Curs de neuropsihologie titular: lect univ dr. Violeta Rotărescu

partea ventrală (veche filogenetic) şi

partea dorsală stratificată (nouă filogenetic);

Aceasta din urmă expediază semnale la scoarţa cerebrală (scizura calcarină şi ariile 18, 19) şi are şase straturi (la om)

Corpii geniculaţi mediali

• sunt conectaţi cu coliculii cvadrigemeni inferiori
• aici fac sinapsă căile auditive şi de aici ajung impulsuri la ariile auditive corticale (prima circumvoluţie temporală)

• Epitalamusul

• Se găseşte în partea superioară a diencefalului şi este compus din glanda epifiză (pineală) şi din aparatul habenular.

• Glanda epifiză

• după vârsta de 7 ani involuează iar după 14 ani se calcifică
• este o glandă endocrină cu rol important în dezvoltare
• exercită efect frenator asupra sferei sexuale
• exercită efect important în metabolismul protidic, glucidic şi mineral
• hormonul principal este melatonina, derivat din serotonină
• melatonina este secretată maximal noaptea (serotonina ziua) iar secreţia ei scade de la naştere până la bătrâneţe
• nu s-a demonstrat la om şi primate efectul antigonadotrop al melatoninei (întârzierea declanşării pubertăţii, de ex.)
• rolurile melatoninei sunt: modularea excitabilităţii cerebrale; influenţarea fiziologiei somnului; un posibil rol inhibitor asupra creşterii tumorilor neoplazice la om; reglarea activităţii şi a altor glande (hipofizei, pancresului endocrine, suprarenalelor, glandelor sexuale)

• Aparatul habenular

• conţine numeroase fibre albe şi substanţă cenuşie (nuclei habenulari)
• fibrele albe se conectează în general cu structuri subcorticale

• Hipotalamusul

• Reprezintă mai puţin de 1% din totalul volumului creierului uman. Este format dintr-o porţiune supraoptică, una tuberală şi una mamilară (văzute din faţă în spate).

• Nucleii hipotalamusului se împart în patru grupe principale:

• grupul anterior – format din nucleul paraventricular şi cel supraoptic. Ei secretă hormoni care sunt trimişi la adenohipofiză.

• grupul lateral – nucleul tuberomamilar şi nuclei tuberali laterali.

• grupul mijlociu – nuclei hipotalamici ventromedial şi dorsomedial

• grupul posterior – nuclei tuberculilor mamilari

• Fiecare nucleu contribuie la realizarea unei anumite funcţii.

• Conexiunile hipotalamusului

• Hipotalamusul posedă o bogată reţea de conexiuni, atât interne cât şi externe, care influenţează atât sistemul nervos central cât şi pe cel vegetativ.

• Este, deasemenea, foarte important pentru sistemul endocrin, prin intermediul hipofizei.

• Căile aferente:

• fascicolul telencefalic – leagă scoarţa de hipotalamus, având efect excitator şi inhibitor. Principalele functii sunt legate de organele viscerale.
• Fascicolul talamo-hipotalamic – leagă talamusul de hipotalamus.
• Stria terminalis – leagă amigdala de hipotalamus.
• Fibre directe spinotalamice – vin dinspre talamus.

• Există, deasemenea, legături ale hipotalamusului cu aparatul vizual, prin fibre care leagă chiasma optică de partea “vizuală” a hipotalamusului. Aceste fibre provin din celulele vegetative ale retinei, trec prin nervii optici, chiasma optică şi ajung la unii nuclei hipotalamici şi în lobul posterior al hipofizei.

• Efectul principal este acela că semnalele luminoase pot influenţa sistemul vegetativ atât direct cât şi prin intermediul hipofizei.

• Căile eferente

• tractul hipotalamo-hipofizar (care are legături cu hipofiza)
• tractul hipotalamo-habenular (care are legături cu epifiza)
• tractul hipotalamo-talamic (realizează legătura ascendentă cu scoarţa cerebrală)
• sistemul periventricular (leagă hipotalamusul de aproape toate formaţiunile cenuşii ale trunchiului cerebral)
• tractul tubero-hipofizar – leagă hipotalamusul de pituitara posterioară
• Majoritatea fibrelor sunt bidirecţionale (cu excepţia tractului hipotalamo-hipofizar şi a fibrelor care vin dinspre retină - cu rol în reglarea ritmului circadian – lumină/ întuneric)

• Funcţiile hipotalamusului

• Hipotalamusul are atribuţii directe în reglarea mediului intern al organismului:

• neuroendocrin
• autonom
• motivaţional

• Reglarea sistemului neuroendocrin

• Hipotalamusul, împreună cu sistemul limbic, participă direct la reglarea mediului intern, în vederea menţinerii constantelor acestuia.

