Ion pachia tatomirescu I dum

 Simploc@
Simploca este o repeti]ie lexical@ const$nd în combinarea unei anafore cu o epifor@.

%n toate genurile se face apel la simploc@: «Nu vrea s@ ias@... Nu vreau s@ vrea s@ ias@...» (Apus de Soare de Barbu {tef@nescu Delavrancea); v. supra, anafora / epifora – era lemnul / mu: «...era lemnul coapsei, mu; / era lemnul limbii, mu; / era lemnul glotei, vioara-mu; / era lemnul pe}terii / violate...» (Od@ lemnului, sau c$ntec pentru elementul mu / TFulg, 94); sau prin „dublare intensiv-accentuatoare“ (d@ltuiesc, d@ltuiesc) }i „anafor@-trident“ (insensibil–insensibil–insensibil): «M@rg@rint-m@rg@rint, d@ltuiesc, d@ltuiesc / pe liniile de for]@ ale marelui tezaur gravita]ional, / dup@ radiografia p$nzei de p@ianjen / de-acolo, de sub strea}ina de }indril@ ^naripat@, / sub lentilele-aburite-ale Atoatenfloritorului; / d@ltuiesc, d@ltuiesc }i moartea din oase, / insensibil, printre z$ne cu amfore sm@l]uite ^n cre}tet, / insensibil, ^ntre norii semin]elor de mac din culturile noi, / insensibil, sub me}ele aurind, fluturate de pe}teri, / atent doar la acul hieroglifei – de grangur ciugulit@ –, / acul ^n care p@ianjenul pus-a fir, / ^mpl$nt$ndu-l ^n osia ro]ii cere}ti, de safir...!» (Sculptor împotriva mor]ii... / TVerb, 52).

 Sincretism

(cf. fr. syncrétisme)

Prin sincretism se în]elege fie „colaborarea artelor }i }tiin]elor tradi]ionale“, într-un complex act folcloric, „realiz$nd, sau „re-edit$nd“ un „produs“ ca „întreg sacru“, cu conexiuni mitice (v. supra – folclor literar / caracter sincretic), fie „cooperarea a dou@ sau mai multe coduri }i enun]area simultan@ a aceluia}i mesaj“, ca, de pild@, în caligram@ (supra), în film etc.
  Sincronism

(cf. fr. syncronisme < gr. syn-, „^mpreun@“ + -chronos, „timp“)

Syncronismul desemneaz@ proprietatea a dou@ sau a mai multor fenomene culturale / civilizatorii (curente literare, ideologice, mi}c@ri, }coli etc.) de a se produce, de a se manifesta în acela}i timp, în ]@ri, în spa]ii diferite.

%n cultura / civiliza]ia rom$n@, prin sincronism, sau teoria sincronismului, se în]elege teoria lui E. Lovinescu, lansat@ între anii 1924 }i 1929, prin lucr@rile «Istoria civiliza]iei rom$ne moderne» (vol. I – III, 1925 / 1925) }i «Istoria literaturii rom$ne contemporane» (vol. I – VI, 1926 – 1929), potrivit c@reia cultura / civiliza]ia unui popor se dezvolt@ în interdependen]@ cu civiliza]iile / culturile celorlalte ]@ri de pe un continent, gra]ie mijloacelor de comunicare }i capacit@]ilor de imitare / adaptare la nou, la progres, în „spiritul veacului“, «un „saeculum“, care determin@ aceea}i configura]ie a culturilor pe toate meridianele» (DTL, 406).

