Ion pachia tatomirescu I dum

Al-Fatihah – Laud@ lui Allah, lumilor st@p$nitor, / Cel milostiv }i cel îndur@tor, / St@p$n al Zilei Judec@]ilor, / Doar [ie ne-nchin@m }i-]i cerem ajutor:/ Prime}te-ne pe drumul T@u cel drept,/ Pe drumul T@u cel bun }i în]elept, / Drumul celor cu care fost-ai Tu d@ruitor, / Nu drumul celor ce ]i-au st$rnit m$nia peste nori, / Nu drumul celor ce sunt etern r@t@citori... ! (cf. AhCor, 18 / SarwI, 74); Al-Kawthar (108) – %n numele lui Allah, cel milostiv }i far, / Avem izvoare limpezi în Kawthar – / Tu, roag@-te St@p$nului }i f@ un sacrificiu: / Cel ce te mai ur@}te pieri-va în ospiciu ! (cf. SarwI, 79); Al-Fil (105) – %n numele lui Allah, cel Milostiv, %ndur@tor, / N-ai v@zut cum st@p$nul t@u / S-a purtat fa]@ de cei cu elefantul ?/ Nu le-a z@d@rnicit planul perfid, / Nu a trimis împotriva lor stoluri de p@s@ri,/ Care i-au b@tut cu pietri}uri de lut ? / Astfel i-a pref@cut El în frunze uscate }i distruse. (SarwI, 81).
 Iudaism (Mozaismul)

(din ebr. Yehudah, „%ntemeietorul“ + suf. -ism)

Iudaismul (mozaismul) este religia poporului evreu, a doua religie monoteist@ din istoria spiritualit@]ii universale, dup@ Zalmoxianism, în a c@rei doctrin@ intr@: (1) „adorarea unui Dumnezeu abstract, unic“ – El, Yahweh (în «Torah»), Shekhina (în «Talmud»); (2) utilizarea vechilor obiecte na]ionale de cult, între care }i mashshebah (jertfelnicul) – «o piatr@ dreapt@, ca simbol material al divinit@]ii în care s@l@}luie}te spiritul divin, ce se folosea ca mas@ de sacrificii, p$n@ c$nd a fost înlocuit@, la Ierusalim, cu un altar de piatr@ sau de bronz» (KD, 483); (3) întemeierea pe Thorah (Legea), «rezid$nd în primele cinci c@r]i (Pentateuch) din Biblia ebraic@, atribuite lui Moise, }i pe tradi]ia oral@, cuprins@ în Talmud» (ibid.); (4) «Dumnezeu, ca unicitate absolut@ (El Yahweh), este altceva dec$t lumea creat@ de el, cu care nu poate avea raport de asem@nare; fiind opera lui Yahweh, lumea totu}i nu a purces din substan]a divin@ }i ca atare nu e consubstan]ial@ cu el; ea a izvor$t din ideea divin@, fiind creat@ de inteligen]a dumnezeiasc@ prin intermediul cuv$ntului activ al lui El Yahweh; (...) Dumnezeu însu}i e adorat ca Fiin]a Absolut@, care nu are ob$r}ie, nu s-a n@scut, nu se supune devenirii }i nici nu piere, de unde }i numele cu care i se recomand@ lui Moise în prima revela]ie: Eu sunt, adic@ „eu sunt cel care este“» (ibid.).

Iudaismul a cunoscut patru etape. %n etapa biblic@, erau adora]i mun]ii, plantele, animalele, Luna etc. }i erau practicate ritualurile specifice («circumcizia, dansul sacru, holocaustul sacrificial, tabuarea hranei necurate» – KD, 316). Persist@ ideea pelasgic@, european-anatolian@, din paleolitic / neolitic, privind l@ca}ul suflului vital (sufletului) ^n s$nge, «p$n@ la intrarea pe P@m$ntul F@g@duin]ei, de la mijlocul mileniului II ^. e. n., dup@ ce, ^n sec. XI ^. e. n., semilegendarul Moise, impun$nd cultul lui Yahweh, a contopit cultele arhaice ^ntr-un monoteism riguros; religia e consolidat@ prin reformele din 622 ^. H., ale regelui Yoshiyahu (Iosia), const$nd ^n organizarea sacerdotal@, eleborarea unei dogmatici }i codificarea Bibliei ebraice» (ibid.). %n lumina documentelor „semilegendarul Moise“ se dovede}te a fi un real Moshua / Mo}ua (Mo}a / Moshe) sau Mo}ul, adic@ %n]eleptul (a}a cum s-a p@strat ^n limba pelasgo-dacic@ / valahic@, sau dacorom$n@, p$n@ azi), ce a fost trimis de Cogaion / Sarmizegetusa – potrivit scenariului misteric / ini]iatic al arunc@rii ^n trei suli]e / ]@pi, – ca Mesager Celest, pe calea spiral@-planetar@ ^ntru Samo} / Soarele-Mo} (Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei), urm$nd ca la ^ntoarcere („din Ceruri“), „^n al patrulea an“, s@ devin@ regele-zeu-medic al Pelasgo-Daciei, adic@ „omul-(-lu-)Soarelui-Mo}-pe-p@m$nt“, Sa-lu-masua / Salumosha > Salmo}, „Zalmas-Zalmoxis“, „purt@torul cuv$ntului lui Dumnezeu ^n Cogaion / Sarmizegetusa“; refuz$nd s@ mearg@ mai departe de Egipt, pierde calitatea de -lu-, „om al Soarelui-Mo} / Dumnezeul Cogaionului“, r@m$n$nd doar Moshua / Mosha, Mo}ul (Moise) adic@ %n]eleptul; totu}i, se dovede}te ^n continuare fidel Cogaionului / Sarmizegetusei; dup@ ce elibereaz@ triburile de evrei („cele 12 semin]ii“) din Egiptul faraonic, se re^ntoarce pe calea-spiral@-zalmoxian@ ^n fruntea acestora, p$n@ ^n locul Ierusalimului, unde ^ntemeiaz@ o foarte important@ „halt@“ pentru solii trimi}i ^n continuare de Cogaion / Sarmizegetusa pe calea spiral@-planetar@; grecii a}a descoper@ Ierusalimul, ca „halt@ a vechilor Salmo}ieni / Zalmoxieni“, dup@ cum arat@ }i elementele formante din toponim: Ieru- < gr. hieros, „sacru“ / geron, „b@tr$n, vechi“, + Salumos / Salymi', „Salmo}ieni / Zalmoxieni“. %n etapa talmudic@ (sec. VI ^. H. – I d. H.), momentul cel mai important este, desigur, elaborarea Talmudului (sec. V ^. H.). %n etapa rabinic@, sau evmezic@, erudi]ii alc@tuiesc Kabbala, se elaboreaz@ codul celor 613 porunci juridice din Vechiul Testament, se realizeaz@ «structura de cast@ a evreilor» (ibid). %n etapa reformist@, se constituie neoiudaismul «de inten]ie ra]ionalist@, care se consider@ unica religie etern@ }i universal uman@, ce ar asigura apari]ia unui Mesia.»(KD, 316).

