Ion pachia tatomirescu I dum



Yüklə 2,21 Mb.
səhifə7/26
tarix06.05.2018
ölçüsü2,21 Mb.
#41670
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   26

 Epigonism

(lat. epigonus / gr. epigonos, „urma} nedemn“, „st$rpitur@“)


Prin epigonism, într-o cultur@ / literatur@, se în]elege faptul c@ genera]iile creatoare ale prezentului nu se pot ridica valoric la nivelul, ori peste nivelul înainta}ilor.
 Epigram@

(lat. / gr. epigramma, „inscrip]ie“)


Epigrama – ca specie a genului liric – este o microsatir@ turnat@ în tiparul unui catren, s@ge]ile sale (mai mult ori mai pu]in pi}c@toare, sau chiar muiate în venin de viper@), ]intind tr@s@turile negative ale unei importante personalit@]i politice, culturale etc., ori pe cele ale anumitor p@turi / categorii sociale, institu]ii, care faciliteaz@ injusti]ia, corup]ia, mafia etc., fine]ea ironiei, poanta final@, proiect$ndu-se mai totdeauna în perimetrul înaltei civilit@]i.

Epigrama a fost cultivat@ din antichitate p$n@ ^n prezent; ^n „decada de aur“ a epigrami}tilor valahi se ^nr@z@resc: Anton Pann, Gr. Alexandrescu, I. L. Caragiale, Cincinat Pavelescu, G. Top$rceanu, Al. O. Teodoreanu, Tudor M@inescu, Maliu Bogoe, Mircea Micu }i Efim Tarlapan. Pentru a ilustra specia, spicuim c$teva epigrame; o }tire din presa anului 1939, ^i prilejuie}te epigramistului timi}orean, Maliu Bogoe, o notabil@ epigram@, pe care o afl@m ^n volumul «Flori }i spini»: «...%n ora}ul Meldan din Anglia se caut@ „un specialist pentru distrugerea }obolanilor...“: De-ar da Englezii-at$]ia bani, / %nc$t s@-}i v$nd@ chiar }i ]ara, / Speciali}ti în }obolani, / N-or mai g@si ca-n Timi}oara. (BFls, 17); ^n volumul «La ]int@» (1979), publicat de acela}i autor, ^n 1979, se afl@ o alt@ epigram@ nostim@: «Unui prieten poet, care citind volumul meu de epigrame Flori }i spini mi-a trimis o epigram@, unde spune: „Florile n-au mirosit, / Spinii nu m-au ^n]epat...“: Nu te-n]epar@ spinii mei, / Observ }i eu – dar gluma, las@ – / S@ }tii c@ nu-se de vin@ ei, / Ci pielea c@-i at$t de groas@...» (BL], 10); epigramistul de Chi}in@u, Efim Tarlapan, public@ peste Prut, ^n 1999, un volum de veritabile «Stihuri mar]iale»: S@raci }i goi, ca adev@rul, / Ar fi tr@it în rai o via]@, / De-ar fi costat }i-acolo m@rul / c$t cost@ azi, la noi, în pia]@... («Adam }i Eva» – TSm, 31); Cobor$nd din pom, macacul, / A dat la p@m$nt copacul, / {i, f@c$nd din el h$rtie, / Scrie... («Evolu]ie» – TSm, 44); De ce neîngropat el zace ? / Mi-au spus-o ru}ii, cre}tine}te – / L-ar îngropa, c@ au mijloace, / Dar glia rus@ nu-l prime}te... («Lenin ^n mausoleu» – TSm, 47); [ara mea, romano-daca, / Ar@ ]arina cu vaca; / Are boi, dar permanent / Sunt ale}i în parlament. («Paradox» – TSm, 21) etc. Din „r@d@cina pivotant@“ a epigramei se desprind }i „dou@ r@g@lii / r@g@liene“ importante: epitaful }i (dup@ modelul autoportetelor) autoepigrama; pentru ilustrarea acestor subspecii epigramatice, apel@m la volumul „inedit“, «Academia Aricilandian@», de Ion Pachia Tatomirescu: Pe-al meu morm$nt zac multe oale sparte / c@ doar de viespi în via]@-avusei parte ...! («Epitaful epigramistului Ioan Viespan»); Demult, mi s-a încredin]at o ram@: / am at$rnat-o între stele,-acolo, sus, / crez$nd c@..., printr-o bun@ epigram@, / în ram@ am s-ajung..., dar v@d c@ nu-s / (c@-n ea e altul, cel mai pre-supus...) ! («Autoepigram@»).


 Epilog

(lat. epilogus „concluzie“ / fr. épilogue)


Epilogul este o „l@murire succint@“ din finalul unei opere literare, ce are menirea de a releva „ultimele consecin]e ale desf@}ur@rii epice“.

