Codul Penal al Republicii Austria

Art. 28. Concursul de infracțiuni

(1) Dacă prin una sau prin mai multe fapte individuale au fost săvârșite mai multe acțiuni penale de același tip sau de tipuri diferite.... Pentru fapta persoanei care a săvârșit printr-o faptă sau prin mai multe fapte individuale mai multe fapte penale de același tip sau de tipuri diferite și care au fost identificate în același timp, se va dispune, dacă normele de încriminare concurente prevăd doar pedepse cu închisoarea sau doar amenzi, o singură pedeapsă cu închisoarea sau o singură amendă. Această pedeapsă va fi individualizată în baza normei de încriminare care prevede pedeapsa cea mai mare. Cu excepția reducerii extraordinare a pedepsei, nu poate fi dispusă o pedeapsă mai mică decât cea mai mare pedeapsă minimă prevăzută în legile concurente.

(2) Dacă în una dintre normele de încriminare concurente este prevăzută pedeapsa cu închisoarea și în cealaltă normă de încriminare amenda sau dacă doar într-una dintre ele este prevăzută atât pedeapsa închisorii, cât și pedeapsa amenzii, instanța va dispune, dacă ambele pedepse sunt obligatorii, o pedeapsă cu închisoarea și o pedeapsă cu amenda. Dacă una dintre ele nu este obligatorie, ea poate fi dispusă. Același principiu este valabil și pentru pedepsele de altă natură prevăzute pe lângă pedeapsa cu închisoarea sau amenda. Pentru individualizarea pedepsei cu închisoarea și a amenzii se aplică dispozițiile alin. 1.

(3) În cazul în care conform dispozițiilor alin. 2 s-ar impune dispunerea pedepsei cu închisoarea și a pedepsei amenzii, se va dispune, dacă în locul pedepsei cu închisoarea se impune pedeapsa amenzii (art. 37), conform alin. 1 doar pedeapsa amenzii.

(4) Măsurile de siguranță se dispun dacă sunt îndeplinite condițiile existenței uneia sau mai multor fapte penale deduse judecății în același timp.
Art. 29. Cumularea valorilor și cuantumurilor prejudiciilor

Dacă cuantumul pedepsei depinde de valoarea exprimată în cifre a unui bun aflat în legătură cu fapta sau de cuantumul exprimat în cifre al prejudiciilor pe care le cauzează sau asupra cărora se întinde intenția făptuitorului, relevantă va fi, dacă făptuitorul a săvârșit mai multe fapte de același tip, suma valorilor sau a cuantumului prejudiciilor.

Art. 30. Inadmisibilitatea măririi repetate a limitei maxime legale a pedepsei

Depășirea limitei maxime legale de pedeapsă cu jumătate este posibilă doar o singură dată, chiar dacă intervin diverse cauze care indică admisibilitatea depășirii (art. 39, 313).

Art. 31. Pedeapsa în cazul condamnării ulterioare

(1) Persoana care a fost deja condamnată la o pedeapsă și care este condamnată pentru o altă faptă care ar fi trebuit judecată după săvârșirea ei în cadrul procesului anterior, va fi condamnată la o pedeapsă suplimentară. Aceasta nu va putea depăși limita maximă a pedepsei prevăzute pentru fapta dedusă acum judecății. Suma pedepselor nu poate depăși pedeapsa care ar fi admisibilă conform criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei în cazul concursului de infracțiuni și conform cumulării valorilor și cuantumurilor prejudiciilor.

(2) O condamnare anterioară de către o instanță națională este asimilată unei condamnări anterioare de către o instanță străină și atunci când nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 73.
Art. 31a. Reducerea ulterioară a pedepsei și a măsurii indisponibilizării

Dacă ulterior intervin sau apar circumstanțe care ar fi condus la individualizarea unei pedepse mai mici, instanța va proceda la reducerea corespunzătoare a pedepsei.

(2) Dacă ulterior situația personală sau posibilitățile materiale ale persoanei condamnate la pedeapsa amenzii se înrăutățesc nu doar nesemnificativ, instanța va proceda la reindividualizarea cuantumului zilelor-amendă privitor la restul de amendă în limitele prevăzute la art. 19 alin. 2, cu excepția cazului în care persoana condamnată a cauzat înrăutățirea cu intenție, fie și doar prin refuzul de a presta activități lucrative.