 %nc$ntec

(din înc$nta + c$ntec)

%nc$ntecul este specia genului liric, ivit@ în antonimie cu desc$ntecul, desemn$nd starea de beatitudine a eroului liric, de voltaicizare a fiin]ei p$n@ la „tr@irile edenice“ ale unui eu de dinaintea „c@derii în p@cat“.

%n poezia rom$neasc@, termenul apare pentru prima oar@ ^n balada «Zbur@torul» de Ion Heliade R@dulescu (versul 50): «T@cere este totul }i nemi}care plin@: / %nc$ntec sau desc$ntec pe lume s-a l@sat; / Nici frunza nu se mi}c@, nici v$ntul nu suspin@, / {i apele dorm duse, }i morele au stat.». Specia este cultivat@ accidental de o serie de poe]i, de la Eminescu }i Macedonski, la Tudor Arghezi }i Nichita St@nescu; dar cel ce o face „de sine st@t@toare“ este Ion Pachia Tatomirescu, prin volumul %nc$ntece, volum „gata de tipar“, cu o prefa]@ de Miron Radu Paraschivescu, ^nc@ din anul 1969, ^ns@ publicat (din cauza cenzurii) abia ^n anul 1979: «Trandafiri / pe ochi / de soare, / scoici / pe somn, / reflux, / cor@bii, / lebede – / vocale-n / s@bii: / s@ te cheme / pe ninsoare; / cer din lut / s@ se ^ntind@, / s@ r@sar@ / patru sori: / ^ntr-un cearc@n / cu viori, / Enchidu, / r@m$i / oglind@ !» (Enchidu); «%ntre frunte / }i-ntre somn / s-aprinde / un ochi / la domn: / ochi albastru / ^ntr-un graal, / rugul / florii / de coral, / spa]iu / verde, / muzical, / clocotind / din br$u / ^n jos / ^ntr-un cal / de abanos, / ^nflorind / din br$u / ^n sus / cerbului / c-un ochi sedus.» (Graal); «%ntr-un c$mp / rotund, / ea, / apa, / trupu-}i / dezvele}te / bl$nd, / turle / }i statui / ^n p@s@ri, / g$t de leb@d@ / ning$nd. / Victima / e-n partea / st$ng@, / ochiul s$nger@, / se-nching@ – / ^ntre s$ni / vroia / s-o-ntoarne / dintr-un c$mp / cu patru / coarne... »(Judecata); «Apa-i fr$nt@-n / t@lpi / la pe}ti, / de ne-ncearc@-n / s$nge-o / arc@ – / aici, / prea concentric / e}ti, / da,-n afar@, / nu }tiu, / parc@ / e mirare / }i e sloi, / ochiul / t$mplele-}i / ^ntreab@ / dac@ din oglinzi / vin ploi, / dac@-s p@s@rile-n / grab@, / c$nd ne-ar@t@m / ^n ad$nc, / sub oglind@ – / }i cum cade / ceasu’-n var@, / la obl$nc, / chipu-n / gr$ne, / ^n cascade... / Da’-n afar@, / nu }tiu; / parc@ / aici / prea concentric / e}ti; / de ne-ncearc@-n / s$nge-o arc@, / apa-i fr$nt@-n / t@lpi la pe}ti...» (Dincoace de judecat@).

 Jargon

(cf. fr. jargon)

Prin jargon se în]elege o variant@ cosmopolit@ de limbaj, cu motivare într-o „masc@“ pentru perimetrul parvenitismului, const$nd într-un lexic împestri]at cu elemente str@ine (în secolul al XIX-lea, cu fran]uzisme }i, din ultimele decenii ale secolului al XX-lea încoace, cu anglo-americanisme, spre a da impresia c@ apar]ine „unei elite“, c@-i cunosc@tor al „elevatei lumi“ de la / peste ocean) etc.

Pseudo-elita valah@ / dacorom$neasc@, de la Carpa]i, Dun@re }i din ^ntreaga Peninsul@ Balcanic@, „s-a ^nc$ntat“ ^n jargon greco-fanaro-otoman, de prin veacul al XVI-lea }i p$n@ pe la 1830 (arhon / „titlu de polite]e introdus ^n epoca fanariot@ cu care se adresa cineva unui boier“, arhontareiron / arhond@rie, „loc de ospe]ie la c@lug@ri“, arhontologia / arhondologie, „istorie a nobilimii dintr-o ]ar@“, bogasi / bogasiu, „p$nz@ scump@ pentru c@ptu}eli“, chiramo / „doamna mea“, fos-mu / „lumina mea“, Kaiafa / caiaf@, „f@]arnic@“, panevgenia / panevghenie, „noble]e“, parigoria / „m$ng$iere, consolare“, parimia / parimie, „proverb“, sofologiotatos / „c@rturar“, Teotokos / „N@sc@toare de Dumnezeu“, aferin ! / „bravo!“, beyzade / „principe“, biçak / „cu]it“, bulüz / „bluz@“, kadin / „cad$n@“, mahmur / „posac“, mahmurluk / „buim@ceal@“, ma}allah ! / „ce minunat!“, uzun / „lung“, zülüflü / „buclat“ etc.), „s-a f@lit“ ^n jargon fran]uzit, ^ntre 1830 }i 1948 (demoiselle / demoazel@, „domni}oar@“, merçi / mersi, „mul]umesc“, monsieur / musiu, „domn“ au revoir / orvuar, „la revedere“, raison / rezon, „dreptate“, soirée / suarea, „serat@“, charmant / }armant, „fermec@tor“, toujour / tujur, „totdeauna“, oui / ui, „da“, bonjour / bonjur, „bun@ ziua“ etc.), „a gavarit“ cu pl@cere, ^n jargon rusificat, ^ntre 1948 }i 1968 (bal}oi / „mare“, hara}o / „bun“, drujba / „prietenie“, niznai / „a se preface c@ nu }tie“, devocica / „feti]@“, nazati / „^napoi“, gavari / „a vorbi“, ubejdanie / „convingere“, uli]a / „strad@“, perestroica etc.), }i „continu@ s@ se ^ng$mfe peste poate“, de prin 1969 ^ncoace, ^n jargon anglo-americ@nesc (week-end, hot-dog, show / „spectacol“, hold-up / „atac banditesc“, design / „proiect“, living-room / „sufragerie“, body-guard / „gard@ de corp“, walkman / „audiocasetofon portabil cu c@}ti“, popcorn / „floricele de porumb“, talk-show / „dezbatere la radio / televiziune“ etc.).