%n teatrul antic, epilogul era o alocu]iune versificat@ prin care autorul / actorul, la sf$r}itul reprezenta]iei, aducea mul]umiri publicului, f@c$nd c$teodat@ }i unele considera]ii asupra subiectului piesei, asupra impresiilor ce le-ar fi putut l@sa piesa ^n r$ndurile spectatorilor; astfel de epilog se ^ncheia totdeauna cu formula consacrat@: Vos valete et plaudite, cives ! / Fi]i s@n@to}i }i aplauda]i, cet@]eni !. %n retoric@, epilogul desemna partea final@ a unui discurs, ce con]inea „rezumatul“ / „concluziile“ oratorului }i frazele de captatio benevolentiae.



%n literatura rom$n@, epiloguri interesante se afl@ ^n literatura patristic@, la A dou@zeci }i patra convorbire duhovniceasc@ de Sf$ntul Ioan Cassian: «%ntr-o astfel de dezbatere a gr@it fericitul Avraam despre ob$r}ia, ca }i despre lecuirea am@girilor noastre }i, pun$nd oarecum sub ochii cuget@rii noastre cursele pe care ni le ^ntinsese diavolul, a aprins ^n noi dorin]a pentru adev@rata mortificare, dorin]@ care credem c@ trebuie s@-i ^nfl@c@reze pe to]i. {i pe toate acestea le-am expus ^ntr-o form@ nu tocmai ^ngrijit@; }i dac@ a slovelor mele cenu}@ c@ldu]@ a acoperit ^n]elesurile pline de foc ale Convorbirilor cu cei mai de seam@ p@rin]i, totu}i, socotim c@ trebuie s@ topeasc@ }i din ghea]a multor ce, ^ndep@rt$nd ^nveli}ul cuvintelor, vor binevoi s@ trezeasc@ la via]@ adev@rurile cuprinse ^n ele. Acest foc, o, Sfin]i Fra]i, pe care Domnul a venit s@-l trimit@ pe p@m$nt }i pe care-l vrea foarte arz@tor, l-am trimis c@tre voi nu ^n@l]at p$n@ ^ntr-at$t de duhul ^nfumur@rii, ^nc$t s@ aprind prin acest adaos de c@ldur@ ]elul vostru }i a}a fierbinte, ci pentru ca s@ fie }i mai mare autoritatea voastr@ ^n fa]a fiilor, dac@, ^ntr-adev@r, ceea ce voi ^n}iv@ propov@dui]i, nu cu sim]ul mort al cuvintelor, ci cu exemplul viu, este ^nt@rit }i prin ^nv@]@turile vechilor }i vesti]ilor p@rin]i. R@m$ne ca de-acum, dup@ ce-am fost h@r]uit de primejdiile mari ale furtunii, adierea duhovniceasc@ a rugilor voastre s@ m@ duc@ ^n portul cel foarte sigur al t@cerii.» (CDCD, 52 sq.); la poemul Via]a lumii de Miron Costin: «Mul]i au fostu }i mul]i suntem }i mul]i te a}teapt@; / Lumea din primenéle nu s@ mai de}teapt@. / Orice este muritoriu cu vremea s@ petrece / (...) / M$ine treci }i te petreci cu mare m@hnire, / %n lut }i ^n cenu}@ te prefaci, o, oame, / %n viierme, dup@ care te afli ^n putoare, / Ia aminte dar@, o, oame, cine e}ti pe lume, / Ca o spum@ plutitoare r@m$i f@r@ nume. / Una fapta, ce-]i r@m$ne, buna, te l@]e}te / %n ceriu cu fericire ^n veci te m@re}te.» (Ant, I, 18); la romanul Ciocoii vechi }i noi de Nicolae Filimon: «... Acest so] fericit era Gheorghe, fostul v@taf de curte al postelnicului Andronache Tuzluc; era acel june m@rinimos ce l-am v@zut sacrific$ndu-se ca s@ scape pe st@p$nul s@u de s@r@cie }i de ru}ine. /... / C$t despre juna sa so]ie, ea este frumoasa Maria, fata banului C..., care, de}i iubise pe Gheorghe cu mult@ pasiune, dar preferase moartea, dec$t o fericire trec@toare }i dob$ndit@ prin c@lcarea ^ndatoririlor sale de bun@ fiic@; suferin]ele }i disperarea ei erau acum r@spl@tite de ajuns.» (Epilog Din opincar, mare sp@tar); la ciclul poematic arghezian, 1907 peizaje: «Au c$}tigat ciocoii r@zboiul lor cu ]ara / {i s-au ales plugarii cu mor]ii }i ocara. / ... / A}a, pe ne}tiute, pe la un miez de noapte, / R@spunde din bordeie alt nou@ sute }apte, / Mai chibzuit, mai cr$ncen, nu l$nced ca o turm@, / S@ nu cumva s@ fie, vede]i, }i cel din urm@. // C@ poate }i armata ^n slujb@ la ciocoi, / Trezit@ la dreptate, s@ fie-atunci cu noi.» (Epilog ArV, I, 529 / 531) etc.
  Episod

(cf. fr. épisode < gr. epeisodion – „ceea ce vine din afar@“)


Prin episod se în]elege o parte dintr-o oper@ literar@, circumscris@ unei singure situa]ii, sau o ac]iune secundar@ / incident@, accesorie principalei ac]iuni dintr-un basm, poem eroic, roman, dintr-o epopee, dram@, tragedie etc.

