Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
232 ANTAL GYÖNGYVÉR
Olahus gândise la fel şi îndemnându-l pe Craneveldius la proslăvirea vitejiei lui Carol Quintul:
“ Nomine sic huius tu quoque clarus eris.” (873) Umanistul îl invită şi pe Cornelius Graphaeus Scribonius să-şi încerce pana, cu iscusinţa dovedită în cântările bucolice, mai ales în glorificarea fap- telor de armă ale regelui, ca, prin elogierea lui Carol, să-şi asigure şi propria nemurire:
“Suadet amor noster, Corneli, candidus in te Quae fuerent laudi me tibi percipere. […] Non deerunt musae Caesaris acta tuae Nam domuit vastam Lybiam, Gallosque rebelles Europae dominus, mox Asiam adiiciet. Laudando rabidi nobis fera proelia Martis Vates priscorum et te superare potes.” (874) Într-un mod asemănător, în alte versuri, devotamentul faţă de stăpân îl împărtăşeşte şi pe slujitor din renumele aceluia. Pentru a “înlesni” calea faimei, poetul se oferă elogiator al fidelităţii:
Faima, victorioasă dincolo de mormânt, se înfiripă nu doar ca o consecinţă a scrisului, ci, în egală măsură şi ca urmare a oricărei alte activităţi benefice în slujba cetăţii: episcopul de Vác, Brodericus, “cui decus et nomen pulchra corona dedit” (876), fratele Matheus, prin onestitate şi ca prefect al Orăştiei, prietenul Erasmus ca ocrotitor şi sprijin al celor studioşi – NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 233
“Ille potitus erat clarae praeconia famae Quod studii vindex praesidiumque fuit” (877) despre care, de aceea, se consideră că
cu toţii şi-au dobândit un renume în rândul semenilor. Fragedul vlăstar al Calninilor, împodobit de zeităţi cu laurul glorios, este menit şi el să sporească faima neamului prin propriii săi fii – “fama sydera
scapă atenţiei poetului:
Conceptul dobândeşte rezonanţe istorice în proza olahiană, chiar din pri- mele pagini: sciţii, ascendenţi ai hunilor, se acoperă de glorie pe câmpurile de luptă ale Asiei, în faţa lui Darius, Cyrus, Zopyrion – căpetenie a lui Alexandru cel Mare – şi Vexores al Egiptului: “hinc magna gloria reversi, universam
marcat adânc de pofta de mărire, aceasta fiind surprinsă în portretul realizat de Olahus, care îl vede “cupidus gloriae”. Întors în Sicambria, regele înţelege să-şi întregească faima de războinic, elaborând legile stăpânirii sale şi determinând, astfel, un aflux uman preţios care îi va răspândi renumele: “Reges
Argentinei şi poruncind ca ele să nu fie refăcute în timpul vieţii sale, Attila urmăreşte aceeaşi consolidare a faimei sale, căci oraşul, numindu-se de atunci Strassburg – Cetate a drumului –, va păstra amprenta trecerii sale pe acolo: “Moenia illius […] solo aequata sunt, uti in memoriam nominis Atilae cunctis
regele şi când preîntâmpină ca armata să-i cedeze în faţa inamicului (uneori evident copleşitor, precum află la porţile Catalauniei): “Quid ea specie fugae,
Altădată, prin viclenie, gloria devine un pretext, moneda cu sclipirea căreia se cumpără încrederea sau prin care se vând sfaturi bine ticluite. Trasi- mundus i se închină credul când Aëtius o face să scapere în faţa sa: “Sicuti fortem decet virum, est animus, me omnibus periculis intrepidum obiicere, si Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|