 Junimism

(din Junimea + -ism)

Prin junimism se în]elege modernismul culturii / literaturii rom$ne încep$nd din orizontul anului 1867, p$n@ c@tre sf$r}itul secolului al XIX-lea, datorat manifest@rilor novatoare ale societ@]ii Junimea (de Ia}i / Bucure}ti), av$nd în obiectiv educarea estetic@ a publicului-receptor prin „prelec]iuni populare“, lupta pentru unificarea limbii rom$ne literare, intrarea literaturii rom$ne în competi]ie valoric-estetic@ european@, cultivarea celui mai ales spirit filosofic }i oratoric al vremii, a spiritului critic european-occidental }i a gustului clasic, universitar-academic.

Rampa de lansare a junimismului a constituit-o revista «Convorbiri literare», al c@rei prim num@r a ap@rut la 1 martie 1867. Societatea Junimea – av$nd cinci membri fondatori: Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Teodor Rosetti }i Iacob Negruzzi – }i revista Convorbiri literare, sub conducerea lui Titu Maiorescu, s-au organizat cu un surprinz@tor spirit pragmatic / strategic pentru acel anotimp, asigur$ndu-}i de la ^nceput independen]a financiar@ printr-o tipografie proprie }i printr-o libr@rie. Chiar ^n primul num@r al revistei «Convorbiri literare», Titu Maiorescu ^ncepe s@ publice capitole din studiul care d@ noua direc]ie ^n literatura rom$n@ din deceniul al VII-lea al secolului al XIX-lea: «Despre poezia rom$n@» / «O cercetare critic@ asupra poeziei rom$ne de la 1867» (nr. 1 – 5, 7–8 / 1867). Urmeaz@ seria articolelor / studiilor maioresciene ce ]in de obiectivele strategice ale Junimii / junimismului: «Limba rom$n@ ^n jurnalele din Austria» (^n «Convorbiri literare», nr. 7 / 1868), «%n contra direc]iei de ast@zi ^n cultura rom$n@» (nr. 19 / 1868), «Dreptul public al rom$nilor }i }coala B@rnu]iu» (nr. 20 / 1868), «Direc]ia nou@ ^n poezia }i proza rom$n@» (nr. 6 / 1871), «%n contra neologismelor» / «Neologismele» (nr. 8 / 1881), «Literatura rom$n@ }i str@in@tatea» (nr. 10 / 1882), «Comediile d-lui Caragiale» (nr. 1 / 1886), «%n l@turi !» (nr. 3 / 1886) etc. Junimismul (identific$ndu-se ^n ultim@ instan]@ cu maiorescianismul), potrivit articolelor / studiilor publicate ^n «Convorbiri literare» (reluate de Titu Maiorescu ^n volumele de «Critice»), ^}i relev@ nu numai b@t@liile / victoriile de pe frontul literar, ci }i biruin]ele de pe frontul lingvistic, ^ntru ap@rarea sfintei gr@dini a limbii valahe / dacorom$ne: (1) scrierea cu alfabet latin, aplic$ndu-se principiul fonetic («punctul nostru de plecare ^n stabilirea alfanbetului rom$n... a fost regula de a scrie sonurile rom$ne cu litera latin@ corespunz@toare»; «...fiecare cuv$nt se scrie cum se pronun]@...»); (2) combaterea etimologismului; (3) ^mbog@]irea vocabularului limbii valahe / dacorom$ne lu$ndu-}i neologismele trebuitoare din limbile romanice, ^ndeosebi din limba francez@ (limba cu cel mai mare circuit planetar ^n secolul al XIX-lea); excep]ie de la regul@ fac neologismele tehnice, put$nd fi luate din orice limb@; (4) combaterea stric@torilor de limb@ (prin respingerea calcului lingvistic – traducerea literal@ a expresiilor idiomatice – }i prin ridiculizarea be]iei de cuvinte) etc. Pe frontul literar, junimismul, prin Titu Maiorescu, militeaz@ pentru autonomia artei, «implic$nd disocierea esteticului de etic, de social-politic sau de etnic, ^ntr-un cuv$nd, de orice factori ^n m@sur@ s@ duc@ la o confuzie de planuri ^n valorica judecat@ a crea]iei literare; astfel, ne g@sim ^n fa]a tezei artei pentru art@, care ^n epoc@ se confrunt@ cu teza artei cu tendin]@ de la „Contemporanul“ }i de la celelalte reviste socialiste, p$n@ la a generarea polemicii cu C. Dobrogeanu-Gherea.» (DTL, 226). Liviu Rebreanu nota – la aniversarea a 60 de ani de la apari]ia revistei-ramp@ de lansare a junimismului – c@ «st$lpii Convorbirilor literare sunt ^n}i}i st$lpii literaturii rom$ne»; este vorba, mai ^nt$i, de Titu Maiorescu }i de „trinitatea de aur a Junimii“: Eminescu – Creang@ – Caragiale, al@tur$ndu-li-se apoi: V. Alecsandri, Ioan Slavici, Barbu {tef@nescu Delavrancea, Al. Vlahu]@, }. a.
 Kigo
Prin kigo esteticienii japonezi }i speciali}tii neniponi în]eleg „ombilicul“ micropoemului-haiku în anotimp.

