Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
414 ANTAL GYÖNGYVÉR 823. Ibidem, p. 230: “Poate că războiul catalaunic (ca să nu trec sub tăcere nici înfrângerea noastră, câtă vreme aduc vorba de eşecurile altora) a pricinuit cândva ceva pierderi aliaţilor şi confraţilor noştri de arme […]; totuşi, dacă veţi compara numărul morţilor duşmanilor cu cei căzuţi dintre ai noştri, vi se vor părea o glumă şi un joc cele ce am suferit faţă de aceia. […] Acum este […] timpul […] să ne revanşăm printr-o nouă vitejie şi pentru această înfrângere suferită odinioară.” 824. Ibidem, pp. 244-246: “Hotărâse să ardă până la temelii […] Brixia, împreună cu toţi cetăţenii adăpostiţi în ea, din cauza rănii pricinuite lui la porţile oraşului, în timp ce aceia se opuneau mai înverşunat asediului, dar a fost oprit şi în împlinirea aceastei intenţii de prieteni.” 825. Ibidem, p. 184: “Trasimundus, suportând foarte greu moartea tatălui său, găsind a doua zi între leşurile celor căzuţi trupul părintelui său, mai întâi îl îngroapă cu cuvenita ceremonie regală, hunii urmărind aceasta din tabăra lor, apoi hotărăşte ca, la momentul potrivit, să invadeze cu trupele care i-au mai rămas, tabăra lui Attila, şi să răzbune prin sângele hunilor moartea tatălui său.”
celor mai merituoşi sau mai îndrăzneţi, ci celor pe bunu-i plac.” 827. Ibidem, pp. 88-90: “ca, alungând duşmanul pentru a răzbuna prin arme dezonoarea ce i s-a făcut, să pună, prin vitejie, mâna pedomnie.” 828. Apud CCL/II/22. 829. Apud Ibidem, II, p. 21. 830. Apud Ibidem, II, p. 22. 831. Apud Ibidem, II, p. 282. 832. Apud, Ibidem, I, p. XCII. 833. V. Johannes Sommer, Christianus Schesaeus – Scrieri alese, Ed. Junimea, Iaşi, 1988, cu trad. lui Traian Diaconescu, Elegia IX: “Acel care primul a născocit meşteşugurile criminale ale războiului // Abia gândesc că a fost născut din sânge muritor, // Aş crede că zodia vătămătoare a unui demon întunecos // A mijlocit atât de felurite căi ale morţii.”
a regelui minte dornică de a domina, iar tratatul de binefăcătoare pace cu imperiul este încălcat, se iscă în timp războiul şi suferinţele pierzaniei. Căci pământul italic tremură bântuit de spaima care te îngheaţă şi este stropit cu sângele a mulţi bărbaţi. Acestor forţe ale regelui nu le rezistă înaltele ziduri, nici puternicele cetăţi, nici vreo clădire fortificată. Piscurile semeţe se năruie în jalnice ruine, iar mândrele case sunt făcute una cu josul pământ. Doamne, templele Tale, cinstite nenumărate zile în care a fost să fie cruţate cu blândeţe, nu au rămas în siguranţă, ci bogăţiile din toate sfintele lăcaşe ale oraşului şi din celelalte locuri au fost pretutindeni prădate. Nu a existat nici o socotinţă, nici o îndurare pentru prieten nu a fost, nici o îngăduinţă pentru fratele drag. […] Între timp, răbdarea împăratului faţă de un asemenea dezastru depăşeşte
NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 415
întru totul cuvioasa închipuire. Se gândeşte, într-un târziu, să alcătuiască pedepsitoare oşti de cavalerie, ca, înflăcărat, să stăvilească răul prin puternicul Marte.”
vor lipsi muzei tale faptele regelui. Căci stăpânul Europei a supus Libia cea întinsă şi pe neînfrânaţii gali; în curând, va anexa Asia. Evocându-ne sălbaticele lupte ale furibundului Marte, îi poţi întrece pe poeţii anticilor şi pe tine.” 836. C8/376:”Adaugă că formezi un principe, într-adevăr, un spirit deosebit, încât să poarte război, să mânuiască arme […]. Ne înveţi […] că, în toate timpurile, se cuvine liniştea păcii şi pietatea. […] Când, aşadar, vei proslăvi pe drept vitejiile lui Carol şi larii natali şi, totodată, faptele cele mari, încetează a şovăi şi a înfrâna iscusitele muze.”
neîncetat îmi scutură cele mai ascunse oase.” 838. C32/400. 839. C68/422: “Să fi semănat Erinnys şi Megaera un atât de sângeros război în adâncul inimii muritorilor, ca tine, secol ticălos şi meschin şi demn de ocară? // Ba hotarele italice le pustieşte, vai, călăreţul păgân, devastând sfintele lăcaşuri, ba apriga cruzime a neamului turcesc ne extermină, oh, pe noi, panonii, atât de slăbiţi deja şi cu puterile de odinioară frânte […] ba flotele, pline de tâlhari, ale ambilor duşmani tulbură apele, mării, ba stă ascunsă groaza în rărunchii noştri. Dogme false răspândesc deprinderi rele şi lipsite de pietate; de aceea, războiul, foametea şi ura dezbină, vai! ţările noastre.” 840. NOHA/102: “Pe vremea regelui Matei, în timp ce în Transilvania domnea Ştefan Báthori, turcii, trecând munţii sub conducerea lui Bali-beg, s-au năpustit asupra Transilvaniei, după câte se spune, cu un număr de şaizeci de mii de călăreţi. Ştefan, adunând numaidecât toate acele oşti ale Transilvaniei de care dispunea, chiar chemându-l în ajutor pe Kinizsi Pál, comitele Timişului, îi întâmpină pe turci, peste aşteptările lor, pe această câmpie, unde atât masacrul s-a săvârşit de ambe părţi, încât am auzit de la cei care au luat parte la bătălie că pârâul care curge prin mijlocul câmpiei s-a amestecat cu sânge.” 841. Ibidem, p. 88: „Aici […] în timp ce într-o zi era condus cu cinste de tatăl meu şi de Horváth János de Vingarth, de la biserică la casa de oaspeţi, un oarecare Jaksics Demeter, sârb de neamul său, sărind pe neaşteptate dintr-o ascunzătoare, l-a străpuns în trei sau patru locuri […], aproape în mâinile celor care îl însoţeau […]. Acest [ucigaş], crima fiind săvârşită, a fost luat la goană până la hanul din apropiere de mulţimea cea mare şi, norodul fierbând de mânie pentru încălcarea inviolabilităţii publice, a pierit şi el nenorocit, împuşcat de un plebeu din gloata care asedia clădirea.”
şi Detricus, retraşi atunci în corturile de lângă oraşul Potentiana şi cuprinşi de somn; aceştia, treziţi de strigătele stranii ale hunilor, pe care le făceau auzite după obiceiul scitic, nu prea ştiau ce să facă, pe unde să scape, cum să ţină piept duşmanilor. Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|