Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
410 ANTAL GYÖNGYVÉR 777. Ibidem, p. 258: “vinul şi dragostea necumpătată fiind primejdioase chiar şi pentru tineri, necum pentru un bătrân.” 778. Cf. EGU/38 şi CCL/I/148. 779. V. EGU/126. 780. Apud Ibidem, p. 167. 781. Apud Ibidem, p. 199. 782. V. CCL/I/LXX. 783. NOHA/164-166: “Află că însuşi Dumnezeu, mâniat pentru păcatele popo- rului Său, pentru ca pe cei decăzuţi de la dreptate şi de la crezul cel adevărat în necredinţă, pe cei mânaţi de ambiţie, trufie, nedreptăţită sete de putere, pe cei poftind asuprirea celor săraci, pe cei dedaţi la nimic altceva decât la războaie civile, pe cei tânjind, prin sfidarea înţelepciunii, la desfătare şi plăceri trupeşti, pe cei lacomi de câştiguri ruşinoase, pe dispreţuitorii oamenilor cinstiţi, pe cei pe care îi bucură mai degrabă linguşitorii – fără îndoială, primejdioşi vătămători atât ai principilor, cât şi ai regatelor – şi cei care le cântă în strună altora la urechi, decât adevărul şi îndeletnicirile cuviincioase, pe cei pângăriţi chiar şi cu alte blestemate ticăloşii şi pe vinovaţii de toate nelegiuirile să-i readucă […] la credinţa Sa cea adevărată […] şi, prin tine îmboldiţi, la o viaţă dreaptă, a pus acum sabia Sa în mâinile tale. Căci tu eşti biciul lui Dumnezeu, trimis întru spălarea păcatelor neamului creştin.” 784. C65/414: “Pedepse grele ne aduc, pe măsură, ale noastre păcate, iar mâinile tale ridică al dreptăţii bici. După cum fiii [sunt pedepsiti] pentru greşelile şi fărădelegile lor cu nuiaua cea aspră a severilor părinţi, aşa ne oropseşti inimile pline de numeroase păcate. Tu biciuindu-ne, am ispăşit deja pedepse grele.” 785. NOHA/202: “Ne este limpede […] că toată această nenorocire ne-a fost trimisă de El din cauza păcatelor noastre şi că, dacă ne vom întoarce la un trai mai curat, Dumnezeu ori îi va îndepărta din nou pe duşmani de pe umerii noştri, ori îi va face îndurători şi mai omenoşi.” 786. Ibidem, p. 208: “Voi, împreună cu mine, sunteţi sortiţi tiraniei barbarilor, ca, ispăşind acum, prin aceste chinuri de o clipă, păcatele cărnii de care suntem robiţi, să zburăm bucuroşi spre a vedea viaţa divină şi cerească şi să-I fim părtaşi la fericire.”
tutuor acea zi […] când suntem izbăviţi de negrele păcate.” 788. V. Giordano Bruno, Spaccio della bestia trionfante, apud EGU/188. 789. NOHA/246: “Arhiepiscopul Ioannes, apărătorul înverşunat al ereticilor arieni, […] nespus de bogat din cauza averilor adunate deja mai demult, nu mai puţin din întrecere decât din insultă faţă de Papa de la Roma, numise doisprezece episcopi mărturisind ereziile ariene, ca, prin îndeletnicirea şi sprijinul acestora, să-şi răspândească mai mult ereziile în Italia.”
determina – dacă Attila i-ar prelua credinţa şi i-ar oprima pe cei care sunt devotaţi NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 411
concepţiei bisericii romane – ca el să poată stăpâni curând, fără efort şi primejdie, oraşul Roma, Italia întreagă şi Africa.”
Ioannes şi, acceptând de la acela şi de la cetăţenii din Ravenna şaizeci de mii de mărci de aur, porunceşte ca el şi cei care erau pângăriţi cu erezia ariană să fie omorâţi, ori pentru că Papa Leo a obţinut aceasta de la el, ori, mai degrabă, pentru că, în lipsa lui, au pus la cale ceva necurat împotriva sa.”
cetăţeni ai Aquileiei şi cu alţi locuitori ai oraşelor învecinate, de teama lui Attila, s-au mutat mai întâi pe o insulă din apropierea oraşului Aquileia, apoi, convinşi că forţa lui Attila va pătrunde şi aici, pe o altă insulă, mai bine apărată de talazurile mării, al cărei nume este Rivo Alto [Rialto]. În acest loc au început să ridice acel oraş care acum se numeşte Veneţia.” 793. Ibidem, p. 200: “[…] Observase în cale mai mulţi locuitori ai oraşului Trecae, pierduţi de teamă, refugiindu-se, ca să-şi salveze viaţa, cu soţiile şi copiii lor, în pădurile din apropiere.”
daune chiar şi oraşelor şi popoarelor Ungariei supuse lui Attila, le răscoleau într-atât, încât cei mai mulţi ţărani, nemaisuportând atâtea distrugeri, părăsindu-şi turmele şi cirezile, […] au fost nevoiţi să se mute în alt loc, fiecare unde a preferat.” 795. Ibidem, p. 194: “Militarii, ferindu-se de mânia lui Attila, de care se temeau mai mult decât se poate spune, nu s-au [mai] întors niciodată la el în Panonia, ca să nu-şi ispăşească întârzierea prin vreo pedeapsă.”
trei mii de huni scăpaţi de la moarte […], temându-se de puterea lui Detricus şi a altor germani, s-au îndreptat în marş forţat spre acea parte a Daciei care în vremea noastră se numeşte […] Şapte Tabere (de la cele şapte căpetenii hune care, în [timpul] celei de-a doua intrări a hunilor în Panonia, îşi aşezaseră taberele în acel loc).”
unchiul său dinspre mamă, împreună cu şaizeci de fraţi ai săi […] şi cu cei douăzeci şi cinci de mii de huni care supravieţuiseră până atunci masacrului. Zăbovind la acesta treisprezece ani, părăsind acea parte a stăpânirii care îi revenea din moştenirea maternă, s-a întors în Sciţia cu preţul unui drum de aproape un an. Bendeguz, bunicul său dinspre tată, încă nu se săvârşise din viaţă […]. [Csaba], ţinând minte rodnicia pământului Ungariei, adesea îşi îndemna fiii ca, dacă se poate, cu timpul să se întoarcă în Ungaria. Mai târziu, urmaşii lor au împlinit acest îndemn, căci, la vreo trei sute de ani de la moartea lui Attila, hunii, reveniţi din Sciţia cu o mare oştire, au ocupat a doua oară Ungaria.” 798. C11/378: “Dar, după ce vestitul Ludovic a pierit în cumplitul prăpăd al turcilor şi toate s-au năruit sub Marte, neţărmurita dragoste a fiului [meu] m-a determinat, deşi bătrână, să pribegesc […]. Şi, deşi am îndurat mari suferinţe, deşi, încolţită de rele,
Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|