Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
276 ANTAL GYÖNGYVÉR conspiceret. Multa prodigia huius praelii atrocitatem pronunciarunt. Lunam binam eo anno passa est eclipsim; plurimae urbes repentino terrae motu corruerunt; coelum cruento hiatu apertum, mutuis hastis ignitis id oblique scindentibus; visus praeterea cometes aliquot noctibus radios suos Occi- dentem versus porrigens. Quibus ostentis multi mortales terrebantur” (1094). Attila se ştie sprijinit de divinitate şi pentru sabia găsită pe câmp, după ce tocmai visase că îl înarmează zeul războiului: “Gladio utebatur, ut ipse
hun interpretează uneori singur şi în favoarea sa întâmplări care altora nu le-ar atrage atenţia. Gata să purceadă la drum în campania din Italia, Attila găseşte de bun augur faptul că un corb, zburând dinspre răsărit, se aşază pe umărul său drept, ca apoi să se piardă în tării: “Quum itineri accinctus,
până la disperare în asediul Aquileiei, în timp ce armata începe a-şi arăta pe faţă nemulţumirea pentru zadarnica insistenţă a regelui, Attila, după ce, în neliniştea sa de leu înlănţuit, riscă extremele cercetând de unul singur zidurile cetăţii şi ucide pe doi dintre inamicii care îl surprind, observă că o barză îşi mută puii dintr-un turn într-un loc mai ferit. Regele deduce de aici că instinctul păsării prevesteşte apropiata ruinare a cetăţii: “Altero dein die, dum multis
această dată regele nu se înşeală. În pragul cuceririi Romei, însă, Attila devine dintr-odată prudent. Auspi- ciile care l-au călăuzit spre glorie, acum se întunecă. Oraşul este sfânt. Cine se încumetă să se atingă de cetatea Domnului, va pieri. Regelui îi este greu să-şi lămurească militarii în privinţa arătării venerabile – “homo habitu au- gustiore veneranda canitie, stricto ense” (1098) – care îl vesteşte că biciul NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 277
lui Dumnezeu va cădea sub sabia Lui, de nu va cruţa Roma. Cum i se cuvine unui adevărat comandant, Attila nu dă socoteală oştenilor, ci doar răspunde scurt la nedumerirea lor: “ita factum et convenisse et oportuisse” (1099). Cu atât mai mult cu cât aflase mai devreme că Alaric, regele ostrogoţilor, a plătit cu viaţa încercarea sa de odinioară de a pângări Roma: “[Atila] casu Alarici regis Gothorum permotus [erat], quem ea urbe ante se expugnata atque direpta, inopinato fato defunctum fuisse acceperat” (1100). Totuşi, zilele lui Attila sunt de acum numărate. Prorocirea pustnicului gal, conform căreia, după ce creştinătatea va fi fost îndeajuns pedepsită prin el, Dumnezeu îl va opri de la a mai pricinui prăpăd şi suferinţă fiilor Săi, se apropie de împlinire. Noul împărat al Constantinopolelui, Marcianus, este vestit în somn că Imperiul de Răsărit este mântuit de huni: “Nocte illa qua Atila extinctus fuerat, Martianus imperator Constantinopolitanus vidisse, dicitur, in somnis arcum Atilae fractum esse” (1101). În afara acestui semn, superstiţia oamenilor deduce şi din alte întâmplări apropiata moarte a regelui: “Plurima mortem eius prodigia praesignavere. Nuptiali eius die, equus, quo
Aceste semne marchează ultima expediţie a regelui hun, drumul său în neant incursiunea sa, prin moarte, în eternitate [98*].
(Petrarca – Tryumphus Eternitatis, v. 67-69)
Muritor prin trup, pentru Ficino şi Pietro Pomponazzi, remarcabil suc- cesor al lui Vernia pe tărâmul aristotelismului, omul dăinuie veşnic prin sufletul său. Totuşi, lucrarea lui Pomponazzi De immortalitate animae, de- clanşează în epocă o aprinsă polemică, deoarece autorul pune la îndoială
Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|