Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 445
1327. NOHA, p. 132. 1328. Ibidem, p. 34: „Au trecut Dunărea pe burdufuri – din care aveau un număr mare pentru folosinţa în tabără – peste aşteptările inamicului, mai jos de Buda.” 1329. Ibidem, p. 138: „Soarele scăpătând deja, sorţii hunilor ajung în declin din cauza nesomnului din noaptea precedentă, a neliniştii şi a efortului. Ai noştri fac, prin urmare, cale întoarsă. Detricus şi Maternus, deoarece erau deja epuizaţi de luptă, nu i-au putut urmări. […] Aşadar, cu militarii care le-au mai rămas, s-au retras în marş forţat către localitatea Tulna […].”
şi tracii au fost înainte de cel mai marea jutor lui Maternus împotriva sa şi a alor săi şi că, prin participarea lor, neamului hun i s-a pricinuit o mare pierdere, invadând cu cea mai mare repeziciune provinciile acestora, le jefuieşte, le devastează şi le pustieşte până departe.”
sa, asupra stăpânirii sale şi pentru a fi cineva care să cârmuiască regatul în numele său, îl desemnează pe fratele său Buda, în fruntea tuturor acelor ţinuturi […].”
şi de [rămânerea în] viaţă a lui Attila, fie mai degrabă pentru că stăpânirea nu prea obişnuieşte să îngăduie două [căpetenii], şi-a pus în gând ca, înlăturându-l pe fratele său, să pună mâna pe imperiul maghiar, pe care începe, de aceea, să-l cârmuiască acasă, după placul său. […] Attila […] îl prinde prin vicleşuguri pe răzvrătit, îl ucide şi porunceşte ca trupul să-i fie azvârlit în Dunăre.” 1333. Ibididem: „Attila, datorită puterii sporite a aceluia, nu îndrăznea să ridice pe faţă mâna asupra lui.” 1334. Ibidem, p. 154: „din cauza răzvrătirii şi pentru că refuzau să-i dea provizii, precum şi deoarece, datorită drumurilor strâmte, era peste tot incomodat [de ele].” 1335. Ibidem, p. 156: „Îşi făcea planul mai uşuratic decât de obicei [şi] se încredea mai mult decât era cazul în mulţimea alor săi. De aceea, pentru că nu aflase încă nimic sigur despre trupele lui Aëtius, adunate deja împotriva sa, socotea că [şi] cu o armată mai mică este suficient de puternic ca să înfăptuiască ceea ce îşi pusese în gând. Trimite, prin urmare, o treime a armatei sale pentru a jefui şi devasta teritoriile hispanice.” 1336. Ibidem, p. 160: „În timp ce-şi concentrează toate puterile asupra cuceririi […Aureliei = Orléans], este anunţat întâia oară că Aëtius cheamă regii şi popoarele să se îndrepte împotriva lui cu o mare forţă. Acest lucru se întâmplă împotriva aşteptării lui Attila. De aceea […], hotărăşte să apeleze la bunăvoinţa lui Theodoricus, care deţinea stăpânirea Hispaniei şi a Galiei Aquitanice, dacă ar putea să şi-l ademenească […]. [Dar] Aëtius, […] îl atrăsese, înainte deja, el însuşi, în prietenie şi în alianţă de război.”
446 ANTAL GYÖNGYVÉR lor [tocmai] de furia lor, că hunii au făcut ca, fugari, goţii să-şi caute, prin străbuna lor vitejie, noi sălaşuri în Galia şi Hispania, că sunt deja din nou pe cale să-i gonească şi din aceste ţinuturi pe care le-au obţinut cândva vitejeşte. Că Attila a venit acum în Galia cu gândul să ocupe cu armata deodată şi imperiul goţilor şi pe cel al romanilor, spre cea mai mare dezonoare a lor, dacă nu se îngrijesc împreună de soarta proprie.”
şi cuvântare a lui Aëtius, renunţând la intenţia cuceririi taberei lui Attila şi adunându-i pe ai săi, care, urmându-i tatăl, intraseră în acea alianţă de război, se întoarce la Tholosa.
1340. Ibidem, p. 196. 1341. V. CCL/I/LXXVIII, 181. 1342. NOHA/222: „Dovada acestui fapt era că şi acea cetate care Attila poruncise să se numească Attila, începută a fi zidită de el în apropierea oraşului Sicambria, el însuşi a numit-o, sfidând voinţa fratelui, Buda.”
înainte, cu atât este ea mai expusă acum unei căderi, ruinări, primejdii mai mari. Căci, dacă aţi observat mai atent situaţia lor, de care neajunsuri şi soi de rele nu suferă în prezent, fie prin destin, fie datorită puterii lor deja îmbătrânite şi slăbite? Vandalii, vizigoţii, britanii, germanii, care atacă după placul lor imperiul roman, ne stau mărturie pentru cât de firave, secătuite, epuizate sunt acum forţele lor. Africa, Iliria, o mare parte a Galiei, Britania – care toate fuseseră supuse stăpânirii romane – acum le deţine duşmanul. Panonia, Moesia, Tracia, Macedonia, Iliria şi alte teritorii ale Răsăritului, luate prin meritul vostru, militari, de la romani, acum ascultă de porunca noastră. Ce altceva [ne] mai rămâne, prin urmare, decât ca, invadând Italia, nestemată între toate teritoriile despre care v-am vorbit, să o trecem în stăpânirea noastră?”
Este destul de clar că, Attila a fost unul din comandanţii huni în acea vreme în care hunii i-au izgonit pe goţi din aşezările lor şi au pătruns apoi în Ungaria. Nu este, de altminteri, lipsit de sens a crede că el, adică cel care, din atâtea mii de oameni, a fost ales de gintele născute pentru război în rândul celorlalte căpetenii, datorită cugetului [său] înţelept, priceperii în treburile militare, precum şi pentru puterea [sa] trupească, ajunsese deja în acel timp în floarea vârstei. Pe de altă parte, maghiarii au intrat în Panonia […] în anul 373 de la naşterea lui Christos; Attila a fost ales rege la douăzeci şi opt de ani după acel an: acesta era anul Domnului 401, de la care a domnit patruzeci şi patru de ani. Dacă Attila – după Sabellicus – ar fi trecut în nefiinţă la vârsta de cincizeci şi şase de ani, pe când a fost ales rege avea doisprezece ani, ceea ce cu greu corespunde raţiunii. Căci nu ar fi fost uşor acceptat, de un popor războinic şi vestit şi pe atunci pentru numeroasele fapte săvârşite, un rege imatur, nepriceput nu numai la cârmuirea treburilor obşteşti, dar chiar şi a celor personale, mai cu seamă la începutul cuceririi cu armele a unui [teritoriu pentru] regat. […] Dacă pui toate acestea în ordine, vei afla că Attila a trăit o sută douăzeci şi patru de ani.” Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|