Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
224 ANTAL GYÖNGYVÉR versurilor sale de a deprinde pe principe cu arta războiului şi de a păstra pos- terităţii faptele vitejeşti ale lui Carol. Adaugă însă numaidecât şi lauda pentru învăţătura lui Craneveld că pacea trebuie să fie atotstăpânitoare:
“Adde quod ad eximium formas in principe vero Ingenium, ut bellum tractat et arma gerat […] Quid placidam deceat pacem per tempora cuncta […] Cum pietate doces. […] Quando igitur justus Caroli cantaris honores Natalesque lares magnaque facta simul Desine cunctari et doctas prohibere camaenas.” (836) O privire fugară asupra unor anumite pasaje poate deruta; cele afirmate se susţin, însă, prin considerarea în ansamblu a operei lui Olahus, care chiar şi în epopeea hună, anume concepută să celebreze potenţialul războinic din vâna străbună a maghiarilor frânţi pe moment, se înfioară dezgustat de cruzime, de atrocităţi, de urgia hoardei hăcuind tot ce îi stă în cale. Scriitorul nu lasă loc îndoielii când mărturiseşte că simte războiul ca pe un terifiant coşmar şi tremură bolnav de grozăvia lui:
“
Intimaque assiduus concutit ossa tremor.” (837) “Cumplita nenorocire întâmplată patriei” – “durum patriae confectum periclum” şi “spaima cea mare a evenimentelor de restrişte” – “multa laborum sollicitique temporis anxietas” îi îngrădeşte cugetul şi arta – spune cel care văzuse în Cezar forţa capabilă de a pune capăt războiului, impunătorul co- mandant „căruia Galia întreagă i-a dat oştirile amuţite” – “cui dedit attonitas
meroasele chipuri ale flagelului secular, cotropitor şi ucigaş:
Crudele bellum in intimis precordiis Mortalium conseverit, Quam tu scelestum saeculum atque perfidum Et vocibus dignum malis? Hinc Italos, heu, obruit eques impius Fines pias vastans domus, Hinc Thurcicae gentis ferox crudelitas Nos Pannones o dirutos Et viribus fractos nimis iam pristinis Exterminat […] NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 225
Hinc hostium clases utrorumque aeqora Vexant maris praedonibus Plenae medullis virus hinc haeret latens […] Respublicas Heu dissipant bellum, fames et odium.” (839) Într-un capitol al Hungariei închinat în întregime războiului şi expansi- unii sciţilor, ascendenţi ai hunilor, umanistul, făcând cronica faptelor de arme majore, aminteşte de regele parţilor (proveniţi din sciţi), Tamerlan care l-a umilit pe cuceritorul Baiazid, purtându-l prin Asia Mică într-o cuşcă. Războinicul sultan rămâne pentru Olahus simbolul necuprinsei suferinţe a creştinătăţii, al dispreţului faţă de cultură, al omorului [69*] fără de frontiere. Evocând ţinuturile dragi din preajma Orăştiei, unde părintele şi fratele i-au fost cârmuitori ai obştii, Olahus menţionează Câmpia Pâinii, loc de tristă amintire pentru măcelul dintre turci şi maghiari: “Matthiae regis tempestate, dum Stephanus Bathoreus Transylvaniae praeesset, Turci, duci Balibego, alpi- bus superatis, numero, ut traditur, sexaginta millium equitum, invasere Transyl- vaniam. His Stephanus, coactis subito omnibus, quae potuere, Transylvaniae copiis, accersito etiam in auxilium Paulo Kynisy, comite Temesiensi, praeter Turcarum spem, in eo campo occurrit, ubi tanta utrinque commissa est caedes, ut rivulum, qui in campi medio labitur, sanguine mixtum fuisse, ab his, qui praelio interfuerunt audiverim” (840). De asemenea, imprevizibilele schimbări ale puterii şi trădarea boierilor pământeni conduc la noi omoruri: Mihnea vodă, rudă de sânge a scriitorului, este ucis sub ochii tatălui uma- nistului, în timp ce se bucură de protecţia oficială a regelui Vladislav, la care se refugiase cu familia, ca apoi ucigaşul să fie împuşcat de mulţimea dezlănţuită: “In qua […], dum quondam die ex templo, a patre meo et Ioanne Horváth a Wingarth, honoris causa ad hospitium deduceretur, quidam Demetrius Iaxith natione Rascianus, ex insidiis subito erumpens […] tribus aut quatuor vulneribus, inter fere manus deducentium […]. Hic quoque, perpetrato facinore, ad hospitium propinquum magno tumultu fugatus est et plebe, propter regiam et publicam fidem violatam, in furorem concitata, a quondam plebeo e multitudine, quae aedes oppugnabat, bombarda petitus, miserabiliter interiit” (841). Istoria hunilor în Panonia debutează cu surprinzătoarea trecere a Dunării şi cu atacarea inopinantă, nocturnă, al taberei romane. Măcelul produs îi extenuează într-atât pe huni, încât se văd nevoiţi să-şi încropească şi ei o tabără spre a-şi trage sufletul: “Maternum et Detricum in tentoriis ad urbem
Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|