Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
440 ANTAL GYÖNGYVÉR cândva, care m-aţi ocrotit prin destin, acum, vă rog, staţi deoparte! Şi numai tu, tristă Elegie, desfă-ţi părul şi sileşte versurile să se supună, prin mine, tristeţilor.” 1216. C37/403: “Nu-ţi sunt toate clare în privinţa ritmului. Această poezie are cantităţi şi picioare precise şi este necesar ca versul să ritmeze prin picioare potrivite şi să-şi înlănţuie corect măsurile. Citaredul care nu se pricepe să lege corzile lirei nu acordează bine curbatul instrument.” 1217. C7/375. 1218. C20/383. 1219. C1/371: „Aceste versuri, pe care le-ai cântat cu plectrul tău plin de har, aceştia aclamând, îi plac până la unul Mariei. Regina se miră că bardul său, pe care îl sprijină şi-l ocroteşte, întrece muzele latine.”
resc legământul prieteniei.” 1221. V. CCL/I/26. 1222. C35/401. 1223. V. nota 1220. 1224. C20/382. 1225. V. C35 şi passim. 1226. C20/382. 1227. Ibidem, p. 383: „eu rătăcesc cu mintea”, „mă răscoleşte adânc Lerna relelor”. 1228. Ibidem, p. 382: „Laurii lui Phoebus nu mi-au încununat tâmplele.” 1229. Ibididem: „Nici nu-mi amintesc să mă fi cuprins vreodată dulcele somn unde se află dumbrava Parnasiană şi cea a Pieridelor.” 1230. C22/384-386: „Aici, sub frunzişul umbros, începe privighetoarea să dea glas vechilor, întristătoarelor sale tânguiri. Pretutindeni, alte gureşe păsări se străduiesc, care mai de care, să întreacă această cântăreaţă printr-un pătrunzător ciripit. // Atunci, trupul se cufundă într-o nemărginită jale, iar în blânda lumină somnul biruie ochii. Murmurul râului şi trilurile melodioase ale păsărilor rispiseră deja grijile şi mă luase în stăpânire o adâncă pace, când mi-a ajuns la ureche cântul duios al muzelor, aducând, pe un vesel ton, veşti plăcute. […] Îmi pare – bietul de mine – că Apollo, cu buclele sale, stă înainte-mi; el ţine lira în mâna dreaptă, în stânga, săgeţi. Îl însoţiseră driadele şi surorile cele învăţate şi graţiile în veselă horă – dulci zeităţi.”
luând între degetele sale plectrul de aur. […] Astfel vorbind, pletosul Apollo dă aripi gândului şi mă îndeamnă să devin cucernic poet. // Eu, atunci, însufleţit de duhul ceresc al zeilor, mă eliberez, pe bună dreptate, de jale şi tristeţe. […] Vorbele rostite îmi alungă durerea. Şi aşa, ajută […] ca eu să încropesc bucuros aste câteva versuri.”
NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 441
tu, cel căruia marele Apollo i-a dat arta medicinei ca să îndepărteze tristele boli din trupurile suferinde, vino să preamăresc frumoasele tale fapte!”
har divin?” 1234. C3/373: „Inimile nespus de vesele ale tinerilor şi întreaga mulţime a bătrânilor îl aclamă pe fericitul episcop revenit. Atragi înspre tine, alesul, privirile prealimpezi ale celor mulţi şi arăţi că există în tine har divin.”
atotputernicul Dumnezeu te-a împărtăşit din acel har şi din acea clemenţă ca, datorită vieţii tale fără de prihană, rugăciunile tale către El să-I fie foarte plăcute.”
darurile lui Dumnezeu; aceasta mărturisesc că am primit-o în întregime, ca pe o binefacere, din generozitatea şi blândeţea Lui faţă de mine; El a vrut să fiu împărtăşit din harul Său, din nepreţuitele Sale bunuri, nu datorită meritelor mele, ci prin propria Sa bunătate.”
bunătatea Sa - cunoscător al voinţei Dumnezeului meu.” 1241. Apud EGU/129. 1242. V. CCL/II/150. 1243. V. Erasmus, Enchiridion militis christiani, Halae, 1742, apud CCL/II/8. 1244. Apud Ibidem, p. 149. 1245. Cf. EGU/177. 1246. V. Pietro Pomponazzi, Carte despre cauzele minunilor aflate în natură, apud EGU/172. 1247. V. Torquato Tasso, Aminta. 1248. NOHA/20, 260-264. 1249. Ibidem, p. 44. 1250. Ibidem, p. 56. 1251. Ibidem, p. 64. 1252. Ibidem, p. 112: „am aflat că apa ei vindecă trupuri cuprinse de multe [feluri] de fierbinţeli, că nu conţine nici o impuritate, că a expulzat în scurtă vreme leşurile de animale aruncate în ea de dragul încercării, că, peste noapte, se arată aici nu ştiu ce torţe arzând.” 1253. Ibidem, p. 128. 1254. Ibidem, p. 126. Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|