E. Lovinescu a lansat ^n acela}i timp cu teoria sincronismului }i teoria muta]iei valorilor estetice (supra). %n ceea ce prive}te teoria sincronismului, aceasta nu ^nseamn@ adaptare ^nt$mpl@toare la ritmul culturii europene moderne, ci tr@ire «^n acela}i spa]iu sufletesc». Lovinescu a pledat ^mpotriva ^nchist@rii ^n tradi]ionalism, declar$ndu-se partizan al inova]iei ^n armonie cu tradi]ia }i cu indiscutabilul caracter na]ional, c@ci numai dac@ e}ti profund na]ional po]i fi }i universal. Influen]ele / „sincroniz@rile“ nu pot suprima vreodat@ fondul etnic, deoarece integrarea ^n tendin]a general@ a culturii moderne se realizeaz@ numai prin ceea ce este specific. Expus@ ^n «Istoria civiliza]iei rom$ne moderne», teoria sincronismului se relev@ drept „preludiu teoretic“ al «Istoriei literaturii rom$ne contemporane», privind primul sfert al secolului al XX-lea. Potrivit concep]iei sale „moderniste“, E. Lovinescu ne ^ncredin]eaz@: «Cum nu reprezint@ valori absolute, ci valori relative, literatura unui popor nu trebuie studiat@ ^n fixitatea unei idei platoniciene, ci ^n mobilitatea ei; nu exist@ o }tiin]@ a literaturii, ci o istorie a ei, care n-o cerceteaz@ prin raportare la un imutabil ideal estetic, ci prin raportare la momentul istoric, adic@ la congruen]a tuturor factorilor suflete}ti ce i-au determinat stilul». E. Lovinescu a militat pentru eliberarea esteticului de sub „tutela“ etnicului iorghist-s@m@n@torist }i a socialului poporanist-ibr@ilenist. E. Lovinescu a atras aten]ia }i asupra existen]ei unui sincronism al tradi]ionalismului. %n procesul de sincronizare a culturii / civiliza]iei rom$ne, ideile, „formele“ european-occidentale, altoindu-se pe trunchiul autohtonismului, au declan}at revolu]ionarea structurilor, adic@ a fondului, duc$nd la muta]ii estetice. Desigur, teoria muta]iei valorilor estetice justific@ a}a-zisele „salturi ^n literatur@“; „^nr$uririle externe“, „influen]ele“ sunt absolut necesare dac@, exercit$ndu-se asupra elementelor autohtone, nu le anihileaz@ / distrug, ci opereaz@ catalitic ^ntru ^nregistrarea progresului dintr-o arie cultural@ / civilizatorie. Lans$nd teoria sincronismului }i teoria muta]iei valorilor estetice, E. Lovinescu a avut ^n obiectiv scoaterea culturii rom$ne interbelice „dintr-o iner]ie periculoas@“ (consider$nd c@ „formele“ ^mprumutate „consolideaz@ fondul“), „construc]ia“ prezentului pentru un viitor „cert“: «Ne iubim str@mo}ii, ne iubim ^ns@ }i str@nepo]ii: nu suntem numai punctul ultim al unei linii de genera]ii, ce se pierde ^n trecut, ci }i punctul de plecare al genera]iilor ce vor veni la lumin@; nu suntem numai str@nepo]ii ^nc@rca]i de povara veacurilor, ci }i str@mo}ii virtuali ai str@nepo]ilor t$rzii; obliga]iile fa]@ de viitor dep@}esc pe cele fa]@ de trecut».