%n tragedia antic@, episoadele erau ^ncadrate ^ntre c$ntecele corale, ultimul episod fiind numit exod. Modernitatea percepe episodul ca temporar@ / marginal@ ac]iune (de unde }i atributul episodic), cu oarecare independen]@ fa]@ de ac]iunea central@, av$nd adeseori rolul de a-i sublinia sensurile.



Personaj episodic este eroul cu apari]ie temporar@, ^ntru sus]inerea ac]iunii protagonistului.

%n epica folcloristic@, episodul desemneaz@ un moment / }ablon din serie, put$nd avea chiar circuit ^n mai multe balade, basme, pove}ti etc.

%ntre episoadele memorabile din capodopera romanesc@ a realismului rom$nesc, Ion, de Liviu Rebreanu, men]ion@m pe cel al ^mbr@]i}@rii p@m$ntului de c@tre protagonist (^n capitolul «S@rutarea»), pe cel referitor la cearta dintre ^nv@]@torul Herdelea }i preotul Belciug (episod extins – ^ncep$nd cu «Copilul» – pe mai multe capitole) etc.
  Epitet

(lat. / gr. epitheton „ceea ce este ata}at“; cf. fr. épithète)


Epitetul este figura de stil ce se relev@ pe l$ng@ o parte de vorbire ca element lexico-morfo-sintactic, dar neap@rat produc@tor de catharsis, de valoare estetic@.

Tudor Vianu observa ^n leg@tur@ cu aceast@ figur@ de stil c@: (1) «vechile tratate de retoric@ ne asigurau c@ epitetul este ^ntotdeauna un adjectiv ^n func]ie de atribut», astfel de defini]e fiind «^ns@ incomplet@ }i prea str$mt@»; (2) «dac@ atributul adjectival are, f@r@ ^ndoial@, puterea de a exprima unul din aspectele caracteristice ale obiectelor, ca }i sentimentele cu care le ^nt$mpin@m pe acestea, nu este mai pu]in adev@rat c@ limba st@p$ne}te mijlocul de a ^nf@]i}a }i caracteristicile ac]iunilor, ^mpreun@ cu sentimentele pe care acestea ni le provoac@; epitetele pot determina un substantiv, dar }i un verb; din r$ndul epitetelor fac deci parte nu numai adjectivele, dar }i toate acele p@r]i de cuv$nt sau de fraz@ care determin@ substantivele }i verbele prin ^nsu}iri ^nregistrate de fantezia }i de sensibilitatea cititorului, adic@ prin ^nsu}iri estetice; nu sunt, prin urmare, epitete, determin@rile lipsite de valoare estetic@; ^n versurile lui Eminescu: Calu-i alb, un bun tovar@}, / %n}euat a}teap-afar@ («Povestea teiului»), în}euat nu este un epitet, pentru c@ el exprim@ numai o determinare necesar@ pentru ^n]elegerea ^mprejur@rilor narate de poet, dar adjectivul alb are valoarea unui epitet, deoarece adaug@ o precizare de care ^n]elegerea faptelor se poate dispensa, dar pe care ^nchipuirea }i-o reprezint@; (...) nu sunt epitete determin@rile care ^ntocmesc, ^mpreun@ cu determinatele lor, unit@]i indisolubile, ca ^n exemplele: cu}me frigiene, salcie pl$ng@toare, covor persan, p$nz@ de p@ianjen, repaos de veci, înger de paz@ etc.» (VSS, 144 sq.). Desigur, frigiene, pl$ng@toare, persan, de p@ianjen etc. nu sunt epitete deoarece la eliminarea atributelor respective constat@m c@ «modific@ no]iunea exprimat@».

[in$nd seama «de toate aceste limit@ri», Tudor Vianu d@ o mai bun@ defini]ie dec$t cele din toate tratatele veacului s@u: «...epitetul este acea parte de vorbire sau de fraz@ care determin@, ^n lucrurile sau ac]iunile exprimate printr-un substantiv sau verb ^nsu}irile lor estetice, adic@ acelea care pun ^n lumin@ felul ^n care le vede sau le simte scriitorul }i care au un r@sunet ^n fantezia }i sensibilitatea cititorului.» (VSS, 145).