Kigo „este obligatoriu“ ^n haiku; «poe]ii japonezi au un glosar de elemente-kigo „despre leg@tura“ obiect–fiin]@–anotimp; «astfel cuv$ntul kasumi („cea]@“, „abur“) indic@ prim@vara, yusuzumi („r@coare de sear@“) desemneaz@ vara; ^n lista acestor cuvinte se g@se}te }i categoria gyõji, care include termeni privind festivaluri, s@rb@tori, vacan]e, obiecte asociate acestora» (VBPoe, 36).

 Kireji

(nip. kireji, „cezur@“)

Prin kireji este desemnat@ cezura din micropoemul-tanka, obligatorie (din anul 1349 încoace) între tristihurile de hokku }i distihul de tsukeku, mai precis, între silabele 17 }i 18.

Cezura este marcat@ prin cuvinte monosilabice, deoarece «screirea japonez@ nu are dec$t punctul ca semn de punctua]ie» (VBPoe, 36), ^n vremea lui Bashõ num@rul cuvintelor-monosilabic-cezurale ridic$ndu-se la 48: ya, kana, keri, ramu, shi, tsu etc. (cf. VBPoe, 37; pentru hokku }i tsukeku, infra – tanka).

 Kokoro

(nip. kokoro, „inim@“, „suflet“)

Kokoro este o categorie psiho-estetico-literar@ desemn$nd – pe de o parte – „capacitatea individului de a fi sensibil la fenomenalitatea lumii“ }i – pe de alt@ parte – „starea de spirit a hijinului“ înr@z@rindu-se în micropoem.

Este – pentru micropoemul-haiku – esen]ial@ expresia kokoro aru, „a avea spirit“. Kokoro formeaz@ al@turi de omoi („g$nduri, idei“ ce, tr@ite / sim]ite, devin jo) }i kotoba („cuv$nt, subiect, stil, materie“, ori, mai exact: „expresie / imagine poetic@“), „triada de aur“ stabilit@ de Ki no Tsurayuki (883 – 946) ^n prefa]a sa la antologia Kokinshu.

  Laitmotiv

(din germ. Leitmotiv)

Prin laitmotiv (sau leitmotiv) se în]elege o modalitate compozi]ional@ const$nd în eviden]ierea („scoaterea în panoul central“) – prin relu@ri / repeti]ie – a unei idei de baz@ dintr-o oper@ literar@ (poezie, roman) etc.

Celebr@ ^n literatura rom$n@ este }i „laitmotivarea“ plumbului ^n poezia lui George Bacovia, p$n@ la ob]inerea extraordinarei, unicei polivalen]e lirico-semantic-sincretice a acestui simbol («sicriele de plumb», «coroanele de plumb», «amorul meu de plumb», «flori de plumb», «aripele de plumb», «plumb de iarn@», «plumb de toamn@» etc.).

 Lambdacism

(din lamvda, numele grecesc al literei  / l, + suf. -ism)
Lambdacismul desemneaz@ alitera]ia ob]inut@ prin reluarea armonic@ a lui -l-, de obicei precedat de vocala de maxim@ apertur@, a, suger$nd „sinestezic“, semantic-sincretic, o form@ a fluidit@]ii.

Exemplul „clasic“ de lamdacism este dat din versurile lui Ion Barbu: «Din }etrele mari / Apari: / O, cal de val / Peste caval@ / Cu varul deasupra-n spiral@ !» (Uvedenrode de Ion Barbu – v. BJS, 63); exist@ }i alt soi de lambdacism: cu chiasmare „sonor@“ ^n capul }i ^n finalul versului, la / -al-, }i cu intercalare „onomatopeic-sinestezic@ de plutire / zbor“ (flu- / flu- / flu- < fluier, fluviu, asalt / „zbor“, radicalul euro-indian flu- trimi]$nd }i la „suflet“): «Anotimpurile noastre, ce fierbin]i / pulseaz@ ro]ile istoriei ^n sus ! / Stejarii ^}i adun@ ager, din p@rin]i, / v$rsta, desf@}ur$nd-o-n p@s@ri. Mai presus, / f$nt$nile ad$nci ne scot ^n c$mpuri / din ochiul lor c@prui de infinit ^nalt, / de-amiaz@-naripat@ ax@-n timpuri, / la fluierul fluid de fluvial asalt...» (Muntele sublimei fl@c@ri de Ion Pachia Tatomirescu – TLil, 64).

 Legea economiei de semnificant
Prin legea economiei de semnificant se în]elege „colaborarea“ sistemelor fonetic }i lexical în spiritul reducerii num@rului de sunete / silabe dintr-un semnificant, spre a se c$}tiga un anume „psiho-timp de rostire“, spre a se ob]ine o mai mare rapiditate / vitez@ de comunicare, f@r@ s@ fie afectat cumva semnificatul, „f@r@ s@ se diminueze“ sfera semantic@ a respectivului termen.

De obicei, lucrarea legii economiei de semnificant (infra: semn, semnificant, semnificat) se observ@ bine la intervale de c$teva secole; s@ lu@m – de exemplu – pelasgo-thraco-dacicul bradua, desemn$nd „ve}nic-verdele arbore“, cunoscut dup@ denumirea latineasc@, Abies alba. %n aria Pelasgo-Daciei / Dacorom$niei, bradul (Abies alba) era / este axis mundi. Aici, Cultul Bradului se relev@ dintre orizonturile culturale / civilizatorii ale anilor 10.050 – 8175 ^. H., dup@ cum atest@ „picturile rupestre“ din Pe}tera Chindiei (pe malul Dun@rii, l$ng@ Pescari, ^n amonte de Or}ova); se constituie ^ntr-o dimensiune pelasgo-dacic@ / dacorom$neasc@ a existen]ei, peste neolitic, epoca metalelor, antichitate, Evul Mediu, p$n@ ^n contemporaneitatea valahilor / dacorom$nilor ce mai cred ^n adev@rul din expresia a fi drept ca Bradul (cf. GCiv, 66; VMR, 90; EICR, II, 155; TIR, I,16 sq.). La dacii-valahi / dacorom$ni, bradul, arbore cosmic, ^mpl$t$ndu-}i v$rful ^n Primordial-Celesta Mare Ro}ie, era / este osia celor nou@ ceruri. %n onomastic@, numele sacrului arbore dacic / dacorom$nesc-arhaic, bradua / bradu, nu putea fi purtat dec$t de un b@rbat ^n]elept / falnic, demn (^n ^n]elesul de azi al expresiei drept ca bradul); aceast@ „realitate“ se certific@ din }i de dincolo / dincoace de Tabula cerat@ din 20 mai 164 d. H. de la Alburnus Maior (Ro}ia Montan@), din Dacia Aurului Ardelenilor (Dacia Arutelensis – cf. TTab, 2). %n sacre perechi de plante medicinale salmo}iene, cogaionice / sarmizegetusane, se ivesc prin milenii (cf. TZpl, I, 64 sqq.): perechea de alb-negru: Bradua / Brad (Brad-Alb – Abies alba) – *Bradila / Bradoax (rad. brad- +suf. -ila / -oax), sau *Mallaidua (din ma-, „mare“, + -laidua / -llaidua, „negru“, „lai“), Br@dil@ / Br@doac, Br@dac, Molid (Brad-Negru – Picea abies); perechea de Vir / „Yang“-Femina / „Yin“: Bradua / Brad (Abies alba) – *Braduta / Braduelida (rad. brad- + suf. -uta / -elida) Br@du]@ / Br@dili]@ (Pediculi]@ – Lycopodium clavatum); perechea de mare-mic: Bradua / Brad (Abies alba) – *Braduela / Bradutela (rad. brad / u /- + suf. -ela / -utela), Br@duel / Br@del, Br@du]el (Br@di}or – Huperzia selago).