Pentru perioada literaturii rom$ne interbelice, E. Lovinescu, autorul teoriilor sincronismului }i muta]iei valorilor estetice, ilustreaz@ un rol similar cu cel al lui Titu Maiorescu din perioada anterioar@; dup@ cum ne ^ncredin]eaz@ }i G. C@linescu, «genul prin care, dup@ 1919, s-a relevat personalitatea lui E. Lovinescu este polemica; el e ^ntr-adev@r un polemist mare, ca }i Titu Maiorescu, discontinuu ca }i acela. (...) Ceea ce este Be]ia de cuvinte la Maiorescu reprezint@ la Lovinescu Procopovici sau meritul de a nu fi scris nimic (...); talentul de critic al lui E. Lovinescu }i-a desf@cut floarea abia cu apari]ia poeziei noi; (...) Ion Barbu e prezentat sub semnul lui Anton Pann: „Plecat de la Sbur@torul, d. I. Barbu a evadat din aceast@ poezie cosmic@, frenetic@, cu largi volute de piatr@ aruncate peste ape spumeg$nde, saturat@ de reminiscen]e clasice; a judecat-o, probabil, retoric@ }i factice; filonul noii sale inspira]ii n-a mai pornit nici din roc@, nici din mitologia clasic@ (Pentru marile Eleusine, Ixion, Dioniziac@, Pitagora etc.), nici din Hérédia, nici din Nietzsche, ci din stratul b@}tina} al unui anumit folclor, a c@rui expresie caracteristic@ a fost Anton Pann. (...)”» (CILR, 803 sqq.).

Modernismul lovinescian promoveaz@ autohtonismul, inspira]ia din realit@]ile na]ionale d@t@toare de valoare estetico-literar@ de talie universal@: «Acestei inspira]ii ^i r@spunde, desigur, o nou@ ideologie }i chiar atitudine: Orientul ^nvinge Occidentul; inspira]ia trebuie s@ izvorasc@ din realit@]i na]ionale }i nu din influen]e ideologice ^ndep@rtate, din Platon sau din legende mitologice, din dionisiacul lui Nietzsche sau din parnasianismul francez (...) Dar nici la aceast@ „manier@“ pitoreasc@ }i oriental@, plin@ de sev@ folcloristic@, poetul nu s-a oprit mult, ci a ancorat ^n formula ermetic@ a Jocului secund, al doilea promontoriu al modernismului liric rom$nesc, cel dint$i fiind poezia lui Tudor Arghezi, ce nu-}i r@spund numai prin valoare sau putere de contagiune literar@, ci }i prin tendin]ele lor contrare.» (LScr, 6, 161).

De fapt, modernismul promovat de E. Lovinescu – la cenaclul }i prin revista Sbur@torul – a ^nsemnat „avangardism“ ad$nc ancorat ^n realit@]ile na]ionale, capabil s@ produc@ noi, profund-originale valori estetico-literare de talie universal@; ^n acest spirit gr@ie}te }i capitolul Modernismul (1. Mi}carea ideologic@ – Sbur@torul / Contimporanul) din Istoria literaturii rom$ne contemporane: «F@r@ a fi pornit sub auspiciile unei formule unice }i cu for]e tinere }i revolu]ionare, ci ^n inten]ia unei ac]iuni de armonizare, printr-o selec]ionare prudent@ }i cu for]e mature }i ^ncercate (L. Rebreanu, D. Nanu, Caton Teodorian, N. Davidescu, Victor Eftimiu, Elena Farago }. a.), ap@rut la 19 aprilie 1919, Sbur@torul }i-a precizat de la ^nceput scopul de a activa numai ^n domeniul esteticului pur, cum era }i firesc, }i al stimul@rii noilor energii literare. %n inten]ia urm@rit@ metodic de a descoperi talente }i de a pune ^n lumin@ pe cele nu ^nc@ ^ndeajuns de afirmate st@ ac]iunea lui principal@, cu efecte cu at$t mai incontestabile, cu c$t, ^n afar@ de Convorbiri literare }i S@m@n@torul, ^n prima faz@ a existen]ei lor, nici o revist@ n-a trezit at$tea energii noi, a}a c@ o bun@ parte a literaturii, mai ales modernist@, de dup@ r@zboi, este crea]iunea exclusiv@ a Sbur@torului (Hortensia Papadat-Bengescu, I. Barbu, Camil Petrescu, Camil Baltazar, Gh. Br@escu, Ilarie Voronca, T. Vianu, F. Aderca, M. Celarianu, Ticu Archip, I. Peltz, Vladimir Streinu, Simion Stolnicu, I. C@lug@ru, G. C@linescu, Anton Holban, Pompiliu Constantinescu, Alice Soare, I. Valerian, Virgiliu Monda }. a. ... iar acum ^n urm@ Lucia Demetrius, Eugen Jebeleanu, Octav {ulu]iu, Dan Petra}incu, I. Iovescu, Virgil Gheorghiu, Mihail {erban, Ieronim {erbu, Al. Robot }. a. ... for]ele literaturii de m$ine).» (LScr, 6, 52). {coala modernismului sbur@toresc este astfel eviden]iat@: «Trezirea at$tor energii literare, ^ntr-un spa]iu de timp relativ mic, n-ar fi fost cu putin]@ numai prin apari]ia, intermitent@ }i ea, a revistei, dac@ n-ar fi fost ajutat@ de sfor]@rile unui cerc literar, a c@rui activitate de aproape dou@zeci de ani s-a desf@}urat }i se desf@}oar@ ^nc@ ^n planul esteticului, ^n deosebire de alte mi}c@ri cu preocup@ri etice }i na]ionale }i al modernismului dirijat.» (LScr, 6, 53).