• Controlul emoţiilor şi a comportamentelor emoţionale se face indirect de către hipotalamus, în conjuncţie cu formaţiunile înalte ale sistemului limbic şi ale neocortexului.

• Datele anatomice indică faptul că hipotalamusul conţine un mare număr de nuclei şi reţele neuronale care reglează funcţii vitale ca: temperatura, ritmul cardiac, tensiunea arterială, osmoza sangvină, ingestia de apă şi alimente; în plus, organizează motor răspunsurile endocrine în comportamentele emoţionale adaptative.

• În primul rand, hipotalamusul controlează activitatea glandei pituitare, care controlează, la rândul ei, celelalte glande endocrine (tiroida, paratiroidele, suprarenalele, glandele sexuale etc). Aceste glande descarcă hormoni care reglează activitatea hipotalamusului şi hipofizei.

• Hipotalamusul

• Feed-back

• Hipofiză

• glandă glandă glandă

• hormon hormon hormon

• Mulţi neuroni hipotalamici sunt specializaţi în secreţia peptidelor. Acestea ajung fie în spaţiul sinaptic (ca neurotransmiţători), fie în circulaţia sangvină, de unde acţionează ca hormoni, controlând excitabilitatea neuronală şi eficacitatea sinaptică. Pot, deasemenea, controla eficacitatea sistemului endocrin, fie direct, fie indirect.

• Controlul direct se exercită prin descărcarea în circulaţia sangvină a neurohipofizei de produşi neuroendocrini.

• Controlul indirect se face prin intermediul adenohipofizei.

• Neuronii peptidici sunt magnocelulari şi parvocelulari.

• Neuronii magnocelulari

• Eliberează oxitocina şi vasopresina.

• Vasopresina:

• - este secretată în hipotalamus şi depozitată în hipofiză.

• - produce vasoconstricţie şi reabsorbţia apei de către rinichi (în absenţa ei volumul urinar ar putea ajunge la 15-20 litri în 24 h).

• - intervine în mecanismul învăţării şi memoriei (nu se cunosc exact mecanismele), probabil prin influenţarea secreţiei de ARN.

• Oxitocina:

• este secretată în nucleul paraventricular din hipotalamus.

• Efectele sale sunt contracţia uterină şi secreţia lactată. La bărbaţi efectele sale sunt mai obscure.

• alcoolul, stresul şi serotonina inhibă secreţia de oxitocină, în vreme ce dopamina stimulează descărcarea de oxitocină.

• Sistemul neurosecretor parvocelular

• Secretă hormoni inhibitori şi de eliberare (releasing) – substanţe care eliberează sau inhibă eliberarea hormonilor din glanda pituitară anterioară.

• Substanţele de stimulare a eliberării hormonilor sunt (de ex.): TRH (factorul de eliberare a tirotropinei), CRH (factorul de eliberare a corticotropinei), FSH (factorul de eliberare al hormonilor foliculari), LHRH (factorul de eliberare al hormonului luteinizant) etc.

• Factorii de eliberare a hormonilor pituitari determina descarcarea, de catre glanda, a hormonilor corespunzatori, care regleaza secretia glandelor din corp.

• De exemplu, GRH (factorul de eliberare a hormonului de crestere) determina descarcarea de GH (hormonul de crestere), care influenteaza cresterea scheletului si a sistemului muscular. Afectarea secretiei de GH, in sens pozitiv, duce la gigantism, iar in sens negativ (scaderea secretiei), la nanism hipofizar.

• Secretia de hormoni este pulsatila, ea fiind descarcata in sange in valuri pe parcursul unei zile.

• Neuronii magnocelulari si parvocelulari contin peptide de diferite tipuri, raspandite in tot sistemul nervos.

• Disfunctiile hipotalamusului

• Tumorile si alte procese patologice influenteaza dezvoltarea sexuala se pot solda cu pubertate precoce sau, opus, hipogonadism (subdezvoltarea caracteristicilor sexuale secundare, asociate cu somnolenta, obezitate si diabet insipid).