A}adar, la 20 mai 164 d. H., dup@ cea mai veche atestare scris@ a termenului, gra]ie Tabulei cerate la Alburnus Maior (Ro}ia Montan@) , pelasgo-thraco-dacicul bradua (desemn$nd Abies alba) – rad. bradu- + -a (bhre-dh-, „v$rf, ghimpe, ]ep, col]“ – cf. REtn, 118 / 268 s.q.; BVoc, 44), se prezenta cu un semnificant trisilabic de }ase sunete / b–r–a–d–u–a / (bra–du–a). Prin lucrarea legii economiei de semnificant, dup@ exact 1326 de ani, potrivit documentului scris din anul 1490 (cf. MDlrv, 78), semnificantul a devenit monosilabic, doar din patru sunete / b–r–a–d / – desigur, prin apocopa silabei finale (-a) mai ^nt$i, r@m$n$nd o vreme bisilabicul, bra-du, probabil p$n@ pe vremea migra]iilor dintre anii 587 (anul ivirii avaro-slavilor ^n Dacia / Dacorom$nia Dun@rii de Jos) }i 896 (anul ivirii ungurilor / maghiarilor ^n Dacia / Dacorom$nia Dun@rii de Mijloc), apoi, „apocop$ndu-i-se“ }i -u, spre a se ^nf@]i}a constant, ca }i azi, de mai bine de 500 de ani. La fel se vede lucrarea legii economiei de semnificant }i ^n alte cuvinte foarte vechi din limba noastr@; avem ^n vedere mai ^nt$i pelasgo-thraco-dacicele nume de plante medicinale (^n circuit, mai ales, ^n zona Cogaionului / Sarmizegetusei) atestate (cf. TZpl, I, 86 sqq.) ^n orizontul anului 50 d. H.: Cinuboila / Cinouboila (pentasilabic) > Cimbril@ (Saturneja hortensis / vulgaris) / Cimbru (trisilabic / bisilabic); Ebustrone / Aebustrone > Baibustron > Baib / Ai; Ustron / Usturoi (Allium sativum); Curionnecum(a) > Corneci (Xanthium spinosum); Dieleia / Diel(l)eia > [elei (Celei / [el@u, M@selari]@ – Hyosciamus niger); Philophthéthela (Filof]e]ela / Filof]@]ela) / Philophthaíthela (Filof]ai]ela / Filof]@i]ela) > Firuf]@]el (Firu]$]el) > Firuf]@]ea > Firu]$]ea > Firu]@]@ > Firu]@ > Fir (sau Iarb@-Dulce – Glycyrrhiza echinata / glabra); Pegrina > B@grin (Laburnum anagyroides); Priadila > Pr@zil@ / Praz (Allium porum); Prodiarna > Pojarnu > Pojar (Sun@toare / Buruian@-de-Foc – Hypericum perforatum) etc.; la fel stau lucrurile }i cu termenii ai c@ror semnifican]i polisilabici s-au conservat ^n aria sud-vestic@, ^n latina Romei, devenind peste multe secole bisilabici / monosilabici: calcaneum > c@lc$i, caput > cap etc.
 Legend@

(lat. legenda, „ceea ce trebuie citit, nara]iune“)

Legenda este specia genului epic, în versuri sau în proz@, unde, în jurul unui „microscopic s$mbure de adev@r“, se ]es hiperbolice nara]iuni despre cauzele unor evenimente „de demult“, ori „din istorie“, sau miraculoase / fantastice, ori despre geneza / ob$r}ia unui lucru, unei fiin]e, unui fenomen etc., care se proiecteaz@ în sfere supranaturale, supermundane, intramundane, atunci c$nd acestea neap@rat apar]in „constela]iei“ vreunui mit.

A}adar legendele sunt mitologice / religioase }i istorice. Dac@ au ^n obiectiv cauzele lucrurilor / fenomenelor, se numesc legende etiologice; legendele istorice «apeleaz@ fantezist, pentru acela}i fel de explica]ii, la evenimente }i personaje reale (legende legate de luptele lui {tefan cel Mare cu turcii, de domnia lui Cuza-Vod@ etc.); o parte din legendele consemnate de I. Neculce ^n O sam@ de cuvinte sunt legende istorice» (DTL, 234); legendele hagiografice abordeaz@ vie]ile de excep]ie ale martirilor Cre}tinismului.

 Lettrism

(cf. fr. lettrisme)

Prin lettrism este desemnat@ o mi}care avangardist@ de la jum@tatea secolului al XX-lea, care consider@ – potrivit manifestului publicat de liderul s@u, Isidore Isou, în revista «Fontaine» (octombrie / 1947) – c@ «lettria (sinonim cu „lettrismul“) este arta care accept@ materia literelor, reduse }i devenite pur }i simplu ele însele (ad@ug$ndu-se sau înlocuind total elementele poetice }i muzicale) }i care le dep@}e}te, pentru a modela din blocul lor opere coerente...» (apud DTL, 235).