„Modernismul teoretic“ lovinescian este ^n realitate avangardism bine temperat: «„Modernismul“ lui E. Lovinescu }i al Sbur@torului a fost ^ns@ un modernism teoretic, bazat pe o lege de psihologie social@ – prin care criticul ar@ta bun@voin]@ principial@ fa]@ de toate fenomenele de diferen]iere literar@. El n-a pornit ^ns@ dintr-o necesitate temperamental@ de revolu]ie, ^nfr$nat fiind }i de o cultur@ clasic@ }i de inhibi]ia fireasc@ oric@rui critic. Adev@ratele revolu]ii nu le fac dec$t arti}tii. Iat@ pentru ce modernismul de avangard@ }i experimental a fost sus]inut faptic de reviste mult mai ^naintate, cum e Contimporanul (1923) poetului I. Vinea, care at$]ia ani a reprezentat avangardismul ^n literatur@, ca }i ^n artele plastice, prin sfor]area cea mai sus]inut@ din c$te am avut, precum }i alte reviste mai sporadice, ca Integral, 75 H. P., Punct, Unu etc. – consecin]e fatale ale sincronismului mi}c@rii literaturii universale, ce au experimentat }i la noi dadaismul, expresionismul, integralismul, suprarealismul – adic@ formele extreme ale modernismului apusean.» (LScr, 6, 53).
 Sinecdoc@

(cf. fr. synecdoque < gr. synekdoche, „cuprindere la un loc“)

Sinecdoca este figura de stil în care se substituie: (1) întregul prin parte, (2) pluralul prin singular, (3) obiectul prin materialul din care este confec]ionat, (4) genul prin specie etc., sau invers.

(1) „Fum“, „p$nz@“, „catarg“ p@r]ile desemneaz@ ^ntregul: cor@biile, vapoarele, ^n «Marin@ estival@» de Ion Minulescu: %n port nici un vapor / {i-n larg, / Nici fum, nici p$nz@, nici catarg. (2) „Iobagul“ din eminescianul vers, Bolliac c$nta iobagul }i-a lui lan]uri de aram@ («Epigonii»), ^n lucrarea sinecdoc@i, substituie pluralul / genul, adic@ ]@r@nimea, clasa iob@gimii din Principatele Valahe ale Evului Mediu, prin singularul / specia: iobag. (3) %n versul: {i-acum, b@rba]i, un fier }i-un scut !, George Co}buc apeleaz@ de asemenea la sinecdoc@, substituindu-se obiectul – sabia / armele de r@zboi prin materialul din care este / sunt confec]ionat(e): fierul.

