Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
124 ANTAL GYÖNGYVÉR vinul este secondat de bere şi de “boza” – o băutură cumană făcută din mei: “Usum cerevisiae, ob vini abundantiam, minima regni pars novit. In campis Cumanicis, praeter vina advectitia, usum habent Cumani, cuiusdam licoris, ex milio, et aqua, suo more expressi, quem bozam vocant “ (402). În versurile lui Olahus, petrecerile sunt menite, mai ales, să-i adune la un loc pe vechii prieteni şi să-i înveselească pe cei cărora necurmatele războaie le-au supus sufletele la suferinţă. Sperând la o asemenea revedere şi la uitarea necazurilor, poetul vede aievea cum se încheagă din nou cercul amical în atmosfera unei petreceri de unde nu lipsesc vinul şi dansul:
Aceeaşi atmosferă de bucurie şi voie bună umple şi inimile invitaţilor lui Kálnay care îl cinstesc pe fiul său nou-născut, ciocnind cupe cu vin, cântând şi dansând:
La rândul său, omniprezentul Jacobus Danus este un boem simpatic, poet cu studii clasice, dar care nu dispreţuieşte plăcerile vieţii. Caută societatea celor puternici, ochii îi fug după femei. Slujeşte cu devotament nu doar pe Phoebus, ci şi pe Venera şi, deopotrivă, invincibil, pe Bacchus:
“Saepe vocor mensis gratus conviva potentum Ut Bacchi celebrem condecoremque diem. Dulcibus et viduis charus tenerisque puellis Assideo, ut moveat languida membra calor. Hinc vocor Idaliae Veneris, Phoebique sacerdos Et conviva hilaris, conbibo candidulus. NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 125
Homine quo bibulos supero juvenesque senesque Et quicunque volet vincere victus abit.” (405)
Valul micilor bucurii ale vieţii îl poartă pe poet la o petrecere între prieteni unde sunt degustate zemoasele cireşe ale lui Emericus de Calna şi Nicolaus Prossemkius. Cearta cireşelor este judecată de poet în favoarea amicului său Kálnay, care l-ar putea întrece, se pare, chiar şi pe Lucullus sau pe Alcinous:
“Lucullum poteris missis superasse cerasis, Cur non Nicoleum vincere jure potes? Dulcia quum Alcinous consequit in arbore poma Sed meliora tuus fertilis hortus habet. Quare Nicoleum pomis me judice vincis Palma triumphalis tibi iure datur.” (406) O poezie de o rară exuberanţă, însufleţită de o poftă de viaţă neobişnuită la Olahus, este dedicată carnavalului nocturn de la Brügges. Străzile sunt inundate de o fremătătoare vitalitate, iar euforia este molipsitoare. Trăirea clipei este deplină sub sclipiri de stele:
“Nunc plateae cunctae resonant haec plausibus altis Et cantus reboant dulcis Iache tui. Festus nunc agitur caetus, concurrite cives Qui cupitis grato sumere laeta die. Laetantes quatiunt juvenes ex ordine terram. Virgineusque canit carmina grata chorus. Adsitis pueri laetamque capessite noctem Iam crebris splendent sidera lampadibus.” (407). Într-un alt cadru temporar şi istoric, Attila, împătimit al războiului, în răgazul dintre bătălii, înţelege trăirea clipei prin înzestrarea armatei cu diabolice aparate de luptă, iar a comunităţii, cu legi. Grijile sale sunt militare şi regale. Totuşi, scriitorul îl surprinde şi într-un moment aproape ludic, însă legat şi acesta de mânuirea armelor: privind impasibil spectacolul, altora plăcut, al gladiatorilor improvizaţi ad hoc regele hun le face demonstraţia adevăratei îndemânări: “iubet igitur eos armari, ac se quoque armis indutum equo insilientem imitari. Quod quum propter insuetudinem praestare non possent, et neque arcum tendere, neque nervo sagittam adhibere scirent, corpora superfluo prius per otium pastu saginata, eo usque tenui cibo extenuari mandat, ut postea abstinentia et exercitatione, optima rerum omnium magistra, edocti utramque rem facile praestiterent. Quorum tandem opera et fortitudine in pluribus est usus rebus militaribus” (408). Figura Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|