Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
204 ANTAL GYÖNGYVÉR (741) – nu mai are justificare, deoarece genul acesta al smintitului, fiind şi corupt, are în sine suficientă ticăloşie pentru a se folosi de alţii, ca el însuşi să o ducă bine. Erasmus constată omniprezenţa prostiei, pe care o îmbracă în togă, în virtutea ideii că prostie fără fudulie nu există: “Unde [natura] a împărţit cu economie darurile ei, acolo ea obişnuieşte să adauge ceva mai multişoară iubire de sine” (742). Pentru umanist, neghiobia este o formă de fatalitate, deoarece nu se poate autoconştientiza: “Precum un cal nu e nefericit pentru că e neştiutor de gramatică, aşijderea, omul prost nu e nefericit, pentru că prostia stă în firea” lui (743). Pentru că smintelii i se trece cu vederea rostirea adevărului, în spatele măştii ei se ascunde vehementa critică socială şi iluzia – motivul nebuniei fiind unul propriu Renaşterii. Cel care, în calitate de secretar al oraşului, îi face la Strassburg o călduroasă primire lui Erasmus, Sebastian Brant, scrie capodopera Corabia nebunilor – poem satiric asupra moravurilor; sub influenţa sa, călugărul franciscan Thomas Murner, poet laureat, critică societatea şi individul în poemele sale – Descântarea nebunilor
scrisese pamfletul Pledoarie bine fundamentată împotriva cărnii ghiftuite şi lipsite de suflet de la Wittenberg). Personajele lui Ben Jonson, bufonii – “profesionişti în simularea nebuniei” (744) – evoluează pe calea deschisă de Erasmus, aplanând prin râs asprimea criticii, dar păstrând acuitatea observaţiei asupra gravelor anomalii sociale. Shakespeare îşi ţese trama între simulanţi ai nebuniei şi nebuni autentici, iar personajul lui Cervantes este el însuşi şi nebun şi pretins ca atare, trăind între idealul iluziei şi realitatea înţelept judecată. La Ariosto, eroul din valorosul Orlando furioso, atinge profunzimi shakespeareiene. În măsura în care Alfabetul de curte îi aparţine lui Olahus, el are asupra mediului palatin aceeaşi perspectivă ca şi Erasmus:
“
Determinaţi “cu mintea pierdută” de patima înavuţirii, chiar şi regii, pierzând adevărata credinţă, se întorc unul împotriva celuilalt:
Discordia, în viziunea utopienilor lui Thomas Morus, nu face decât să fărâmiţeze puterea celor nevoiţi să lupte împotriva adevăratului duşman. De aceea, se pledează pentru evitarea războaielor, pentru cultivarea toleranţei. Iar convingerea lui Campanella, exprimată în Cetatea soarelui şi în comentariile
NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 205
Sonetelor profetice, că proprietatea privată învrăjbeşte oameni, prinde contur poetic în asemenea versuri:
“De-ar dispărea al meu, al tău ce este,
În cinste, în util şi în plăcere
Ar fi un rai pământul! Scriu aceste.” (747) Satira Împotriva prezentului secol a lui Olahus prezintă în tonuri elegiace cum, printre alte regiuni europene, şi ţinutul Panoniei cade pradă Semilunii, datorită discordiei dintre principii creştini:
Olahus revine în dese rânduri asupra discordiei principilor creştini, cauză a imposibilităţii realizării unui front antiotoman valid. În Hungaria, regele Corvin, dispreţuind perplexitatea solului turc în faţa fastului curţii sale, face aceeaşi tristă remarcă a fărâmiţării creştinătăţii ameninţate de flagelul otoman: “Videte […] quales belluae nostras et aliorum principum christianorum fines negligentia nostra publica incursent; verum, quantum in me erit, curabo froena his belluis imponere, ne tam licenter excurrant. Si alii etiam principes, socordia et internis dissensionibus depositis, hoc idem praestare curarint, agetur bene de rebus christianis“ (749). Pentru urmaşii Corvinului, pentru inimile celor acum aflaţi sub dominaţie otomană, aceste luări în derâdere ale turcilor presărate de Olahus în paginile sale vor fi avut efectul alinător şi înălţător al psalmilor lui Luther asupra austriecilor invadaţi de Semilună. Arătând că gerurile grele îngheaţă râuri, Olahus aminteşte că un pod de gheaţă peste Sava putea constitui oricând pentru turci o cale de acces către Slavonia, primejduind şi Ungaria, căci nepăsarea şi fragmentarea intereselor creează divergenţa oportună pentru turci: “Alia etiam Hungariae flumina, eadem ratione gelu consitunt; quo tempore maxime formidolosi antea nos-tris fuerunt Turcii, ne hac utentes occasione, pertransito Savo diriperent Slavo- niam, quam anno praeterito, fere totam, tum propter christianorum principum internas dissensiones, ob quas Hungariae, immo suis periculis prospicere non curant, tum propter nostram negligentiam et factiones, quibus regna magna periclitari consuevere, inditionem suam redegerunt” (750). Pedeapsa Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|