  Sinestezie

(cf. fr. synesthésie < gr. syn-, „cu“ + -aisthesis, „senza]ie“)

Sinesteziile sunt procedee / deziderate estetic-simboliste prin care coresponden]ele se relev@ pe nivelul vocalelor / consoanelor ce se încearc@ într-o înf@}urare cromatic-sincretic-semantic@, ori vizual-senzorial@ (cu toate organele de sim] „conlucr$nd“ / „colabor$nd“), împing$nd }i men]in$nd orizontul recept@rii în tangen]@ la paradoxurile lumii.

Dup@ cum subliniaz@ }i Mircea Scarlat, ^n Istoria poeziei rom$ne}ti, sugestia este pentru simboli}ti un mijloc «prin care semnificatul poeziei ^nceteaz@ de a mai fi explicit, transform$ndu-se ^ntr-o sum@ de laten]e» (ScIst, III, 53); prin programul estetic-simbolist, denota]ia este evitat@, «efortul poetului merg$nd ^n direc]ia ^nmul]irii conota]iilor posibile» (ibid.); eforturile simboliste de sporire a corolei conota]iilor duce la descoperirea sinesteziilor. Un mare poet simbolist francez, Arthur Rimbaud (1854 – 1891), din „a doua promo]ie simbolist@“, ^n sonetul Voyelles / Vocale, preia ideea baudelairean@ a analogiilor de prin „p@durile de simboluri“ (v. supra – coresponden]e) }i proiecteaz@ registrul sinesteziilor de la nivelul semnifican]ilor la nivelul vocalelor: A noir, E blanc, I rouge, U vert, O bleu: voyelles, / je dirai quelque jour vos naissances latentes: / A, noir corset velu des mouches éclatantes / Qui bombinent autour des puanteurs cruelles, // Golfes d’ombre; E, candeurs des vapeurs et de tentes, / Lances des glaciers fiers, rois blancs, frissons d’ombelles; / I, pourpres, sang craché, rire des lèvres belles / Dans la colère ou les ivresses pénitentes; // U, cycles, vibrements divins des mers virides, / Paix des p$tis semés d’animaux, pais des rides / Que l’alchimie imprime aux grands fronts studieux; // O, suprême Clairon plein des strideurs étranges, / Silences traversés des Mondes et des Anges: / – O l’Oméga, rayon violet des Ses Yeux ! (RAnth, I, 451 / RŒ, 148 sq.)  A negru, E alb, I ro}u, U verde, O de-azur, / Latentele ob$r}ii vi le voi spune-odat@: / A, golf de umbr@, ching@ p@roas@-ntunecat@ / A mu}telor lipite de-un hoit, jur-împrejur; // E, p$nz@, abur candid, umbrel@-nfiorat@, / L@nci de ghe]ari hieratici, }i spi]e de-un alb pur; / I, purpuri, s$nge, r$sul unei frumoase guri / Cuprins@ de m$nie, sau de c@in]@ brat@; // U cicluri, fr@m$ntare a verzilor talazuri, / Ad$nc@ pace-a turmei ce pa}te pe izlazuri, / {i-a urmelor s@pate pe frun]i de alchimie; // O, tr$mbi]@ suprem@ cu ]ip@tul ciudat, / T@ceri pe care %ngeri }i A}tri le str@bat / – Omega, lic@r v$n@t ce-n ochii Ei învie ! (traducere: Petre Solomon). Desigur, orice t@lm@cire a sonetului nu poate cuprinde for]a expresiv-sinestezic@ a originalului, ca ^n exemplul: I, pourpres, sang craché... / I,-mpurpuratul, s$nge scuipat... – ceea ce, ^n puterea sinestezic@ dint$i a textului francez }i ^n cea a t@lm@cirii „literale“, f@r@ a ne l@sa ^ncorseta]i ^n catren, antreneaz@ ^n receptor nu numai cromatismul, ro}ul / împurpuratul s$nge, adic@ vizualul, ci }i olfactivul, gustul s$ngelui scuipat, fie de la o extrac]ie efectuat@ la stomatolog, fie de la un scandal ce s-a l@sat cu o rupere de din]i, fie de la un tuberculos ce-}i „scuip@ pl@m$nii“ etc.

