Nicolaus olahus

244

 

ANTAL GYÖNGYVÉR

   

“Dissimulet regnare diu qui poscit in aula. […]

   

Horrent vera loqui cupiunt qui nescire in aula.” (942)

Nerozia, lenea, linguşirea şi decăderea demnitarilor o vizase şi Erasmus 

în Stultitiae Laus: “Cei mai mulţi dintre ei sunt cât se poate de slugarnici, 

umili, nesăraţi şi josnici, totuşi, ei vor să treacă drept cei dintâi întru toate 

[…]. Ştiu să-şi prefacă de minune chipul după împrejurări şi să linguşească cu 

dibăcie […]. Ei dorm până la amiază; atunci un diacon cu plată, ce aşteaptă la 

căpătâiul patului, le slujeşte la iuţeală o liturghie, când nici nu sunt încă sculaţi 

de-a  binelea.  Iau  numai  gustarea  de  dimineaţă;  abia  dacă  au  isprăvit  şi  îşi 

aşteaptă prânzul. Apoi vine jocul cu zaruri, şahul, ghicitorii sorţii, măscăricii, 

bufonii, fetele vesele, distracţiile şi glumele nesărate. Între timp, mai iau o 

gustare sau două. După aceea vine cina, urmată de beţii prelungite. Astfel li se 

scurg, feriţi de plictiseală, ceasurile, zilele, lunile, anii, veacurile” (943).

În  acelaşi  Alfabet  de  curte,  umanistul  transilvănean  pare  să  marcheze 

sapienţial observaţiile prietenului său olandez, deplângând, precum Tasso în 

Aminta, tarele constatate:

   

“Exulet integritas, probitas et candor ab aula. […]

   

Languent virtutes, scelus omne at regnat in aula. […]

   

Porta Herebi in terris aula. […]

   

Zenones fatui sunt atque Trasones in aula.“ (944)

O dominantă a umanismului european o constituie dubla calitate a omului 

de litere de a reprezenta, pe de o parte, orientarea culturală a timpului, iar, pe de 

alta, de a îndeplini îndatoririle unui demnitar. Salutati devine în 1375 cancelar 

al Florenţei, iar Bracciolini îl urmează în 1453. Flavio Biondo activează ca 

secretar  papal  şi  ca  notar.  Sannazarro  este  literat,  diplomat  şi  om  de  arme 

pe  lângă  ducele  de  Calabria,  Machiavelli  reprezintă  diplomaţia  florentină, 

umanistul Francesco Guicciardini se împarte între funcţia de ambasador în 

Spania, de guvernator şi de comandant de oaste. Clément Marot este secretarul 

Margaretei  de  Navarra  şi  al  lui  Francisc  I,  Jean  Dorat,  preceptorul  pajilor 

aceluiaşi  rege,  Ronsard,  curteanul  lui  Iacob  Stuart,  Étienne  de  la  Boétie, 

consilierul parlamentului din Bordeaux, Étienne Jodelle, ca şi Ronsard, de-

vine poet de curte. În Anglia, Thomas Morus funcţionează ca preşedinte al 

Camerei  Comunelor,  vistiernic  şi  lord  cancelar,  Henry  Howard  este  lordul 

războinic cu tragic sfârşit, Philip Sidney îmbină erudiţia umanistului cu diplo-

maţia omului de stat, fiind, totodată, şi comandant, militar. Spania lasă să se 

întrevadă  aceleaşi  vremuri  zbuciumate  prin  personalitatea  lui  Garcilaso  de 

la Vega – poet umanist şi luptător antiotoman – a lui Antonio de Guevára, 

curteanul  cronicar  al  lui  Carol  Quintul.  Calderon  de  la  Barca,  dramaturgul 

palatului regal, cavaler, luptător, se retrage, rănit, din armată, intrând în servi-

---

NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 

245

ciul  ducelui  de  Alba.  Opera  didactică  de  excepţie  Curteanul  polonez  este 

semnată de secretarul regelui Sigismund August, Lukasz Górnicki, prietenul 

lui Kochanowsky. Epigonul polon al lui Castiglione este de părere că omul 

trebuie să se lase antrenat în iureşul vieţii (945). 

Cel  care  are,  însă,  parte  de  acest  trai  tumultuos  este  lipsit  aproape  cu 

desăvârşire de răgazul atât de râvnit de jumătatea umanistă a personalităţii 

sale:

   

“

Otia quisquis honesta cupit descedat ab aula.” (946)

Cu atât mai mult cu cât vâltoarea evenimentelor şi responsabilitatea celui 

direct implicat în ea îşi cere tributul literar, în chip de concesii făcute calităţii 

scriiturii: 

   

“

Haec mea quum cernes gracili contexta Minerva

   

 

Splendidiora neges aulica pensa dare.” (947)

Ideea din Ad lectorem este cunoscută şi din scrisoarea în versuri adresată 

lui Emeric de Calna:

   

“

Adde quod ingenio si quid superesse videtur

   

       Hoc quoque quod reliquum est aulica cura premit.” (948)

De  altfel,  versurile  şi  scrisorile  olahiene  abundă  în  regretul  de  a  fi 

constrâns la un trai paralel cu aspiraţiile sale, impus de conjuncturi. (Uma-

nistul exprimă explicit această frustrare unui prieten al său: “Doamne, câte 

griji  au  cei  de  la  curte,  câte  chinuri  şi  câtă  răbdare  le  trebuie  ca  să  poată 

suporta toate necazurile. Dacă ai vrea să cercetezi cu băgare de seamă toată 

viaţa unui om care trăieşte la curte, cred că n-ai putea să găseşti o zi care să nu 

fie plină de mizerii. Când crezi că vei avea linişte şi vei putea să te apuci de 

studii bune sau de alte lucruri, atunci îţi ies în cale tot felul de piedici care te 

abat de la buna ta intenţie şi te împiedică în mod uimitor de la ceea ce ţi-ai pus 

în gând. Nu pot tăgădui că un om poate dobândi la curte, de multe ori, lucruri 

mari, poate obţine răsplată mare şi onoruri mari; totuşi, adevărata libertate, 

care este cel mai mare bun, lipseşte cu desăvârşire la curte. Trebuie să faci ce 

nu vrei, ce te îndepărtează cel mai mult de la adevăratele studii” (949).)

Cu toate acestea, mândria curteanului Olahus nu cunoaşte margini când, 

în  paginile  Hungariei,  are  prilejul  să  evoce  fastul  palatinilor,  veşmintele 

foşnind a mătase şi strălucind de aur şi de pietre preţioase, precum şi armele 

şi podoabele care îl lasă pe solul turc, realmente, fără grai: “Turcarum quidam 

legatus […] circumspiciens tantam loci illius amoenitatem splendoremque et 

aulicorum, tam in inferiore quam in superiore, ubi rex erat, area, infinitimam 

multitudinem,  serico,  argento  auroque  contextis  indumentis,  atque  non  ex 

---