• Distrugerea doar a unei jumatati a hipotalamusului poate produce o tulburare usoara si tranzitorie a functionarii acestuia. Distrugerea bilaterala (nu si simetrica) a hipolalamusului duce la aparitia simptomelor specifice.

• Varsta joaca un rol important:

• la nou-nascuti functiile hipotalamusului nu sunt stabilizate (necesita reglare din exterior)

• la varstnici apar tulburari de somn, activitate motorie scazuta, preferinta pentru anumite mancaruri, sensibilitate fata de schimbarea temperaturii, ceea ce echivaleaza cu o reducere a mecanismelor homeostatice hipotalamice – efecte constatate si experimental, la animale cu leziuni ventromediale ale hipotalamusului)

• Reglarea sistemului nervos autonom si a functiilor vegetative

• Functionarea autonoma nu este difuza, asa cum s-a crezut multa vreme, ci este inalt specializata la nivelul hipotalamusului, pentru ca stimularea unor centri produce raspuns la un organ periferic specific

• Hipotalamusul are ca atributie principala coordonarea functiilor autonome (vegetative) intre ele, precum si a acestora cu activitatile intregului organism.

• Hipotalamusul este cel mai important centru subcortical de reglare a activitatii simpatice si parasimpatice; rolul este acela de mentinere a unei stari interne de supravietuire a organismului in diverse conditii de activitate.

• Controlul parasimpatic tine de hipotalamusul anterior (si produce bradicardie, vasodilatatie periferica, cresterea aciditatii sucului gastric, cresterea tonusului tractului digestiv si scaderea tensiunii arteriale).

• Controlul simpatic tine de functionarea hipotalamusului lateral si posterior (si conduce la intensificarea activitatii somatice si metabolice in stres emotional, atac si fuga, evidentiate prin dilatatia pupilelor, tahicardie, cresterea tensiunii arteriale, inhibitia peristaltismului, tonusului vezicii si a intestinelor).

• Afectarea hipotalamusului posterior duce la letargie emotionala, somn anormal si scaderea temperaturii ca urmare a diminuarii generale a activitatii somatice si viscerale. Leziunile hipotalamice induse experimental conduc la lezari ale mucoasei esofagului, stomacului si duodenului, ulcere acute ale stomacului si perforarea mucoasei gastrice, plus hemoragii si ulcere gastrointestinale.

• Afectarea hipotalamusului anterior se soldeaza cu hipermotilitate a tractului gastrointestinal, plus evacuare (defecatie) si mictiune frecvente.

• Stimularea hipotalamusului lateral are ca efect producerea hipertensiunii arteriale.

• Tulburarile cardiovasculare insotesc afectarile trunchiului cerebral si hipotalamusului si se reflecta in hipertensiune, aritmii cardiace si modificari ale EKG-ului (= simularea unui infarct miocardic acut la bolnavi fara antecedente cardiace)

• Tulburarile respiratorii sunt frecvente in structura sindroamelor hipotalamice. Experimental, lezarea hipotalamusului la animale duce la edem pulmonar si hemoragii pulmonare).

• Tulburarile gastrointestinale sunt omniprezente. Pot merge pana la hemoragii si ulceratii (dupa interventii chirurgicale pe creier, cu afectari hipotalamice consecutive).

• Epilepsia diencefalica

• Poate sa apara atunci cand este lezata o parte din structura hipotalamusului sau a structurilor adiacente acestora.

• Se pune acest diagnostic atunci cand criza epileptica se asociaza cu alte disfunctii hipotalamice precis identificate (criza epileptica apare pe fond de cefalee puternica, la care se asociaza ameteala, tendinta de a cadea, inrosirea fetei si a bratelor, puls slab, ochi exoftalmici).

• Hipotalamusul si motivatia

• Starile motivationale activeaza comportamente complexe, cu efect asupra reglarii temperaturii, satisfacerii foamei, setei si a cerintelor sexuale.

• Starile motivationale sunt mai putin corelate cu stimularile din exterior, ci mai curand cu oscilatiile homeostaziei interne. O posibila exceptie este reglarea temperaturii, care se face prin echilibrarea dintre stimuli interni si externi.