%n Sonuri }i culori, un poet simbolist rom$n, Mircea Demetriade (1861 – 1914), se ^ncearc@ neconving@tor ^ntr-o „replic@“ la sonetul semnat de Arthur Rimbaud: Alb A; E gri; I ro}u, un cer de asfin]ire, / Albastru O, imensul în lacuri oglindit...

Deosebit de interesante sunt }i coresponden]ele / sinesteziile ^n poezia rom$n@, de la Eminescu ^ncoace (marele romantic european – cel din Memento mori, din Od@ – în metru antic etc., fiind atent la dinamica poeziei franceze parnasiene }i simboliste, cum, de altfel, }i Vasile Alecsandri, cel din Pasteluri etc.): C$nt@re] e uraganul pentru lupta care arde, / Bolta lirei lui e cerul, st$lpi de nori sunt a lui coarde, / V$ntur$nd stelele ro}ii prin argintul neguros...; sau: ...se n@ruie v@zduhul de-al s@ge]ilor v@rsat... (M. Eminescu, «Memento mori»; v@rsat – „variol@“ / „pojar“ – cf. TEm, 78 sqq.); Veni]i: privighetoarea c$nt@ }i liliacul e-nflorit. (Al. Macedonski, «Noaptea de mai»); De-at$tea nop]i aud plou$nd, / Aud materia pl$ng$nd...; sau: O pictur@ parfumat@ cu vibr@ri de violet. (G. Bacovia, «Lacustr@» / «Nervi de prim@var@»); }i un complex sinestezic „t@lm@cindu-se“ ^n limita tragic-existen]ial@ a ens-ului uman: R@nite-s p@s@rile-n ghimpi stelari, în frigul / abisului s@lbatic. Din apele incerte, / din gr$u sfin]it pe rou@ de sub amiaza l@ncii, / noi le hr@nim, Cuvinte, cu untdelemn le ungem / pe r@ni }i pe lumin@, pe tulburatul c$mp / surpat în timpurie lupt@ cu verde vertical@ – / o baie-a na}terii la infinit sedus@ / c$nd p@s@ri aburesc pe dedesubtul ghe]ii.; sau: V@d lunguindu-se azi mierea ta, Cuvinte, / }i zilelor cum orele le-ntinzi... (I. P. Tatomirescu, %nc$ntece, 1979 – «Sobor, 30 / 31» – T%nc, 55) etc. Din estetica simbolismului, ^n a doua jum@tate a secolului al XX-lea, prin genera]ia Labi}-St@nescu-Sorescu, dezideratul coresponden]elor / sinesteziilor a fost preluat de paradoxism, ^n revolu]ia semnificantului ^mpotriva semnificatului, }i dus ^n necuvinte / ne-Cuv$nt.

 Sintagm@

(cf. fr. syntagme)

Sintagma desemneaz@ un soi de „cuv$nt compus“ cu o mai proasp@t@ / recent@ îmbinare între „elementele formante“, relev$ndu-se, desigur, într-o unitate semantico-sintactic@ „stabil@“, rezultat@ din dou@ sau mai multe „cuvinte“ între care exist@ raporturi de subordonare, în combinarea elementelor consecutive dob$ndirea valorii f@c$ndu-se prin „opozi]ia“ fa]@ de precedentul }i fa]@ de urm@torul, merg$ndu-se, gra]ie „metonimiz@rii“ / „sinecdociz@rii“, p$n@ la „înr@z@rirea“ lor în „unit@]i poetice“ alc@tuitoare de mesaje lirice (autoanihilarea acestui „statut“ fiindu-i impus@ de „gradul de uzur@“).

