Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
226 ANTAL GYÖNGYVÉR quid facerent, qua erumperent, qua hostibus resisterent, non satis sciebant. Milites quoque et socii eorum non minus quam duces, tam repentina hostium irruptione perculsi, arma et castra deserere: Hunni fugientes persequi, tota nocte caedere, trucidare et ferro omnia delere. Lucescente die insequenti, Hunni ut se et milites caede hostium nocturna iam fessos reficerent, in valle Thárnok, non longe a Potentiana urbe, castra metantur” (842). Venindu-şi în fire, romanii supravieţuitori organizează curând invadarea văii Tárnok; cronicarul apreciază la peste trei sute de mii numărul celor căzuţi de ambe părţi, în urma noului masacru, în care hunii se văd nevoiţi să se retragă peste Dunăre:“Contractis […] qui adhuc a clade supererant, […] antequam Hunni
(844) – adaugă consternat scriitorul. Pierzând în această sângeroasă bătălie pe căpetenia Keve, hunii, întremându-şi forţele şi ocupând noi teritorii, revin în mare năvală asupra romanilor la Kesmaur, unde, murind şi Béla, Keme şi Kadicsa, iar dintre inamici Maternus, fac dovada sălbaticei lor puteri militare, lăsând în urmă câmpul mustind de sânge şi obţinând, astfel, Panonia: „Hunni in quam partem incubuerant, omnia caedibus prosternere […]; quoscunque fugientes consequi poterant, passim omnes trucidant […]. Tantum sanguinis in loco pugnae fluxit, ut campus fere totus cruore maduerit. Nec Hunni laetam et incruentam victoriam sunt consequuti, nam quadraginta millia ex eis occisa esse dicuntur. […] Hostium maxima pars concidit, praeter paucos, qui elabi fuga potuere. Nihil post eam pugnam tentatum fuit contra nostros [...] ab [...] hostibus, ita duorum praeliorum strage ac calamitate vires eorum fuerunt debilitatae et concisae” (845). De altfel, imaginea câmpului de luptă îmbibat cu sânge este dramatic prezentă şi în versurile umanistului, evocând nenorocitul război dintre Franţa şi Imperiul habsburgic:
„ Caedibus intereunt saevis, non pauca virorum Corpora et effuso terra cruore madet.” (846) Momentul catalaunic este marcat de un nou masacru în epopeea hună. Scriitorul creează, trecând de la dinamica bătălie la fantasticul tablou acoperit de leşuri, peste care continuă însângerata căsăpeală, şi al apelor umflate de sângele oamenilor şi al cailor, purtând la vale cadavre, o cutremurătoare pagină de istorie, surprinzând moartea a o sută optzeci de mii de fiinţe umane NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 227
– un adevărat dezastru de proporţii universale: „Posteaquam omnes utriusque partis vires, honorem, fortunam, vitam et salutem suam strenue defendentes, caedibus atque sanguine permistae fuissent, tanta utrinque infertur et accipitur strages, tam atrox et cruenta, ut vix ulla hominum memoria atrocioris unquam meminerit. Cadaveribus ita campus repletur, ut super occisorum cadavera postremo fuerit pugnatum. Tanta vis sanguinis et hominum et equorum effusa, ut rivulum, qui in campi medio labebatur, torrentis instar, sanguine subito auctum, interfectorum cadavera devexisse, authores tradiderint. Ad centum et octoginta millia hominum utrinque ea in pugna desiderata esse dicuntur. […] Satis certe constat, hanc pugnam extremo fere utriusque populi periculo, caede ac internecione comparatam” (847). Sprijinul indirect acordat de reimsieni vrăjmaşilor săi în această luptă, Attila avea să o răsplătească prin săvârşirea, în cetatea lor, a unui adevărat carnagiu, care chiar şi pe Nicasius, cel împăcat cu destinul său, îl determină să încerce schimbarea celor prorocite: “Vos obvium quemque sicuti pecora
Dar sacrificiul episcopului nu ostoieşte setea de sânge a invadatorilor; ei pângăresc prin omor chiar şi templul cetăţii: “Eutropiam virginem et alios qui
Aceeaşi soartă o au cetăţenii Aquileiei, unde numai depravarea depăşeşte cruzimea militarilor, ei semănând moartea fără altă îndurare decât cea pentru femeile frumoase: “Milites summa vi moenibus annixi, trium horarum spatio urbem capiunt, diripiunt, iuvenes, viros, senes passim trucidant: non aetati, non sexui parcunt, paucis quibus decor ac pulchritudo inerat, foeminis ex- ceptis […]. Ultra triginta septem milia hominum traduntur illic caesa” (850). De sabia hunilor cad şi ereticii de la Ravenna, împreună cu şiretul lor episcop: “[Atila] ipsum et eos qui Ariana infecti erant haeresi trucidari iubet” (851).
Pofta de stăpânire şi cruzimea are nefasta putere de a-i determina chiar şi pe fraţi să se ucidă între ei: Attila îl omoară pe ascuns pe Buda, care începuse să se bucure, uzurpându-l, de mărire: “Quum Atila propter auctam
Aladaricus şi Csaba, râvnind aceeaşi stăpânire, nu se dau nici ei în lături de la fratricid., adunând oştiri aliate unul împotriva celuilalt şi măcelărindu-se
Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|