• Stimulii interni pentru foame, sete si comportament sexual sunt mai dificil de identificat si manipulat.

• Controlul fiziologic de reglare a homeostaziei functioneaza prin mentinerea unei variabile la un nivel dat (nivel masurat cu ajutorul detectorilor externi, care o compara cu o valoare fixata).

• Cand valoarea acesteia nu se suprapune exact pe valoarea fixata, atunci detectorii de erori genereaza semnale de eroare, iar sistemul de control aduce variabila respectiva la nivelul corect.

• In cazul foamei, stimulul intern este hipoglicemia iar stimulul extern vederea sau mirosul hranei.

Reglarea temperaturii corpului

• Rolul H in reglarea temperaturii corpului este cunoscut de multa vreme.

• Controlul temperaturii corpului este distribuit celor doua parti, H anterior si H posterior – unul sustine producerea de caldura, celalalt o inlatura (prin vasoconstrictie sau vasodilatatie, transpiratie sau frison etc)

• H anterior

• Este centrul neuronal al inlaturarii caldurii.

• Lezarea lui produce hipertermie cronica

• Febra hipotalamica – produce o curba termica in platou sau neregulata, lipsa reactiilor vasomotorii, iar temperatura centrala este mai mare decat temperatura periferica; se diagnosticheaza prin eliminare.

• H posterior

• Este centrul nervos de producere sau conservare a caldurii.

• Lezarea lui produce hipotermie rapida in conditii vitrege de mediu, din cauza pierderii mecanismelor homeostatice de conservare a caldurii;

• daca lezarea se intinde si asupra altor regiuni (de ex., corpii mamilari), atunci simptomele se agraveaza

• H controleaza si raspunsurile endocrine la modificarile de temperatura din mediul exterior. De exemplu, expunerea indelungata la frig conduce la o crestere a temperaturii corpului prin descarcari de tiroxina, care accelereaza metabolismul tisular.

• Deasemenea, H integreaza informatiile relevante centrale si periferice de reglare a temperaturii corpului.

• La nivelul H a fost identificata si o arie antipiretica, care limiteaza amplitudinea febrei. Activarea zonei are o actiune asemanatoare celei data de medicamentele antipiretice.

• In afectiuni hipotalamice apare sindromul termic, care include:

• Poikilotermia

• Hipotermia sustinuta

• Hipotermia paroxistica

• Hipertermia sustinuta

• Hipertermia paroxistica

Poikilotermia

• Reprezinta incapacitatea H de a mentine temperatura centrala constanta, independent de temperatura mediului ambiant

• Apare in lezarea centrilor integratori ai termoreglarii in H posterior si mezencefal, precum si la nou-nascuti (in special prematuri) si batrani.

Hipotermia sustinuta

• Apare fie prin distrugerea mecanismelor de producere a caldurii, fie prin stabilirea unui centru/reper anormal inferior (care regleaza temperatura corpului sub cea a mediului ambiant)

• Se produce in cazul lezarii H posterior

• Apare rar in patologie

Hipotermia paroxistica

• Consta in episoade de scadere a temperaturii corpului, care variaza ca frecventa zilnica

• Debuteaza brusc, prin transpiratie, inrosire a pielii, scaderea temperaturii corpului pana la 32°C, scadere ca dureza minute/zile.

• Se adauga si: oboseala, diminuarea activitatii cerebrale, hipoventilatie, aritmie cardiaca, lacrimare

• Mecanismele de producere si pierdere a caldurii functioneaza normal, dar pentru mentinerea temperaturii in jurul valorii de 32°C

• Hipotermiile pot fi: usoare (35°C-32°C), medii (32°C-24°C, cu bradicardie, hipotensiune) sau grave (mai jos de 24°C, cu coma si deces, finalmente)

• Hipotermiile accidentale apar si la bolnavii cu arsuri de gradele I, II si III.

Hipertermia sustinuta

• Consta in perturbarea mecanismelor de pierdere a caldurii si stimularea mecanismelor de producere a ei.

• Cauza: lezarea neuronala in zona H anterior (sau ventriculul III)

• Consta in cresterea necontrolata a temperaturii corpului, ca urmare a unei productii active de caldura.

Hipertermia paroxistica

• Are un caracter episodic si se manifesta prin frisoane si pusee febrile, la care se adauga si alte fenomene vegetative.