Conceptul se ilustreaz@ prin: Academia Dacorom$n@ din Bucure}ti, Agen]ia de Formare }i Ocupare Profesional@ Timi}oara, agen]ie de voiaj / spionaj, agent diplomatic, b@g@tor de seam@, Camera de Comer] }i Industrie, Colegiul de Institutori, Colegiul de M@iestrie Sportiv@, Colegiul Rom$no-Grec de Turism, Compania de Inginerie ^n Ac]ion@ri Electrice, Compania Na]ional@ Apele Rom$ne S. A., Dalbul-de-Pribeag, deschiz@tor de drumuri, Facultatea de Calculatoare }i Informatic@ Aplicat@, Facultatea de Filologie, Facultatea de Litere, Filosofie }i Istorie, Facultatea de Management ^n Produc]ie }i Transporturi, Ministerul Ap@r@rii Na]ionale, Ministerul Muncii }i Protec]iei Sociale, ministru de externe, Oficiul Jude]ean pentru Protec]ia Consumatorului Timi}, om de }tiin]@, {coala Iluminist-Valah@ Antihabsburgic@ Ardelean@, {cola Iluminist-Valah@ Sud-Dun@rean@ Antiotoman@ de la Moscopole, t@ietor de frunze la c$ini, [ara-Tinere]ii-f@r@-B@tr$ne]e-}i-Vie]ii-f@r@-Moarte, Uniunea Scriitorilor din Rom$nia, Universitatea Cre}tin@ Dimitrie Cantemir etc.

 Sonet

(cf. fr. sonnet)

Sonetul este poezia cu form@ fix@ alc@tuit@ din 14 versuri în m@sura 11 (endecasilab), structur$ndu-se în dou@ catrene }i în dou@ ter]ete, av$nd rimele dispuse dup@ schema: a-b-b-a // b-a-a-b// c-d-c // d-c-d.

La provensali, prin sonnet se ^n]elegea un text recitat sau c$ntat (viersuit) cu acompaniament instrumental. %n spaniol@, ^n italian@ }i ^n rom$n@, m@sura clasic@ a versului de sonet este endecasilabul; ^n francez@ este preferat alexandrinul (12 silabe); ^n englez@, decasilabul. Regula sonetului mai cere ca ^n text s@ nu se repete vreun cuv$nt (except$nd, desigur, auxiliarele, prepozi]iile, conjunc]iile) }i ultimul vers s@ se constituie ^ntr-o „memorabil@ maxim@“.