Abord$nd «categoriile epitetului ^n poezia lui Eminescu», Tudor Vianu eviden]iaz@: (1) o clas@ a epitetelor substantivelor, ^ntre care }i adjectivul gerunzial: turbarea lui a leului – fugind@ («Amorul unei marmure»), r$z$ndul t@u delir (ib.), vibr$nda jale («La morm$ntul lui Aron Pumnul»), lira vibr$nd@ («La Heliade»), umbre suspin$nde («Misterele nop]ii») etc. (aceste tipuri de epitete disp@r$nd din lirica eminescian@ de dup@ 1869); ori rezultat dintr-un substantiv: fruntea-i copil@ («Speran]a»), basmele copile («Memento mori»), m$na însceptrat@ etc.; sau epitetul-atribut-substantival-prepozi]ional / genitival: s$nu-i de crin («Speran]a»), haina-i de granit («%mp@rat }i proletar»), bra]e de z@pad@ («Strigoii»), p@durea de argint («C@lin»), r$uri în soare, («Floare albastr@»), demoni cu ochi mari («Venere }i Madon@»), p@re]i cu colb («Cuget@rile s@rmanului Dionis»), oceanul cel de ghea]@ («De c$te ori iubito...»), oceanele-nfinirii («Memento mori») etc.; (2) o clas@ a epitetelor verbului (adverbul }i locu]iunile adverbiale), clas@ bogat reprezentat@: se-ncovoaie tainic («O c@l@rire ^n zori»), silfele vin jalnic («La Heliade»), c$nt$nd vesel }i u}or («De-a} avea...»), lucesc ad$nc himeric («Luceaf@rul»), vorbe}ti pe în]eles (ib.), se întinde vulture}te («Scrisoarea III») etc.; (3) o clas@ a epitetelor-apozi]ii, nume predicative, atributive contrase-n construc]ii gerunziale: «Ochii, stele negre, ^ntuneca]i sclipeau» («Povestea magului c@l@tor ^n stele»), «O stea, vultur de aur» (ib.), «luna, o clo}c@ rotund@ }i gras@, / Merge pe-a cerului aer moale...» («Mitologicale»); «Spusa voastr@ era s$nt@ }i frumoas@» («Epigonii»), «Nici o sc$nteie-ntr-^nsul nu-i candid@ }i plin@» («%mp@rat }i proletar»); «A} fi frunz@, a} fi floare, a} zburare / Pe-al t@u s$n gem$nd de dor» («O c@l@rire ^n zori») etc.

%ntre «categoriile estetice ale epitetului», se re]in ^n primul r$nd epitetele apreciative («umbra m@rea]@» – La morm$ntul lui Aron Pumnul; «inimi b@tr$ne, ur$te» – Epigonii etc.) }i epitetele evocative (morale / fizice: «veselul Alecsandri» – Epigonii; «pl@cerile }irete» – Povestea magului c@l@tor în stele; «ura cea mai crud@» – Rug@ciunea unui dac; «luna argintie» etc.); mai exist@: epitet ornant („generalizator“: lumea-i vesel@ }i trist@; via]@ amar@ etc.), epitet individual («fulgerul ne-ndur@tor al coasei»), epitet antitetic / oximoronic («lumin@ / iubire dureros de dulce»), epitet cromatic («copacii albi, copacii negri», «amurg violet», «ninge gri» – din poezia lui Bacovia) etc.
 Epizeuxis
Epizeuxis ca figur@ de stil este o repeti]ie gramatical@ const$nd în reluarea unui cuv$nt f@r@ a ]ine seama de vre-o „topic@ specific@“.

(De exemplu, repeti]ia simbolului-element-fundamental-al-lumii, „p@m$nt“: «P@m$ntul suie-n temple,-n piramid@, / ^n galaxii de ancore cu lun@, / c-o lume ^nroindu-se nebun@,-n / buimac@-naintare de omid@... // Celesta mare ro}ie-}i adun@ / un gordian de specii pentru crid@, / un gordian }i pentru zona-i vid@ – / spa]iu }i timp n@sc$ndu-se-mpreun@... // Oric$t s-arat@ de integru cerul / }i-oric$t ar face lumea noastr@ unde, / p@m$ntul ne ^nal]@, ori ne-ascunde... // El ni-e st@p$n ori^ncotro }i-oriunde – / p@m$ntul, împ@ratul negru, lerul / topindu-}i, nun]ii cosmice, tot fierul...» – Sonetul Negrului %mp@rat sau psalmul elementului P@m$nt de Ion Pachia Tatomirescu / TUph, 47).


