Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
430 ANTAL GYÖNGYVÉR scris […] că un ţăran a găsit nu demult, în preajma Abrudului […] o asemenea bucată de aur, de mărimea unei pâini ţărăneşti, cu greutatea mai mare decât cea a o mie şase sute de ducaţi.” .
umanist german de expresie latină al Transilvaniei Christian Schesaeus, care deplânge Ruinele Panoniei: “[…] Hunul, plecând de la codrii ce ard, i-a zis ţării Ardealul; // înconjurată de munţi şi stufoase păduri, se mai cheamă // Ţara de cealaltă parte a silvelor, cum se cuvine. // Pline de rod şi cirezi şi în struguri mănoase meleaguri! // Scormone sânul pământului asprul miner şi adesea // Pietre bogate în aurul strălucitor el îi smulge. // Crengi de metal dau lăstare ca arborii şi din adâncuri // Sarea mai albă ca neaua, arama şi fierul sunt scoase, // “Lâna de aur”, de-aceea îi spune barbarul potrivnic. // Chiar Alcinou ar fi gata s-o creadă vestita-i grădină. // Peştii solzoşi, felu- ritele turme de fiare sătule // De pretutindeni răsar şi-n arcane de codru arcaşul // Mi le vânează pe rând – zburătoare sau sălbăticiune. // Blândă e vremea ce-o dăruie cerul ogoarelor sale, // Nu sunt năprasnice geruri, nici arşiţe pustiitoare. […] // Multe oraşe se-nalţă păzite de falnice ziduri, // Toate semeţe, de parcă-s măreţe palate romane” [s.n.]. (V. traducerea lui I. Acsan în CCL/III/252 sqq.) Concurând arta lui Nicolaus Olahus, Schesaeus vorbeşte despre Sibiu, Mediaş, Sighişoara, Braşov, Bistriţa, Haţeg, Sebeş, Alba Iulia; aminteşte victoria lui Iancu de Hunedoara de la Sibiu (1442), a cărei cetate, după cum Olahus comparase reşedinţa lui Matei Corvinul cu palate din capitala parisiilor, o vede demnă de “Viena crăiască”: “Mlaştini şi iazuri înconjură până departe cetatea, // Noile şanţuri şi turnuri înalte ce prin zidărie // Şi aşezare se pot măsura cu Viena crăiască.” Evocă şi faimoasa bibliotecă braşoveană, precum Olahus pe cea corvină (v. Ibididem).
liber, toate miraculos de tămăduitoare […], în care obişnuiau să se spele ţăranii şi cultivatorii de viţă-de-vie, rămânându-le afară doar capul şi umerii. Aceasta oferă privitorilor, oarecum, perspectiva unui tablou al învierii universale, pictat pe pereţii unui lăcaş sfânt.”
ar mai avea rost.” (apud CCL/I/CIII). 1064. C22/385-387: “Întâmplător, [deunăzi] mă aşezasem suspinând la umbră verde, deplângând tristele, cernitele funeralii ale fratelui meu. Pe aici curge, cu un plăcut clipocit, un râu cristalin, alinându-mi durerile inimii cu dulcele [său] susur. Aici, sub frunzişul umbros, începe privighetoarea să dea glas vechilor, întristătoarelor sale tânguiri. Pretutindeni, alte gureşe păsări se străduiesc, care mai de care, să întreacă această cântăreaţă printr-un pătrunzător ciripit. // Atunci, trupul se cufundă într-o nemărginită jale, iar în blânda lumină somnul biruie ochii. […] Îmi pare – bietul de mine – că Apollo, cu buclele sale, stă înainte-mi; el ţine lira în mâna dreaptă, în stânga, săgeţi. Îl însoţiseră driadele şi surorile cele învăţate şi graţiile în veselă horă – dulci zeităţi. // […] «Ce-ţi chinuieşti inima – zise – cu plânsul nemilos şi-ţi petreci astă viaţă NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 431
jelind? […] Tu chiar zămisleşte un gând mai bun decât infiripata jale şi slăveşte nou- născutul prin cântări.»”
Rendva, al lui Emericus al nostru. Chiar aici, sute de brazde sunt trase cu plugurile, iar bogatele păşuni răsună de mugetul vitelor fără de număr şi sunt aici miei behăind neîncetat, iar caprele încing lupte, încrucişându-şi coarnele.” 1066. NOHA/146: “Folosea o sabie destinată lui, cum însuşi credea, prin voia zeilor. Căci, după ce într-o noapte văzu în somn că este înarmat de Marte, în ziua următoare, careva din oştenii de rând îi aduse o sabie de pe întinsul câmpului, găsită întâmplător în timp ce mergea pe urmele unei viţele rănite. Acest lucru i-a întărit peste măsură încrederea în visul său de mai înainte.”
care descătuşezi luminoasă uşile întunecatei temniţe! Prin învierea lui Christos, tu ne făgăduieşti nestrămutată izbăvire […].”
întorci la noi prosper şi nevătămat. Inimile nespus de vesele ale tinerilor şi întreaga mulţime a bătrânilor îl aclamă pe fericitul episcop revenit. […]. Fă, deci, întreit supreme episcope, să îndreptăţeşti prin aceste curate obiceiuri ale tale speranţa noastră în tine!”
Erasmus […], însă Lachesis [i-]a rupt urzeala sorţii.” 1071. C22/392: “Tu îndreptăţeşte cea mai mare speranţă a tatălui şi a mamei [tale] şi neamul ţi-l vei înălţa la suprema onoare.” 1072. NOHA/88-90: “A scris […] că speră totuşi în îngăduinţa lui Dumnezeu pentru că, alungând duşmanul, are de gând să răzbune prin arme dezonoarea ce i s-a făcut, ca prin vitejie, să pună mâna pe domnie.”
împrejurările vieţii omeneşti. Anturajul stăpânirii cu greu poate fi sigur undeva, însă, în vremea noastră, cu atât mai puţin în Moldova.”
şi nu mai rămâne nici o speranţă de mântuire, o parte suspinând din inimă, o parte lăcrimând, se grăbesc umili la acela [la Nicasius].”
de divinitate, sau prin sfaturile tale, preabunule părinte, nu ni se va arăta înaintea ochilor vreo speranţă de a înlătura primejdia din [calea] noastră.”
din toată inima, şi dacă vom năzui cu sinceră speranţă la viaţa cerească promisă, nu ni se va întâmpla nimic atât de grav în acest trai lumesc, încât să nu putem suporta prin nestrămutata credinţă în El.” Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|