• Nu este totdeauna prezenta implicarea H, desi, in anumite cazuri, examinarea anatomopatologica a relevat existenta unor leziuni in zona tuberala a H.

Reglarea foamei si a aportului de hrana

• Se afla sub controlul a doi centri hipotalamici:

• Nucleul hipotalamic ventromedial si a tesutului inconjurator (lezarea lui produce hiperfagie si obezitate severa – de aceea a mai fost numit “centrul satietatii”)

• H lateral (lezarea bilaterala produce afagia si moarte, chiar in conditiile hranirii fortate – de aceea a mai fost numit “centrul foamei”)

• Functia de hranire se asociaza cu reglarea temperaturii, astfel apar diferente in aportul de alimente si lichide in conditiile modificarii temperaturii corpului (temperatura scazuta activeaza centrul foamei, iar temperatura ridicata activeaza centrul satietatii)

• In cazul diferitelor leziuni intalnim urmatoarele situatii patologice:

• Hiperfagie, asociata cu alterarea raspunsurilor senzoriale (prin lezarea nucleului ventromedial),

• Alterarea punctului de referinta pentru reglarea greutatii corporale,

• Alterarea balantei hormonale (in cazul unor leziuni hipotalamice extinse,

• Afagie si emaciere,

• Etc

• In activitatile de hranire sunt implicate si alte instante (lobii frontali, mezencefalul, rinencefalul etc)

Hipotalamusul si obezitatea

• Implica controlul asupra aportului caloric, in vederea mentinerii greutatii corporale.

• In conditiile variatiei aportului alimentar, apar modalitati de reglare ulterioara a cantitatii de alimente, pana la revenirea la greutatea “normala”.

• Lezarea bilaterala a nucleilor ventro-mediali conduce la obezitate, hiperfagie si comportament salbatic la animalele din experiment.

• Lezarea H lateral duce la afagie si emaciere.

• CELE DE MAI SUS INDICA EXISTENTA UNOR MECANISME ANTAGONICE IN H.

Foamea si satietatea

• H are rol nu numai in reglarea cantitativa a alimentarii, cat si in reglarea calitativa a ingestiei de alimente (adica, in aportul si in echilibrul dintre aportul glucidic, lipidic si protidic din alimente).

Metabolismul lipidelor

• Este corelat cu metabolismul glucidic

• În H există neuroni sensibili la nivelul grăsimilor din sânge, exercitând un efect lipostatic al ingestiei alimentare

• Este corelat cu centrii foamei şi saţietăţii

• Aportul lipidic

• Este imatur pana la varsta de un an

• Devine major, in cazul lezarii bazei H

• Dereglarea aportului lipidic este intalnit in cateva tipuri de sindroame

Sindroame cu dereglare de aport lipidic

• 1. Sindromul Babinski – Fröhlich

• semne: obezitate si infantilism genital

• Este de natura tumorala

• Este provocat de lezarea H bazal si medial

• 2. Sindromul Laurence – Moon – Bardet

• semne: obezitate, hipogonadism, deficienta mintala, deformatii craniene si malformatii congenitale (polidactilie)

• Are un caracter ereditar

• Nu s-au evidentiat totdeauna leziuni hipotalamice

• 3. Sindromul Prader – Labhart – Willi

• semne: obezitate, hipogenitalism, statura mica, tendinta la diabet zaharat

• Probabil nu este ereditar

Metabolismul proteinelor

• Este una dintre funcţiile specifice ale H

• Datele clinice arată că arii din H anterior şi cel lateral sunt implicate în metabolismul proteinelor şi în menţinerea troficităţii ţesuturilor, dovadă fiind scăderea nivelului de proteine şi leziunile apărute în ţesuturi, în cazul lezării acestor zone

Metabolismul glucidelor

• Numeroase cercetări au evidenţiat existenţa unui centru hiperglicemiant la nivelul H anterior şi a celui lateral, totuşi acest centru nu este singurul responsabil de controlul nivelului glicemiei

• În plus, în H ventromedial a fost evidenţiată prezenţa unor glucoreceptori, care obţin informaţii asupra nivelului glucozei din sânge, precum şi asupra vitezei cu care este consumată glucoza de către ţesuturi (= viteza scăderii glicemiei) – efect glucostatic