 Epoc@ / perioad@ literar@

(cf. fr. époque / période littéraire)


Prin epoc@ / perioad@ literar@ este desemnat un segment temporal (cuprinz$nd – neap@rat – de la mai mult de un deceniu de „a}ezare“, de „sedimentare“, de „recristalizare“ social-cultural@ / spiritual@, p$n@ la patru / cinci decenii }i chiar mai mult) din spirala ontic@ a literaturii unui popor, segment ale c@rui capete sunt marcate de puternice seisme sociale (r@zboaie, revolu]ii, schimb$nd întotdeauna vechiul regim / registru social-existen]ial al poporul respectiv, determin$nd muta]ii în baz@ }i, fire}te, în suprastructur@) }i de pecetea stilistic@ a unui curent cultural / literar, ceea ce nu exclude – în „planul secund“ – co-existen]a altor curente literare, culturale etc.

Nejustificat, concepte ca epoc@ / perioad@ literar@, genera]ie literar@ etc. lipsesc din dic]ionarele de idei literare, de termeni literari etc. (cf. MDil, DTL), de}i se opereaz@ curent cu aceste no]iuni, fie ^n ^nv@]@m$ntul universitar }i preuniversitar, fie ^n presa de specialitate.

Periodizarea genera]ionist@ (1985). %n «Literatura rom$n@ contemporan@», I, din 1995, Lauren]iu Ulici public@ }i o «Introducere», scris@ ^n anul 1985, unde eviden]iaz@ faptul c@ «nu avem un criteriu absolut conving@tor pentru o periodizare a literaturii – „genera]ia biologic@“, „genera]ia de crea]ie“, „promo]ia“, ori „^nainte de 1900“, „dup@ 1900“, „antebelic@“, „interbelic@“, „postbelic@“ etc., sau chiar „veche“, „premodern@“, „modern@“ }i „contemporan@“, fiind fiecare, ^ntr-o anume m@sur@, criterii discutabile – cu at$t mai dificil@» p$r$ndu-i-se «g@sirea unuia pentru ordonarea materiei literare din interiorul unui fragment istoric, al unei perioade, cum ar fi, de pild@, „literatura contemporan@“» (ULrc, I, 10), referindu-se, desigur, la segmentul temporal dintre anii 1945 }i 1985 / 1995; a observat }i „un pseudo-criteriu“, impus de tradi]ia istoriografic@, «^mp@r]irea pe genuri: „poezie“, „proz@“, „dramaturgie“ etc.» (ibid.). Totu}i, Lauren]iu Ulici este convins c@ «^n conformitate cu modelul de periodizare a literaturii pe genera]ii, iar, ^nl@untrul acestora, pe promo]ii decenale, tabloul cronologic al literaturii rom$ne moderne ar ar@ta ^n felul urm@tor, ^ncep$nd de ast@zi, spre origini»: 1. genera]ia postbelic@ sau (dup@ cum zice, cu o sintagm@ neinspirat@), genera]ia „reflexului condi]ionat“, «cu promo]iile 80, 70 }i 60», «cuprinz$nd scriitori debuta]i }i afirma]i ^ntre 1956 }i 1986» (c$t }i «promo]ia reformat@»), ceea ce, pe segment temporal, ^nseamn@ „literatura contemporan@“, la care se refer@ titlul; 2. genera]ia r@zboiului sau a „r@scrucii“, «cu promo]iile 50, 40 }i 30, cuprinz$nd scriitori debuta]i }i afirma]i ^ntre 1926 }i 1956» (ULrc, 11); 3. genera]ia interbelic@ sau a „unit@]ii“ «cu promo]iile 20, 10 }i 90 (sec. XIX), cuprinz$nd scriitori debuta]i }i afirma]i ^ntre 1896 }i 1926»; 4. genera]ia marilor clasici «cu promo]iile 80, 70 }i 60, din veacul anterior, cuprinz$nd scriitori debuta]i }i afirma]i ^ntre 1856 }i 1886»; 5. genera]ia patruzecioptist@, «cu promo]iile 50, 40 }i 30, cuprinz$nd scriitori debuta]i }i afirma]i ^ntre 1826 }i 1856.» (ULrc, I, 12). Se observ@ u}or c@ periodizarea „genera]ionist-promo]ionist@“ a lui Lauren]iu Ulici este marcat@ din planul istoriei poporului rom$n de marile seisme sociale – r@zboaie / revolu]ii: revolu]ia lui Tudor Vladimirescu din 1821, revolu]iile burghezo-democratice din 1848, „r@zboiul de independen]@“ din 1877, r@scoala din 1907, primul r@zboi mondial, al doilea r@zboi mondial etc., care au antrenat }i ^n perimetrul literaturii genera]ii („valuri“), „promo]ii“, „curente“ etc.

