Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
412 ANTAL GYÖNGYVÉR fugeam copleşită de peste tot, totuşi, în tot răul şi jalea, eram mângâiată de veşnica dragoste a fiului [meu], care mi-a fost [însăşi] viaţa […]. Dar, cum anii târzii îmi făcuseră membrele grele, însămi mă rog ca viaţa să-mi fie scurtă. Atotputernicul a auzit şi a adormit mădularele ostenite de efortul de durată şi a poruncit să-i fiu alături.” 799. NOHA/86: “Ştefan […] ocolind tirania aceluia, s-a refugiat la regele Matei […], a preferat […] să ducă în Transilvania o viaţă civilă.” 800. C66/420: “M-a născut, dintr-o viţă mult vestită, pământul de peste munţi al străbunilor, iar aici eram ca oaspete.” 801. C20/383: “Cum se abate în mijlocul valurilor luntrea mânată de asprul Acvilon, astfel rătăcesc eu cu mintea.” 802. C35/402: “Dacă există cumva erori geografice, ne rugăm să le treci cu vederea, căci luntrea mea este departe de ţărmul getic. Când voi reveni la dulcile porturi şi la penaţii patriei, atunci voi relata cu o precizie mai curată, desăvârşit.”
[Basel], care prin nume de rege a fost astfel denumită. [...] Şi se pregătea deja de drum pentru a-şi vedea prietenii dragi, precum şi căminul natal şi dulcele său pământ, însă pizmaşa Lachesis [i-]a rupt urzeala sorţii […]. De aceea, nu [şi-]a putut împlini dorinţa.”
copleşită de peste tot, totuşi, în tot răul şi jalea, eram mângâiată de veşnica dragoste a fiului [meu], care mi-a fost [însăşi] viaţa. Iar faptul că mi-a fost îngăduit să fiu mama unui episcop a fost cea mai mare parte a consolării mele.” 806. C68/422: “În parte, mă cuprinde durerea, în parte, mă bucur, de-a dreptul, că a evitat ca în acest secol perfid şi nelegiuit de acum să-i fie batjocorite moravurile.” 807. C66/419: “[…] Mă mistui copleşit de o mare şi nesfârşită durere, iar pieptul mi-l stăpâneşte o lâncedă toropeală. // O parte a sufletului nostru apune, oh, prin soartă, cealaltă, care dăinuie, zace frântă de durere.”
necuprinse griji şi cu lacrimi fără de măsură. Într-adevăr, chinuitul cuget este copleşit de grele dureri, iar suferinţa stăruitoare zdruncină cele mai ascunse oase. Tu chiar zămisleşte un gând mai bun decât infiripata jale şi slăveşte nou-născutul prin cântări. Prin viers pătrunzător mereu să lauzi toate cele de bine, ca timpul să-l împlinească în toate pe al său odor. […] Eu, atunci, însufleţit de duhul ceresc al zeilor, mă eliberez, pe bună dreptate, de jale şi tristeţe.”
mamei şi adâncă jale. Dar, pentru că supremul Cârmuitor al Olimpului înstelat astfel a vrut, prea multa noastră tânguire este în van.”
alinam pe cei mâhniţi, însumi sunt robit tristeţii. […] Dar la ce ajută prin lacrimi să sporim ale noastre suferinţe, să ne lovim pieptul cu nemiloasă mână […]?”
NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 413
811. C65.b/417: “Fusesem nu demult cântăreţul care [jelea] tristele funeralii ale morţii lui Erasmus; le jelesc acum pe cele ale scumpului [meu] frate; […] acum gloria supremului Dumnezeu îi ocroteşte deopotrivă.”
norului, din nou, zile însorite şi luminoase.” 813. C67/421: “Îmi zdrobeşti, de aceea, sufletul prin chinurile de nesuportat ale alor mei şi-mi tulburi liniştea prin nesecate lacrimi, dar, rogu-te, o, neagră Lumină, prin relele mele mie vrăjmaşă, de-acum abţine-te, vai! de la jalnicele morţi şi de la pierderile de neîndurat!” 814. C42/404: “Cât trăim, viaţa ne este supusă tuturor primejdiilor, suferinţelor, relelor, dar toate durerile se sting în moarte.” 815. C47/405: “Îndelungata suportare a relelor duce la o cale înstelată.” 816. NOHA/204: “Însă nu vedem lămurit […] ce trebuie să facem ca, sleiţi de suferinţele de acum îndelungate, de nesomn [şi] de lipsuri, să scăpăm de la o moarte timpurie.”
primejdie ce vă mai rămâne cu inima fermă şi dârză! […] Scurte vor fi chinurile ce le vom pătimi din partea barbarilor. Acele răsplăţi cereşti, pe care Dumnezeu le-a stabilit de la început celor care îi mărturisesc numele în credinţă şi dragoste, sunt […] fericite [şi] nepieritoare şi nu se vor sfârşi niciodată, în nici un veac.”
ci, urmând atât învăţăturile, cât şi faptele lui Isus Christos, să vă rugaţi neîncetat, îm- preună cu mine, pentru vrăjmaşii noştri, ca să se întoarcă la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi la viaţa cea dreaptă.” 819. V. CCL/I/LXXXVIII. 820. NOHA/214: “Dumnezeu, apărătorul virtuţi şi al pudorii, nu va lăsa nepedepsită această nemaiauzită şi cruntă fărădelege, eu slujindu-l.” 821. Ibidem, pp. 144-148: “Primind stăpânirea […] era frământat pe zi ce trecea tot mai mult şi mai mult de pofta de mărire a regatului său şi de a ataca acele popoare cu al căror ajutor Maternus purtase război împotriva sa şi a alor săi, de a răzbuna jignirea suportată. A hotărât, prin urmare, să pornească, chiar de la bun început, împotriva Iliriei, Moesiilor, Achaiei, Macedoniei şi Traciei, care înainte trimiseră lui Maternus trupe de întărire. […] Attila, amintindu-şi, deci, că, prin participarea lor, neamului hunilor i s-a pricinuit o mare pierdere, invadând cu cea mai mare repeziciune provinciile acestora, le jefuieşte, le devastează şi le pustieşte până departe.” 822. Ibidem, p. 226: “Aducându-şi aminte de înfrângerea catalaunică a alor săi, îşi muncea gândul cu ea, cugeta, îşi concetra toate puterile spre a găsi toate căile şi modalităţile prin care să poată răzbuna dezonoarea acelei înfrângeri. Între timp, primind vestea morţii lui Aëtius, convins că […] nu a mai rămas nimeni care să-l poată egala în putere, a decis să atace chiar cu cea dintâi ocazie Italia.”
Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|