Nicolaus olahus

30

ANTAL GYÖNGYVÉR

vădit de edificiile ridicate, de cele restaurate, de obiectele de artă personale, de 

ornamentaţia renascentistă a palatelor sale de la Viena şi Tyrnavia, unde mai 

dăinuie o placă de marmură încrustată cu litere concepute, se pare, de Bocskay 

György, meşter atât de vestit, încât, în 1571, împăratul Rudolf îi comandă o 

carte cu tipuri de grafii, miniată apoi de Georg Hufnagel, iar Maximilian îi 

porunceşte să realizeze cele patruzeci de epitafuri pe monumentul său funerar, 

proiectat la Innsbruck. Precum câte un tusculanum ciceronian, o locuinţă de 

vară, la Viena, şi o altă reşedinţă “agrestă”, la Bratislava, păstrează atmosfera 

timpului. Cea vieneză, numită Nicoletum, ornată în interior cu un gust rafinat, 

împresurată de grădini şi vii, dispune de o capelă şi de o mică gospodărie. 

Minunatul parc al celei de la Bratislava devine ulterior grădină botanică. I 

se  datorează  şi  clădirea  Colegiului  Iezuit  din  Tyrnavia,  localitatea  unde 

umanistul îşi doarme somnul de veci, în biserica Sf. Nicolae, restaurată, de 

asemenea, de el.

În Flandra, se realizează, la comanda lui Olahus, opt păretare mari, verzi 

şi  înflorate,  purtându-i  blazonul.  Cârja  sa  episcopală,  păstrată  la  Strigoniu, 

este din argint aurit, împodobită fiind cu perle şi pietre semipreţioase, având 

întruchipată aureolata Fecioară.

Testamentul său menţionează o sumedenie de inele transmise familiei şi 

cunoscuţilor. Între acestea, Olahus situează la loc de cinste inelul cu vultur al 

lui Mihnea vodă, pe care îl lasă moştenire prinţului Maximilian.

Cărţile  umanistului,  legate  în  piele  aurită  şi  frumos  ornate,  procurate, 

unele,  de  la  tipografi  vestiţi  (Aldus,  Frobenius),  altele  cumpărate  la  târgul 

anual de la Frankfurt, la care participă şi îndatoratul său prieten Rescius, intră 

prin voia sa din urmă în cea mai mare parte, în posesia studenţilor. Biblioteca 

de la Strigoniu păstrează, în schimb, până azi două cărţi bisericeşti, un gradual 

şi un pontifical, care, comandate de Thomas Bakócz la meşteri italieni, s-au 

bucurat,  după  moartea  aceluia,  pentru  a  fi  ornate  în  spiritul  volumelor  din 

Bibliotheca Corvina, de grija lui Olahus (77).

Unele lucrări olahiene văd lumina tiparului la Hoffhalter, refugiat de la 

Viena în Transilvania. În paginile lor, gravurile care îl reprezintă pe umanist 

seamănă  bine  cu  basorelieful  de  pe  piatra  sa  sepulcrală,  comandată  de  el 

însuşi, prin testament (78) şi realizată în marmură roşie de un anonim. Chipul 

lui Olahus este păstrat şi de o gravură în cupru, aparţinând lui Hans Sebald 

Lautensack, un artist german nu foarte vestit, dar care a întrunit aprecierile 

umanistului.  Von  Perger  (79)  arată  că,  deoarece,  după  a  treia  imprimare 

(1560),  gravura  s-a  uzat,  iar  “modelul”  avea,  oricum,  şaizeci  şi  şapte  de 

ani  deja,  gravorul  Donatus  Hübschmann,  un  vienez  apreciat  de  Hoffhalter, 

creează,  după  modelul  primei,  o  nouă  gravură.  Semnatarul  celei  dintâi, 

conştient de dificultatea realizării unui portret, laudă, într-una din cele patru 

---

NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 

31

epigrame  ce  însoţesc  pictura  întruchipându-l  pe  Olahus,  reprodusă  în  două 

ediţii vieneze, talentul necunoscutului artist plastic:

   

 „Praesulis effigiem quisquis depinxit Olahi,

    

 

Vicit Apellaeum sedulus ingenium.” (80)

(Aceste ediţii Olahus au fost realizate la Viena de Raphael Hoffhalter şi 

datează din 1558.)

Diplomele  de  reînnobilare  a  lui  Nicolaus  Olahus  sunt  (chiar  şi  prima, 

emisă  la  Bratislava)  opera  unor  meşteri  austrieci.  În  paginile  celei  de  a 

doua, legată la Viena, în 1558, într-un volumaş, cercetătorul Jakó Zsigmond 

a  descoperit  un  nou  portret  al  umanistului  (81).  Superb  colorată,  având  o 

deosebită valoare documentară şi artistică, miniatura îl reprezintă pe Olahus 

îngenuncheat  şi  cu  crucea  în  mână,  acesta  fiind  singurul  portret  al  său  din 

profil.  Deoarece  blazonul  (conţinând  însemnele  heraldice  ale  umanistului: 

pelicanul hrănindu-şi puii cu propriul sânge – simbol al bisericii – într-un cuib 

de lauri, ca semn al poeziei epice, şi unicornul (82) ) este inversat (stânga-

dreapta), nerespectând regula heraldică, cercetătorul este de părere că artistul 

nu poate fi decât străin. Cât despre grafia textului, aceasta îi aparţine aceluiaşi 

Bocskay, secretar al cancelariei maghiare.

Toate  acestea  dovedesc  nu  numai  preţuirea  de  care  se  bucură  Olahus 

în  epocă,  ci,  cum  piesele  de  artă  menţionate  sunt  concepute  în  manieră 

renascentistă, şi rafinamentul artistic al umanistului, în concordanţă cu spiritul 

vremii. 

5. NICOLAUS OLAHUS – OMUL DE LITERE.

AUTORUL UNUI TRATAT DE ALCHIMIE.

SEMNATARUL UNOR SCRIERI DE DOCTRINĂ 

RELIGIOASĂ. EPISTOLOGRAFUL. 

PROZATORUL LITERAR ŞI POETUL UMANIST.

CONSIDERAŢII GENERALE

 Activitatea literară, în sens larg, a lui Nicolaus Olahus îi relevă un alt 

profil artistic, prin care se autodefineşte, în intimitatea lumii sale lăuntrice, 

între orizonturile cotidianului sau în mijlocul unor evenimente referenţiale. Pe 

această cale, personalitatea umanistului se întregeşte, supusă unei necontenite 

şi conştiente desăvârşiri. 

---