Aceast@ mi}care literar-avangardist@ se ^nregistreaz@ la Paris, imediat dup@ al doilea r@zboi mondial, gra]ie lui Isidore Isou (dup@ numele real: Isidore Goldstein, n@scut ^n 1925, ^n Rom$nia, ^n ora}ul Boto}ani); c@l@uzit de steaua unui Tristan Tzara, Isidore Isou }i acoli]ii s@i (Maurice Lema^tre, François Dufrêne }. a.) «proclam@ necesitatea cre@rii unei forme de comunicare poetic@ prin f@r$mi]area cuvintelor ^n litere }i silabe»; «demolarea lettrist@ a formelor de expresie n-a r@mas f@r@ ecou ^n alte domenii: pe temeiul ei a fost lansat@ „hypergraphia“, care ^ncearc@ o revolu]ie similar@ ^n domeniul artelor plastice, reduse la un stoc de pete }i semne; pe urmele lettri}tilor se ^nscriu (...) „verbophonia“, promovat@ de Arthur Petronio, mi}carea „cinquième saison“ (“al cincilea anotimp“), a lui Henri Chopin, ca }i poezia „spa]ialist@“ a lui Pierre Garnier.» (DTL, 235).

 Licen]@ (poetic@)

(lat. licentia, „permisiune de a face ceva“)

Prin licen]@ (poetic@) se în]elege abaterea inten]ionat@ a scriitorilor de la anumite norme (prozodice, morfo-sintactice, topice etc.), din convingerea c@ astfel sunt mai originali, c@ sporesc expresivitatea stilistic@ a textului etc.
 Lied

(germ. Lied, „c$ntec“)

Prin lied se în]elege o specie muzical@ a genului liric, un fel de „doin@ cult@“, o scurt@ poezie erotic@, în majoritatea cazurilor, sau o poezie religioas@, a iubirii de lumin@ divin@, ori o medita]ie asupra „}tiin]ei“ crinilor, ghioceilor, nuferilor, trandafirilor etc. de a fi, de a se înf@]i}a pururea puri, frumo}i, înmiresma]i, tineri, destinat@ viersuirii corale, ori cu acompaniament instrumental.

„Lied-textul“ este ^ntotdeauna turnat ^n tipare prozodice clasice, valorific$nd la maximum eufoniile, simbolismul fonetic, sinesteziile etc.: Câ]i nuferi din stel@rie / au fotonii-n p@l@rie...! // Câ]i nuferi – frâu la pârâu – / au luminile în brâu...! // Câ]i nuferi ning pe p@mânt, / câ]i nuferi ard în Cuvânt...! // Spre-a nunti-n oglinzi de cânt, / dat-au v@mi la ploi }i vânt...! («Medita]ie cu nuferi» de I. P. Tatomirescu – TUph, 5; v. supra – caligram@ / idem – «Lied»).

 Limbaj poetic
Prin limbaj poetic – sau artistic / beletristic – este denumit sistemul de semne descifrabile ca mesaj artistic, fiind propriu crea]iilor literare (beletristice, poetice, artistice), satisf@c$nd gusturile estetice.

Poetica ^}i revendic@ drept domeniu de cercetare limbajul poetic, ^n]eles ca «mesaj lingvistic ale c@rui elemente constituie opera de art@ (...); diferen]a principal@ dintre comunicarea lingvistic@ ^n general }i comunicarea prin limbaj poetic o putem afla ^n ierarhia diferit@ a func]iilor mesajului verbal; astfel, ^n descrierea actului comunic@rii, R. Jakobson distinge mai multe func]ii ale limbajului: referen]ial@, emotiv@ sau expresiv@, conativ@, metalingual@, poetic@ (prin care enun]ul ^n structura sa material@ e conssiderat c@ are o valoare intrinsec@), fatic@ (...); ^mprumut$nd termeni retorici, Jakobson insist@ asupra polilor metaforici }i metonimici care domin@ structura limbajului poetic; (...); deosebind „limbajul ca proz@“ }i atent la rela]ia „limbaj }i poezie“, M. Dufrenne arat@ c@ sintaxa poetic@ are o func]ie dubl@ – pe de o parte organizeaz@ semnifica]iile ca ^n proz@, iar pe de alt@ parte particip@ la expresivitate; poezia devine astfel un act de consim]ire la „fiin]a sensibil@ a limbajului, limbajul poetic fiind o manifestare a for]ei expresive a cuv$ntului...» (DTL, 238).

 Limb@ literar@
Prin limb@ literar@ se în]elege forma normat@ în aspectul cel mai îngrijit al limbii na]ionale, pe baza frecven]ei utiliz@rii anumitor forme lingvistice de c@tre vorbitorii instrui]i: academicieni, scriitori, savan]i, publici}ti }. a.

Limba literar@ nu trebuie confundat@ cu beletristica, publicistica, literatura }tiin]ifico-tehnic@, ori administrativ-juridic@ etc., de}i ea exist@ tocmai prin mul]imea de stiluri func]ionale (peste 160, potrivit statisticienilor, dar care graviteaz@ ^n jurul celor patru „nucleee“ relevate mai sus), deoarece limba literar@ se relev@ drept baz@ a acestora, constituind «un aspect fundamental al limbii comune, prin mijlocirea ei men]in$ndu-se unitatea }i corectitudinea acesteia, sistemul s@u de norme }i conven]ii, absolut necesare comunic@rii» (DTL, 238). Cea mai important@ tr@s@tur@ a limbii literare const@ ^n caracterul ei normat prin care «^}i consolideaz@ datele cele mai generale, determin$ndu-i pe vorbitori la un consens con}tient }i recunoscut ^n utilizarea ei» (ibid.). %n afar@ de aceast@ tr@s@tur@ fundamental@, ^n afar@ de faptul c@ limba literar@ viaz@ prin bog@]ia corolei stilurilor ei func]ionale, trebuie eviden]iat faptul c@ ea se relev@ ca o permanent@ „rafin@rie“, ca o sintez@ a stilurilor individuale, a graiurilor, subdialectelor }i dialectelor, fiind totu}i supus@ mereu transform@rilor ^n func]ie de dinamica social@ }i de necesitatea de a tezauriza }i de a transmite experien]a uman@ acumulat@ pe anumite segmente temporale.