• Este corelat cu centrii foamei şi saţietăţii

Hipotalamusul, anorexia şi emacierea

• Anorexia

• Este o dereglare psihologică, care poate avea şi cauză hipotalamică

• Emacierea

• Este lipsa apetenţei, asociată cu iritabilitate sau apatie, slăbire severă

• Moartea poate surveni ca urmare a complicaţiilor

• Dacă se produce între 6 luni şi 2 ani, supravieţuirea peste această vârstă este foarte rară

• Cauza poate fi de natură hipotalamică (H anterior, aria preoptică)

Reglarea setei şi a ingestiei de lichide

• Se află sub controlul anumitor regiuni ale H

• H lateral – stimulează aportul de apă

• H medial – inhibă aportul de apă

• Lezarea minoră produce adipsie

• Lezarea majoră produce adipsie şi afagie

• Reglarea aportului de apă este dată de osmoreceptori şi de hormonul aldosteron (corticosuprarenală)

• Setea poate fi controlată şi de: uscăciunea limbii, hipertermie, acţiunea angiotensinei (care reglează aportul de aldosteron), acţiunea vasopresinei (care determină reabsorbţia apei la nivelul rinichilor), de tulburări emoţionale, tensiune, anestezice şi alcool

Diabetul insipid

• Rezultă din secreţia anormală de hormon antidiuretic (vasopresină)

• Principalele simptome: sete excesivă şi consum exagerat de apă (15 – 20 litri/ 24 h)

• Poate fi temporar (în cazul lezării tijei pituitare) sau permanent (lezarea H anterior/ medial)

• Cauze frecvente: tumori, inflamaţii, probleme vasculare sau traumatice

• Poate să apară: ca urmare a unor leziuni, ca o consecinţă a intervenţiilor chirurgicale, pe linie familială (ca predispoziţie)

• Functia de reproducere

• Zona tuberala a hipotalamusului este esentiala in mentinerea nivelului bazal de hormon gonadotropic, in vreme ce aria preoptica este necesara pentru eliberarea ciclica a gonadotropinei (inainte de ovulatie).

• Tumorile apărute la nivelul H implică în multe cazuri (şi) disfuncţii sexuale: pubertate precoce sau hipogonadism (cu subdezvoltarea caracterelor sexuale secundare)

• Pubertatea precoce: apare în leziuni hipotalamice caudale

• Hipogonadismul: se asociază cu obezitatea, somnolenţa şi diabetul insipid; apare prin lezarea părţii anterioare a tijei pituitare.

• La om lezarea unilaterală produce rareori simptome (din cauză că proiecţiile în H nu sunt lateralizate, ca la senzaţii).

• Pentru apariţia simptomelor este necesară distrucţia bilaterală a H.

• CEREBELUL

• CEREBELUL

• structura cerebrala aparuta cel mai tarziu pe scara evolutiei filogenetice

• in traducere – “creieras” – din cauza structurii sale relativ asemanatoare cu cea a emisferelor cerebrale - santuri, circumvolutii, structura interna

• Se identifica componente longitudinale (vechi) si transversale (noi). Structurile recente se amesteca cu cele noi si rezulta o relativ dificila delimitare intre partile componente. Totusi, putem vorbi despre trei portiuni:

• I. Arhicerebel

• II. Paleocerebel

• III. Neocerebel

Partile laterale controleaza extremitatile corpului Partea mediana controleaza partea din mijloc a corpului Nucleul floccular controleaza miscarile ochilor si echilibrul Pe mijloc se observa homunculusi

• Arhicerebelul = lobul flocculo-nodular

• structura cea mai veche si mai mica

• este conectata cu nucleii vestibulari

• este format din doua formatiuni distincte: nodulus si floculus

• II. Paleocerebelul

• este format din lobul central plus lobul patrulater anterior

• primeste aferente de la maduva spinarii si trunchiul cerebral

• trimite eferente la formatiuni din cerebel si trunchiul cerebral (cele responsabile de controlul tonusului muscular)

• III. Neocerebelul

• cel mai voluminos si mai nou aparut filogenetic

• Este constituit din mai multe formatiuni care au conexiuni cu toti lobii sistemului central

• Cerebelul are trei fete:

• superioara

• anterioara

• inferioara

• Cantareste intre 120-150 g = a opta parte din greutatea totala a creierului si are numeroase santuri si circumvolutiuni care cresc mult suprafata acestuia.