O periodizare „interdisciplinar@“ (preistorie, mitologie, lingvistic@, „religii ale paleoliticului, ale mezoliticului }i ale neoliticului“, istorie, Zalmoxianism, literatur@, Cre}tinism etc.). O „temeinic@“ periodizare a literaturii pelasgo-thraco-dace, sau valahe / dacorom$ne (rom$ne), „de la origini“ }i p$n@ la Revolu]ia Anticomunist@ Rom$n@ din Decembrie 1989, nu se poate face dec$t ^n „mod interdisciplinar“, nel@s$nd nimic „^n afar@“ din ceea ce se constituie ^n „art@ a cuv$ntului“, parte integrant@ a spa]iului nostru spiritual, bipolarizat de Matca sacrului fluviu, Dun@rea, }i de sf$ntul nostru Munte, Cogaion, din Carpa]ii Sarmizegetusei (fosta str@lucitoare capital@ a Daciei, distrus@ de „hoardele“ armate imperial-romanice ale lui Traian, ^ncep$nd din anul 106 d. H.).



(1) Epoca arhaic@ (8175 – 1600 î. H.), ori perioada cogaionic-politeist@ }i henoteist@, sau prezalmoxian@. Este cea mai ^ntins@ }i cea mai ^nce]o}at@ epoc@. Dup@ subperioada (8175 – 7000) mitotextului hierogamiei Tat@lui-Cer / Samasua („Mo}ul-Soare“) }i Mumei-P@m$nt (Dachia), incizat pe o }lefuit@ falang@ de cal („sanctuar la purt@tor“), descoperit@ pe malul st$ng al Dun@rii, la Cuina-Banat (Rom$nia), se relev@ o subperioad@ (7000 – 5300) a Statuetei Scrise a lui Samasua (Soarele-Mo} / Tat@l-Cer) de la Ocna-Sibiului (Rom$nia), dat$nd din orizontul aanului 7000 ^. H. %n aceast@ subperioad@, Pelasgo-Dacii din Alutuania / Oltenia (Rom$nia) inventeaz@ secera din corn de cerb «cu din]i de silex». La „ultima“ transgresiune a M@rii Getice / Negre, apele-i p@trund pe gurile Dun@rii, peste C$mpia Rom$n@, p$n@ la confluen]a cu Oltul / Jiul, iar ]inuturile joase }i v@ile Dunogaetiei / Dobrogei etc. sunt submerse; din aceast@ cauz@, ^n aria submers@ nu exist@ urme ale pelasgo-culturii Turda}-Vincea; de la pelasgo-cultura Cri} „se trece“ direct la culturile central-pelasgo-dacice de dup@ orizontul anului 4600 ^. H. / 3575 E. V.: Boian, V@dastra, Hamangia, Gumelni]a etc. %n subperioada scriselor t@bli]e rectangulare }i a T@bli]ei-Soare de la T@rt@ria-Rom$nia (5300 3400 î. H.), ^ncep s@ ^nfloreasc@ multe centre pelasgice / valahice carpato-dinarice ale metalurgiei cuprului }i aurului (cf. GCiv, 143), cele mai vechi centre din ^ntreaga lume. Pelasgia (Dacia / Thracia) / Valahia (Dacorom$nia) furnizeaz@ Europei primele “piese” de cupru (cf. GCiv, 62). Pe la anul 5435 ^. H., Pelasgo-Dacii din Ardeal-Rom$nia perfec]ioneaz@ „secera din corn de cerb cu din]i de silex“, transform$nd-o ^n marea secer@ curbat@ din cupru, cu dubl@ func]ie: arm@ de ap@rare }i unealt@ agricol@. Potrivit T@bli]ei-Soare de la T@rt@ria-Rom$nia }i altor t@bli]e cu scriere arhaic-pelasgic@ / valahic@, Dacia are aspectul statalit@]ii henoteist-zalmoxiene, sau al „prim-statului de tip papal“. %n orizontul anului 5300 ^. H., dup@ aproape trei milenii de evolu]ie, Pelasgia / Valahia „arhaic@“ are o societate complex@, cu o clas@ preo]easc@ foarte bogat@ / puternic@ (direct-propor]ional@ cu droaia de zeit@]i), cu v$n@tori-culeg@tori, cu p@stori, cu agricultori, cu produc@tori de unelte (de la cele de lupt@ / v$nat, prad@, p$n@ la cele de cult, de p@storit etc.), cu confrerii r@zboinic-religioase etc. Pelasgii formeaz@ «aglomer@ri de popula]ie adesea reprezentate de mici a}ez@ri urbane» (GCiv, 61). Folosesc scrierea. Limba pelasg@ / valah@ este destul de evoluat@, asigur$nd comunicarea „celor mai profunde g$nduri / idei, sentimente“ etc. ale universului uman din acest orizont cultural. Muntele sf$nt, Cogaionul, ^i atrage, ^i une}te }i ^i ocrote}te prin jertfele periodice, ^ndeosebi, prin jertfele regilor-zei (^mbunarea divinit@]ii fiind ^n func]ie de calitatea jertfei). Se accentueaz@ diferen]ele dintre „centru“ }i „margine“ / „periferie“. %n „panoul central“ de credin]e / idei religioase din Cogaion se relev@ puternicul cult al lui Samasua (Soarele-Mo} / Tat@l-Cer), f@c$nd „pereche“ cu Muma-P@m$nt / Dachia, }i puternicul cult al lui Sa-Ares (Soare-T$n@r / R@zboinic), f@c$nd „pereche“ cu Dochiana / Luna („Sora Soarelui“ / „Spuma Laptelui“). Regele-zeu este ^ntruparea pe p@m$nt, printre Dax / Daci a divinit@]ii fundamentale, a lui Samasua / Samo} (Soarele-Mo} / Tat@l-Cer, Dumnezeul Cogaionului). Religios, masa Pelasgilor este divizat@ ^n Dax / Daci, adep]ii „dreptei credin]e“ din „panoul central actual“, deja „henoteist“, }i ^n Thrax / Thraci, credincio}ii ^n str@vechea droaie de zei / idoli din Cogaion. „Competi]ia“ pentru calitatea jertfei anuale c@tre „zeul cel mare“ se rezolv@ prin unirea mai multor neamuri, a mai multor cogaionice „]@ri de r$uri / mun]i“. Tradi]ia cogaionic@ a jertfei