Primul sonet rom$nesc, sub semn@tura lui Gh. Asachi, a v@zut lumina tiparului ^n anul 1821. P$n@ ^n prezent, istoria literaturii noastre a ^nregistrat c$teva sute de autori de sonete memorabile (dup@ Gh. Carda} – Cartea sonetelor rom$ne}ti, 1933 –, «^n prima perioad@, de 120 de ani, aproape 200 de poe]i rom$ni scriseser@ sonete» – DTL, 412): Alecsandri, Eminescu (31 de sonete – cf. ESon, 29 sqq.), Macedonski, Bacovia, Blaga, Barbu }. a. %n literatura rom$n@, exist@ }i sonete care se abat de la schema clasic@, „inova]iile“ const$nd, fie ^ntr-o alt@ dispunere strofic@, fie ^ntr-o alt@ schem@ a rimelor, fie ^n alt@ m@sur@ (decasilab, dodecasilab / alexandrin) etc. Vasile Voiculescu a scris ^ntre anii 1954 }i 1958 cele nou@zeci de sonete celebre, publicate sub titlul: Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, în traducere imaginar@ de V. V. «Sonetul CLXXXIII», de Vasile Voiculescu, de pild@, are versurile dispuse „monostrofic“, penultimul }i ultimul deta}$ndu-se u}or spre dreapta, ^n m@sura 14 }i ^n urm@toarea „schem@ de rime“: a-b-a-b-c-d-c-d-e-f-e-f-g-g. Anghel Dumbr@veanu a publicat ^n 1999, volumul de poeme, O ireal@ bucurie de-a a}tepta, unde, ^n ciclul secund, Regimul unei himere, alc@tuit din dou@zeci }i cinci de sonete, cultiv@ un tipar original: este p@strat num@rul de 14 versuri din sonet; ^n unele sonete ^nt$lnim m@sura 10 / 11, ^ntr-altele, m@sura 15 / 16, ori chiar 17 / 18; strofic, cele 14 versuri sunt dispuse astfel: (I) catren – rime ^mbr@]i}ate: a-b-b-a; (II) catren – rime ^mbr@]i}ate: c-d-d-c; (III) „monostih“ / „vers-voltaic“, independent / singur, care preia toat@ „^nc@rc@tura lirico-semantic-sincretic@“ din primele dou@ catrene; poate fi vers ^n ^ntregime nou, poate fi emistih nou }i emistih preluat din versul cel mai expresiv din primele dou@ catrene, poate fi, deseori, reluat / „laitmotiv“, al patrulea vers din primul catren; acest vers-voltaicizator poate rima cu oricare vers din cele dou@ catrene anterioare (a / sau b / ori c / d ); (IV) catren – rime ^mbr@]i}ate: e-f-f-e; (V) „monostih“ voltaicizator, fie din catrenul anterior (al treilea catren), fie vers integral-nou ca „vers-sintez@“ pentru cele trei catrene, dar rim$nd ^n e sau ^n f; exist@ o dominant@ ritmic@ iambic@ ^n sonetele dumbr@veniene, dar, ^n general, ritmurile se asociaz@ / armonizeaz@ ^n func]ie de relieful sufletesc al fiec@rui stih. Ilustr@m aceast@ formul@ nou@ prin sonetul ce d@ titlul ^ntregului ciclu, «Regimul unei himere»: (I) Suntem într-o vreme social@ de spasmofilie (m-16; a) / ispiti]i s@ ne hr@nim cu cozi de comete (m-13; b) / O cea}c@ de cer azuriu ar putea s@ te-mbete (m-15; b) / Asear@ s-a stins de singur@tate o speran]@ ml@die (m-18; a) // (II) %n ora} b$ntuie un zvon prerafaelit (m-13; c) / Cei ce se-nchinau unor prozodii sunt tot mai pu]ini (m-15; d) / %ntr-un amurg a fost s@ fie o adunare de crini (m-16; d) / s@ cear@ dreptul la zbor dar n-au mai venit (m-12; c) // (III) %ntr-un amurg a fost s@ fie o adunare de crini (m-16; d) // (IV) Evenimente stranii o goan@ dement@ (m-13; e) / Unii }i-ar însu}i ]@ri oceane sau astre (m-13; f) / Naivii se mul]umesc în regimul privirii albastre (m-17; f) / a unei himere cu aripi de soare }i ment@ (m-15; e) // (V) c$nd trece ea sacerdotal peste v$rfuri alpestre (m-15; f).

%n Convorbiri literare – num@rul revistei ap@rut la 1 octombrie 1879 –, al@turi de alte dou@ sonete («I – Afar@-i toamn@...»; «II – Sunt ani la mijloc...»), al@turi de poemele: «Fream@t de codru», «Revedere» (ambele elaborate ^n «momentul C$mpul Cerbului»), «Desp@r]ire» }i «Foaia ve}ted@» (ultimul, dup@ N. Lenau – poet romantic de limb@ german@, originar din Rom$nia – Banat), a fost publicat }i Sonet III – C$nd însu}i glasul... Mihai Eminescu a r@spuns prin acest ciclu poematic unor «cereri repetate ale redactorului r@spunz@tor» de la Convorbiri literare, Iacob Negruzzi (al doilea fiul al lui Costache Negruzzi), membru fondator al societ@]ii literare Junimea, genialul poet fiind destul de parcimonios ^n ceea ce prive}te ^ncredin]area operei sale lirice spre difuzare ^n presa vremii.