• Cerebelul are o portiune mediana unica - vermisul – care se conecteaza cu emisferele cerebeloase.

• Exterior, cerebelul se conecteaza prin trei perechi de fibre, numite pedunculi cerebelosi.

• Pedunculii cerebelosi inferiori

• contin fibre care merg la maduva spinarii, bulb si punte

• primeste impulsuri senzoriale de tip proprioceptiv si vestibular si semnale motorii de la sistemul extrapiramidal

• trimite eferente la olivele bulbare si nucleii vestibulari

• Pedunculii cerebelosi mijlocii

• contin fibre care leaga cerebelul de punte, de SC si o emisfera de cealalta emisfera cerebeloasa

• Pedunculii cerebelosi superiori

• contin fibre aferente si eferente

• fibrele care vin de la maduva spinarii, trunchiul central si SC

• fibrele care merg la maduva spinarii, trunchiul cerebral, talamus si SC

• sunt cei mai mici deoarece contin cele mai putine fibre

• Structura cerebelului

• Substanta cenusie – se gaseste la exterior si la interior

• La exterior se afla scoarta cerebeloasa – are o organizare stratificata – cu 3 straturi si 5 tipuri de celule:

• - La exterior – celule granulare, celule in forma de cos, celule stelate, dendritele neuronilor Purkinje. Celulele cos au traseu orizontal

• - stratul intermediar – ganglionar

• contine celule Purkinje (foarte mari, forma de para si formeaza un singur strat)

• dendritele Purkinje fac sinapsa cu axonii celulelor din stratul exterior iar axonii parasesc scoarta cerebeloasa; efectul axonilor Purkinje este unul inhibitor.

• - stratul intern – granular

• contine celule granulare si celule Golgi; aceste celule sunt in numar foarte mare

• axonii ambelor tipuri de celule urca spre stratul exterior

• Functia scoartei cerebeloase

• Aceasta functie este legata in principal de activitatea neuronilor Purkenje.

• Acestia primesc impulsuri de la celelalte celule ale scoartei cerebeloase si descarca impulsuri frecvente pe secunda.

• Rata descarcarii acestor impulsuri se modifica in functie de anumite mecanisme, acest fapt fiind responsabil pentru unele forme de invatare motorie.

• La interior, substanta cenusie se organizeaza in nuclei cerebelosi, in interiorul substantei albe.

• Nucleii:

• - se gasesc atat in vermis, cat si in emisferele cerebeloase

• - sunt patru perechi de nuclei cerebelosi:

• -nucleii fastigiali (in paleocerebel) care sunt in legatura cu maduva spinarii, nucleii vestibulari, substanta reticulata,trunchil cerebral

• - nucleii globulari – in emisferele cerebeloase:

• - globos

• - emboliform (sunt in legatura cu nucleul rosu si talamus)

• - nucleii dintati (dantelati) – se afla in centrul emisferei cerebeloase si tin de neocerebel fiind in legatura cu nucleul rosu, talamus si alte formatiuni

• Substanta alba

• este formata din fibre mielinice:

• - de asociere – leaga centri din aceeasi emisfera

• - comisurale – leaga centri din emisfere diferite

• - de proiectie – permit interactiunea cerebelului cu alte formatiuni ale sistemului nervos central

• la nivelul cerebelului majoritatea fibrelor de proiectie sunt ascendente (aferente)

• principalele aferente sunt:

• - vestibulare – ajung in lobul flocculonodular

• - spinale – ajung in vermis

• - corticale – ajung in lateralele EC

• - olivare – ajung in scoarta cerebeloasa

• Functiile cerebelului

• Sunt multiple

• multa vreme s-a crezut ca cerebelul are trei functii elementare:

• - imitarea miscarii

• - miscarile complexe

• - corectia miscarilor

• descrierea functiilor s-a facut prin extirparea cerebelului la animale si prin studiile in lumea umana

• Studiile mai recente arata ca cerebelul:

• este o veriga importanta a feed-back-ului chinestezico-motor, contribuind la tonusul muscular, pozitia corpului, contractia si relaxarea adecvata a muschilor implicati in miscare,

• asigura precizia miscarilor voluntare (apucarea si manipularea adecvata a obiectelor)

• modulator de impulsuri ale sensibilitatii proprioceptive vestibulare si tactile, care ajung la SC

• reglarea functiilor vegetative ale organismului

•