indic@ periodicitatea de cinci ani; a}adar, jertfirea regelui-zeu, ^n Cogaion, este anual@, dar asigurat@ ^n a}a fel ^nc$t „r$ndul“ la jertf@ vine o dat@ la cinci ani, prin unirea a cinci cogaionice „]@ri de r$uri / mun]i“ ale Pelasgilor-Dax ([ara Ardealului, [ara Cri}anei, [ara Banatului, [ara Olteniei }i [ara Munteniei / Gaetiei), constituindu-se ^n Dacia („p@m$ntul-mum@“ binecuv$ntat de Samsua, Dumnezeul Cogaionului). %n orizontul anului 5300 ^. H., societatea Pelasgiei / Valahiei este structurat@ ^n clase, av$nd o for]@ public@ special@, religioas@, henoteist-zalmoxian@ (din confrerii r@zboinic-religioase), ^nzestrat@ cu mijloace de convingere / constr$ngere destinate ap@r@rii ordinii existente. Func]ia social@ general@ vital@ const@ ^n trimiterea Regelui-Zeu / Mesagerului Celest la Samasua / Samo} (Soarele-Mo} / Tat@l-Cer), „un soi de ambasador“ pe l$ng@ Marele Zeu, pentru bun@starea comunit@]ii din cele cinci ]@ri de r$uri / mun]i subordonate Cogaionului }i constituindu-se ^n Dacia – ^n opozi]ie cu „Thracia“ –, dup@ cum atest@ }i T@bli]a-Soare de la T@rt@ria-Rom$nia. %ntre 5300 î. H. }i 1600 î. H., anul Reformei Zalmoxianismului, Pelasgo-Dacia cunoa}te 740 de de regi-zei sacrifica]i ^n numele Dumnezeului de Cogaion / Sarmizegetusa, Samasua / Samo} (Soarele-Mo} / Tat@l-Cer). Din orizontul temporal al anului 5000 dateaz@ Templul Nuntirii Tat@lui-Cer }i Mumei-P@m$nt de la C@scioarele-Rom$nia (pe malul st$ng al Dun@rii, la sud de Bucurestes / Bucure}ti). Din orizontul anului 4530 ^. H. (v. fotografia de pe copert@) se dateaz@ Statueta Mo}ului / Tat@lui-Cer «ce st@ }i se g$nde}te» }i Statueta Mumei-P@m$nt ca «zei]@ gravid@» (ambele din lut ars), ilustr$nd Perechea Primordial@ din „panoul central“ pelasgo-dacic; statuetele – botezate de arheologi: «G$nditorul Ponto-Dun@rean }i So]ia-I» – au fost descoperite ^n necropola de la Cernavod@-Rom$nia. %ntre anii 4400 ^. H. }i 4200 ^. H., primul val de popula]ii-kurgan („p@stori“ seminomazi, tot europeano-pelasgi, dintre Don }i Volga), invadeaz@ Dacia de la Dun@rea de Jos; este asimilat de Pelasgo-Dacii, autohtonii din bazinul Dun@rii de Jos, dar ^i determin@ s@ se organizeze mai bine administrativ-militar-religios, spre a ^nt$mpina / lupta ^mpotriva noilor valuri de popula]ii migratoare, spre a-}i ap@ra sacrele p@m$nturi fertile cu sanctuarele divinit@]ilor fundamentale, ^n numele zeit@]ii r@zboiului, So-Ares (Soare-T$n@r / R@zboinic), din sacra pereche secund@, pereche al c@rei rol important a trecut-o ^n centrul panoului de credin]e / idei religioase; tot mai complex devine Cultul Soarelui / So-Ares („fiul lui Samasua“). %n subperioada „primului mioritism“ (3400 – 1600 î. H.), ritualurile funerar-eroice devin extrem de complexe. %ntre 3400 ^. H. }i 3200 ^. H. ^}i face apari]ia al doilea val-kurgan ^n bazinul Dun@rii, urmat de al treilea val-kurgan, ^ntre 3000 }i 2800 ^. H. %n aria Pelasgo Daciei (Valahiei), s-au format dou@ „creuzete asimilatoare“: „creuzetul nord-vest-pontic“ (sau „creuzetul nipro-nistrean / dun@rean“) }i „creuzetul pannonic“ (sau „creuzetul dun@reano-tisian“). „Intr@rile“ popula]iilor migratoare euro-asiatice ^n aceste „creuzete“ ale Daciei se f@ceau prin „est / nord-est“, pe „culoarul“ de la Sabatinovka la Coslogeni, }i prin „nord / nord-est“, pe „culoarul pannonic“. „Ie}irile“ – ^n caz c@ respectivele valuri erau foarte puternice, succed$ndu-se rapid, deci „neasimilabile“ – se f@ceau prin „sud“ („sud-est“ / „sud-vest“): din „creuzetul nipro-dun@rean“, migratorii erau ^mpin}i dinspre C$mpia Nord-Vest-Pontic@ }i dinspre C$mpia Dun@rii de Jos, peste Mun]ii Balcani / Rodopi, ^n zonele aride ale Anatoliei }i ^n nefertilele insule est-mediteraneene – din Marea Thracic@ / Egee. Din „creuzetul pannonic“, migratorii erau „respin}i“, fie dincolo de Carpa]ii Nordici }i de Alpi, fie – dac@ mai r@m$neau neasimila]i – erau ^mpin}i peste Mun]ii Dinarici, ^n insulele s@race ale M@rii Adriatice, ori ^n regiunile sterpe ale Peninsulei Italice. Popula]ia autohton-pelasg@ (daco-thrac@, valah@ / dacorom$neasc@) a fost mereu tulburat@ de invadatorii euro-asiatici (^ntre anul 4.400 ^. H., al primului val de Kurganieni, }i anul 896 d. H., al migra]iei Ungurilor), mai bine de 5.296 de ani, ^ntr-un impresionant „flux-reflux“ ^ntre matc@ (Matca Dun@rii) }i munte / „Cogaion“ (Carpa]i, Dinarici, Pind, Balcani, Rodopi etc.). Al II-lea val-kurgan }i al III-lea val-kurgan au fost at$t de puternice ^nc$t au cuprins nu numai Pelasgia de Centru, ci }i Pelasgia de Vest, ^ntreaga Europ@ Pelasgic@, de la Marea Baltic@ p$n@ ^n Anatolia, de la Nipru p$n@ ^n Asturia / Peninsula Iberic@.