 Lirism

(cf. fr. lyrisme)

Prin lirism se în]elege utilizarea într-o oper@ a categoriei estetice de liric, potrivit c@reia eul creator î}i exprim@ în opera de art@, în chip nemijlocit, reac]ia fa]@ de fenomenele lumii exterioare }i fa]@ de propriile metamorfoze interioare.

Lirismul este dominat de real, de diferen]iere }i de particularizare, exprim$nd «pasiuni ce se schimb@ de la subiect la subiect; liricul realizeaz@ ^ns@ posibilitatea de cunoa}tere spiritual@ ^nchis@ ^n el prin reflexiune }i con}tiin]@; poetul liric exprim@ numai cceea ce s-a cristalizat ^n con]tiin]a lui, singura lui constr$ngere ]in$nd de centralizarea g$ndirii ^n jurul unei tr@iri. (...) Hegel pune pentru prima dat@ explicit chestiunea raportului dintre subiectivitatea accidental@ }i forma obiectivat@, generalizat@, ^n cadrul expresiei lirice, inaugur$nd analiza eului ca intermediar ^ntre general uman }i particular, analiz@ ce va fi ad$ncit@ de to]i cercet@torii ulteriori ai lirismului: „Poezia elibereaz@, desigur, inima de aceast@ tulburare, obiectiv$nd con]inutul care o cauzeaz@, dar ea nu se opre}te la simpla desprindere din nemijlocita lui uniune cu subiectul, ci face din acest con]inut obiect purificat de orice accidentalitate a dispozi]iilor suflete}ti, obiect ^n care interiorul eliberat se re^ntoarce ^n acela}i timp liber la sine, cu con}tiin]a de sine ^mp@cat@...“» (DTL, 241).

  Lirism obiectiv
Prin lirism obiectiv este desemnat acel tip de lirism ce creeaz@ impresia c@ sentimentele, tr@irile, g$ndurile / ideile exprimate de autor exist@ „în Logos“, c@ vin „din afara“ sufletului acestuia, din afara con}tiin]ei lui, independent de acesta.

„For]$nd nota“, anumi]i critici / istorici literari vorbesc despre un anume lirism obiectiv la poe]ii ce reprezint@ clasicismul, un soi de „lirism deghizat“, sau de „lirism al m@}tilor“, ceva ^n maniera ^n care s-ar ^nf@]i}a }i ^n poezia rom$neasc@ fabulele lui Grigore Alexandrescu. %n realitate, lirismul obiectiv, ^n adev@ratul sens al sintagmei, se ive}te mai t$rziu, prin programul estetic al parnasianismului (infra). Obiectivarea nota]iilor lirice din Pastelurile lui Vasile Alecsandri se datoreaz@ esteticii parnasianismului, care-i era bine cunoscut@, direct de la Paris, de dinainte de „retragerea ^n lini}tea creatoare“ de la mo}ia-i de pe malul Siretului, de la Mirce}ti... „Lirica rolurilor“ din crea]ia poetic@ a lui George Co}buc pare a fi – dup@ cum apreciaz@ }i G. C@linescu – un fel de „rud@“ a lirismului obiectiv. Dar o veritabil@ capodoper@ a lirismului obiectiv rom$nesc se relev@ ^n Poema rondelurilor de Al. Macedonski, unde roza este simbolul esen]ializ@rii vie]ii, al sublim@rii realului, }i neasemuit motiv recurent-parnasian.

  Lirism subiectiv
Prin lirism subiectiv este desemnat acel tip de poezie a exalt@rii sentimentelor personale, în care eul, contempl$ndu-se în actul crea]iei, „al autoexprim@rii“, dob$nde}te convingerea c@ este o con}tiin]@ de temelie a tot ceea ce exist@, neg$nd c@ în baza senza]iilor sunt obiecte reale, independent de om.

Eugeniu Speran]ia observa, ^n leg@tur@ cu lirismul, c@ «subiectivitatea e tocmai caracterul esen]ial al liricei; e drept c@ sunt unele nuan]e de respectat: ^ntr-adev@r st@rile afective, sentimente, pasiuni, simple emo]ii, dac@ sunt cuprinse ^ntr-o redare narativ@ sau ^ntr-una scenic@, sunt ^nf@]i}ate nu ca proprii autorului, ci alc@tuiesc contemplarea obiectiv@ a unor st@ri subiective; avem de-a face, deci, aci, nu cu lirismul propriu-zis, nu cu lirismul pur, ci cu un lirism de proiec]iune pe care l-am putea numi }i lirism transpersonal; se poate, totu}i, spune c@ lirismul este imanent }i implicit ^n epicul primitiv }i chiar dac@ el n-ar fi izbucnit odinioar@ ^n filoane, ca vechile imnuri religioase, lente prefaceri ale gustului estetic, ale nevoii de „frumos“, filia]iunea fireasc@ a produselor culturale l-ar fi elaborat, chiar }i pe alte c@i, }i ni l-ar fi oferit ^n formele explicite }i categorice de azi» (SpPoe, 145). Clasicismul }i romantismul cultiv@ un lirism desciptiv / discursiv. Dar b@t@lia pentru marele lirism, sau lirismul subiectiv, pur, se declan}eaz@ gra]ie simbolismului, triumf$nd ^n perioada interbelic@ prin expresionism }i ^n cea dintre al doilea r@zboi mondial }i Revolu]ia Rom$n@ Anticomunist@ din Decembrie 1989, gra]ie genera]iei resurec]iei poetice din 1965 – 1970, gra]ie reprezentan]ilor modernismului resurec]ional, sau ai paradoxismului; «trec$nd de la lirismul transpersonal la cel al sentimentalit@]ii personale }i subiective, poezia liric@ ^}i continu@ apoi ^nflorirea tinz$nd s@-}i generalizeze caracterul, dep@}ind personalitatea ^ngust@ a unui individ particular; (...); interioritatea devine treptat o gravita]ie spre universalitatea sufletului omenesc, spre ceea ce s-ar putea numi un „subiectivism universal }i absolut“; ddac@ o astfel de poezie nu e ^nc@ realizat@ – scria, ^n 1972, Eugeniu Speran]ia –, sunt semne }i sunt argumente care o arat@ ca apogeu al lirismului viitor; pe aceast@ raz@, spre aceste z@ri ale lirismului pur se orienteaz@ evolu]ia tuturor artelor...» (SpPoe, 146).

 Lirosofie

(din lir@ + filosofie)

Prin lirosofie este desemnat@ – mai mult dec$t o „filosofie / în]elepciune a lirei“ – întreaga priveli}te a fiin]ei din orizontul cunoa}terii metaforice.

Pentru creatorul valah / dacorom$n, „etalonul“ de lirosof –dup@ cum eviden]ia }i criticul literar, Vl. Streinu (v. «Lirozofie sau doctrina lirei», în SPcl, IV, 49 – 52) – poate fi aflat ^n Lucian Blaga, unul dintre cei mai mari filosofi }i poe]i din secolul al XX-lea.

 Literatur@

(cf. fr. littérature)

Prin literatur@ este desemnat – de prin secolul al XVIII-lea încoace – ansamblul crea]iilor dintr-o limb@ aflate, bineîn]eles, sub pecetea artei cuv$ntului, av$nd deci un indiscutabil caracter estetic.

%n acest ansamblu de crea]ii literare sunt dou@ compartimente; unul este al literaturii culte – ca totalitate a crea]iilor din patrimoniul na]ional, datorate scriitoriilor de talent / geniu; cel@lalt, al folclorului literar (supra), se afl@ ^n temelia literaturii culte a unui popor.

 Litot@

(gr. litotes, „simplitate“)

Prin litot@ se în]elege procedeul stilistic prin care, apel$ndu-se la nega]ie sau atenuare, este pus@ în lumin@ o idee, o emo]ie etc.

A fost cultivat@ ^ndeosebi litota eufemistic@, din antichitatea lui Vergiliu (ce, pentru „neam aprig“, g@se}te litota: Non tarda gens / Un neam ce nu-i z@bavnic), p$n@ dincoace de evmezimea cronic@reasc@: «Fost-au acest {tefan-Vod@ om nu mare de stat...» (Gr. Ureche).

 Manierism

(cf. fr. manierisme)

Prin manierism este desemnat conven]ionalismul stilistic, pasti}area / autopasti}area procedeelor literare, schematismul, artificialul etc., conduc$nd la lipsa de originalitate, aidoma celor din perioada de dup@ Rena}tere (numit@ }i epoca manierismului), ori – ca în poeticile din secolul al XX-lea – cultivarea unor elemente / motive care conduc la tulburarea / dezintegrarea unui sistem.
 Manifest

(lat. manifestus, „ceea ce poate fi prins cu m$na“)

Prin manifest se în]elege o proclama]ie, o declara]ie public@, prin care un lider – literar / artistic, }tiin]ific, politic }. a. –, ori o grupare (literar@ / artistic@, }tiin]ific@, politic@ etc.), î}i expune programul cu principiile c@l@uzitoare / directoare, cu metodele / instrumentele de lucru, eviden]iind }i raporturile „revolu]ionare“ angajate cu tradi]ia, sau cu celelalte elemente de avangard@.

Literatura universal@ cunoa}te o imens@ „bog@]ie de manifeste literare“, incluz$nd, desigur, «Fondazione e Manifesto del Futurismo» / «%ntemeierea }i manifestul futurismului» (1909) }i «Manifesto futuristo dell'acropittura» / «Manifest futurist al acropicturii» (1943), ambele semnate de liderul mi}c@rii, F. T. Marinetti; «Manifeste du surréalisme» / «Manifestul suprarealismului» (1924) de André Breton ce revine – ^n 1930 – cu «Second manifeste du surréalisme» / «Al doilea manifest al suprarealismului» etc. %n literatura rom$n@, de un interes aparte se bucur@ – ^n mai 1985 – }i unul dintre manifestele paradoxismului, Fragmente din scrisoarea-r@spuns a unui poet dacorom$n c@tre domnul Cantemir sau Enciclopedicus – ianuarie 1985, Timi}oara, Dacorom$nia; „fragmentele“ au fost publicate ^n num@rul din luna mai, 1985, ^n revista londonez@, Convergen]e Rom$ne}ti / Romanian Convergences Periodical of Romanian Culture and Civilisation, cu generoasa prezentare a directorului publica]iei, dr. C. Michael-Titus: «Public@m aici textul unui manifest literar care a fost pus ^n circuit ^n Rom$nia, de c@tre poetul Ion Pachia Tatomirescu, cu ocazia lans@rii plachetei sale de versuri intitulat@ Peregrinul în azur. Prezentat sub forma personal@ de scrisoare }i plasat ^n contextul romantic-istoric al culturii rom$ne, acest manifest este interesant nu numai pentru c@ exprim@ orientarea literar@ a unei noui genera]ii, dar }i pentru c@ arat@ ^n acela}i timp }i liniile precise ale drumului apucat de literatura rom$n@ de azi.» (MTNG / TScr, 40). Reproducem din «Bomba cu neuroni» (1997), textul integral al manifestului: Duminica Poemului. ...Sunt / e}ti – cum se spune – idealul meu receptor, în diminea]a zilei a zecea. {tii bine, Enciclopedicule, semantismul sincretic vectorizat de cele zece raze, t@ind în echisectoare Unitatea, Soarele de Andezit, acolo, la Sarmizegetusa, în creierul Muntelui, spre a re-na}te Spirala cu Nou@ Ceruri, încre]ind Genunea, cu El între cele dou@ limbi ale Balaurului Cosmic, între marele „vir“, Samasua / Samo}, Soarele-Mo} / Tat@l-Cer – materia perfect@, dar îmb@tr$nit@, „care nu mai poate“ –, }i micul „vir“, Fiul, So-Ares (Soare-T$n@r / R@zboinic) – materia tot perfect@, puternic@, t$n@r@, ori cu El al@turi de Ea, Utya, Spuma Laptelui / Luna, Sora Soarelui / Cunoa}terea Absolut@, Cr@iasa / Regina Lumii, Cos$nzeana / Dochiana, a Lumii Mireas@, nestemata din coada balaurului, Steaua Ursului, dup@ r@sbotez@ri, materia t$n@r@ }i imperfect@, tulbur$nd la nou@ nunt@, mereu nou@ nunt@...! Sun@ ca o invita]ie în „duminica Poemului“. Bomba cu neuroni – ca în marile clipe de pace }i de judecat@ ale Cosmosului – este deja gata; a}a c@ }i eu, în aceast@ a zecea diminea]@, sunt în plin@ duminic@...