(3) Dacă ulterior intervin sau apar circumstanțe care, dacă ar fi existat la momentul pronunțării sentinței, instanța nu ar fi dispus măsura indisponibilizării sau ar fi dispus doar indisponibilizarea unor bunuri de o valoare mai mică, instanța va proceda la actualizarea hotărârii.

Titlul IV. Individualizarea pedepselor
Art. 32. Principii generale

(1) Stabilirea pedepsei se face în raport de vinovăția făptuitorului.

(2) La individualizarea pedepsei instanța are în vedere circumstanțele agravante și atenuante, în măsura în care acestea nu justifică și pedeapsa, precum și efectele pedepsei și alte urmări probabile ale faptei asupra vieții viitoare a făptuitorului în societate. În acest scop instanța va avea în vedere în special în ce măsură fapta poate fi explicată printr-o atitudine a făptuitorului de respingere a valorilor ocrotite sau de indiferență față de acestea și în ce măsură fapta poate fi pusă în legătură cu circumstanțe sau cauze exterioare care ar putea justifica săvârșirea faptei și de către o persoană care respectă valorile ocrotite.

(1) În general pedeapsa va fi cu atât mai severă cu cât mai mare este prejudiciul sau pericolul social creat de către făptuitor sau pe care acesta nu le-a creat, dar asupra cărora s-a întins vinovăția sa, cu cât mai multe obligații a încălcat prin acțiunea sa, cu cât mai premeditată este fapta, cu cât mai mare grijă a pregătit-o sau cu cât mai multă lipsă de considerație a săvârșit-o și cu cât mai puțină precauție a putut fi folosită în legătură cu fapta.

Art. 33. Circumstanțe agravante speciale

(1) Circumstanța agravantă există în special dacă făptuitorul

1. a săvârșit mai multe fapte penale de același tip sau de tipuri diferite sau dacă fapta penală a subzistat pe o perioadă mai lungă de timp;

2. a mai fost condamnat pentru o faptă care are la bază aceeași înclinație periculoasă nocivă;

3. a determinat o altă persoană să săvârșească fapta penală;

4. a fost autorul sau instigatorul unei fapte penale săvârșite de una sau mai multe persoane sau la săvârșirea căreia a participat în mod hotărâtor;

5. a acționat pe motive de rasă, xenofobie sau alte motive deosebit de reprobabile, în special de tipul celor care vizează grupurile de persoane sau un membru al unui astfel de grup menționate la art. 283 alin. 1 punctul 1 în mod expres ca urmare a apartenenței la acest grup;

6. a acționat cu viclenie, cruzime sau într-un mod chinuitor pentru victimă;

7. la săvârșirea faptei a profitat de lipsa de apărare și starea de neajutorare a unei alte persoane;

8. a săvârșit fapta prin utilizarea abuzivă a datelor cu caracter personal ale unei alte persoane pentru a câștiga încrederea unui terț, producând respectivei persoane un prejudiciu.

(2) O circumstanță agravantă este, în plus față de cazurile prevăzute la art. 39a alin. 1, și atunci când un făptuitor major a săvârșit cu intenție o faptă penală prin uz de violență sau amenințare periculoasă îndreptată împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau împotriva unei persoane apropiate acestuia.

(3) O circumstanță agravantă este, de asemenea, și atunci când făptuitorul a săvârșit cu intenție o faptă penală prevăzută de dispozițiile prezentului Cod Titlul I – III sau Titlul III din Partea Specială

1. împotriva unei rude (art. 72), inclusiv împotriva unei foste soții, partenere sau concubine sau împotriva unui fost soț, partener sau concubin în calitate de persoană care trăia împreună cu victima sau persoană care a abuzat de poziția sa de autoritate;

2. împotriva unei persoane care, în baza unor împrejurări speciale, necesită protecție, profitând de nevoia de protecție a acesteia;

3. prin utilizarea unei violențe extreme sau după ce fapta a fost precedată de utilizarea unei astfel de violențe extreme;

4. prin amenințarea cu o armă.

Art. 34. Circumstanțe atenuante speciale

(1) Circumstanța atenuantă există în special dacă făptuitorul

1. a săvârșit fapta după împlinirea vârstei de 18 ani, dar anterior împlinirii vârstei de 21 ani sau dacă a săvârșit fapta sub influența unei stări mentale anormale, dacă înțelege greu sau dacă educația sa a fost foarte neglijată;

2. a dus până acum o viață normală și fapta se află în evidentă crasă contradicție cu conduita sa uzuală;

3. a săvârșit fapta din motive onorabile;

4. a săvârșit fapta sub influența unui terț sau de frică sau din supunere;

5. se face vinovat doar de faptul că, într-o anumită situație pentru care legea sancționează producerea unui rezultat, a omis să împiedice acel rezultat;

6. a participat la o faptă penală săvârșită de mai multe persoane, având însă un rol secundar;

7. a săvârșit fapta doar din imprudență;

8. s-a lăsat antrenat în săvârșirea faptei aflându-se într-o puternică stare emoțională de înțeles;

9. a săvârșit fapta mai mult atras de o oportunitate deosebit de tentantă decât cu intenție premeditată;

10. a fost forțat la săvârșirea faptei ca urmare a unei stări de necesitate stringente care nu are legătură cu refuzul de a presta activități lucrative;

11. a săvârșit fapta în împrejurări similare unei cauze de neimputabilitate sau de justificare;

12. a săvârșit fapta într-o eroare de drept care nu exclude vinovăția (art. 9), în special dacă este pedepsit pentru săvârșirea cu intenție a faptei;

13. în ciuda consumării faptei nu a cauzat un prejudiciu sau fapta a rămas la stadiul de tentativă;

14. s-a abținut în mod deliberat de la producerea unui prejudiciu mai mare, deși ar fi avut această posibilitate, sau dacă prejudiciul a fost reparat de către făptuitor sau un terț în numele acestuia;

15. s-a străduit în mod onest să repare prejudiciul produs sau să împiedice producerea altor urmări nefavorabile;

16. s-a predat de bună voie, deși ar fi putut dispărea cu ușurință sau deși era probabil că va rămâne neidentificat;

17. a recunoscut și regretă săvârșirea faptei sau a contribuit în mod esențial la aflarea adevărului;

18. a săvârșit fapta cu mult timp în urmă și de atunci a avut un comportament corespunzător;

19. este afectat prin aceea că el însuși sau o persoană apropiată acestuia a suferit în urma săvârșirii faptei sau ca urmare a acesteia o gravă vătămare corporală sau deteriorare a stării de sănătate sau alte dezavantaje considerabile de natură fapctică sau juridică.

(2) Circumstanța atenuantă există și atunci când procedura penală îndreptată împotriva făptuitorului a durat disproporționat de mult, nu din culpa făptuitorului sau apărătorului acestuia.

Art. 35. Intoxicația

Dacă făptuitorul a acționat într-o stare de intoxicație mai exact ar fi “care nu exclude răspunderea acestuia” care nu îl face iresponsabil, această circumstanță este atenuantă doar în măsura în care scăderea gradului de responsabilitate produsă nu este compensată de acuzația privind consumul sau utilizarea substanței euforizante.

Art. 36. Aplicarea pedepselor cu închisoarea împotriva persoanelor care nu au împlinit vârsta de 21 de ani

Persoanei care la data săvârșirii faptei nu împlinise vârsta de 21 de ani îi sunt aplicabile pedepsele prevăzute la dispozițiile art. 19 din Legea penală a tinerilor și minorilor.

Art. 37. Aplicarea pedepselor cu amenda în locul pedepselor cu închisoarea

(1) Dacă o faptă nu este pedepsită cu o pedeapsa cu închisoarea de mai mult de 5 ani, instanța va aplica în locul pedepsei cu închisoarea de până la un an pedeapsa amenzii de maximum 720 zile-amendă, dacă nu se impune condamnarea la pedeapsa cu închisoarea în scopul de a-l împiedica pe făptuitor să săvârșească alte fapte penale.

(2) Dacă o faptă este pedepsită cu o pedeapsă cu închisoarea mai mare decât cea prevăzută la alin. 1, dar nu mai mare de 10 ani de închisoare, aplicarea pedepsei amenzii de maximum 720 zile-amendă în locul pedepsei cu închisoarea de maximum un an este admisibilă doar dacă nu se impune condamnarea la pedeapsa cu închisoarea în scopul de a-l împiedica pe făptuitor să săvârșească alte fapte penale, iar aplicarea pedepsei amenzii este suficientă pentru a preveni săvârșirea de fapte penale de către alte persoane.
Art. 38. Deducerea perioadei de deținere anterioară

(1) Perioadele reținerii dispuse de autoritățile administrative și judiciare, precum și ale arestului preventiv se deduc din pedeapsa cu închisoarea și cu amenda dacă făptuitorul s-a aflat în custodia organelor competente

1. s-a aflat în custodia organelor competente în cadrul unui proces pentru fapta pentru care este în original spune sancționat, dar putem merge și pe acuzat dacă sună mai bine sancționat sau

2. după săvârșirea acestei fapte, ca urmare a suspiciunii legate de o faptă penală,

în ambele cazuri doar în măsura în care deținerea nu a fost deja dedusă dintr-o altă pedeapsă sau persoana deținută nu a fost despăgubită pentru aceasta.

(2) Pentru deducerea perioadei de deținere anterioară dintr-o pedeapsă cu amenda relevantă este pedeapsa privativă de libertate înlocuitoare. În sistemul de drept austriac există pedeapsa privativă de libertate înlocuitoare care nu cred să existe în sistemul românesc, mai exact este vorba despre pedeapsa cu închisoarea care înlocuiește pedeapsa amenzii penale neexecutate. Poate s-ar rezolva neclaritatea prin introducerea unei note de subsol sau note a traducătorului.

Art. 39. Înăsprirea pedepsei în caz de recidivă

(1) Dacă făptuitorul a fost condamnat deja de două ori pentru fapte care au la bază aceeași înclinație nocivă la pedeapsa cu închisoarea și dacă a executat aceste pedepse măcar în parte, chiar și doar prin deducerea unei perioade anterioare de deținere sau a unei măsuri asigurătorii privative de libertate, instanța poate dispune, dacă făptuitorul a împlinit vârsta de 19 ani și a săvârșit din nou o faptă penală care are la bază aceeași înclinație nocivă, depășirea cu jumătate a limitei maxime a pedepsei legale cu închisoarea sau cu amenda. Cu toate acestea, pedeapsa cu închisoarea sau cu amenda nu poate depăși durata de 20 de ani.

(2) Pedeapsa anterioară nu va fi luată în considerare dacă de la executarea ei și până la următoarea faptă au trecut mai mult de 5 ani. În acest termen nu sunt avute în vedere perioadele în care persoana condamnată a fost deținută în baza unui mandat oficial. Dacă pedeapsa a fost executată doar prin deducerea unei perioade anterioare de detenție, termenul începe abia de la data la care sentința de condamnare a început să producă efecte juridice.
Art. 39a. Schimbarea pedepsei în cazul faptelor penale săvârșite împotriva minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani

(1) Dacă făptuitorul major a săvârșit cu intenție o faptă penală prin uz de violență și amenințare periculoasă împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, se dispune în locul

1. unei pedeapse cu închisoarea de până la un an sau în locul unei astfel de pedepse cu închisoarea sau cu amenda, pedeapsa cu închisoarea între două luni și un an;

2. unei pedepse cu închisoarea fără limită minimă și a cărei limită maximă depășește un an, pedeapsa de minimum 3 luni de închisoare;

3. unei pedepse cu închisoarea a cărei limită minimă este de 6 luni, pedeapsa de minimum un an de închisoare;

4. unei pedepse cu închisoarea a cărei limită minimă este de un an, pedeapsa de minimum 2 ani de închisoare.

(2) La aplicarea dispozițiilor art. 36 și art. 41 se va porni de la pedepsele schimbate prevăzute la alin. 1.
Art. 40. Individualizarea pedepsei în cazul condamnării ulterioare

În cazul condamnării ulterioare, pedeapsa suplimentară va fi stabilită în limitele prevăzute la art. 31 în așa fel încât suma pedepselor să corespundă acelei pedepse care ar fi aplicabile în cazul condamnării concomitente. Dacă în cazul condamnării concomitente nu s-ar aplica o pedeapsă mai mare decât cea dispusă în hotărârea anterioară, nu se va aplica pedeapsa suplimentară.

Art. 41. Reducerea extraordinară a pedepsei în cazul preponderenței circumstanțelor atenuante

(1) Dacă circumstanțele atenuante sunt preponderente față de circumstanțele agravante și dacă există perspectiva temeinică că făptuitorul nu va mai săvârși fapte penale nici în cazul aplicării unei pedepse cu închisoarea sub minimul de pedeapsă legal, instanța poate dispune:

1. dacă fapta este sancționată cu pedeapsa detențiunii pe viață sau dacă este sancționată cu pedeapsa închisorii între 10 și 20 de ani sau cu pedeapsa detențiunii pe viață, pedeapsa cu închisoarea de peste un an;

2. dacă fapta nu este sancționată cu pedeapsa detențiunii pe viață, dar este sancționată cu pedeapsa închisorii de minimum 10 ani, pedeapsa cu închisoarea de peste 6 luni;

3. dacă fapta este sancționată cu pedeapsa închisorii de minimum 5 ani, pedeapsa cu închisoarea de peste 3 luni;

4. dacă fapta este sancționată cu pedeapsa închisorii de minimum un an, pedeapsa cu închisoarea de peste o lună;

5. dacă fapta este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mică, pedeapsa cu închisoarea de minimum o zi.

(2) În condițiile prevăzute la alin. 1 punctul 3 și 4 instanța va dispune pedeapsa închisorii de minimum 6 luni dacă fapta a avut drept urmare decesul unei persoane (art. 7 alin. 2), chiar dacă această împrejurare determină și pedeapsa.

(3) Dispozițiile art. 43 și art. 43a pot fi aplicate și atunci când se dispune sau s-ar dispune pedeapsa cu închisoarea de mai mult de 2, respectiv 3 ani, dar nu mai mult de 5 ani, în măsura în care circumstanțele atenuante sunt preponderente față de circumstanțele agravante și dacă există perspectiva temeinică că făptuitorul nu va mai săvârși fapte penale nici în cazul aplicării unei astfel de pedepse.
Art. 41a. Reducerea extraordinară a pedepsei în cazul colaborării cu organele de urmărire penală

(1) Dacă făptuitorul unei fapte prevăzute la art. 277, 278, 278a sau 278b sau al unei fapte penale aflate în legătură cu un astfel de grup, grupare sau organizație face declarații în fața organelor de urmărire penală cu privire la informațiile pe care le deține cu privire la aspecte a căror cunoaștere are un rol esențial la

1. îndepărtarea sau reducerea considerabilă a pericolului reprezentat de grup, grupare sau organizație;

2. clarificarea circumstanțelor săvârșirii faptei dincolo de propria participație sau

3. identificarea unei persoane care a participat în mod sistematic la activitățile grupului sau a avut o poziție de conducere în cadrul unei astfel de grupări sau organizații,

instanța poate dispune o pedeapsă situată sub minimul prevăzut la art. 41, dacă aceasta corespunde importanței informațiilor furnizate în raport cu vinovăția făptuitorului. Dispozițiile art. 41 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.

(2) Dispozițiile alin. 1 se aplică corespunzător persoanei care participă la activitățile unui grup, unei grupări sau organizații interzise prin lege, precum și făptuitorului unei fapte penale aflate în legătură cu un astfel de grup, grupare sau organizație.

(3) Dacă informațiile furnizate de făptuitor se referă la fapte penale cărora nu le sunt aplicabile legile austriece, se vor aplica dispozițiile alin. 1 în măsura în care asistența judiciară reciprocă ar fi admisibilă.

Titlul V. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și liberarea condiționată, obligațiile și probațiunea
Art. 43. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

(1) Dacă un infractor este condamnat la o pedeapsă cu închisoarea care nu depășește 2 ani, instanța va dispune suspendarea executării pe o perioadă de încercare de minimum 1 an și maximum 3 ani, dacă este îndreptățită presupunerea că simpla suspendare a executării pedepsei sau aceasta împreună cu alte măsuri ar fi suficientă pentru a preveni săvârșirea altor fapte penale și că nu este necesară executarea pedepsei pentru a preveni săvârșirea de fapte penale de către alte persoane. În acest sens instanța va avea în vedere în special tipul faptei, persoana infractorului, gradul său de vinovăție, viața sa anterioară și conduita sa după săvârșirea faptei.

(2) Dacă suspendarea executării pedepsei nu este revocată, pedeapsa nu mai este executată. Termenele care încep să curgă de la data executării pedepsei se vor calcula într-un astfel de caz de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Art. 43a. Suspendarea executării unei părți din pedeapsă

(1) Dacă instanța dispune aplicarea pedepsei amenzii și dacă sunt îndeplinite condițiile de la art. 43 cu privire la o parte din pedeapsă, instanța va suspenda executarea acestei părți din pedeapsă, dar nu mai mult de 3 sferturi din aceasta.

(2) Dacă pedeapsa care s-ar impune ar fi pedeapsa cu închisoarea de mai mult de 6 luni, dar nu mai mult de 2 ani și dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru suspendarea executării întregii pedepse, în locul unei părți din pedeapsa cu închisoarea se va aplica pedeapsa amenzii de maximum 720 zile-amendă dacă astfel executarea restului din pedeapsa cu închisoarea poate fi suspendată conform dispozițiilor art. 43.

(3) Dacă pedeapsa aplicată este pedeapsa cu închisoarea de mai mult de 6 luni, dar nu mai mult de 2 ani si dacă, în special având în vedere condamnările anterioare ale infractorului, nu este posibilă nici suspendarea întregii pedepse, nici procedura conform alin. 2, atunci instanța va dispune suspendarea unei părți din pedeapsă cu respectarea dispozițiilor art. 43. Partea de pedeapsă cu executare va fi de minimum o lună și nu va depăși o treime din pedeapsă.

(4) Dacă pedeapsa aplicată este pedeapsa cu închisoarea de mai mult de 2 ani, dar nu mai mult de 3 ani și dacă există o probabilitate considerabilă ca infractorul să nu mai săvârșească alte fapte penale, atunci instanța va dispune suspendarea unei părți din pedeapsă cu respectarea dispozițiilor art. 43. Se va face aplicarea dispozițiilor alin. 3 ultima teză.

(Observație: Alin. 5 a fost abrogat prin BGBl. I nr. 105/1997)

Art. 44. Suspendarea executării pedepsei în caz de concurs de infracțiuni

(1) Dacă instanța dispune o pedeapsă cu închisoarea și o pedeapsă cu amenda concomitent, executarea ambelor pedepse va fi suspendată dacă sunt îndeplinite condițiile în acest sens. Dacă este îndreptățită presupunerea că executarea doar a uneia dintre aceste pedepse sau a unei părți dintr-una dintre o pedeapsăe ar fi suficientă, instanța poate face aplicarea dispozițiilor art. 43 și art. 43a la ambele pedepse.

(2) Executarea pedepselor complementare și consecințele juridice ale condamnării pot fi suspendată suspendate independent de pedeapsa principală.
Art. 45. Suspendarea executării sub supraveghere a măsurilor de siguranță

(1) Executarea măsurii internării într-o unitate de psihiatrie pentru măsuri de siguranță va fi suspendată dacă este îndreptățită presupunerea că, având în vedere persoana infractorului, starea sa de sănătate, viața sa anterioară, tipul faptei și perspectivele de obținere a unui venit cinstit, în special după efectuarea cu succes a unui tratament medical pe perioada deținerii provizorii conform dispozițiilor art. 429 alin. 4 CPP sau a executării măsurii arestului preventiv prin internarea custodierea provizorie prevăzută la art. 438 CPP, simpla amenințare cu internarea împreună cu un tratament în afara unității de psihiatrie pentru măsuri de siguranță și eventuale alte măsuri prevăzute la art. 50-52 ar fi suficientă pentru a preveni periculozitatea vizată de măsura de siguranță. Executarea măsurii internării conform dispozițiilor art. 21 alin. 2 poate fi suspendată doar împreună cu pedeapsa. Termenul de încercare în cazul suspendării executării măsurii internării conform art. 21 este de 10 ani, iar dacă fapta penală care a dus la aplicarea măsurii internării nu este sancționată cu pedeapsa cu închisoarea de mai mult de 10 ani, termenul de încercare este de 5 ani.

(2) Executarea măsurii internării într-o unitate de terapie pentru infractori dependenți poate fi dispusă doar împreună cu pedeapsa și atunci doar dacă este îndreptățită presupunerea că simpla amenințare cu internarea împreună cu una sau mai multe măsuri dintre cele prevăzute la art. 50 – 52 ar fi suficientă pentru a vindeca dependența infractorului de substanțe euforizante sau stupefiante. Termenul de încercare pentru suspendarea executării pedepsei se aplică și în ce privește suspendarea executării măsurii internării într-o unitate de terapie pentru infractori dependenți.

(3) Dispozițiile art. 43 alin. 2 se aplică ad litteram.

(4) Suspendarea executării altor măsuri de siguranță nu este admisibilă.