%nhumarea „regelui de arme“ cu securea dacic@ dubl@, sau cu ghionul / baltagul în m$na dreapt@ }i oglindirea veridic@ a ritualului în «Corinda P@curarului pe-à Gur@ de Rai», din orizontul anului 3400 î. H. Unul dintre cele mai reprezentative morminte din Dacia de Vest (C$mpia Tisei), privind „ocrotirea capului cu securea / toporul ^n m$na dreapt@, deasupr@-i“, este }i cel ce are num@rul 29 ^n necropola de la Tiszavalk. Comparat cu cele 43 de morminte ale necropolei respective, dup@ cum certific@ Marija Gimbutas, «este cel mai mare, mai ad$nc }i mai bogat dintre toate»; este morm$ntul „regelui de arme“ daco-marisian / tisian din orizontul anului 3400 ^. H., «av$nd l$ng@ cap securea de lupt@ pe care o ]inea ^n m$na dreapt@»; «tot l$ng@ capul conduc@torului se aflau o piatr@ rotund@, o strachin@, un ciub@r }i un pumnal de silex de 14 cm lungime; o traist@ din piele putrezit@ con]inuse probabil col]ul de mistre], r@zuitoarea din silex, solzul triunghiular de obsidian; la cealalt@ extremitate a gropii, la picioarele mortului, se g@sea o pereche de sule din cupru, tot acolo fiind puse }i oase de porc: oasele unui picior }i coastele; bra]ul st$ng al mortului lipsea; inventarul morm$ntului nr. 29 de la Tiszavalk difer@ foarte pu]in fa]@ de acelea din mormintele de la Csongrad (Ungaria) }i Decea Mure}ului (Rom$nia)»; era «o c@petenie robust@, a}ezat@ pe o latur@, u}or contractat@» (GCiv, 208), ^ntr-o groap@ de 2,5 m lungime }i de «peste 1m l@]ime» (ibid); este un morm$nt tipic Daciei din orizontul anului 3400 ^. H. (dac@ dat@rile radiocarbonice sunt ^n concordan]@ cu cele din raportarea pe baz@ de analogii la pelasgo-cultura Cernavod@ I).


Yüklə 2,21 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   26




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©genderi.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə