culorilor fundamentale din curcubeu (}i „^mp@ratul albastru“ exista ca st@p$n absolut de ceruri, ca st@p$n al orcanului de ape, al apelor primordiale / cosmice, infinite, pure – cf. VMR, 239 sqq. –, dar sub numele de Samasua / Samo}, ori Zamo} / Some} – „Soarele-Mo}“ / „Tat@l-Cer“, „^ntregul cosmic“ –, unde nu are ce c@uta fiin]a omeneasc@).